5,154 matches
-
transformată în structuri. Iar arta are ca scop transmiterea adevărului. Totodată, prin intermediul jocului observăm structuralitatea operei de artă afirmată de Ingarden, o structură ce se măsoară prin sine însuși și devine o nouă realitate doar cu ajutorul jocului. Jocul este elementul ontologic ce lucrează în și pentru artă, iar arta expune realitatea ca adevăr. Adevărul este ascunsul, necunoscutul ajuns să aibă și proporții mistice (în special în religie), în timp ce manifestările sale exterioare sunt imitații pure. Spiritul ludic activează arta ca proces de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ce activează la nivelul culturii. În primă fază, putem vorbi de un joc sacru ce ține de cult, un joc indispensabil comunităților cu dimensiuni morale ce ține de nevoi și de seriozitate. Diferite conexiuni sau identificări pot apărea la nivelul ontologic între tipurile de joc dar și între modurile de manifestare; astfel, după Huizinga "modul de mișcare presupus de jocul sacru identifică copilul, poetul împreună cu sălbaticul"45. Totodată, putem vorbi despre jocul cuprins în limbă de jocul animalelor, al copiilor, al
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lărgește prin acceptarea unor concepte antitetice, dar și prin acceptarea unor concepte originare ale operei de artă - geniul. Opera de artă sau capodopera sunt înțelese în raport cu atributele frumosului și ale sublimului. Dar începând cu modernismul, întrebarea privitoare la artă devine ontologică prin investigarea existenței posibile a unui astfel de obiect ce prezintă calități artistice și estetice. Arta modernă devine arta reală auto-suficientă ce nu mai reprezintă, ci doar se prezintă ca realitate deplină. Opera de artă devine o existență prin intermediul creației
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spațiu. Cu ajutorul imaginii se poate trasa modalitatea prin care opera de artă poate apărea într-un spațiu și timp date. Astfel înțelegerea operei de artă presupune înțelegerea rolului imaginii în cadrul artistic. Pentru a putea cerceta imaginea din punct de vedere ontologic, aceasta trebuie să fie disponibilă pentru contemplare 1. Întrebarea ce se ridică este: ce legătură există între contemplare, imagine și reprezentare? Dacă este cazul să contemplăm reprezentarea, noi analizăm doar datul care, pentru intelect, e doar o subiectivitate goală a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
primă a artistului. A treia, imaginea transcendentală ce funcționează ca suport existențial atât pentru imaginea intuițională, cât și pentru imaginea originară. Imaginea transcendentală este pregătitoare pentru toate imaginile ulterioare, servind ca existență pre-ontologică lor. Totodată, imaginea transcendentală devine și temeiul ontologic al existenței imaginii spontane, adesea întâlnită în pictura abstractă. Conținutul operei de artă poate fi interpretat ca o înșiruire de imagini simbolice care duc la concretizarea operei de artă, prin faptul că ele intermediază conexiunea cu conștiința subiectivă. Totodată, imaginea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
imagina intuițională dispare, imaginea originară a obiectului de artă preia funcțiile cognitive ale subiectului prin văz. Relația dintre imagine originară și subiect duce totodată la înțelegerea acțiunilor artistului, care este identificat în totalitate cu imaginea originară. Imaginea devine un trop ontologic întâlnit în toate treptele existențiale ale operei de artă: în cazul imitației ca punct central al dezvoltării operei de artă ducând la ideea de operă de artă; la nivelul (re) prezentării ca momentum, imaginea se lasă descoperită și funcționează cu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
efectul oglizii ce transferă subiectul în cadrul artei. Orice formă de judecată ține de reflecția oglinzii ce oferă timpul necesar evaluării existenței din cadrul artei. Prin intermediul imaginii, obiectul de artă devine o entitate ireductibilă ce conlucrează cu simbolicul artei. Imaginea este elementul ontologic ce conduce și face posibilă concretizarea operei de artă. Artistul se identifică cu finalitatea creației și contemplă obiectul de artă. Totodată, obiectul de artă devine autonom, iar imaginea se desparte de ideea creatorului, semnificația sa devenind dependentă de imaginea transcendetală
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
propria-i istoricitate. Prin intermediul simbolului, arta este o parte a lumii, în timp ce, prin intermediul imaginii, arta se deosebește de ceea ce este lumesc. Existența operei de artă este o existență specială ce presupune un mod specific de abordare a artei: suplinirea cercetării ontologice prin intermediul unei epistemologii care să evidențieze funcționalitatea tropilor artei. 1.1. Opera de artă între experiență și produs În cursul istoriei au existat mai multe teorii care au interpretat arta în moduri diferite. Diferența artei constă în flexibilitatea ei ontologică
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologice prin intermediul unei epistemologii care să evidențieze funcționalitatea tropilor artei. 1.1. Opera de artă între experiență și produs În cursul istoriei au existat mai multe teorii care au interpretat arta în moduri diferite. Diferența artei constă în flexibilitatea ei ontologică. Cele mai cunoscute metode de abordare a diferenței artei sunt teoriile marxiste ce vizează istoria socială a artei, și decostructivisumul ce forțează posibilitatea unei noi istorii a artei care pleacă de la criza reprezentării obiectului de artă. Dacă în primul caz
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o stare imaginară ce elimină reprezentarea: arta este înțeleasă ca stare meditativă prin care putem experimenta momentul artei - arta devine prezență. Prin momentul artei se depășește subiectivitatea, întrucât afectul este transuman. În Diferență și repetiție, Deleuze analizează arta în termeni ontologici noi. În locul termenilor de existență și posibilitate, arta9 este analizată în termenii de actual și virtual. Există pericolul, spune Deleuze, ca virtualul să fie confundat cu posibilul. Dacă posibilul se opune realului, virtualul posedă o realitate prin sine însuși. Prin intermediul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
posibilul se opune realului, virtualul posedă o realitate prin sine însuși. Prin intermediul noțiunii de virtual, arta este prezentă, dar acest lucru elimină creația. Chiar dacă Deleuze identifică virtualul cu realitatea afectelor, procesul creației rămâne obscur în cadrul înțelegerii artei sub noii termeni ontologici. Însă, virtualul și actualul par să conclucreze mai bine în cadrul intermitenței obiectului de artă în decursul istoriei sale, în timp ce noțiunea de posibil aduce în discuție originea obiectului de artă. Teoria marxistă elimină experiența estetică a artei, în timp ce obiectele de artă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
gândite ca obiecte produse prin intermediul spiritului ce au ca scop promovarea bunăstării sociale a omului. Arta este înțeleasă ca un nou mod de a expune creativitatea umană în obiecte ce servesc ambianței și confortului. Dar prin deconstructivism se ating aspecte ontologice noi, în special prin descrierea anumitor funcții artistice precum: cea mitică, estetică, magică etc. Arta devine spațiul în care se încearcă noi posibilități ale ființei, ale devenirii și ale înțelegerii lumii. Operele de artă dobândesc o existență fie dependentă de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ei interpretări, nu este decât o apropiere de spațiul artei și nu o înțelegere a funcționalității artei. Astfel, arta ca spațiu autonom de funcționare nu poate elimina și nu elimină istoricitatea, ci apelează la o reconfigurare care probează noi termeni ontologici. 1.2. Arta sub auspiciul imaginației Arta, în multiplicitatea de forme, apare în urma creației devenind prezență. Ideea de creație este posibilă prin intermediul imaginației. Deci arta survine în urma efortului artistului care poate fi înțeles și ca făuritor de imagini (eidolopois). Ontologia
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
apare în urma creației devenind prezență. Ideea de creație este posibilă prin intermediul imaginației. Deci arta survine în urma efortului artistului care poate fi înțeles și ca făuritor de imagini (eidolopois). Ontologia vizează puterea de disimulare a prezenței operei de artă, o intermitență ontologică cauzată de imagine (eidola). Bazată pe imagine, arta se află între existență și non-existență, adevăr și fals, noțiuni ce se definesc reciproc. Atunci când obiectul artă oferă impresii (phainetai) înseamnă că e format din senzații și opinii ce pot ascunde adevărul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în totalitate imaginației. Arta are ca scop transmiterea adevărului, dar modul prin care o face nu trebuie să fie unul în conformitate cu adevărul conținutului ei. Arta poate fi falsă sau mincinoasă. Teritoriul ambiguu al artei este dat de imaginație unde termenii ontologici ca imagine (eidola), asemănare (eikoma), imitație (mimemata) și aparență (phantasmata) arată ca non-ființa este, în timp ce ființa nu este. Aparența, fantasma și imaginea își au originea în locul în care ființă și non-ființă se intersectează. În acest sens, Platon a "împărțit arta
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
realiste va rămâne doar la nivelul diferențierii dintre imitația adevărată și imitația fantastică, față de care nici măcar idealismul obiectiv nu poate să ofere o soluție. Soluționarea diferenței din cadrul imitației rămâne la îndemâna condițiilor ideale de manifestare a aparenței și a realității. Statutul ontologic al imaginilor din cadrul operei de artă este cel de simbol. Imaginile sunt componente materiale ale activității mentale ce aduc cu sine diferite înțelesuri și simboluri. Însă prin imagine subiectul este transpus într-o zonă a judecății și a separării dintre
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
consideră că există două tipuri de existență care, deși lucrează asemănător, sunt total diferite: "experiența simțului și experiența atributelor operei de artă (culoarea, sunetul etc.)"15. Imaginația devine procesul de amplificare și de transformare a informațiilor dobândite prin intermediul experienței. Statutul ontologic al imaginației constă în modificarea sau hiperbolizarea conținutului real al experiențelor subiective în operele de artă. Procesul creativ de transformare sau de creație implică imaginația împreună cu capacitatea intelectuală de a finaliza opera de artă. Totodată există o fuziune ontologică între
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Statutul ontologic al imaginației constă în modificarea sau hiperbolizarea conținutului real al experiențelor subiective în operele de artă. Procesul creativ de transformare sau de creație implică imaginația împreună cu capacitatea intelectuală de a finaliza opera de artă. Totodată există o fuziune ontologică între imaginație și inspirație, în timp ce imaginația amplifică și intensifică ceea ce aveam prin intermediul inspirației, lucrând la nivelul mental ca facultate imanentă și transcedentală. La nivelul transcendental imaginația și inspirația funcționează în relație interdependentă. Dimensiunea ontologică a imaginației prevede și o interpretare
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă. Totodată există o fuziune ontologică între imaginație și inspirație, în timp ce imaginația amplifică și intensifică ceea ce aveam prin intermediul inspirației, lucrând la nivelul mental ca facultate imanentă și transcedentală. La nivelul transcendental imaginația și inspirația funcționează în relație interdependentă. Dimensiunea ontologică a imaginației prevede și o interpretare dinspre opera de artă spre imaginație. Astfel, prin prisma artei funcția imaginației este de a stabili o conexiune între individ și cosmos. După Blake 16, sinele poate scăpa reprezentărilor schematice și emoțiilor superficiale prin
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nou statut, cel de forță care poate prezenta opera de artă sub convingerile subiective. Imaginația devine epitomul procesului estetic. Totodată imaginația oferă și forma finală a operei de artă prin intermediul jocului interior al artei, putând acoperi și ideile abstracte. Înțelegerea ontologică a imaginației necesită o înțelegere a gândirii ca suport ontologic al realității acțiunilor imaginației. Prin intermediul imaginației, artistul descoperă universul interior al artei, un univers intim și adevărat ce iese la suprafață prin creație. Raportul dintre imaginație și opera de artă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă sub convingerile subiective. Imaginația devine epitomul procesului estetic. Totodată imaginația oferă și forma finală a operei de artă prin intermediul jocului interior al artei, putând acoperi și ideile abstracte. Înțelegerea ontologică a imaginației necesită o înțelegere a gândirii ca suport ontologic al realității acțiunilor imaginației. Prin intermediul imaginației, artistul descoperă universul interior al artei, un univers intim și adevărat ce iese la suprafață prin creație. Raportul dintre imaginație și opera de artă vizează eul creativ care proiectează imagini artistice în lume pe
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și exprimentarea unui obiect de artă, dar și "punctul de grefiere a investigației fenomenologice asupra ființei"18. Înțelegerea și conștientizarea existenței unui obiect de artă presupun o reprezentare sau o manifestare din partea sa. Înțelegerea existenței înseamnă consimțirea prezenței. La nivel ontologic nu există nicio diferență între existență și prezență, între reprezentare și prezență, în timp ce manifestarea presupune o modalitate sau mai multe de a fi a unei opere de arte împreună cu efectele sale. Fenomenalitatea prezenței are la bază o diferență exprimată prin
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prezență și absență presupus de reprezentare și cum poate coexista la nivelul lingvistic. Cu alte cuvinte, ontologia prezenței oferă posibilitatea ca ceva să fie prezent prin absența sa, și posibilitatea absenței a ceva prin lipsa prezenței sale. Pentru clarificarea rolului ontologic al prezenței în cadrul operei de artă recurgem la raportul dintre cuvântul vorbit și cuvântul rostit. La nivel transcendental cele două moduri de existență a cuvântului presupun diferența prezenței însă, la nivel fenomenal termenii rămân neschimbați iar înțelegerea lor necesită o
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă nu poate fi prezență ca atare fără absența prezenței sale. Opera de artă pare să apeleze la teoria substituției, prin care imaginea precede obiectul de artă, în cadrul căreia corelația dintre cele două ipostaze este precedată de reprezentare. Condițiile ontologice ale obiectului de artă în procesul de reprezentare necesită o asemănare între obiectul de reprezentat și obiectul reprezentat. Conținutul său trebuie să fie prezent sub forma a ceea ce a fost imitat astfel încât, prezența obiectului de artă să fie una verosimilă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
să fie una verosimilă. În cazul unei erori în cadrul reprezentării, obiectul de artă rămâne absent, întrucât nu are un corelat real. Dacă reprezentarea nu are un corelat exterior real, atunci reprezentarea obiectului de artă va fi absentă. Asemănarea este criteriul ontologic ce stă la baza reprezentării operei de artă în general. Orice formă de iluzie din partea obiectului este eliminată prin teroria asemănării care reprezintă temeiul prezenței cognoscibile și reale. Raportul dintre obiectul de artă și corelatul său exterior trebuie înțeles sub
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]