3,428 matches
-
totul în ultimii 20 sau 30 de ani. În secolul al XX-lea a apărut un tip foarte diferit de antisemitism, îndreptat împotriva unei comunități evreiești aproape complet asimilată, utilă și animată de patriotism. Nemaiputînd invoca argumente privind asimilarea sau patriotismul (întrucît căsătoriile mixte și convertirea la creștinism deveniseră ceva obișnuit), antisemiții și-au fondat ura pe rasă. Adoptat de cele două țări germane, Austria și Germania, brutalitatea acestui antisemitism a fost fără precedent în istoria scrisă; în afara blocului etnic german
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
A atacat politicianismul, care, după părerea lui, "printr-o mașină politică nemiloasă a plătit salarii mizerabile pentru slujbe birocratice, creînd un proletariat al condeiului!". El numea o astfel de democrație democrație bugetară, punînd-o în contrast cu una reală: o democrație a muncii. Patriotismul politicianismului este grija iubitoare mai curînd față de bugetul țării și nu față de țară, exploatînd la maximum resursele tot mai mici ale acesteia 66. Ca și Carp, Eminescu îi critica pe liberali pentru că împiedicau ajungerea la o democrație adevărată. El cerea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un astfel de naționalism, printre unguri, evrei și francezi. Dar adevăratul naționalism înseamnă dragostea față de națiunea ta mai presus de cea față de orice altă națiune. Să iubești ceea ce este bun și firesc la o națiune; nu păcatele și relele națiunii. Patriotismul este dragostea pentru și apărarea patriei tale; naționalistul și patriotul își iubesc pămîntul și națiunea dintr-o datorie morală. Ei își iubesc țara așa cum își iubesc părinții sau copiii. Iubirea față de națiunea lor este o lege morală înălțătoare a firii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
familiile ragale europene erau atît de strîns înrudite între ele prin căsătorii încît deveniseră practic o singură familie 29. În timpul acestor doi ani de expectativă, mulți naționaliști români (mai ales din Transilvania!) puneau întrebarea jenantă: "Ce mai așteaptă?" Iorga condamna "patriotismul à la Capșa"30 fulminînd împotriva "strategiilor" oportuniste ale politicienilor și oportuniștilor de la Capșa. "Poate că realizarea unificării naționale este menită unei alte generații, una mai valoroasă?"31, întreba el mînios. Iorga a ajuns chiar și să plece de la București
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
toți, destinul însuși. Aceștia sînt felul de oameni pentru care sufletul omenesc, sufletul acela care este mai presus de intrigi, este ceva de care țin seama numai poeții sau naivii"42. Descrierea aceasta îl reflectă mai mult pe Iorga decît patriotismul lui Brătianu. După acest anunț, Brătianu a ridicat interdicția pe care o impusese în privința lui Iorga, ba chiar i-a propus să publice un ziar pentru soldații de pe front. Vremea expectativei trecuse. Acest moment a reprezentat pentru Iorga o experiență
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Național Țărănesc care dețineau funcții în guvern erau foști Iorghiști 28. Generația tranșeelor privea acum spre Iorga, considerat pe drept cuvînt un "luptător", un intelectual de o anvergură extraordinară, ceva mai mult decît incoruptibil (fenomen rar la București). Ei apreciau patriotismul lui înflăcărat și știau că era un dușman înverșunat al restaurării României reprezentată de Brătianu. Iorga poseda toate calitățile pe care adepții lui din generația tranșeelor i le atribuia, cu excepția uneia singure: nu era deloc politician. Din cauza aceasta, așteptările generației
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
stabilit noi țeluri: ridicarea nivelului cultural al țărănimii, încurajarea excursiilor în mediul rural, promovarea folclorului etc. Liga avea să devină utilă în domeniul colaborării culturale cu minoritățile, al organizării de congrese și expoziții și al editării calendarelor folclorice anuale, Calendarele Patriotismului Românesc". Cele două inovații aduse de Iorga în cadrul Ligii Culturale după război au fost Teatrul Popular și școala Misionară 148. Este regretabil că nu a organizat niciodată o campanie generală de alfabetizare. În perioada aceasta, s-a înregistrat pentru prima
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și o țigancă necredincioasă". În ultimă instanță, Iorga i-a administrat lui Maniu cea de pe urmă insultă, vorbind despre el "ca despre un străin". Iorga explica cum acest "străin" dirijase încă din 1918 politica României. Nici măcar nu era lipsit de patriotism, deși era catolic. Dar nu un catolic ca Inocențiu Clain, care transformase catolicismul într-o armă în mîna celor asupriți. Din cauza educației calviniste primite la Zalău, Maniu s-a înscris la Universitatea de la Budapesta unde s-a dedicat excesiv studierii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era prezentat acesta. El oferea extrapolări referitor la schimbările de atitudine ale lui Iorga față de diferite probleme, cum ar fi chestiunea evreiască, Maniu, diversele sale lucrări despre Mihai Viteazul, relațiile sale personale etc. etc. Cernăianu punea la îndoială pînă și patriotismul lui Iorga. Argumentul său se baza pe declarația făcută de Iorga la Atena, unde cutezase să menționeze originile sale grecești în fața unui public grecesc. Erau exprimate dubii și în privința loialității lui Iorga față de rege și dinastie. Erau analizate cu grijă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
înscrie perfect pe linia "Legii supreme" a lui Eminescu. Primul număr al "Revistei istorice române" din martie 1931 i-a dat replica lui Iorga, cerînd "o respectare strictă a adevărului" și scoțînd în evidență că nu pot exista contradicții între patriotism și adevăr 165. Pe lîngă diversele moduri de abordare a istoriei și prăpastia dintre generații, se pare că mai erau implicați și alți factori: cine trebuia să fie numit și în ce post; conflicte privind subvențiile și paralele pentru cercetare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
estimate selectiv și ca mutatis mutandis rămîn destul de pertinente, mai ales referitor la această regiune. Ele ar putea deveni și mai relevante în deceniile următoare. Drept urmare, istorici ca Dan Zamfirescu nu-i dau dreptate lui Iorga atunci cînd afirmă că "patriotismul lui i-au indus în eroare pe unii". Nu are nici un rost (așa cum se întîmplă adesea!) nici să căutăm paralele dincolo de Nistru: la sfîrșitul secolului al XIX-lea, guvernul rus a inițiat un program ambițios de modernizare, ceea ce a dus
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai complicate. Între sfârșitul anilor ’20 și Începutul războiului, Moscova reușise Într-adevăr să-și impună dominația asupra comuniștilor din lumea Întreagă, cu excepția Chinei. Dar războiul a schimbat totul. În lupta Împotriva nemților, Uniunea Sovietică a fost nevoită să invoce patriotismul, libertatea, democrația și alte țeluri „burgheze”. Comunismul și-a abandonat aerul revoluționar și s-a pierdut intenționat Într-o largă coaliție antifascistă. Desigur, aceasta fusese și tactica Fronturilor Populare antebelice, dar În anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bulgaria au fost arestați, judecați și Împușcați Între 1945 și 1947 pentru un amestec de vini reale și imaginare, de la simpatii fasciste și colaboraționism până la spionaj În favoarea Occidentului; În fiecare caz, procurorii au avut grijă să le conteste credibilitatea și patriotismul ca reprezentanți ai „poporului” bulgar, maghiar, polonez. Socialiștii care refuzaseră să Îmbrățișeze Partidul Comunist, precum bulgarul Krastin Partahov (judecat În 1946 și condamnat la Închisoare, unde a murit trei ani mai târziu), au fost și pedepsiți ca dușmani ai poporului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlinului de Vest În martie 1947:„Nu există afirmație mai periculoasă. Suntem Înfometați și morți de frig În această clipă fiindcă am Îngăduit doctrina eronată rezumată În această propoziție”. Habermas avea să fie asimilat mai târziu cu căutarea unui Verfassungspatriotism („patriotism constituțional”), singura formă de sentiment național pe care o considera corectă și care putea fi Încurajată fără pericol la compatrioții săi. Încă din 1953, el s-a remarcat printr-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung În care Îl ataca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simpatizanților, e fiindcă argumentele (dacă nu și metodele) lor erau general acceptate: victimele nu erau evreii, ci germanii, iar agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași moșteniri naționaliste. Nu-i deloc surprinzător că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași moșteniri naționaliste. Nu-i deloc surprinzător că Horst Mahler, unul dintre puținii teroriști de stânga din RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai târziu la extrema dreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încoace, dar era În același timp seducătoare. Din 1979 până În 1990, Margaret Thatcher a intimidat, constrâns (și sedus) electoratul britanic, impunând o revoluție politică. „Thatcherismul” Însemna multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor, „valori victoriene”, patriotism, „individ”. Unele dintre ele - măsurile economice - erau versiuni elaborate ale propunerilor care circulau atât În cercurile conservatoare, cât și În cele laburiste. Altele, Îndeosebi temele „morale”, aveau mai mult succes la electoratul fidel al conservatorilor din zonele rurale decât la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gorbaciov accentul pe „rusism” a crescut, din același motive pentru care statul est-german Începuse să se mândrească public cu Frederic cel Mare și să ridice În slăvi tot ce era german la RDG. În anii de declin ai republicilor populare, patriotismul a reapărut ca un substitut util al socialismului. Tocmai din acest motiv, era și cea mai simplă și mai puțin periculoasă formă de opoziție politică. În Rusia sau În RDG, ca și În Ungaria, erau persecutați criticii intelectuali, dar manifestările
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționalismul” albanez, calculele lui nu erau diferite de ale altor lideri comuniști est-europeni din acea perioadă. Cum legitimitatea ideologică a comunismului și a partidului se evapora rapid În era Gorbaciov, o modalitate alternativă de a pune mâna pe putere era patriotismul. Dar, dacă În restul Europei de Est apelul la naționalism și invocarea aferentă a amintirilor naționale puteau stârni cel mult neliniștea străinilor, În Iugoslavia riscul era mult mai mare. Pentru a-și consolida poziția În republica sârbă, Miloševiæ a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce separă Scoția de Irlanda de Nord nu are nici 70 de kilometri, dar Între sensibilitățile celor două comunități există un abis. Dacă naționalismul scoțian derivă mai presus de orice din dorința de a le rezista englezilor și de a-i respinge, patriotismul național al protestanților din Ulster se manifestă ca o hotărâre ardentă de a rămâne cu orice preț În Regatul Unit. Tragedia „problemelor” irlandeze s-a născut din obiectivele identice, dar de semn contrar ale radicalilor din ambele tabere: IRA Provizorie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În zorii epocii naționaliste, poetul german Heinrich Heine trasa o distincție grăitoare Între două tipuri de sentiment colectiv: Nouă șgermanilorț ni s-a ordonat să fim patrioți și am devenit patrioți, fiindcă facem tot ce ne ordonă stăpânitorii noștri. Acest patriotism nu este Însă deloc emoția care poartă același nume aici, În Franța. Patriotismul unui francez Înseamnă că inima lui se Încălzește și de la căldură se Întinde și se dilată În așa fel Încât dragostea lui Îi cuprinde nu doar pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două tipuri de sentiment colectiv: Nouă șgermanilorț ni s-a ordonat să fim patrioți și am devenit patrioți, fiindcă facem tot ce ne ordonă stăpânitorii noștri. Acest patriotism nu este Însă deloc emoția care poartă același nume aici, În Franța. Patriotismul unui francez Înseamnă că inima lui se Încălzește și de la căldură se Întinde și se dilată În așa fel Încât dragostea lui Îi cuprinde nu doar pe cei apropiați, ci Franța Întreagă, toată lumea civilizată. Patriotismul unui german Înseamnă că inima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
același nume aici, În Franța. Patriotismul unui francez Înseamnă că inima lui se Încălzește și de la căldură se Întinde și se dilată În așa fel Încât dragostea lui Îi cuprinde nu doar pe cei apropiați, ci Franța Întreagă, toată lumea civilizată. Patriotismul unui german Înseamnă că inima lui se contractă și se strânge ca pielea tăbăcită la frig, iar el urăște tot ce-i străin și nu mai vrea să fie un cetățean al lumii, un european, ci numai un german provincial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el urăște tot ce-i străin și nu mai vrea să fie un cetățean al lumii, un european, ci numai un german provincial. Desigur, Franța și Germania nu mai sunt referințele-cheie. Dar alegerea enunțată de Heine Între două tipuri de patriotism se aplică destul de bine situației europene contemporane. Dacă Europa de astăzi ia o turnură „germanică”, contractându-se „ca pielea tăbăcită la frig” Într-un provincialism defensiv (ipoteză sugerată de referendumurile francez și olandez din primăvara anului 2005, În care proiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost respins cu o majoritate fermă), atunci ocazia va fi ratată, iar Uniunea Europeană nu Își va transcende niciodată originile funcționale. Nu va fi nimic mai mult decât suma și numitorul comun al intereselor separate ale membrilor săi. Dar, dacă patriotismul din Europa va găsi o cale să se depășească pe sine, adoptând spiritul Franței idealizate de Heine, „Întinzându-se și dilatându-se pentru a cuprinde toată lumea civilizată”, atunci se poate spera la mai mult. În secolul XX (secolul Americii), Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]