3,504 matches
-
la masa de lucru, unde, cu lovituri puternice de ciocan, se apuca să nituiască cercurile mari și ruginite. Mirosul de așchii arse începea să umple hangarul. Yvars, care dădea la rindea și potrivea doagele tăiate de Esposito, trase în piept mireasma bine știută și inima parcă i se mai ușură. Lucrau cu toții în tăcere, dar, treptat, atelierul se umplu din nou de căldură și de viață. Lumina proaspătă inunda hangarul, năvălind prin geamurile mari, fumul se înălța albastru în aerul auriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mulțumit. Sunt bucuros că drumul etare. - Tu prea greu, domnu' d'Arrast, tu prea greu, râdea și șoferul, fără să se poată opri. Mașina luase oarecare viteză. Gonea printre ziduri înalte de arbori și de vegetație luxuriantă, învăluită într-o mireasmă molatică și dulceagă. Muște luminoase își încrucișau zborul, săgetând fără odihnă întunericul pădurii și, la răstimpuri, păsări cu ochi roșii se izbeau pentru o clipă de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile nopții, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Și făgăduiala? Fără să răspundă, bucătarul împinse încet ușa, pe care d'Arrast o ținea proptită cu o singură mână. Rămaseră astfel o clipă. Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul pe argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și mânia. Aici, exilul sau singurătatea, în mijlocul acestor nebuni lascivi și agitați, care dansau ca să moară. Dar, prin noaptea umedă, plină de miresme vegetale, ciudatul strigăt de pasăre rănită al frumoasei adormite ajunse iar până la el. Când d'Arrast, chinuit de o migrenă cumplită, se trezi după un somn neliniștit, o căldură umedă strivea orașul și pădurea nemișcată. Acum aștepta la ieșirea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în iarba ne-am iubit ... Năluci în amor Alung himera nopții ce-n brațe o strâng, Buzele-mi ard, de dor parcă-s strivite, Dar rămâne-o urmă pe umărul meu stâng E vis sau ai fost lângă mine iubite? Mireasma prelinsă pe trup răscolind Parfumul ascuns în gânduri deșarte, Tăcerea curmată de buze șoptind S a stins târziu în albastrul de noapte... în dragostea vie, pe-un trecut consumat Un saxofon ne cânta în surdină, Vălul de iubire peste timp
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pomul fără floare..... Castani-și râd în plete pregătind falnic intrarea cu flori albe în buchete vor să sărute zarea. Noaptea-și închide pleoapa trebuie să vină zorii să vestească dimineața să pornească-n zbor cocorii. O zi împrăștie vântul miresme diafane în aerul ce mângâie clipele-n zbor, pe gene s-așează sclipiri astrale și privirea se-ncarcă cu-n tainic fior. Amintirea trezește doruri uitate și valuri ciudate mă-nvăluie ușor, te simt lângă mine deși ești departe și-n
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
îți gust. gura ta, de-acuma are gustul toamnei, iz de must. Iu al meu, e toamnă, dară! Te iubesc și te-am iubit! stau ciorchinii-n vii povară îmi respiră-a fân cosit și-mi adie a răcoare ... și miresme-n ceruri suie. pielea ta-i de vină, oare, de în fiecare searăîmi miroase a gutuie? Antologia Esențelor 190 nici sf dar nici dramă nu-i așa că-i ciudat nu-i așa că e trist n-ai venit n-ai plecat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dacă nu mai scriu mă doare. Eu și primăvara Primăvara blândă, cu ninsori brodată, în palton de iarnă, negru, croiul drept, s-a oprit zâmbindu-mi, dar, apoi, deodată, desfăcând doi nasturi argintii la piept, a suflat spre mine dulci miresme calde; flori de iasomie am simțit atunci. Ochii ei de raze, splendide smaralde, mă chemau să mergem printre văi și lunci. Flori de măr, în zboruri, se-așterneau cunună, ne priveau de-aproape fluturi, cu nesaț; Am pornit pe câmpul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
N-are fir de colb acum, e-un rece bitum tras, Pe lângă uluci azi nu mai crește romanița Și în potecă, rar, mai trece câte un pas. Caisul de la poartă zadarnic înflorește, în curte, morus nigra a-mbătrânit și el, Molatică mireasmă în beznă m-adâncește, Căci din zambile-albastre nu-i nici un fir rebel; Chiar și vița stacojie smerită a rămas, Aracii se înalță spre cer ca așchii seci, Trifoiul pentru sfini nu mai ține azi taifas, Pătule-s ponosite, iar vin
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
uleiurilor esențiale ale plantelor aromate li se permite să se evapore în aer, ele își eliberează energia sub formă de aromă, iar această energie este absorbită de nervii olfactivi atunci când o adiere înmiresmată pătrunde în nas. Aromaterapia funcționează numai cu miresme derivate din surse vii, naturale, cum ar fi florile, semințele sau rădăcinile. Aromele sintetice au „miros”, dar nu au energie și orice nas sensibil își poate da seama cu ușurință de diferența dintre cele două. În 1960, ziarul medical francez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
tandru pe obraji ei frumoși. Plecau mirosindu-și degetele și dând din cap. Pentru că Rahela mirosea ca apa de izvor. De-adevăratelea! De câte ori mătușa mea trecea prin preajmă, rămânea în urma ei un miros de apă limpede și curată. Era o mireasmă aproape ireală, verde și vie, mirosul vieții și al bunăstării în acele dealuri deșertice. Și era adevărat, timp de mulți ani, familia lui Laban nu căzuse pradă foametei datorită fântânii pe care o avea. A existat speranța, încă de la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
foametei datorită fântânii pe care o avea. A existat speranța, încă de la început, că Rahela o să fie un fel de vrăjitoare a apelor, una care ar fi putut să descopere izvoarele ascunse sub nisip. N-a fost așa, dar totuși mireasma asta de apă prospătă și dulce a însoțit-o mereu, agățată de pielea, și chiar de hainele ei. Când nu se știa pe unde dispăruse câte un copil, micul ticălos era găsit de cele mai multe ori dormind între rufele ei, liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
va avea opt copii sănătoși. Și mama a știut că vorbele ei aveau să fie adevărate la fel cum știa să facă pâine și bere. Mirosul Leei nu era un mister. Mirosea ca drojdia pe care o frământa zilnic. Avea mireasma pâinii și a bunăstării și - i se părea lui Iacob - a sexului. Se holba la această femeie gigantică și saliva. Din câte am auzit, n-a zis nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua născută a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ofeream să-i car diverse lucruri sau o întrebam și-i ceream sfatul când aveam ceva de făcut. Mă țineam după ea cât era ziua de lungă și câteodată chiar adormeam în patul ei și mă trezeam dimineața înconjurată de mireasma hainelor ei. Încercam să fiu discretă, dar ea știa că o urmăream. Cu o seară înaintea plecării, Rahela mi-a surprins privirea, care era ațintită pe fiecare mișcare a ei. La început a părut supărată, dar apoi m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rămas în urmă. M-am plimbat pe malul fluviului, care mă vrăjea ca un povestaș. Am stat pe mal până când ultima rază de lumină a dispărut și apoi, după masa de seară, m-am întors să mai simt încă o dată mireasma lui, care era la fel de tare ca o mirosul ofrandelor, tare și întunecată și atât de diferită de mirosul suav și dulce al apei de izvor. Mama, Lea, ar fi zis că e doar mirosul ierbii putrezite de pe maluri amestecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sub cerul liber, așa cum am făcut în tinerețe, când am traversat râul ăsta în sens invers. A spus asta și apoi n-a mai adăugat nimic. Luna era încă în primul pătrar, așa că noaptea era întunecoasă. Apa ar fi adus mireasma ei dulce în aer, dacă n-ar fi fost animalele cu blana udă care să-i strice aroma. Behăiau în somn, neobișnuite să stea ude în răcoarea nopții. Am încercat să nu adorm ca să aud muzica apelor învolburate, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de mulțumit să privească uluitoarea frumusețe pe care nimeni, în nici o tară a lumii, nu și-o putea măcar închipui. Când, cu câteva zile înainte, corăbiile atlante au intrat în limanul Marelui Oraș, Iahuben și-a simțit pieptul umplîndu-i-se de mireasma țării lui. A coborât laolaltă cu toți călătorii pe țărm, în gălăgia atât de bine cunoscută. Mii de sclavi cărau saci de grâu și de orz, saci cu fructe arămii și rotunde cu miezul zemos, răcoritor și înmiresmat, saci cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Lui Auta îi bătea inima cu putere. Iarăși se apropia de foișorul descoperit de pe care mii de nopți privise alături de acest bătrân stelele lumii. Se opriră pe lespezile de marmură neagră ale foișorului. Auta sorbi cu plăcere aerul plin de miresme tari. La miazănoapte se vedea Steaua Păstorului. Se întoarseră amândoi cu fața spre locul știut dintre răsărit și miazăzi și încremeniră. Steaua necunoscută nu mai era. Cât era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
putea ști ce se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că nu-și arătă în nici un fel îngrijorarea. Atâta mai dorea, înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să vadă ce va fi. Străinul (sau străina) care-i luase din sânge îi arătă un jilț gol, tot albastru ca și celelalte, și Auta se așeză. Apoi cineva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
omorâră, nici nu-i socotiră dușmani. Pe acești băștinași nu-i cunoștea nici Mahukutah, care se mira că țărmul cel bănuit n-a fost al țării lui. Băștinașii împodobiți cu pene îi învățară să înghită fumul unei ierbi amețitoare cu mireasmă plăcută, pe care o aprindeau la capătul unei țevi de lemn, ținând fiecare pe rând capătul celălalt în gură. Neobișnuiți cu astfel de fum, atlanții se înecară, dar le trecu; iar gazdele ziceau că fumul înghițit era semnul sfânt al
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe niște străduțe mărginite de șiruri drepte de căsuțe de lemn, nu prea arătoase, însă curate și mai încăpătoare decât bordeiele. Aici se auzeau lovituri de ciocane, gemete de fierăstraie, scrâșnet de sticlă sau de piatră frecată și se amesteca mireasma lemnului proaspăt cu duhoarea pieilor crude, a vopselelor, a cleiului fiert. Mai departe, toate aceste străduțe locuite de meșteșugari se adunau într-un maidan plin de gunoaie după care se auzeau tot felul de strigăte amestecate într-o larmă cumplită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa e înțepenită în a morții simulare, Nu realizez dacă-i aievea sau visare Clipocitul apei line curgătoare Sau tumultul lavei temătoare./ Să nu îți plângi de milă, Biată lăcrămioară, Tu pe care Luna e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Iubim tocăniță?... Îl giugiulim pe stomac?... Le înfăptuim pe sarmale?... Pentru ca tot el, modificîndu-și huzurul și plutind acum într-o rână pe deasupra streașinilor, coșurilor de zidărie, uscătoriilor de blocuri, bălăriilor de antene, miorlăiturilor de mârtani, canioanelor bulevardelor, scânteierilor de trolee, miresmelor de salcâmi, uguitului de guguștiuci, hergheliilor de castani și havuzurilor enigmatice, să-și explice tărăgănat și isteț: - Iubim, că dacă nu iubim, nu o halim pe păpică!... Dacă nu giugiulim, moare mamița!... Și dacă nu avem nici un chef de înfăptuit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vă invita să porniți către Cabinetele ei. - Dar cine-i, fă, stăpînă-ta? Vreo doctoriță, de-și ține băsănăul doar într-un Cabinet? fluieră a pagubă mustăciosul mai târziu, când se înșirau tustrei de-a lungul unor saloane, bătute parcă de miresme de ierburi marine, perdeluite în plușuri atât de verzi și de roșii, ca și cum și-ar fi plimbat scheletele prin interioarele unor boabe de strugure sau de măceși. - Stăpâna acestei gospodării este cadru dicactic, mai turui brunețica o fărâmă din dresajul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se populă de un miros de santal. Atât de semeț, dens, corporal, pe speteaza căruia aproape ți-ai fi putut suspenda o eșarfă. Dar taximetristul nu suspendă nici o eșarfă. Ba chiar mai mult, durîndu-l fix în cot pe dânsul de mireasma ei de santal, își luă avânt și sări, ca la jocul de lapte gros, între picioarele ei copilăros ridicate. Nelăsîndu-i roșcovanei decât atâta vreme ca, peste colivia de coaste a Maestrului, să-și mai întindă o mână, răsucind către stânga
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]