3,499 matches
-
impulsiv. De altfel, era impulsul-trambulină al acestui perpetuum mobile, care era strigătul, urletul ambiguu, onomatopeea voluminoasă, sufixul voluptuos, silaba născătoare de silabe, sincopele, contrapunctele, alte urlete în andante, allegro sau staccato, urlete cu personalitate de legătură precum diezul într-o partitură, a liniei melodice care crea universul spațial al urletelor, simfonia reverberată în multisimfonism atemporal cu cea a veșniciei prin conștiența valorii ei de creator suprem, al frângerii cuvântului în gunoi-urlet. Urletele onomatopeice ale gunoierilor turbau prin mușcătura lor câinii, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acceptă că exist și îi mulțumesc viitorului că mi te va reda și Mama se va evapora, pentru că vom fi numai noi doi, egoiștii care trăiesc pe cadavre de lumi: ale amintirilor, ale întâmpinărilor, rezistențelor, culorilor neînțelese, bemolilor vagabonzi din partitura dragostei, cifrelor evadate din ecuația cunoașterii, timpii din solzii timpurilor golite de refulări, pline de dezamăgiri, de... poate mâine, această flamură a speranței care, după cum se știe, nu va fi înfiptă pe crenelurile cetății cucerite, pentru că orice cucerire înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
privite, admirate, adulate, neantizate și cineva o va face, se va naște o pană înmuiată în cerneala care suportă așternerea unei asemenea frumuseți. Maestrul orb, după ce lectură în Braille paginile, închise cu zgomot cartea dincolo începea simfonia naturii -, schimbă din partitură un bemol pițigoi cu un diez coțofană și scrise cu degetele în aer: ZIUĂ. Și se-auzea ZIUA. Era Madrigalul naturii sau Misa Încoronării în Do Major de Mozart dintre pagini? Tulburarea se transformă în umbră care se scurse pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de a fi om închis, de a fi liber închis, de a fi viu liber sau mort liber. Gustam propria-mi creație a mini-infinitului. Am compus chiar libretul unor fapte înduioșătoare din copilăria mea, care aveau dorința de a fi partitură. De a-mi oferi plăcerea intuind procesul presărării condimentelor în fluidul existenței. Ajunsesem până acolo încât să fac, așadar, ca acești stropi de parfum să viseze, să-și expună în visul lor dorințele înfocate de viață proprie. M-am dedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe alei, la rendez-vous cu captatorii acestor mizerii umane, gunoierii; bună seara strigau ei veseli, nebuni de veseli, nopții străbătute de partitura în Si violet a visurilor inutile, necreatoare, îmbibate de dorințe și având în vizor doar sexul, bună seara câtă bucurie izvora din acest salut, bună seara o plăcere nebună eliberată din cătușele zilei pentru a-și face mendrele în liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
plete lungi pluteau pe deasupra apei luminând noaptea cu trupurile lor de un altfel de aer. Vestalele belșugului, după ce au făcut un cerc în semn de adio pe deasupra orașului, au dispărut în noapte. Cu câtă virtuozitate au început să-și atace partitura greierii în clipa în care plecam, ușor întristat, ușor îndoit de adevărul mitului prin moarte, când un foșnet mi-a întors privirile spre întunericul mișcător al Dunării. Din spatele unei epave, s-au ivit, parcă plutind, parcă alunecând, două fecioare, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oțel din recuzita filmului Războiul Stelelor al lui George Lucas și doi cavaleri Jedi cu săbii de lemn. De la Casa Armatei (retrocedată), a venit tiptil un autocar plin cu muzicanți militari, care au și început să-și pregătească pupitrele pentru partituri și scăunelele pliante confiscate de A.J.V.P.S. de la pescarii fără permis de pe Canalul Filipoiu și Lacul privat al Primarului de la Stăncuța. Se bănuia că și brațul Dunării de la Piatra Frecăței ar fi fost tot al lui, dar încrengătura de rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au hrănit cunoașterea profesorii, ci foi de mătase foșnind viața grâului, informațiile cuprinzând evoluția acestei ființe de la germene până la maturitate, sensul existenței sale, viziunile întregului din parțialitate și individualitate, forța ca undă a aceluiași scop mesianic, în aceeași octavă, pe partitura simfoniei universale, orga de vânt, tuba furtunii, timpanele tunetului, harfa ploilor, violoncelul Pământului, pe coarda cea mai groasă, viola da gamba a greierilor, pe coarda cea mai subțire, zumzetul razelor de Lună, pianul care le măsura legănarea prin alunecare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
taman atunci se postase pe orbita Pământului în faza de Lună plină, fapt ce întârzie cu un secol creația sa în domeniul Operei pucciniene. Timp destul pentru Suor Angelica să oscileze între viață și moarte și Povestitorul să conceapă ultima partitură a tripticului cu opera bufă Geanni Schicchi numai că, în mod ciudat, creionul electronic scria, dar pe ecranul computerului nu apărea nimic. Fie Luna, fie tăcerea lăsată brusc îl făcu să-și ridice fruntea, străpungând cu privirea straturile geologice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că era. Era pur și simplu. Intră cu sora ei în casă la familia Milan de pe bulevardul Karl Marx nr. 99. Doamna Milan, grasă ca o balenă în voaluri albastre și eșarfe bleu, își făcea vânt cu evantaiul răsfoind o partitură. După ce bău ultima gură de ceai, așeză paharul cu picior pe măsuță și deschise clapeta pianului. Câteva acorduri, degete trosnite în aer și Simfonia a V-a în Si Bemol Major de Franz Schubert, prinse viață. Știu despre doamna ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ninja, despre care Președintele Consiliul Județean află după o săptămână că se află exilat în spațiul virtual al unui opus muzical. Prezența Dunării cam pe la 11:15 constitui un expozeu luminos, picanteresc, prin învolburarea cu care își făcu mendrele în partitură. Grotesc este părul lui Gustav, tăcerea pescarilor surprinsă în melos, dar Hugo îl domină cu explicații de natură ontologică, încât Gustav, reverberă, savură și prelevă totul într-un: Fie! Când a compus Cărarea de Lună pe apele despicate în noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
profesorul de matematică, Moș Eveniment și, râzând gros pe un șezlong, Hugo, pictorul mânjit cu vopsele. O mână ușoară pe umăr și din spate o voce reținută de a nu se dezlănțui în râs: Amice, ai căzut în cap din partitură. Ai intrat în simfonie, boule! Râsul general era mai rațional decât vorbele și Gustav își reveni la realitate. Se topise muzical de dragoste, încât circul timpului îl vrăjise cu numerele lui de magie. N-avea decât o umbră de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
veridic personaje reale. Adevărul reieșea din credința jocului, a rulării pe scenă a filmului existenței, într-un fel era joc, pentru că se păstra respectul replicii partenerului, nu se interpunea nimeni în fața cuiva, pentru a obtura vederea celorlalți, cu toții își expuneau partitura cu fața la toți. Singurele care-și făceau volutele sublime printre interpreți erau o baborniță și o pisică. Elementele de recuzită, scrumierele înlocuite cu altele, recuzita consumabilă, multiplicată, pentru că primul act nu era nici pe departe la final, sonoritatea liniștitoare a șlagărelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
marginea județului Vrancea. Râmele, care nu vedeau NEAM, nu înțelegeau ce fel de afânare o fi aceea, dacă mâncau fără să elimine nimic, ronțăiau mecanic, mestecau, dar în mintea lor subculturală nu-și dădeau seama că ele mănâncă magia din partitura eternă a pământului, în noaptea aceasta notele având o armonie specială, ceva mai tulburătoare decât o naștere, mai misterioasă decât o înviere. Sinele lor bănuia că a venit primăvara, deși abia se înstăpânise vara. Un greiere, prizonier veșnic iubirii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nemiluita așezate în straturi, caiere geologice de la baza solului până la prima fereastră-vitraliu, spărtură din cupola cerului pe unde se scurg sufletele noastre. Nu s-ar fi putut spune că nu era tăcere, dar nimeni nu putea avea armonia creată pe partitura liniștii cu notele pure ale zorilor învăluind spațiul de jos și de sus. Au mai venit și orele, fiecare cu particularitatea sa, atât prin vibrații, cât și prin culoarea fiecăreia, monotonia trecerii secundelor devenind de o tulburătoare varietate tonală, grației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
divine. Sigur că majoritatea rozătoarelor se simțeau ca Iona în burta balenei și rodeau acum din interior, fără ca artiștii să știe de unde le veneau simțul efemerului, iluminarea, tăria cuvântului care naște cuvânt, o imagine pe pânză care imortalizează eternul, o partitură care exprimă glasul Creației. Toate stârpirile avuseseră efect prin diversificarea esteticii, care de la primele atele puse osaturii fragile a ARTEI ajunsese la amputări fără milă a membrelor fără talent și îngroparea lor în Cimitirul Uitării. Pentru că instrumentele morții grefaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lui Paganini, scânteile deveneau bemoli, portativul se ondula hidos, nefiresc de încrâncenat, băutura muzicală nu se termina niciodată din paharul fanteziei combinațiilor simfonice, trilurile erau ale unei păsări neinventate de Dumnezeu, dar create, spre mirarea Lui, de Satelitu, într-o partitură pe care o ascultau, opriți din stereotipia divină chiar îngerii, așa ceva e strigător la cer, neașteptat, nepământean și nedivin, dar de unde, de unde, și cum, și cum, de ce, de a, o notă țipă ieșită din portativ, dar umbra ei o trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu cunoști cursul [sic ! - n.n.] Evelynei Underhill; dacă însă cunoști paginile 231-237 ale Misticii, sensul parantezei lui Nae Ionescu se clarifică.“ În realitate, tot ceea ce spune Marta Petreu despre această ultimă prelegere e o foarte îndrăzneață cacealma, menită să ferească partitura plagiatului de a fi înmuiată de vreun bemol. Nici una dintre aceste afirmații nu e adevărată. Ultima prelegere a lui Nae Ionescu are în comun cu textul corespondent al lui Evelyn Underhill doar tema. La fel, și menționarea alchimiei are în
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
maro de urs, așezată lângă patul alb, imens, de formă rotundă,; ea pare o pată de cafea, pe o față de masă imaculată. Pianul alb este piesa forte a acestui spațiu descărcat de zorzoane și de inutilități stilistice. Capacul ridicat, și partitura rezemată de el, arată că instrumentul nu este un simplu decor, un artificiu al unui spațiu bolnav, ci, În mod evident se cântă la el. Un bărbat și o femeie, apropiindu-se amândoi de patruzeci de ani au intrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bine pentru a primi un număr crescând de pelerini. A doua zi, la micul dejun pe care ea l-a pregatit în minimile detalii, îmi pune să ascult muzică de pe un cd, cu melodii specifice pelerinajului sf. Iacob, de pe partituri găsite în bazilica de la Santiago de Compostela, melodii ce sunt, unele dintre ele, din secolul al XII-lea. Din corala care cântă face parte și ea și-i citesc satisfacția pe față. Cântăm împreună imnul sf. Iacob (l-am cântat
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
inginerul era acasă. Dacă lucrurile merg prost, chiar și un inginer silvic poate să aibă în el doar întrebări și nimic altceva. Mama terminase de cântat bucata. A fost „Când scorușii înfloresc“, a spus ea. Apoi a căutat o altă partitură. Când Pettersson din Hugnaden își ridica fața în felul acela, semăna cu ologul care tocmai fusese tămăduit de apostolii Petru și Ioan. Părea gânditor, dar nu deosebit de bucuros. Se vedea bine că era ceva ce nu pricepea. Avea ochii adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
din nou în fiecare primăvară pe arătură? Oare când se termină cu ele? Poate sufletul, care de fapt nu are nici oase, nici picioare, să renască? De ce copiii lui sunt condamnați să-i semene? ILUSTRAȚIE Mama a schimbat din nou partitura pe stativ. Aceasta a fost „în pădure trăiesc fericit și vesel“, a spus ea. Apoi Pettersson din Hugnaden și cu mine am citit despre Moise și despre tufișul în flăcări. Jos de tot, în colțul din dreapta, se afla însuși Doré
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
domnul Aur. Și așa îl întâlnise ea, Rodica, îmbrăcat frumos, zi de zi, de vreo doi ani, ea mergând la ferma de curci, cochețică și parfumată cu spray-uri de la shop, el târând vioara după el și o geantă cu partituri. Urca din același loc, zilnic, presupunea că stă la blocurile verzi, tot în cartier și, de multe ori, în îmbulzeala de dimineață, îl zărea luptându-se cu vioara să ajungă în autobuz. Într-o zi, el n-a mai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
am înghițit pe toți treizeci și doi fără să scot o vorbă. Serata a durat mult. Când ne-am întors, Iosif și Fratele său a cântat la clavecin din Johann Sebastian Bach, apoi niște piese de un compozitor necunoscut, toate partiturile erau de la el și se pare că și clavecinul fusese al lui. — Cel mai frumos în toată povestea - a spus el - e că ați ascultat un compozitor mediocru. Am cântat înainte un pic de Sebastian Bach numai de dragul comparației. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]