12,524 matches
-
echipe sportive, la directori executivi și la șefi de stat. Credem că această genă a existat la toți dictatorii, de-a lungul istoriei“. Dr. Narcejac-Boileau a explicat că, în timp ce forma puternică a genei produce dictatori, forma normală produce o „nevoie moderată și cvasitotalitară“ de a spune altora cum să își ducă viața, în general pentru propriul lor bine sau pentru propria lor siguranță. „Mai pe înțeles, la testarea psihologică, indivizii cu forma normală își vor exprima părerea că alți oameni au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urmare fizicianul se transformă în metafizician, chimistul în alchimist, artistul devine posedat de geniu, astromomul devine astrolog etc.. Toate aceste fenomene de misticism sunt explicate de Nordau prin prisma unei hiperexcitabilități morbide a unor regiuni a creierului uman. La grade moderate apar obsesiile pe care conștiința le recunoaște ca maladive, dar ele nu exclud o activitate cerebrală sănătoasă, pentru că alături de ele pot să se trezească percepții normale, iar conștiința se obișnuiește cu prezența simultană a acestor obsesii. Uneori obsesia se transformă
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
asigură că În fiecare mînă există cîte o broșură cu orfani, Mariana Înșfacă „scrisoarea de intenție“ și o Îndeasă În servietă, singurul ei accesoriu fără conotații etnice. Mahmureala lui Wakefield s-a dus, mulțumită pastilei de la Susan și o euforie moderată Îi ia locul. O privește pe fosta sa soție cu admirație reală În timp ce ea Își ia rămas bun de la aliații ei. Umflată de victorie, Mariana merge țanțoș cu cîțiva pași În fața lui Wakefield, care se Întreabă de unde a apărut femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de a-și depăși condiția marginală printr-o atitudine moderată, constructivă și printr-o deschidere ecumenică spre colaborări străine spiritului avangardist va duce, către 1930, la prima ruptură din interiorul avangardei autohtone. Un volum viitor - dedicat celui de-al doilea „val”, cuprins între 1928 și 1941 - va discuta avangarda anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize identitare majore a societății românești, confruntată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cocea se delimitează de poporanism pe criterii estetice (deși, nu numai...), intrînd în conflict cu Ibrăileanu. Antipoliticianismul (de fapt, antiliberalismul) „proletarizant” de la Facla se va întîlni însă cu cel criticist de la Noua revistă română, conduse de junimistul C. Rădulescu-Motru. Raționalist moderat, profesorul de filozofie și psihologie se va orienta, alături de I.L. Caragiale, către Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, arătîndu-se deschis chiar colaborării cu socialiștii. Noua serie a revistei sale (1908-1916) reflectă această orientare eclectică, deschisă, nediscriminatorie. Sub influența secretarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un articol în apărarea adventismului oprimat de clerul ortodox autohton. În răspăr cu tradiționalismul antisemit, a găzduit numeroși colaboratori evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iar relațiile personale cu E. Lovinescu ale lui Ion Vinea, respectiv Ilarie Voronca, primează în raport cu programele revistelor la care aceștia din urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar între modernismul moderat al Sburătorului, expresionismul autohtonist și neo-bizantinismul de la Gîndirea, stînga ruralistă - colorată modern - de la Viața românească și cele mai radicale publicații avangardiste (75 HP, Integral, Urmuz, unu), fără a uita - după 1927 - vitalismul mistic al „tinerei generații”. Prin activitatea gazetărească a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sine entuziasm pragmatic, experiență, talent organizatoric și un bogat bagaj de relații artistice internaționale. Ruptura față de dadaismul lui Tzara (urmată de participarea la întîiul Congres al Constructiviștilor europeni, desfășurat în 1922 la Düsseldorf) se datorează, în bună măsură, poziției sale moderate și „constructive”. Ca și Ion Vinea, dar în domeniul artelor plastice (a realizat picturi în ulei, gravuri, linoleumuri, sculpturi cinetice, colaje, reliefuri pictate, decoruri pentru teatru ș.a.), Iancu a desfășurat o acțiune de mediator modern între mainstream și avangardă, prețuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și afin expresionismului, aliat, împotriva realismului și naturalismului, unor curente moderniste mai moderate (unele chiar cu iz tradiționalist), nu era totuși asumat ca program explicit, ci subordonat unei formule sintetice, prea generoase și vagi — „arta nouă” sau „curentul nou”. Numărul 57-58 dedicat „Interiorului nou“ are un grupaj tematic mai degrabă sărac. Drept editorial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sistem, rețetă și gargară în artă. Indiferent de ordinea lor cronologică, de la realismul osificat pînă la suprarealismele în descompunere, totul se poate închide sub același epitaf al neputinței și al istovirii. Singur, spiritul de cercetare, singură, întîmpinarea minunii supraviețuiește”. Eclectismul moderat al revistei intrase însă, între timp, în contradicție cu radicalizarea și polarizarea ideologică din ultimii ani ai deceniului al treilea: acutizarea ortodoxismului etnicist și xenofob, înființarea - în 1927 - a Gărzii de Fier, nevoia coagulării unei contraofensive de stînga în mediile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea lui Vinea în Parlament, ca deputat pe listele Partidului Național Țărănesc, prezența unor „moderniști moderați”, unii dintre ei minori, sau a unor autori din zona unor publicații „neprietene” (Gîndirea, Cuvîntul, Viața românească ș.a.) și semnalele de simpatie în direcția acestora de la „revista revistelor”, găzduirea unor colaboratori apropiați cercurilor oficiale (deja citata Martha Bibescu) sau „reacționare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epigonice, deși conștiința sa cutreierase realități spirituale plenare” (op. cit., p. 72). „Matca telurică” este - firește - tradiția autohtonă pe care Vinea încearcă să o racordeze la ritmurile moderne ale „planetei unificate”. Criticul face în acest sens o paralelă relevantă cu opiniile „moderate” ale unor Arghezi și Blaga. La fel de bine am putea să apropiem însă poziția lui Vinea de atitudinea lui B. Fundoianu din prefața la Imagini și cărți din Franța (1922) sau de articolele lui N. Davidescu din Flacăra aceluiași an cu privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistei Integral nu există referiri politice la fascismul italian. Reținem doar receptarea estetică - entuziastă - a futurismului și elogiile adresate de Mihail Cosma și Voronca lui F.T. Marinetti. Orientarea publicației lui M.H. Maxy era de altfel mai apropiată de bolșevism decît moderata Contimporanul. Atitudinile cele mai „proletarizante” și mai filosovietice aparțin colaboratorilor din țară, în special lui Ion Călugăru. Ideile acestuia sînt însă filtrate - ca și în cazul futuriștilor italieni - prin Nietzsche și Georges Sorel. Oricum, la Integral, „comisarul pentru cultură” Lunacearski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi lămuritoare pentru multe din chestiunile avangardei europene”, adaugă Ungureanu (ibid., p. 272). Lăsînd la o parte contribuțiile esențiale din sinteza Krisztinei Passuth despre avangardele central-europene, o bună prezentare a raporturilor existente între cele „două modernisme” maghiare, cel al revistei moderate Nyugatt a lui Ady și Babits Mihaly (cu dominantă postsimbolistă) și cel activist al revistelor À Tett și Mà (avangardiste, programatice), găsim în capitolul „Les deux modernismes hongrois des années 1910. Bàbits ou Kassák?“ de Janos Szavai (vol. Modernisme en
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
L’Hartmann, Paris/Montreal, 1999, pp. 85-95). Diferența de optică și atitudine între cele două modernisme este, schimbînd ce e de schimbat, cea dintre modernismul lovinescian și cel „extremist” din România (citîndu-l pe Tzvetan Todorov, Szavai vorbește de un model moderat al „caleidoscopului” și de un model revoluționar al „zilei și nopții”). L. Kassák a debutat în Nyugatt și s-a format în ambianța pariziană a anilor 1909-1910. Autor independent, rămas, către sfîrșitul anilor ’20, aproape izolat, va evolua în anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oprit la formula cubism-expresionism. Pînă în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular”. Autorul articolului consemnează „compromisurile” cu linia moderată a revistei Rhytm (echivalent modernist al maghiarului Nyugatt). Este taxat — în spiritul „masculin” al futurismului și constructivismului — expresionismul „feminin” și „sentimental”: „Dela 1920 mișcarea slăbește. Se ivesc nouile curente întoarcerea la clasicism. Formiștii pierd terenul. Exodul începe mulți, neputînd trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întîmplă azi același lucru cu acei cari au găsit glorie și răsunet în toată Europa K. Malevicz (Ministerul Cultelor n’a consimțit întoarcerii lui în Polonia), Marcussis, Halicka, Lypschitz, Kissling etc. Ceilalți se confundă în mulțimea adepților clasicismului, cezanismului, impresionismului moderat în grupul Rhytm. După 1922 tablourile și sculpturile formiștilor sînt cu totul rare în expozițiile Warșoviene. (...) Ei au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de ordine și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și conține zeci de experimente ale școalei în domeniul teatral, al filmului, cabaretului și circului nou”. Foarte prețuit de membrii grupării Contimporanul a fost polivalentul om de teatru și animator italian Anton Giulio Bragaglia, prizat pe linia „constructivă”, „independentă” și „moderată” a creației sale afine Futurismului. Nr. 31 semnalează revista Cronache d’actualità din Roma (dir: A.G. Bragaglia), iar în nr. 49 putem citi următoarele: „Index (breviario romano). Bragaglia aruncă săgeți în adversarii săi de orice școală. Activitatea acesteia din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
început caracterul „disident” și „moderat” al regizorului adept al teatrului sintetic: „În mișcarea moderniștilor italieni, deosebirea caracteristică a lui Anton Giulio Bragaglia de grupul futuriștilor extremiști reprezentați prin Marinetti rezidă în pozitivul activității sale luminoase și a futuriștilor disidenți și moderați cari au contribuit enorm la desvoltarea modernă a artei italiene”. Activitatea sa impresionantă de regizor, pictor, sculptor, scenograf, cineast, editor, conferențiar, decorator, fotograf de artă, publicist, animator ș.a.m.d. e listată meticulos. Ca și Beaudouin, Bragaglia este pentru eliminarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-și pot avea izvorul în anarhie. La cause latine est la cause de l’archie, la cause de l’ordre. Umila noastră strădanie a răsărit și ea din aceeași caldă și neclintită credință”. Admirația pentru Ovid Densusianu - teoretician și promotor moderat al artei moderne, însă la fel de sever față de simboliștii și moderniștii autohtoni ca și față de sămănătoriști și poporaniști - nu ține atît de orientarea occidentalistă și citadinistă a acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
G.B. Vico) a istoriei spiritului uman. Totodată, el face o distincție semnificativă între atitudinea radical negatoare față de tradiție exprimată de un reprezentant „extremist” precum B. Fundoianu (în prefața la Imagini și cărți din Franța) și atitudinea mai nuanțată a unui „moderat” precum N. Davidescu. Ambii autori sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice ale lucrării - „Elementele anarhice ale liricei moderniste, Concepția anarhismului poetic, Tecnica lirismului anarhic” și „Originile anarhismului poetic” - sînt de departe cele mai convingătoare, oferind elemente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost, dimpotrivă, un factor inhibitor al „tendințelor anarhice”. Acestea fiind zise, ne putem întreba care este „tradiția internă” apărată de Const. I. Emilian. „Rezistența structurii psihice a poporului român”? „Cumințenia” populară? Greu de spus... Fără a zăbovi asupra capitolului dedicat „moderaților” (care nu interesează direct abordarea de față), mă voi opri pe larg asupra celui în care este discutată producția „extremiștilor” de la Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral și unu. Autorul însuși declară, fals condescendent: „Ne vom interesa, în primul rînd, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ales a luat alt drum, iarăși se înțelege”. Observațiile privind caracterul centrifugal, neunitar, dizarmonic, fragmentarist al poemelor, dominate de imagini autonome ce se anihilează reciproc, scot la iveală distanța între poetica avangardistă, „centrifugă” și estetica prin excelență centripetă a „modernismului moderat”, de sorginte clasicizantă, îmbrățișată de critic. Iată încă un exemplu: „Colomba rămîne mai mult o suită de exerciții. Sînt gamele. Cît de neputincioase însă să urnească poemul din hîrtoapele tuturor versurilor centrifugale și care, fiecare în parte, își proclamă dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]