4,789 matches
-
m-am priceput trimițând acasă gândurile mele de bine și în felul acesta nu îmi prea dau seama cum am sărbătorit marea trecere dintre ani. Mulțumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a oferit, pentru sănătate, și ne rugăm să ne ocrotească și pe noi cât și pe cei dragi în continuare. Ieri, 1 ianuarie 2001, am ieșit la o plimbare pedestră prin împrejurimi, mai întâi cu toată familia, copii, părinți și bunici, după care noi doi ne-am desprins de grup
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
acolo unde, cu bucurie imensă, își petrecea vacanțele de vară din copilărie, în grădina bunicii materne și a mătușilor, în Mănășturul Clujului, în preajma unei mari familii, unită și armonioasă, în care respectul reciproc pentru toți membrii este literă de lege. Ocrotită de umbra bunicii, trecută în lumea celor drepți după ce și-a împlinit datoriile față de cea pământeană vreme de o sută și un an, ADA i s-a alăturat, împăcată cu sine și cu lumea, iertându-i pe toți, să se
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
n-o să accept niciodată nașterea mea dintr-o găoace de locatar al Mezozoicului, întrucât am fost mereu convins c-am "apărut" dintr-un ou Faberger, din acele "cu totul și cu totul de aur și împodobit cu nestemate", vegheat și ocrotit de minunații mei părinți și binecuvântat de ursitoare. Mă ivisem pe lume într-o familie modestă, care avea să numere opt copii, eu fiind al șaptelea pe listă. Chiar din start aveam să fiu încercat de viață, în primele săptămâni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-o în aerele de Picco della Mirandola, "omul care știe tot ce se poate ști și încă multe lucruri în plus", adică nemaifăcând-o tot timpul pe deșteptul deștepților. Eram tineri, eram sănătoși, aveam părinți care ne iubeau și ne ocroteau, nu visam la cai verzi pe pereți, viața curgea lin, fără opinteli și viitorul era pentru noi previzibil. Proveneam din familii modeste și un spectacol de teatru sau cinematograf, o floare, o prăjitură, o ciocolată, un borcănel de șerbet de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
În noapte Opelul, cu farurile stinse, pentru a nu atrage atenția, Între București și ferma de la Meret, unde sora și fratele lui se adăposteau pe moșia unor prieteni, care ne-au primit și pe noi să stăm o vreme mai ocrotiți de pericolele războiului. La Meret am făcut Întâii pași și mi s-a povestit că primele mele cuvinte au fost mama, tata, avion - Însoțite de o indicație cu degetul În semn de recunoaștere. Dacă e adevărat că era un avion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Primirea cu mare pompă de către un general de armată al șahului ascundea ceva care s-a dovedit curând a fi o situație destul de Încordată. Eram găzduiți la Hotelul Sheraton, situat În afara orașului, perfect izolați, căci, profitând de pretextul că ne ocroteau de perturbări, ca să ne putem concentra În lucru, oficialitățile ne controlau de fapt fiecare mișcare, ceea ce oglindea starea de suspiciune generală a țării sub un regim pe cale să devină totalitar. În ciuda obstacolelor și a cenzurii pe care autoritățile Încercau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de pronunțat În limbajul meu: kzspygv. Primul autor care a discutat despre audition colorée, a fost - din câte știu eu -, un medic albinos, În 1812, la Erlangen. Confesiunile unui sinestet li se par probabil plictisitoare și prețioase celor care sunt ocrotiți de asemenea scurgeri și curenți prin ziduri mai solide decât ale mele. Mamei Însă, toate astea i se păreau foarte normale. Chestiunea a intrat În discuție Într-o zi din al șaptelea an de viață al meu, când construiam un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atât de brusc. Deși Încă mai adăsta În mintea mea propria-i căldură, farmecul lui retrospectiv dispărea și, imediat, acel lucru ajungea să fie mai Îndeaproape identificat cu romanul meu, decât cu sinele meu de odinioară, unde păruse a fi ocrotit de intervenția artistului. Casele s-au năruit În amintirea mea pe tăcute, ca În filmele mute de odinioară, iar portretul bătrânei mele guvernante franțuzoaice, pe care l-am Împrumutat odată unui băiat, băgat Într-o carte, se șterge repede, acum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este predispus să producă reacții ciudate altor făpturi. De nenumărate ori, când se organiza un picnic și eu Încercam sfios să-mi introduc neobservat modestele mele ustensile În căruța cu bănci mirosind a smoală din cauza unei substanțe folosite pentru a ocroti caii de muște sau În Opelul decapotabil mirosind a ceai (așa mirosea benzina acum patruzeci de ani) vreun văr sau vreo mătușă remarca: „Chiar trebuie să-ți iei cu tine plasa aia? Nu poți să te distrezi și tu ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lungă bucată de drum, pe parcursul căreia era o plăcere să depășești fără nici un efort un gardian Înfășurat În manta, În sania lui ușoară trasă de o pereche de armăsari negri care fornăiau gonind pe sub rețeaua de sârmă albastră strălucitoare ce ocrotea fața pasagerului de bucățile de zăpadă. Pe stânga, o stradă cu un nume frumos - Karavanaia (Strada Caravanelor) - te ducea prin fața unui magazin de jucării de neuitat. Apoi venea Circul Cinizelli (celebru pentru luptele sale corp la corp). În sfârșit, după ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ridicat vasul Buinîi când căpitanul lui l-a adus lângă vasul Suvorov În flăcări și n-aveam batistă și vor trece zece ani până la o anumită noapte a anului 1922, când, la o conferință publică din Berlin, tata l-a ocrotit pe conferențiar (vechiul său prieten, Miliukov) de gloanțele trase de doi fasciști ruși și, În timp ce l-a doborât energic pe unul dintre asasini, a fost Împușcat mortal de celălalt. Dar acel incident ulterior n-a aruncat nici o umbră asupra strălucitoarei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu trebuie - acesta este filonul principal al complicatei sale intrigi. Ediția pe care o aveam (probabil una britanică) a rămas În rafturile memoriei mele ca o carte rotofeie legată În pânză roșie, ca un frontispiciu gri-apos, al cărei luciu fusese ocrotit, când cartea era nouă, de o foiță de hârtie de mătase. Văd foița dezintegrându-se - la Început fiind prost Îndoită, apoi ruptă - dar frontispiciul Însuși, care fără Îndoială Îl Înfățișa pe nefericitul frate al Louisei Pointdexter (și probabil unul-doi coioți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați gândit cât datorăm acestor credincioși tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei ne poartă spre izbândă! Înfrânți, ei ne mântuie prin fugă! De cădem în luptă, ei ne ocrotesc cu trupul lor mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușor. "Vade retro Satana!", poruncește el în gând. Nu zână, Înger păzitor, șoptește Voichița tulburată. Ce n-aș da să fiu Îngerul păzitor al Măriei tale... Mi-aș pune pe cap scufița fermecată ce mă face nevăzută și te-aș ocroti în luptă. Scut m-aș face, să nu te atingă sabie, nici săgeată, nici pumnal să nu te-atingă... Ștefan râde încetișor, freacă în palme un smoc de busuioc, își cufundă obrajii și-i respiră adânc aroma de sfântă buruiană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am răcnit ca o fiară! Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara mea pribegie: cinci ani de surghiun, ocrotit de Iancu Corvin de Hunedoara, voievodul Transilvaniei; și de Domnul Țării Românești, Vladislau Dan, ce-mi era un fel de unchi. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam, hăituit de mâna lungă a "prea iubitului meu unchi" ajuns domn al Moldovei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-ți fie! Și ochii în patru... Ai grijă de tine, mânzule... Să cuteze numai! se grozăvește Alexandru. Ștefan își scoate pumnalul de la brâu: Mi-a fost tovarăș credincios și mi-a salvat viața. Ți-l trec ție, să te ocrotească... Nici ziua, nici noaptea, să nu te desparți de el! Ochii în patru, fiule... Și de tine ai grijă, tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar mai cu osebire mintea! O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Stirpe de Basarabi corciți cu Mușatini, niște stricați! Te-ai aruncat în partea tătâne-tu preafrumosul cadân al Marelui Sultan! Abia ți-au înmugurit țâțele, dar te pricepi la farmece de zăpăcit bărbații! Viperă, ai mușcat mâna ce te-a ocrotit! Asta ți-a fost recunoștința?! Nu! Nu!... strigă Voichița. Ba da! Ba da! Îți vei primi răsplata, curând-curând!... Ștefan e nestatornic în dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin spatele casei, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Dumitru o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își flencăne mâneca goală pe dreapta. Haide! Mergem la codru! Savastița își șterge lacrimile, își face cruce: Ocrotească-l Mântuitorul și Sfânta Fecioară Maria! N-ai ce-i face! Mitrică al meu îi un viteaz! spune ea cu mândrie. Hodorogu'!... 15 "Vin tatarii ! Vin turcii !" "Paștele și dumnezăii ei de viață!!" Într-un luminiș de codru, tăiat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru, se slobozește în sfârșit Alexandru, că o sută de tătari obraznici, c-o falcă-n cer și alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune cu o undă de ironie, cât despre noi... Să te grijești, îi poruncește lui Tăutu, ca oasele Sfântului să fie aduse în Cetate, în paraclis, nu care cumva să le batjocorească păgânii, să le arunce câinilor. Alexandru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care îl știe de la bunica, care îl știe de la străbunica, ce-l descânta pe Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]