3,617 matches
-
moș Gică, dacă ai trecut în lumea drepților, erai mort și, ca mort, n-aveai de unde să știi dacă îți pasă sau nu de ceva! Nu înțelegi, murisem, dar parcă ceva tot simțeam, adică mă simțeam bine și nu-mi păsa. Dar auzeai ceva, știai pe ce lume te afli? Nu, dom'le, eram mort! Mă rog, poate vreun simț tot mai veghea. Veghea pe naiba. N-auzeam, nu vedeam, nu simțeam, eram cadavru! Bine, și? Mi-au povestit că s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Duhan. Îi mureau găinile pe capete, cred că era o pedeapsă a lui Dumnezeu, și el le căra în bulboană. Tot el omora cîinii prinși în laț la coșerul cu porumb și-i ducea apoi tot la bulboană. Nu-i păsa că mai la vale erau fîntîni în preajma pîrîiașului și era insensibil la rugămințile oamenilor care beau apă spurcată. Într-un fel, Ion Duhan trăia el însuși în cea mai cumplită mizerie. Omul ăsta, ca și toți ai lui, nu știau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru țara noastră. Sărmanul de el, atunci când a aflat că V.A.Urechia, marele fondator al Ligii Române are de gând să meargă la Roma ca să depună o coroană comemorativă, și-a părăsit stâncile și pădurile lui fără să-i pese de sărăcie, singur, pe jos, prin tot soiul de greutăți, a venit la Roma, unde îndată ce a sosit, a sărutat pământul. Locuitorii Romei îl vor cunoaște, îl vor înțelege și vor pricepe mai bine cât de luminos poate fi acest
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa..." Dăă! Mi cădea!... potcapul dracului!" Cu totul deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumei, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moque* pe popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
236, un ateist superstițios 237, e minune oare că pentru el visul era o viață și viața un vis?238 Alte elemente realiste ale înfățișării adolescentului sunt surprinse cu o ironie cvasi-grotescă: niște ciubote mari cărora nu le-ar fi păsat nici de potop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care îngropau în ele pantalonii individului conținut îndată ce timpul devenea problematic 239, ironie care aduce aminte de o altă proză scrisă în acest registru Părintele Iermolachie Chisăliță, unde poetul realizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și lung, cu ochii de-un albastru așa de strălucit și de adânc, cu fața așa de palidă, așa de delicată, asupra căruia însă vinul nu producea neci un efect. El era sărac de fel, însă se părea că-i păsa așa de puțin de sărăcia lui. Totdeuna vesel, totdeuna plin de glume și noutăți, însă totdeuna rupt și fără bani, el era o individualitate care neci nu avea cunoștința de sine, care nu numai că nu știa, dar neci că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
leoarcă, până-n brâu; opincile-mi clefăiau, încărcate de apă și de noroi, îmi clefăiau ca niște scroafe flămânde, scăpate la troaca plină; stropii de glod mă împroșcau pe haine, pe obraz, în ochi și-n gură; dar nu-mi mai păsa de nimic. Trebuia să ajung acasă teafăr. Da! Teafăr! Iar lupul? Să rămână și de data asta cu labele pe bot. Și cum fugeam, Ursu abia se ținea după mine. Și-ncă uneori, mi se părea că lua fuga mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pisică, de-a lungul tulpinei, printre crengi printr-o perie îndrăcită și încâlcită de crenguțe și de țepi tari și ascuțiți, ca niște cuie. Reușesc să mă strecor și să urc la vreo 7-8 metri de pământ fără să-mi pese că tălpile, mâinile, picioarele, obrazul sunt zgâriate și sângerează, ca și când aș fi îndrăznit să mă strecor printre niște ragile, cu care piepteni fuiorul de cânepă, să iasă de-o parte puzderia, să rămâie firul curat. Ursu se oprise. Și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
să mă strecor printre niște ragile, cu care piepteni fuiorul de cânepă, să iasă de-o parte puzderia, să rămâie firul curat. Ursu se oprise. Și se tolănise lângă tulpina cacadârului. Părea nepăsător, stătea liniștit, suflând ușor, fără să-i pese câtuși de puțin de lighioana care venea și se-apropia de noi. Numai eu, ridicând, arătând bâta spre cer, o țineam încă într-un plâns cu sughițuri și strâns de gât de frica adunată în toate mădularele ființei am început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în continuare priveam după apusul soarelui, valea largă a orașului. Autoritățile române, funcționarii și ostașii fugiseră. Ocupanții încă nu sosiseră. Într-un cuvânt, era un fel de "țară a nimănui". Puteai face orice. Să ucizi! Să furi! Fără să-ți pese prea mult că vei da cuiva socoteală!" Din centrul Chișinăului "evreii și rusofonii cântau Internaționala. Notele muzicale păreau, uneori, niște urlete... peste noapte, pe neașteptate, unii dintre locuitorii atât de pașnici și cuminți deveniseră, de bunăvoie ori, mai degrabă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
bun, dar că m-am regăsit cu Gilbert și fii-su, a fost desigur un noroc pentru mine, ceea ce aș putea spune de altfel și despre revederea mea cu Andrei de răs-răsalaltăieri. N-ar avea Însă cum să nu-mi pese și să nu mă doară de văr-miu, tocmai fiindcă știu mult mai bine decât ăștia de pe-aicea cum a dus-o și cum o duce, și-apoi el e un copil față de mine și Andrei. S-ar spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
una. Pe măsură ce mă familiarizam cu noua mea meserie și-mi intram În mână, câștigul Îmi sporea de la o zi la alta. Asta În vreme ce Laur și Andrei o țineau la pas și se cam uitau după soare, fără să le mai pese de altfel că le-aș putea strica aranjamentele. Or fi știut ei mai bine ce Înseamnă să ții lopata și ciocanul de bătut tuburi În mână câte șapte-opt ceasuri În șir, zi de zi. Aveam s-o aflu și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
crede cel mai tare În ce spune. N-o să vă pară rău că m-ați luat cu voi, o să vedeți... A simțit că am fi vrut să scăpăm de el, dar ăsta ar fi ultimul lucru de care să ne pese. Andrei privea dominator În toate părțile cu o sumedenie de ochi, la teancul de sute pe care-l răsfoia sârguincios Între picioare, sub masă, la mine și la văru’ Laur și după cine o fi pe aici și nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu neputință și de multe ori, seara, am fost nevoit să mă culc îmbrăcat. Nu mai eram în stare să fac nici un efort fizic. Devenisem indiferent la impresia deplorabilă pe care și-o putea face cineva despre mine. Nu-mi păsa nici de ceea ce va spune Aia, pe care abia o cunoscusem. Sigur că tot ce se petrece cu mine e un lucru de tot râsul. Cel mai elegant poet al Romei a ajuns să se îmbăieze în praf, ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
-l și văzuseră născându-se pe cel care începuse să nareze întâmplările acestea. Dezrădăcinare Am ales soluția fugii; nici o amânare, nici o răzgândire, nici o milă, pentru nimeni. Nu mă interesa ce lăsam în urmă, nici soția, nici Corinna. Nu-mi mai păsa nici de faimă, nici de arta scrisului. M-am dezrădăcinat din pământul italic, urmând ceea ce-mi dicta voința mea. Am vrut să creez un gol, conturul unei absențe. Totul a fost îmbibat de căutare. Și de dorință thanatică. Pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
precum cei întîlniți în așteptarea tramvaiului sau autobuzului). Realizat mereu în același interval orar și în același tip de zone ca "distanță față de centru", indicatorul evocat măsura cîți călători trec prin stație și cîți dintre ei scuipă "fără să le pese" de ceilalți, într-un interval de 30 de minute. Interesantă nu e atît ponderea celor care activează un asemenea comportament dezagreabil cercetarea interregională anterioară ne oferea o "hartă națională a disponibilității de a scuipa" -, cît felul în care o fac
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
Unde-ncolțesc grăunții răscoalei în norod, Sub roșia lumină a unui felinar Smucit de vânt, răsare, ades, un peticar Mișcând din cap, cu mersul șovăitor și-ncet, Izbindu-se de ziduri mereu, ca un poet, Și fără să-i mai pese de vreun vardist, în gând Își varsă focul, planuri mărețe depănând. Legi noi înscăunează, cu jurământ, pe cei Năpăstuiți i-alină, doboară pe mișei, Și sub cereasca boltă cu naltu-i baldachin, Îl amețește fala puterii, ca un vin. Da, oamenii
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
și ne sorbeam tacticos licoarea spumoasă, printre picioarele scaunelor și ale noastre, două iguane verzi cu cozile deosebit de mobile și creste țepoase pe spinare, miniaturi ale monstruoaselor reptile din epoca Îndepărtată a dinozaurilor, se strecurară cu agilitate fără să le pese de ce se Întâmplă În jur, apoi una dintre ele, făcând un salt acrobatic, sări pe o masa din apropiere și de aici pe un stâlp. Stupefiați de această nostimă Întâmplare, ne ridicăm În picioare și bucuroși ca niște copii ne-
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
lăsați să se inece acolo, chiar dacă mai erau, încă, în viață. Puțini aveau puterea sau voința de ai trage afară. Soarta lor îngrozitoare era ignoranța. Nevoia celorlați suferinzi de dizenterie de a folosi latrina era prea urgentă, ca să le mai pese. Curios, dar latrina a salvat un tânăr locotenent înfometat, un conte a cărui familie posedă câteva castele și domenii. Auzind un soldat spunând ceva în dialectul de neconfundat al zonei din care provenea, l-a strigat imediat, întrebându-l de unde
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
lăsați să se inece acolo, chiar dacă mai erau, încă, în viață. Puțini aveau puterea sau voința de ai trage afară. Soarta lor îngrozitoare era ignoranța. Nevoia celorlați suferinzi de dizenterie de a folosi latrina era prea urgentă, ca să le mai pese. Curios, dar latrina a salvat un tânăr locotenent înfometat, un conte a cărui familie posedă câteva castele și domenii. Auzind un soldat spunând ceva în dialectul de neconfundat al zonei din care provenea, l-a strigat imediat, întrebându-l de unde
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
fabrică de piei fine care, Înainte, trimitea la Constanța, iar acum trimitea la Budapesta, că erau clienți. Nici ei nu aveau voie să-l angajeze pe tata cu camionul, să meargă acolo, fiindcă nu era ungur - dar nemților nu le păsa de treaba asta, că nu le făcea nimeni nimic. Știau că, pe undeva, ei sunt stăpânii. Ei, treaba asta a mers până când camioanele au fost rechiziționate pentru scopuri de război. Și atunci noi practic trăiam Într-un cartier destul de central
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai favorizate, Ceaușescu, ca să arate că-l doare-n cot de chestia asta, a spus și el că aplică reciproca, că retragerea clauzei pentru România lovește în clasa muncitoare din S.U.A. Vedeți, îl apucase grija de muncitorii americani, nu-i păsa că România pierdea anual 200 milioane de dolari numai din retragerea clauzei. Nu mă așteptam ca d-l Președinte să-i roage pe englezi să-i primească necondiționat pe români la lucru, dar ar fi fost bine dacă lansa ideea
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
se apuca să înjure partidul, în gura mare, de se golea restaurantul. Oamenii se temeau să asculte, să nu fie acuzați că au pactizat cu dușmanul de clasă, lăsau totul pe masă și ieșeau grăbiți. ”Îngerul” râdea și nu-i păsa de nimic. Ca să faci trebușoara asta trebuie să te cheme Fănuș Neagu sau Marin Preda sau Nichita Stănescu... Numai greșelile lui Crin Antonescu și ale liberalilor au făcut ca cei doi, Băsescu și Geoană, să zburde pe tarlaua alegerilor prezidențiale
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
alte națiuni. Dar să-l ferească Dumnezeu pe cel care vine cu gînduri dușmănoase de cucerire în casa în care trăiesc cei dragi lui! Să-l ferească Dumnezeu pe cel care își bate joc de țara lui fără să-i pese că-l aude! Deoarece împotriva unui asemenea om își va folosi toată vlaga". Sub titlul Ce este naționalistul? Iorga explică: "Naționaliștii sînt oameni de înțeles, conștienți și harnici; (ei sînt) oameni de caracter. Își dau seama că națiunea este o
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
din urmă117. Toate aceste violențe antisemite au prejudiciat grav imaginea României. La urma urmei, acest lucru se petrecea mult înainte de ascensiunea lui Hitler, dar protestele nu prea erau luate în seamă sau conștientizate de către "Noul naționalism". Nu puteau să le pese mai puțin de reputația țării noastre", scria Iorga 118. Iorga nu a renunțat la a considera relațiile sale cu corpul studențesc drept prea importante. A încercat zadarnic iar și iar să-i convingă pe studenți să judece rațional, așa cum s-
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]