3,831 matches
-
probabil sîngera; la fiecare pas pe care-l făcea, avea senzația că i se scurge, Încet și fierbinte, tot mai mult sînge. În cele din urmă, fu sigură că Îi curge pe picioare, udîndu-i ciorapii și intrîndu-i În pantofi... Stătu nemișcată În timp ce Reggie bîjbîia cu cheile În Încuietorile cu care nu era obișnuit, apoi rămase așa Încă, atunci cînd el se duse de la o fereastră la alta, izbind mici piese de mobilier care-i erau În drum, lovindu-se la fluierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pată de sînge pe covor: se aplecă dar ameți - i se părea că podeaua băii se Înclină. Întinse mîna să se sprijine de perete, dar lăsă o urmă roz pe una dintre plăcuțele de faianță sidefie; se destinse și rămase nemișcată, cu capul În mîini. Dacă ar sta așa, sîngele ar curge mai anevoios... Își dorea să se Întindă; Își aminti că domnul Imrie Îi spusese să stea În pat. Dar ea nu dorea să se ridice ca nu cumva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
așa? Bombele și focurile anti-aeriene Îi sculaseră pe toți. CÎțiva stăteau la ferestre Încurajîndu-i pe piloții britanici și tunurile anti-aeriene; ca deobicei, Giggs țipa după nemți: Pe-aici, Fritz! Părea că te afli Într-un fel de pandemonium. Fraser stătuse nemișcat vreo cincisprezece minute, Înjurînd gălăgia; În cele din urmă, nemaiputînd s-o suporte, se dăduse jos din pat. Trăsese masa prin celulă și stătea pe ea În șosete, Încercînd să vadă ceva pe fereastră. Ori de cîte ori se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
baltă, nu mă interesează. Nu, spuse Duncan. Spune-mi ce-ai auzit. Fraser Își dădu părul pe spate. — Că ești aici, zise el brutal, pentru că iubitul tău a murit și tu ai Încercat să te omori din cauza asta. Duncan rămase nemișcat, incapabil să răspundă. — Îmi pare rău, spuse Fraser. Cum am zis, nu-i treaba mea. Nu mă privește de ce ești aici sau cu cine ai umblat. Dacă vrei să știi, eu cred că legile suicidului sînt tîmpite. Cine ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prin țesătura slăbită și producea mici stele sclipitoare, petice de lumină și semilune, ca paietele de pe mantia unui magician În timpul unui spectacol. Se Întoarse În pat. Îl auzi pe Fraser făcînd doi pași și aplecîndu-se să ridice pătura. Apoi rămase nemișcat, ca și cum ar fi ezitat, fiindu-i Încă frică... În cele din urmă, vorbi foarte Încet. — Dă-mi voie să mă bag lîngă tine, Pearce, vrei? zise el. Adică, dă-mi voie să Împart patul cu tine. Și cînd Duncan nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cînd Duncan nu răspunse, el adăugă cu simplitate: Războiul ăsta blestemat mă face să nu suport să stau singur. Așa că Duncan dădu la o parte Învelitorile lui și se apropie de perete, iar Fraser se Întinse lîngă el și stătu nemișcat. Nu-și vorbeau. Dar, ori de cîte ori cădea o bombă sau se pornea răpăitul antiaerienelor, Fraser tresărea și stătea Încordat - ca un om pe care Îl doare ceva și este lovit și Îmbrîncit. Curînd, Duncan se trezi că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
distanță mai mare, iar cealaltă și mai departe, pentru că raidurile se mutau În altă zonă... Fraser se calmă. În următorul minut, se declanșă semnalul că pericolul trecuse, iar el tremură pentru ultima oară, Își trecu mîneca peste față și rămase nemișcat. În clădire era liniște. Nimeni nu stătea la fereastră să fluiere sau să ovaționeze. Oamenii care stătuseră Înțepeniți ca el, sau ghemuiți, Își ridicau acum capetele, Își Întindeau membrele pentru a testa liniștea nopții, și se prăbușeau epuizați. Numai ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
brațele pe piept și privi iritat În podea. Ca și cum lumina s-ar fi micșorat, se gîndi ea. Își dădu seama, de parcă ar fi fost pentru prima oară, de vuietul și mișcarea trenului, de durerea din picioare din cauza faptului să stătuse nemișcată. Își schimbă poziția și se mișcă, timp În care el Își ridică privirea. Sper că nu pleci. Ar cam trebui, nu crezi? O să mai vină cineva să Încerce ușa, dacă nu o facem. Tot te mai gîndești la controlor? Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
zise Alec, iar pleoapele Îi tresăriră. — Cum ți se pare? — OK. — Ți-e frică? — Puțin, răspunse Alec. Dar ție? Ești alb ca varul! Nu leșina Înainte să-ți vină rîndul. Schimbă poziția mîinii În care ținea briciul. Închise ochii, rămase nemișcat... Apoi, cu ochii strînși, și pe un ton ușor diferit Îl Întrebă: De ce-o să-ți fie dor, Duncan? Nu știu, zise el, mușcîndu-și buza. De nimic! Nu, o să-mi fie dor de Viv... dar ție? — O să-mi fie dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de tencuială se Îngroșă cu lacrimi. Kay Îi atinse umărul. — Te doare? Fata scutură capul negînd. — Nu-mi dau seama. Nu cred. Doar că... SÎnt atît de Înspăimîntată. Își acoperi ochii cu palmele și, În cele din urmă, tăcu, rămînÎnd nemișcată. CÎnd Își luă mîinile și vorbi, vocea i se schimbase, părînd mai calmă și mai vîrstnică. — Probabil că dumneavoastră mă credeți lașă, zise ea. — Deloc, spuse Kay cu blîndețe. Fata Își șterse ochii și nasul de un colț al păturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un om se repezi spre țevi, luă o cărămidă, și bătu de cîteva ori În plumb. Își ridică mîna. Altul strigă tare să se facă liniște. Micul generator fu oprit, scena căzu din nou În Întuneric și totul rămase așa, nemișcat. Desigur, se auzea zumzetul avioanelor, răpăielile mitralierelor din Hyde Park sau de aiurea, dar sunetele astea se auzeau aproape neîncetat de șase luni; le distingeai, Își dădu seama Kay, așa cum distingeai uruitul sîngelui În ureche. Omul cu cărămida spuse ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca un fuior de câlți, arată ca un lingurar care a venit să-și vândă oalele și tigăile echipajului de pe Enterprise. Doi bărbați de la pază cu stații de emisie-recepție emițând pârâituri Încearcă să-l convingă să plece, dar Joe stă nemișcat, Încăpățânat ca un catâr, pe una dintre băncile de oțel perforat de la recepție, cu o sacoșă albă de plastic aruncată la picioare. Cu demnitatea Îmbufnată a bețivului. Când mă zărește, Își descrucișează mâinile și mă arată cu degetul triumfător: — Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
bou și un măgar lângă cristelniță. Catedrala St David e unul dintre puținele locuri care mă fac să Încremenesc. Și aici, În naos, Îmi dau seama cât de neobișnuit și cât de incomod chiar mi se pare acum să stau nemișcată. Catedrala e atemporală, pe când viața mea... viața mea nu e altceva decât timp. Richard i-a luat pe Emily și pe Ben să exploreze magazinul de cadouri. Rămasă singură, Îmi simt buzele formând niște cuvinte pe care nu le aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să fiu, ei cred că norma Întreagă Înseamnă să tragi chiulul. Celelalte mame râd, mai puțin Claire Dalton, partener la Sheridan și Farquhar. Observ cum Claire Încearcă să strecoare un bol cu jeleu verde pe altarul festinului internațioal. Ține jeleul nemișcat, ca să nu se vadă că nu e Închegat. 12.46: Candy s-a hotărât să păstreze copilul. Refuză să vorbească despre asta, dar burtica ei Îi face intențiile din ce În ce mai evidente. Garderoba Stratton, Întotdeauna cu cât mai mulată, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
te sprijini pe mine, Kate. E așa de greu? — Da. E greu. —Iisuse, femeie. Trebuie doar să te sprijini pe mine, doar aici: amintește-ți de John Donne al vostru, gândește-te la noi ca la un compas, eu stau nemișcat și tu faci cercuri În jurul meu, OK? N-o să cazi, te țin eu. Doar lasă-te. Și m-am lăsat. Am patinat o oră și nu știu exact ce am scris pe gheață. Ar fi trebuit să fii o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
în care abundă cuvîntul divin face ca fiecare cale și poartă să fie folosite în efortul de a face vorbirea înțeleasă de spiritul și inima ascultătorilor. O expresie solitară și fixă rămîne imobilă și moartă și lasă mintea și inima nemișcate. Învățătorul care repetă pe dinafară ceva ce nu înțelege poate recita întru totul ceea ce a învățat, dar învățătura sa rece va îngheța mai degrabă decît va însufleți ascultătorii. Exprimările și formulările depline și desăvîrșite cer o mai mare înțelegere și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
putea admira piscina ce ocupa aproape integral curtea micuță, mărginită de ziduri. Camera era mobilată cu două fotolii și o măsuță joasă. Cărți care umpluseră cîndva rafturile erau acum Înghesuite Într-o serie de cutii de carton. Aerul părea complet nemișcat, de parcă ferestrele și ușa către grădină nu se deschideau niciodată. — Înțeleg că vă mutați, am remarcat. Plecați sau abia ați venit? — Plec. Am descoperit că locuința asta are anumite dezavantaje, nemaivorbind și de amintirile destul de dureroase. Acum, luați loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se continua cu coridoare largi și o terasă de beton neacoperită, ca o capelă solară. M-am plimbat prin dormitoarele goale, cu băile lor Îmbrăcate În oglinzi, Încercînd să-mi imaginez cum ar reacționa niște locuitori nou-sosiți la aceste interioare nemișcate, rupte de lume În spatele sistemelor de securitate și al senzorilor. Deșertul exterior al Residenciei Costasol se reflecta În deșertul interior al acestor Încăperi aseptice. Gravitația redusă a acestei planete stranii le-ar fi amorțit creierele noilor locatari și i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
-i răsuciră părul, lăsîndu-i-l pe ceafă Într-o coadă grea și umedă. Era o tăcere stranie În micul dormitor, de parcă toată casa aștepta răspunsul nostru. Mi-am dat seama că nici eu, nici Crawford nu mai respiram. Pieptul lui era nemișcat, iar mușchii feței păreau gata să-i iasă prin pielea de pe obraji. De obicei atît de relaxat și afabil, acum mai avea puțin și ieșea cu capul prin geam. Resentimentele lui pătimașe față de Sanger, invidia pentru afecțiunea cu care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ar fi constituit un regat aparte, cu propriul lui set de valori. Am virat să intru pe drumul de coastă și mi-a apărut În raza vederii șirul de pueble Întinzîndu-se de-a lungul țărmului pînă spre Marbella, albe și nemișcate ca niște cavouri de cretă. Spre deosebire de ele, tărîmul Residenciei Costasol se reîntorsese la viață, vîrtej de emoții și visuri Însuflețite. Însă Cabrera Îmi băgase mortu-n casă; era de parcă ar fi citit scenariul scris de Crawford și era la curent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ea. M-am șters de sîngele care mi se Închega pe obraji, mînjindu-mi mînecile cămășii. — Crawford...? Am deschis ușa de plasă și am intrat pe teren chiar În timp ce mașina de tenis trăgea ultima minge Înainte de-a rămîne tăcută și nemișcată. Un ultim serviciu nereturnat, mingea lovi terenul rîcÎit În apropiere de trupul unui bărbat În cămașă albă și pantaloni scurți, Întins pe linia de fund. Cu racheta În mînă, odihnea cu fața În sus Într-un lac de sînge care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de mult? în realitatea de zi cu zi, mi se pare totul minuscul, inconsistent, fragil și mereu pe punctul de a se destrăma, și atunci poate că îmi găsesc singurul rea zem în vis... Și în scris. Deschid ochii. Stau nemișcată, de parcă aș aștepta ceva. Ceva nelămurit, dar deosebit de important. îmi dau seama brusc: deocamdată stau pe loc și nu pot face nimic pentru că înlăuntrul meu tot aștept să se întâmple ceva și pur și simplu tot ce pot face e
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu mai contează... — Ești altfel decât fetele pe care le știu, îmi spune Eduard, după primul dans. Am rămas în continuare în picioare amândoi, așteptând următoarea melodie. Stăm față în față, ca o pereche de dansatori pe gheață care așteaptă nemișcați să înceapă melodia lor de concurs: el - calm și cu un zâmbet abia schițat în penumbra din cameră (nu, nu mi se mai pare îngâmfat, e chiar un zâmbet plăcut); eu - încordată, răsuflând anevoie, de parcă aș fi participat mai înainte
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
schițat în penumbra din cameră (nu, nu mi se mai pare îngâmfat, e chiar un zâmbet plăcut); eu - încordată, răsuflând anevoie, de parcă aș fi participat mai înainte la un concurs de patinaj-viteză care nu se mai încheia. Rămân și eu nemișcată. (Ce mult mi-aș dori să nu-mi vadă firul dus de la ciorapi!) — în ce sens sunt altfel? îl întreb, cu glasul încă tremurând și lăsându-mi privirea în jos, să nu-mi observe coșurile de pe frunte. Nu cred că
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
la câțiva centimetri deasupra pământului, cum pășești tu și cum am pășit și eu când te-am urmat în vis. Chiar înotam prin aer. înotam din ce în ce mai înalt, cu mișcări ample de bras în aer, ca într-o mare invizibilă și nemișcată, care mă primea ocrotitor într-un miez de vară senin, iar senzația era atât de copleșitoare, încât, trezin du-mă și dându-mi seama că visez, m-am forțat să adorm din nou, și m-am regăsit plutind fericită, ușoară
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]