6,770 matches
-
văzut. ― Probabil că a luat ceva de pe vapor, a spus Desdemona. Sau avea ochii roșii de la atâta plâns. Între timp, creta continua să-și facă treaba de jur Împrejurul lor. Scrise Gr pe burta unei femei gravide. Mâzgăli un I peste inima obosită a unui bătrân. Puse diagnosticul C pentru conjunctivită, F pentru favus, T pentru trahomă. Dar, oricât de iscusiți ar fi fost, ochii medicilor nu puteau observa o mutație recesivă care se ascundea pe al cincilea cromozom. Degetele n-o puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Atunci ce faci? ― E simplu. Nu te mai culci cu soțul tău. În momentul de față era posibil. De la nașterea copilului, bunicii mei luaseră o pauză de făcut dragoste. Desdemona era trează jumătate din noapte și alăpta. Era tot timpul obosită. Pe deasupra, la naștere i se rupsese perineul, care Încă se vindeca. Lefty, politicos, se abținea să Înceapă vreo acțiune amoroasă, dar după ce trecu și a doua lună Începu să vină pe partea ei de pat. Desdemona Încercă să-l Împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
asigure că nu avea să se mai Întâmple. Se duse la doctorul Philobosian. ― E o metodă foarte drastică, Desdemona, Îi spuse doctorul. ― Vreau să fiu sigură. ― Dar ești Încă tânără. ― Nu, doctore Phil, nu sunt, spuse ea pe un ton obosit. Am opt mii patru sute de ani. Pe 21 noiembrie 1932, În ziarul Detroit Times apăru următorul titlu: „Scenă de sacrificiu uman la altar“. Urma articolul: „O sută de discipoli ai unui lider de cult negru, care este reținut sub acuzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
eram observate, privindu-i pe ceilalți. Dincolo de mâna ei văd urmele romanului pe care a stat trează ca să-l citească În noaptea precedentă. Toate cuvintele mari pe care a trebuit să le caute În dicționar Îi stau grămadă În capul obosit, așteptând să iasă la lumină În scrisorile pe care mi le scrie acum. Mâna ei este și ea, un semn de refuz, singura cale de a se răzbuna pe soțul care Începuse să dispară din viața ei. (Milton venea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Oare fantomele fetelor lui levantine bântuiau aceste examinări superficiale, sugerate de delicatețea claviculei mele, sau de ciripitul plămânilor mei mititei, Înghesuiți? Încerca oare să nu se gândească la palate pe apă și la capoatele descheiate sau era pur și simplu obosit, bătrân, pe jumătate orb și prea mândru s-o recunoască? Indiferent care ar fi fost răspunsul, an de an Tessie mă ducea, loială, la el, ca răsplată pentru un gest caritabil din timpul unei catastrofe pe care acum nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la puluri, mutându-le de colo colo. Între timp, ascultam atent conversația. ― Nimic special, jucam table... cu Callie... Își face filmul ăla cretin... Nu pot, trebuie să luăm masa În curând... Nu știu, poate mai târziu... De fapt sunt cam obosită. Obiectul se Întoarse brusc cu fața spre mine. Mi-am ridicat cu greu privirea. Obiectul arătă spre telefon și apoi, deschizând gura larg, Își băgă degetul pe gât. Inima Îmi dădu pe-afară de bucurie. Veni noaptea. În pat am parcurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Nu-i prea drăguț, mă aprobă Tessie. ― Era mai plăcut, spuse Milton. Nu pricep ce s-a Întâmplat. ― Mocheta pute. ― Hai să deschidem un geam. ― Poate că n-o să fim nevoiți să stăm așa de mult, spuse Tessie, optimistă și obosită. Seara ne-am aventurat pe străzi, căutând un loc unde să mâncăm, apoi ne-am Întors În cameră și ne-am uitat la televizor. Mai târziu, după ce am stins luminile, am Întrebat din patul meu: ― Ce facem mâine? ― Dimineața trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
m-am Întors cu mama la hotel, Milton ne aștepta cu o surpriză. Luase bilete la un musical pe Broadway. M-am prefăcut Încântată, dar mai târziu, după cină, m-am strecurat În patul părinților mei, susținând că eram prea obosită ca să merg. ― Prea obosită? Întrebă Milton. Cum adică ești prea obosită? ― Nu-i nimic, scumpo, spuse Tessie. Nu trebuie neapărat să vii. ― Se pare că e un spectacol bun, Cal. ― E cu Ethel Merman? am Întrebat. ― Nu, nătăfleață, spuse Milton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mama la hotel, Milton ne aștepta cu o surpriză. Luase bilete la un musical pe Broadway. M-am prefăcut Încântată, dar mai târziu, după cină, m-am strecurat În patul părinților mei, susținând că eram prea obosită ca să merg. ― Prea obosită? Întrebă Milton. Cum adică ești prea obosită? ― Nu-i nimic, scumpo, spuse Tessie. Nu trebuie neapărat să vii. ― Se pare că e un spectacol bun, Cal. ― E cu Ethel Merman? am Întrebat. ― Nu, nătăfleață, spuse Milton, zâmbind. Nu-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o surpriză. Luase bilete la un musical pe Broadway. M-am prefăcut Încântată, dar mai târziu, după cină, m-am strecurat În patul părinților mei, susținând că eram prea obosită ca să merg. ― Prea obosită? Întrebă Milton. Cum adică ești prea obosită? ― Nu-i nimic, scumpo, spuse Tessie. Nu trebuie neapărat să vii. ― Se pare că e un spectacol bun, Cal. ― E cu Ethel Merman? am Întrebat. ― Nu, nătăfleață, spuse Milton, zâmbind. Nu-i cu Ethel Merman. Nu joacă pe Broadway acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
după soțul ei și să creeze o fată pe căi necurate, avea acum În fața ochilor, pe aleea Înzăpezită, fructul acelei intrigi. Nu mai era câtuși de puțin o fiică, ci mai degrabă un fiu, cel puțin după Înfățișare. Mama era obosită și Îndurerată și nu avea putere să facă față la acest nou eveniment. Era de neacceptat că trăiam acum ca bărbat. Tessie nu era de părere că aveam dreptul să decid. Ea mă adusese pe lume și mă alăptase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
al acesteia. În sfârșit, liniște. O pauză... Ce odihnitor era! Să uiți de lume, să uiti de griji și de necazuri, de ziua de mâine și de nesiguranța zilei de azi! Asta îmi trebuia! Mi-am trecut mâinile prin păr, obosit, am oftat, cu năduf, mi-am închis ochii și am lăsat frâu liber gândurilor. Mă inunda groaza, teama, speranța, furia, extazul. Toate se împleteau formând o imensă plasă a gândurilor și a sentimentelor, a emoțiilor și trăirilor. Mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
oprit din mersul meu. Eram la doar câțiva metri de acel moșneag ce era atât de nemișcat, încât părea ca o statuie. Dintr-o dată își mișcă încet mâna, îndreptând-o spre mine. Capul i se mișcă de asemeni. Privirea-i obosită se fixă în ochii mei și atunci vocea lui se auzi în toată peștera, dând un ciudat ecou, iar senzația înfricoșătoare că îmi vorbește prin intermediul gândurilor mele mă năpădi. Tot ceea ce auzeam erau gândurile moșneagului și nu vorbele acestuia, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
meu, până când noaptea s-a așternut peste mintea mea și pleoapele grele mi-au închis ochii, răpindu-mi, probabil, cea mai plăcută clipă a existenței mele de până atunci. Somn ușor! Capitolul 8 În dimineața următoare m-am trezit mai obosit decât mă culcasem. Am dormit destul de bine, am visat frumos, dar tot nu-mi pot explica de ce eram atât de moleșit și de ce eram atât de lipsit de vlagă. Din punctul meu de vedere, apartamentul nu arată niciodată mai curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei. Păreau foarte mulțumiți și se uitau în jur să vadă dacă sunt admirați. Le stătea bine. Unii aveau căști și caschete militare ce le veneau pe ochi. Războaie purtate de copii... La unii din ei puteam vedea privirea matură, obosită, plictisită de viață. Copii bătrâni care luptau pentru viitorii lor copii. Dacă vor trăi! Fii atent! zise el autoritar. Scoase din cutie o capă. Era lungă, neagră, dar destul de subțire în opinia mea. După cum o ținea Vladimir, suspendată, avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar destul de impunător. Părul aranjat, deși plin de culoare, era brăzdat de șuvițe argintii ce îi trădau vârsta puțin avansată și grijile care-i ocupau timpul. Pielea îi era de un galben bolnăvicios, iar ochii îi erau adânciți în orbite, obosiți, dar tot calculați și reci. Era un om îngrijit, dar predispus la boală. Ordinea și curățenia erau un mod de viață pentru acest om. Costumul era călcat și foarte curat. Cu ochii mei n-am văzut nici o cută și nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
oameni ca să organizez patrulele necesare fără să dereglez serviciul... — Ai o digestie proastă? — Uneori... Mi se Întîmplă, ca În seara asta, să simt o greutate În stomac, dureri sau, mai curînd, o apăsare În piept, În abdomen. Mă simt greoi, obosit. — N-ai vrea să te consult? Soția lui și doamna Pardon probabil că ghiciseră, și asta Îl jena pe Maigret. Avea oroare de tot ce era legat mai mult sau mai puțin de boală. Scoțîndu-și cravata, haina, cămașa și flanelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Cameră de Închiriat... Cameră cu bucătărie... Cameră frumoasă, mobilată... Aceasta era explicația numărului mare de restaurante, precum și a zecilor de mii de persoane care treceau pe străzi și pe promenade. La ora cinci, se așezară amîndoi lîngă izvor, cu picioarele obosite, și se priviră cu un zîmbet complice. Nu exageraseră puțin? Nu Încercau să-și dovedească că erau Încă tineri? Recunoscură un cuplu În mulțime, cei doi caraghioși, și parcă era ceva schimbat În privirea pe care bărbatul i-o adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
speriate la gândul că un criminal umblă liber pe străzi. — Hotelurile nu s-au golit! Ați mai auzit acea voce? — Cred că nu. — O voce aparte. — N-am remarcat. Eram prea surprinsă. — Mai adineauri, vorbeați de o farsă proastă. — Sunt obosită. Alaltăieri după-amiază eram Încă În vacanță În Baleare. Abia dacă am reușit să dorm de atunci. Nu-i un motiv să nu spuneți adevărul. — Nu sunt obișnuită cu interogatoriile. Mai ales prin telefon, după ce am fost scoasă din baie. — Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
critică tot ce zic ceilalți... Ferește privirea în lături. — Este riscant, mai ales după o anumită vârstă, ca oamenii să se spele cu apă rece. — Aha! scoate Livia un strigăt. Aruncă o uitătură victorioasă înspre soțul ei. Augustus închide ochii obosit. Pe fața lui trasă, mustăcește însă un zâmbet ascuns, care îl încurajează pe Antonius Musa să continue: — Am fost chemat la căpătâiul multor bolnavi cărora Themison le-a recomandat să facă scufundări în lacuri înghețate chiar pe gerurile cele mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bine ascuțit. Scrijelește iute: Înmulțit cu 28 de legiuni, asta face... Înalță ochii și întâlnește privirea haină a împăratului. Cu un oftat, pune stilusul jos. — Și ce-ai vrea să fac? se rățoiește Augustus la el. Dar glasul îi sună obosit. Continuă în surdină: — Tu nu înțelegi că și 28 de legiuni sunt prea puține pentru paza imperiului? Ianuarius își înghite amarul. Poate, dar reorganizarea armatei s-a făcut nu numai pe considerente politice, ci și financiare. Trebuie știut dinainte cât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
greșeală de poet, nicidecum de filozof care a apucat-o pe calea magiei! Fulcinius închide ochii, așteptând potopul de insulte. Princi pele însă nu mai continuă. Se îndepărtează din nou de el. Suspină abătut în timp ce-și târâie picioarele obosite. Bănuiește ce urmărește de fapt Flaccus Vascularius. Sau mai degrabă Livia, căci ea e creierul întregii acțiuni. A început să se teamă. De asta l-a trimis pe gunoiul ăsta. Să-l provoace și să-i spioneze reacțiile. Și-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cade pe mână. Iar stă cu gura căscată! Pe pipăite, îi prinde ușor bărbia și cu degetul împinge de buza inferioară în sus. Gata. Pare că a priceput. Se panichează instantaneu. Dacă își ține cumva limba afară în fața împăratului? Ridică obosită din umeri. Asta e. Are biata de ea nu numai un tonus scăzut al mușchilor feței, dar și limba îi e prea mare, iar gura mai mică decât în mod normal. Măcar Asinia Galla e nepoata lui Asinius Pollio și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
O cuprinde brusc groaza. Dacă-i bufnește pe veșmântul alb? — Vesta, ajută-ne! imploră pontifex cu voce tare. Occia trage cu putere aer pe nări. Miroase a ars. Înțelege și un zâmbet răutăcios îi luminează preț de o clipă fața obosită. S-a pârlit când și-a întins mâinile deasupra focului. Îl aude într-adevăr scuturându-și nervos brațele. Așa-i trebuie! Să mai aibă și el parte de probleme, că ea s-a săturat până peste cap. Suspină nefericită. Trebuie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Corpul nu i mai răspunde la comenzi. Uzura minții e extremă. — Asinius Pollio, își umflă Maternus vocea din plămâni, care s-a străduit să creeze instituții trainice pentru a servi culturii și slujitorilor ei... Lacrimi îi șiroiesc nestingherite pe obraji. Obosită, Agrippina se așază la loc și-i ia mâna într-ale ei ca s-o liniștească. Dar emoția e prea puternică. Pollio a fost singurul, în afara buni cului, care a înțeles-o. Și el credea în semne. Lumea n-are
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]