9,132 matches
-
Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor” (3, 8). O dată realizată trecerea de la ecleziologie la etică, Augustin este nevoit să‑și diversifice intențiile. Donatiștii nu sunt singurii care îl neagă pe Cristos la nivelul faptelor: mulți dintre catolici fac același lucru. Or, nu este cinstit să condamni la alții greșelile de care tu însuți ești stăpânit. Biserica este plină de anticriști care‑și așteaptă vremea, nu este decât o chestiune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de a trezi sârguința practică a credincioșilor continuă până în capitolul 13. Încet, încet ne dăm seama că donatismul este pierdut din vedere sau, mai exact, devine un nume infamant, abstract și atemporal care‑i înglobează pe toți cei ce‑l „neagă pe Isus”, actuali sau potențiali, din interiorul sau din afara Bisericii. Ultima problemă dezbătută de Augustin se referă la versetul 2,27 din 1In. în care se spune că toți cei „unși” recunosc adevărul în virtutea tainei mirungerii (botezul). Este nevoie doar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Este de ajuns să lăsăm inimile în seama mirungerii, iar aceasta vă va călăuzi pe voi” (3, 13). Așadar, Ioan se contrazice pe sine? El, marele apostol al lui Cristos, cum ar fi putut să scrie, să propovăduiască și să nege în același timp sensul Scripturii și al predicării? „Iată un mister asupra căruia trebuie să medităm.” Un mister care îi permite lui Augustin să reia tema Învățătorului lăuntric, amplu expusă în De magistro. Cuvintele predicatorului, spune el, se mărginesc la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Peerbolte, Antecendents..., pp. 8‑9. În această privință, există un consens aproape perfect între cei doi cercetători. . Jenks, Origins..., pp. 16‑17. . Ibid., pp. 17‑20. . În literatura rabinică, termenul min este asociat „ereticului” disprețuitor față de înțelepți și învățături, care neagă orice autoritate tradițională, precum și legea nescrisă. A se vedea Jenks, Origins..., pp. 13‑14. . Este vorba de o teză publicată de două edituri, una din Gembloux, alta din Paris. . În 1956, B. Rigaux publică lucrarea Saint Paul. Les Épîtres aux
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva tuturor celor care ar fi încercat să o pună în pericol. În plus, Thomson arată că nici una dintre mărturiile epocii nu este în concordanță cu viziunea „isterică” a Apocalipsei (p. 174). Cu toate acestea, Thomson este departe de a nega, așa cum îi reproșează Peerbolte, existența unei campanii de persecuții de anvergura celei sugerate de textul Apocalipsei. El se arată surprins doar de singularitatea acestei mărturii. Peerbolte are dreptate, fără îndoială, să afirme la rândul său: „Această carte este mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
γ4Η ®:≅∴∀Η ♣Π≅ΛΦ4<. . În Epistola către Filipeni, Policarp al Smirnei se mulțumește să reia admonestările din cele două epistole ale lui Ioan. În acord cu spusele acestui Părinte Apostolic de la sfârșitul secolului I, Anticristul simbolizează ereticul prin excelență: el neagă întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, schimbă voit sensul cuvintelor rostite de Isus, în fine, neagă Învierea și Judecata de Apoi. Policarp îi are drept țintă pe docetiști. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 206‑220 și mai ales schema de la p.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din cele două epistole ale lui Ioan. În acord cu spusele acestui Părinte Apostolic de la sfârșitul secolului I, Anticristul simbolizează ereticul prin excelență: el neagă întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, schimbă voit sensul cuvintelor rostite de Isus, în fine, neagă Învierea și Judecata de Apoi. Policarp îi are drept țintă pe docetiști. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 206‑220 și mai ales schema de la p. 211, pe care o folosim în această concluzie. . Despre influența Cărții lui Daniel, cf. G.K. Beale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cei ce locuiesc într‑însa.” . Lista numelor propuse pentru identificarea Anticristului este enormă (cf. articolul lui Renoir, „Chiffre de la bête”, in DACL, vol. III, col. 1343‑1352). Pseudo‑Hipolit, De consummatione mundi, propune ARNOYME (de la verbul grec Δ<Ξ≅:∀4, „neg”, „resping”: Anticristul este cel care îl neagă pe Dumnezeu cel răstignit); LAMPETIS, splendens, „Strălucitorul” (Aretas); O NIKETES, victor, „Biruitorul” (Aretas); ANTEMOS (Victorinus); KAKOS ODEGOS, malus dux, „Căpetenia cea rea” (Aretas); ALETHES BLABEROS, uerus nocens, „Adevăratul răufăcător” (Aretas); PALAI BASKANOS, olim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propuse pentru identificarea Anticristului este enormă (cf. articolul lui Renoir, „Chiffre de la bête”, in DACL, vol. III, col. 1343‑1352). Pseudo‑Hipolit, De consummatione mundi, propune ARNOYME (de la verbul grec Δ<Ξ≅:∀4, „neg”, „resping”: Anticristul este cel care îl neagă pe Dumnezeu cel răstignit); LAMPETIS, splendens, „Strălucitorul” (Aretas); O NIKETES, victor, „Biruitorul” (Aretas); ANTEMOS (Victorinus); KAKOS ODEGOS, malus dux, „Căpetenia cea rea” (Aretas); ALETHES BLABEROS, uerus nocens, „Adevăratul răufăcător” (Aretas); PALAI BASKANOS, olim inuidus, „Vechiul vrăjitor” (Aretas); AMNOS ADIKOS, agnus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
latine lucis (2Cor. 11,14), praesumens se dicere lucem”. Beatus de Liebana îi atribuie Anticristului un al optulea nume, ACXYME, alcătuit din literele a căror sumă este 666 (DCLXVI). ACXYME este o variantă coruptă a numelui ARNOYME (Δ<Ξ≅:∀4 „neg”). Irineu cunoștea, cu siguranță, diverse nume atribuite Anticristului de diferite tradiții. Dar tocmai această inflație onomastică ar trebui, spune episcopul de Lyon, să ne facă circumspecți. . Journal of Theological Studies, 1995, pp. 99‑117. . Tertulian, Adu. Marc. 3, 3; 3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Commentariorum series in evangelium Matthaei Mt. 22.34‑27.63, ed. E. Klostermann, Origenes Werke, vol 11 [Die greichischen christlichen Schriftsteller, 38.2, Leipzig, 1933]. . Com. Mt. 33. . Potrivit spuselor lui Pseudo‑Tertulian, Dositei a fost un eretic iudaizant care nega inspirația profeților Vechiului Testament (Adu. omnes haer. 1). Omiliile pseudo‑clementine (2, 24) îl asociază cu Ioan Botezătorul și îl consideră dascălul lui Simon Magul. El s‑ar fi prezentat ca Taheb, un mesia al samaritenilor. . Com. Mt. 33. Traducerea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit sau a Apocalipsei lui Daniel, eronată din punct de vedere teologic, este foarte dificil de precizat. Este vorba, de fapt, de o simplă nuanță, suficientă însă pentru a departaja cele două grupe de texte. . Cu toate acestea, nu putem nega faptul că, în cazul lui Chiril, avem de‑a face cu o limpezire, cu o reactualizare a vechiului mit al confruntării primordiale între cele două principii majore antagoniste. Se pare că acest mit cosmologic în care Bousset vedea, pe bună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
locul unui pesimism monoton și deziluzionat, după 411. Intoleranța sa față de donatiști atinge punctul maxim în tratatul Contra Gaudentium (421‑422). . Com. Mt. ser. 33. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. Origen avea de înfruntat eretici bine pregătiți, care negau puncte esențiale ale doctrinei creștine, în timp ce Augustin găsește cu greu diferențe de ordin dogmatic între comunitatea sa și cea a donatiștilor. În ceea ce‑l privește, punerea în practică a acelei theoria christiana rămâne singurul criteriu, cu două tăișuri, de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua nuntă [a doua căsătorie] nu este - firește, în anumite circumstanțe - un rău (malum), dar mai bună este văduvia, căci „bonum est pudicitia conjugalis, sed melius bonum est continentia vidualis”. Și scriitorul exaltă funcția înaltă a cumpătării (continentia), fără a nega, însă, foloasele căsătoriei („Bonum viduitatis non mimitur laulato bono conjugii, sed augetur”). Este limpede că văduva Iuliana (și văduvele, în genere, sfătuite să aibă grijă de buna lor reputație - „Famae bonae cura” - și să-și înfrâneze instinctele, căci meritele le
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
văduvia sau, oricum, nu cu văduvia în sensul obișnuit al cuvântului. Ci cu acea stare de solitudine în care poate ajunge o soție dacă bărbatul ei suferă o „moarte spirituală” - potrivit dogmelor Bisericii -, dacă, adică, alunecă în erezie ori își neagă credința. Căci, în rândurile care urmează, va fi vorba despre Radu Mihnea, fiu al lui Mihnea Turcitul (Mehmed - pe numele lui islamic). Radu Mihnea, fiu făcut cu Vișa (sau Voica), o iubită a Domnului, a crescut la curte, alături de copii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
propriei mele persoane, Întrucât neputând să văd cine sunt, nu mă pot Înțelege, devenind străin pentru mine Însumi. Dacă nu pot răspunde la această Întrebare, eu pierd sensul propriei mele persoane ca ființă, Îmi pierd sensul vieții și mă prăbușesc, negându-mă. În această situație este perfect justificată afirmația lui A. Camus, care spune că „nu există decât o singură problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viața merită sau nu să fie trăită, Înseamnă a răspunde la problema
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
educație slabă sau incompletă, o educație greșită sau o autoeducație. În constituirea existenței nevrotice, un rol important revine modelelor negative, imitării unor antimodele, influenței negative a unor grupuri marginale etc. În cazurile menționate, persoana devine inadaptabilă la lume. Ea va nega valorile morale, culturale și spirituale și va avea manifestări de tip antisocial față de instituțiile statului și În relațiile sale cu celelalte persoane. Persoanele din această categorie nu pot uita evenimentele psihotraumatizante din trecutul lor. Ele se constituie sub formă de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că ele sunt duble volițiuni. Orice volițiune morală este prefațată de o volițiune primitivă, al cărei conținut psihologic Îl preia, pentru a-l purifica și a-l Îmbogăți. Se consideră a fi morală acțiunea voluntară a cărei determinare inițială este negată, apoi este reluată și pusă din nou În deliberarea conștiinței. Orice determinism trebuie să fie, În mod succesiv, suprimat și apoi restabilit pentru ca În felul acesta să fie respectată libertatea acțiunii. Originea conștiinței morale Așa cum rezultă din cele de mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existe și o pornire care să mă abată către Rău, Împiedicându-mă să fac Binele. A face Binele este conform cu normele morale. Este o afirmare În intenție și În acțiune a virtuților. A face Rău este contrar principiilor morale. Răul neagă valorile și pervertește ființa celui care-l comite. Acesta ar fi aspectul moral. Din punct de vedere psihologic, Binele ca și Răul sunt nu numai tendințe ale Eului, ci și moduri de „a fi” ale acestuia. Binele afirmă, pe când Răul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
valorile și pervertește ființa celui care-l comite. Acesta ar fi aspectul moral. Din punct de vedere psihologic, Binele ca și Răul sunt nu numai tendințe ale Eului, ci și moduri de „a fi” ale acestuia. Binele afirmă, pe când Răul neagă. Întrebat de Faust cine este, Mefistofel Îi răspunde: Sunt spiritul ce totul neagă... Astfel cam tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu. Mefistofel este conștient de natura sa. El simte și știe acest lucru. La
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Din punct de vedere psihologic, Binele ca și Răul sunt nu numai tendințe ale Eului, ci și moduri de „a fi” ale acestuia. Binele afirmă, pe când Răul neagă. Întrebat de Faust cine este, Mefistofel Îi răspunde: Sunt spiritul ce totul neagă... Astfel cam tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu. Mefistofel este conștient de natura sa. El simte și știe acest lucru. La fel, Sf. Pavel din Tars trăiește, În planul vieții sale interioare, neliniștea pe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de cea a pulsiunilor primare apetențiale ale Inconștientului. Pentru a se afirma, forțele Inconștientului sacrifică și separă, cele ale Supra-Eului construiesc și apropie. Eu mă realizez, mă Împlinesc ca ființă morală prin integrarea și identificarea cu modelul arhetipului patern, nu negându-l și Înlocuindu-l. În cazul acesta competiția și anularea persoanei tatălui, din cazul lui Oedip, este Înlocuită cu comuniunea și integrarea prin iubire a Fiului (Iisusă În persoana Tatălui (Dumnezeuă. Din aceste motive, cred că nu putem accepta complexul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mă Împlinesc prin Tine, printr-un Tu. În această situație, celălalt devine pentru mine un element de completare, un pentru sine al lui, ceva care Îi va aparține de acum Înainte. Eu nu pot exista singur, pentru că prin singurătate mă neg sau mă dizolv, Îmi pierd sensul propriei existențe. Din acest motiv, Eu doresc să fiu permanent cu celălalt, pentru că numai atunci când sunt Împreună cu El, mă afirm și mă completez. Prin a fi Împreună, conștiința mea se angajează Într-un raport
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
propriilor dorințe, apetențe, Înclinația către aventură; 3. tendința de agresivitate concentrează tendințele proiectate către viitor. Ele sunt specifice tipului anticipativ, reformator, care demolează vechea ordine sau ordinea existentă, reprezentând spiritul negator, dominator. Acest tip, de factură revoluționar-anarhistă În plan social, neagă valorile existente. Indisciplinat și autoritar, el vrea să schimbe lumea și ordinea existentă pentru a o Înlocui cu alta. Tiranic și justițiar, dar utopic În teorie, Îi este imposibil să găsească un echilibru Între dorințe și realitatea practică; 4. tendința
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]