4,730 matches
-
dincolo de orice... acolo sunt eu. Indiferent cât de întuneric ți se va părea în jurul tău, să știi că eu rămân cu tine mereu. Dacă învârți sfera în gândurile tale, apar și eu imediat și se face lumină. Aceasta e puterea miraculoasă a mea. A fluxului vieții. A soarelui interior. Înseamnă că pot merge mai departe? Exact. E chiar sfatul pe care ți-l dau: să mergi mai departe. Acum știi că vin și eu în direcția în care mergi, chiar dacă nu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
alerg, încercând să văd dacă viteza schimba ceva din faptul că pașii mei apăreau pe nisip înainte să înaintez și deveneau invizibili atunci când înaintam cu adevărat, însă pe plaja aceea fermecată părea că nisipul și valurile aveau ceva tainic și miraculos, la fel ca infinitul oceanului. Am alergat o vreme de-a lungul malului, sărind peste fragmentele de stânci care se găseau pe nisip, din loc în loc și trecând pe lîngă pereții unde algele, scoicile și pescărușii își aveau sălașul. Câte
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
la viitorul de fapt imprevizibil care depinde de noi... astfel, noțiunea de destin devine doar o identitate nedefinită a noastră pe care noi o decidem în întregul său absolut, îndreptându-ne spre lumină, asemenea unor călători prin lumea minunată și miraculoasă a creației... Nimeni nu decide în locul nostru... există doar un curent universal pe care trebuie săl percepem, să-l simțim și cu care să ne armonizăm... apoi, vom decide cu fiecare secundă, cu fiecare gând și acțiune, cu fiecare zi
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
lumina absolută a infinitului eliberator... este un drept de a fi pe care nu trebuie să-l îndepărtezi amestecând negativul în acțiuni, este o necesitate de a avea o direcție anume înspre a fi și a deveni. Este uimitor și miraculos cum orice noțiune pozitivă precum iubirea, lumina, libertatea, încrederea, curajul, se apropie astfel de numitorul esențial, infinitul și se identifică la modul ideal cu arborele universal... a crede acest adevăr înseamnă a-l ajuta să apară. Încrederea înseamnă certitudinea existenței
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
în această lume, descoperind ceea ce ne este benefic să fim. Învățăm de la natură să zburăm ca păsările, să fim neînfricați ca leii, să apărăm ceea ce iubim, să avem dulceața mierii și limpezimea apei, să fim frumoși ca pomii înfloriți și miraculoși ca înnoirea primăverii, să creștem ca grâul auriu, să ajungem înțelepți și infiniți ca cerul și oceanele... să ne simțim eterni ca munții și rapizi ca apele râurilor, să ne schimbăm ca anotimpurile și să strălucim ca soarele... să avem
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
în sufletul nostru înseamnă a fi entuziaști în fața infinitelor posibilități ale miracolelor existenței... a admite că avem mereu ceva mai mult de învățat în viață și a ne bucura de orice lucru nou pe care-l aflăm despre acest univers miraculos, aceasta este chiar garanția perfecțiunii noastre posibile în cunoașterea absolutului.. și identificarea cu arborele universal. Minunile lumii ajung de fapt să fie chiar și învățăceii aceștia care suntem noi și care învățăm ce înseamnă a fi, cu fiecare zi și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
iluminare. Iar sursa principală de iluminare suntem cumva tot noi, pentru că avem puterea de a aprinde și de a păstra legătura cu lumina fluxului universal care inundă lumea invizibilă, de deasupra noastră... lumina din spiritul nostru este o prezență absolut miraculoasă pe care avem datoria s-o răspândim în jur pentru a se întoarce la noi înzecit și infinit... A fi lumină înseamnă a fi pozitiv și etern, a percepe fluviul ce se întinde în mod absolut dincolo de temporalitatea existenței noastre
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
o agonie fără speranță. — Nu se mai termină odată, bolborosea Sertorius Macro cu cruzime. Mi-e teamă; dacă la Roma se pregătește altcineva... Și, înfrângându-și teama, așa cum făcuse Livia când Augustus agoniza la Nola, răspândea zvonuri despre o însănătoșire miraculoasă a lui Tiberius, în vreme ce acesta horcăia între perne, sub privirile îndurerate ale medicilor săi, care aveau să-și piardă slujba și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
flori, cu torțe și făclii, cu cădelnițe și parfumuri, în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese recunoscut numai pentru că unii reușiseră să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sexy, unde, ca toți băieții de aceeași vârstă, nu urmăream nimic altceva decât descrierea actului. Misterul acesta devenise unica obsesie și, de câte ori treceam prin fața casei Valentinei (la dus și la Întors de la școală), nu Îmi luam privirea din curtea ei miraculoasă, ce se prelungea cu o grădină plină cu tot felul de bălării și tufișuri; Îmi imaginam că ea trebuie să fie undeva, ascunsă cu acel coleg mai mare, cu care o văzuse nu știu care dintre noi ieșind din boscheții de sub Grădiște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Dacă nu poți să renunți la astea, atunci bagă-le pe hârtie, oricât de greu ți se pare scrisul. Tâmpito! 9 septembrie 1964 Multe au trecut prin sufletul și prin viața mea, dar tot acolo am rămas, culegând cea mai miraculoasă bucurie pe care ți-o poate da viața - dragostea. Și nu oricare, ci prima dragoste. Ce caraghioasă eram, ar fi trebuit să apuc atunci avidă tot ceea ce mi se cuvenea, iar eu mă satisfăceam cu visuri fără păcat. Iar păcatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
M-a supărat spărgând oglinda cea mare și aruncând vina pe mine. N-am pârât-o, fiindcă ar fi fost un gest degradant să trădez o fată; ceea ce mă indignase fusese spargerea acelui obiect considerat, la vârsta mea de atunci, miraculos. Îmi plăcea să mă reflectez În oglindă, să stau ore Întregi mut de admirație În fața mea, cel din geamul argintat. Credeam că sunt viu și acolo; Întindeam mâna să mă mângâi pe obraz, să mă pipăi, dar e curios că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar scutura din cap contrariați, nevenindu-le să creadă ce văd și fiind convinși că un om normal nu ar putea niciodată săvârși așa ceva. Dar adevărul era tocmai opusul: trucurile pe care le repeta acum absent Malerick nu erau deloc miraculoase, ci niște exerciții de dexteritate îndelung repetate și guvernate de aceleași reguli ale fizicii pe care le cunoaștem cu toții. Da, onorată audiență, tot ce ați văzut aici și tot ce veți vedea este și va fi real. Real precum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Nu-l poți controla! Va fi lovit în cap! - Du-te... Dar... ce se întâmpla? Omul nu privea la ea, ci direct în ochii mari ai calului. Rostind vorbe pe care ea nu le putea auzi. În mod cu totul miraculos, animalul se calma. Nu se mai agită deloc și își reluă poziția patrupedă. Era încă nervos și tremura, ca și ea de altfel, dar pericolul trecuse. Bărbatul luă capul calului și îl apropie de al său spunând alte câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Într-un final, Kara se ridică și ieși pe coridorul întunecat, gândindu-se că, indiferent de cât talent ar putea avea ca artistă, îi lipsea acea aptitudine pe care o dorea cu ardoare: să poată să o transporte în mod miraculos pe mama ei în locul acela în care inimile se umplu cu combustibilul afecțiunii, ars călduros pe tot parcursul anilor hărăziți de Dumnezeu. În locul unde mințile rețin perfect fiecare capitol din istoriile bogate ale familiilor. Unde golfurile aparente dintre cei dragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îl aruncă peste colivie și îi vârâ dedesubt marginile cu elastic, Adriana se gândi o clipă îngrijoră că s-ar putea sufoca. Se decise că va suporta acestă eventuală consecință, apoi trase jaluzelele la baie și stinse lumina. În mod miraculos, pasărea rămase tăcută. Abia după ce se așeză din nou sub pătură cu o mască de castraveți pe față, respiră ușurată. Slavă Domnului! Ațipise când sună telefonul, iar ea era atât de obosită încât răspunse. — Adi? Dormeai? bubui în receptor vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
așteptându-se parcă să o năpădească regrete, sentimente de vinovăție și autoflagelare. Nu s-a întâmplat nimic din toate astea. În schimb, a urinat și s-a pregătit să simtă înțepătura aceea cunoscută, ca de infecție urinară, dar în mod miraculos se simțea bine. S-a spălat pe față și, când s-a văzut în oglindă, aproape că i-a venit să leșine. Avea bărbia și obrajii iritați și, pe alocuri, era zgâriată de la barba lui; avea buzele umflate; pielea gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-i Încurajeze pe unii să dea ortul popii. Totuși, pentru cei Încă dornici să rămînă În viață, o moarte era o veste bună. Pentru Jim Însemna o curea veche sau o pereche de bretele, un stilou, iar odată, În mod miraculos, un ceas de mînă pe care Îl purtase trei zile, Înainte de a i-l preda, cu toate celelalte, lui Basie. Japonezii confiscaseră toate ceasurile de mînă și deșteptătoarele - după cum spunea doctorul Ransome, voiau ca prizonierii lor să nu aibă noțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și ale bunului gust. Nu voia să șocheze pentru a se face auzit, ci să consolideze cu vocea sa, corect disciplinată, frumoasa simfonie autentic națională și neaoșă. Inteligența lui S. Paparrigópulos era clară, în primul rând clară, de o transparență miraculoasă, fără nebulozități sau confuzii de niciun fel. Gândea într-o castiliană precisă, fără nicio insinuare de cumplite neguri septentrionale sau de urme ale unor decadentisme de bulevard parizian, într-o castiliană curată, și așa se face că gândea, temeinic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
instanță totul e formă, formă mai mult sau mai puțin interioară, că universul însuși e un caleidoscop de forme întrepătrunse și că toate marile opere pe care le salvează secolele trăiesc prin formă, S. Paparrigópulos își cizela cu migala meșterilor miraculoși ai Renașterii limba în care avea să-și înveșmânteze viitoarele opere. Avusese tăria de cuget și virtutea de a rezista tuturor curentelor sentimentalismului neoromantic și modei devastatoare a problemelor așa-zis sociale. Convins că problema socială e insolubilă aici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
literare, cum ar fi locul de naștere al lui Prudențiu, deși în ultimul timp, din pricina unor eșecuri amoroase, se consacra studierii femeilor spaniole din veacurile trecute. Tocmai în lucrări de natură aparent insignifiantă se puteau vedea și admira ascuțimea, perspicacitatea, miraculoasa intuiție și penetrația critică a lui S. Paparrigópulos. Trebuia să-i vezi calitățile așa, aplicate și în concret, pe viu, iar nu în teoria abstractă și pură; trebuia să-l vezi la lucru. Fiecare dintre acele disertații era un întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai probabil este că a plâns la vederea acelui miraculos exemplu de lealitate și credință. Și zise: — Și după toate astea, să se mai spună că suferințele nu ucid! Trei texte de Unamuno despre Ceață I O întâlnire cu Augusto Pérez Cititorii mei s-au și obișnuit cu libertățile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cântă revelația eternă și-i poftește pe muritori să se trezească. Și sfârșește așa: „Va veni o vreme când universul acesta și natura însăși se vor fi epuizat. Și la fel cum din uriașele regate și imperii omenești și din miraculoasele lor zbateri, faimoase în alte ere, nu rămâne azi nici urmă de semne sau de faimă, și nici din universul întreg și din nesfârșitele vicisitudini și calamități ale lucrurilor create nu va rămâne nici urmă, ci doar o tăcere goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu era o lipsă de bun-simț să își lase tatăl bătrân în urmă? Fusese un fiu mai ascultător decât mine. Nu te mai foi, răbufnise el și mama dăduse coșul jos din plasa de bagaje și scosese o bucată din miraculoasa ei prăjitură babka. În următorul tren nu a mai fost babka, deși tata reușise să facă rost de o coajă de pâine, pe care am împărțit-o. Pe atunci nu își regreta deciziile, dar își reproșa greșelile. Cum de nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pentru intrarea sâmbetei. Gospodinele cărau coșuri de piață pline, negustorii ambulanți Își strigau marfa cu glasuri guturale, o camionetă cu un far spart ca ochiul negru al unui huligan dădu Înapoi și-nainte de patru-cinci ori până reuși În mod miraculos să parcheze pe trotuar, aproape lipită de alte două camionete la fel de ponosite. Succesul acesta Îl bucură pe Fima, de parcă ar fi anunțat vreo oportunitate care Îl aștepta. Un bărbat cu Înfățișare de est-european, palid, cu umerii lăsați, cu ochii puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]