14,286 matches
-
Este ceea ce naziștii numesc selecție naturală. Pe podea, în capătul biroului, zăcea cufărul care conținea cadavrul, acoperit cu un cearșaf. Am luat două colete mari și ne-am așezat. Illmann dădu cearșaful la o parte și m-am strâmbat un pic când mirosul de animal de casă se ridică să mă întâmpine, făcându-mă să îmi întorc automat capul spre aerul mai bun de peste umărul meu. Da, într-adevăr, murmură el, a fost o vară călduroasă. Era un cufăr mare făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
somn lung. Sergentul Deubel, un tip musculos, bine clădit, cu un gât mai scurt decât o sticluță de băutură și cu un piept precum un sac plin cu nisip, sosi cu un carnețel și un creion și se așeză un pic mai departe de mine și Illmann, sugând o bomboană, cu picioarele încrucișate aproape nonșalant, aparent netulburat de priveliștea care se înfățișa în fața noastră. Preț de o clipă, Illmann se uită la el ca pentru a-l evalua și apoi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
el. — Pare să fie uniforma ei BdM, am spus, urmărindu-l cum scoate întâi bluza și apoi o fustă bleumarin. Cât de frumos din partea amicului nostru să ne trimită rufele ei! Și asta exact când mă gândeam că devine un pic cam prea previzibil. Mai întâi un telefon anonim la Alex și acum asta. Adu-mi aminte să-mi consult agenda ca să verific dacă nu e ziua mea de naștere. Și încă ceva îmi fură privirea și m-am aplecat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
acesta a fost pozat. — Și cu familia fetei, domnule, cum rămâne? Este Irma Hanke, nu-i așa? — Vor trebui să facă o identificare oficială, dar nu înainte ca profesorul să fi terminat cu ea. Poate chiar să o aranjeze un pic pentru mama ei? — Nu sunt de la pompe funebre, Bernie, zise Illmann cu răceală. — Haide, că te-am văzut și altă dată cosând un sac de carne tocată. — Bine, bine, oftă Illmann, o să văd ce pot face. Însă voi avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Își scutură capul mare: — N-aș putea să vă zic vârsta, totuși. — Vreun accent? — Doar o urmă de accent bavarez. — Ești sigur de asta? — Răposata mea nevastă era din Nürnberg. Sunt sigur. Și cum i-ai descrie tonul? Agitat? Vreun pic tulburat? — Nu părea să fie un țăcănit, dacă la asta vă referiți, domnule. Era la fel de rece ca pișatul care iese dintr-un eschimos înghețat. Cum ziceam, exact ca un ofițer. — Și a cerut cu sergentul de serviciu? — Astea au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Kripo trebuie să aibă prioritate la serviciile propriului nostru departament. Am asta în scris de la Reichskriminaldirektor, la fel și doctorul Schade. Așa că ce-ar fi să vă luați așa-numitul dumneavoastră caz și să vi-l vârâți în fund? Un pic mai mult rahat acolo n-o să facă prea mare diferență la felul cum mirosiți. Am trântit receptorul în furcă. Erau până la urmă câteva aspecte plăcute ale serviciului ăstuia. Nu cel mai mic dintre ele era posibilitatea pe care ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu capul în jos ca un vițel măcelărit. La fel ca toate celelalte. Ai un chibrit? I-am aruncat cutia peste birou: — Și cum e cu locșoarele ei importante? A regulat-o? — A regulat-o și a rupt-o un pic în timpul acțiunii. Ei, era de așteptat. Îmi închipui că fata era virgină. Erau chiar și urme ale unghiilor ei imprimate în mucoasa membranei. Dar și mai important, am găsit niște păr pubian străin, și nu mă refer la unul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lasă barbă: nu pentru că le displace bărbieritul - o barbă necesită la fel de multă îngrijire ca și o față rasă -, ci pentru că își închipuie că o să-i facă să pară demni de luat în serios. Numai că la Korsch, mustața, doar un pic mai mare decât linia trasată de un creion de ochi, servea doar la a atrage atenția asupra aerului său evaziv, înșelător. Îl făcea să arate ca un proxenet, un efect în contradicție însă cu caracterul său, pe care, în răstimpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
celor două invitate ale lui, făcu imposibilă recunoașterea cântecului de către mine sau Korsch, dar ai fi putut paria că nu era unul de Kurt Weill, și avu ca efect trimiterea noastră la culcare. A doua zi dimineața, am mers un pic pe jos spre nord în Jakob’s Platz, unde vizavi de o biserică frumoasă se înalță o fortăreață construită de un vechi ordin al cavalerilor teutoni. În punctul său sud-estic, ea include un edificiu sub formă de dom care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe cineva? — Da. — Păi, nu punem la socoteală linșările câte unui evreu ici-colo. Lui Streicher îi place să organizeze când și când câte un pogrom frumușel. Pe lângă orice altceva, asta îi dă ocazia să mai agonisească prin jaf câte un pic. Și nu vom pune la socoteală cele două fete care au murit la el în casă în mâinile unei moașe de la colț de stradă. Streicher n-ar fi primul membru cu state vechi în Partid care facilitează un avort ilegal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că nu ne-a scăpat ceva. Ea oftă și se așeză la masa din bucătărie, deschizându-și poșeta din piele de crocodil și scoțând o tabacheră asortată. I-am aprins țigara și i-am văzut fața frumoasă încordându-se un pic. Vorbi ca și cum repetase ceea ce spunea de prea multe ori, pentru a juca rolul bine. În serile de joi, Emmeline merge la un curs de dans la Herr Wiechert în Potsdam. Grosse Weinmeisterstrasse, dacă vreți să știți adresa. Asta înseamnă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
făcu o grimasă și se uită la ceas: — Păi, de fapt, domnule, chiar mă pregăteam să plec. Trebuie să îmi duc copiii în parcul de distracții. — Te faci la fel de rău ca Deubel. El unde e, ca fapt divers? Face un pic de grădinărit? La cumpărături cu nevastă-sa? — Cred că este la mama fetei dispărute, domnule. — Taman de acolo m-am întors eu. Nu contează. Spune-mi ce-ai aflat și apoi poți să o ștergi. Se așeză pe marginea biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
la ușă și Korsch intră în încăpere: — Gottfried Bautz a fost omorât, domnule, zise el imediat. — Da, am auzit. Becker zicea că te-ai dus să arunci o privire. Ce s-a întâmplat? Korsch se așeză pe scaunul ocupat un pic mai devreme de Becker. Arăta mai animat decât îl văzusem vreodată înainte și în mod clar ceva îl făcuse să fie foarte entuziasmat: — Cineva a crezut că îi lipsea un pic de aer creierului său, așa că i-a făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a întâmplat? Korsch se așeză pe scaunul ocupat un pic mai devreme de Becker. Arăta mai animat decât îl văzusem vreodată înainte și în mod clar ceva îl făcuse să fie foarte entuziasmat: — Cineva a crezut că îi lipsea un pic de aer creierului său, așa că i-a făcut o gaură specială. O treabă cu adevărat îngrijită. Între ochi. Medicul legist care era acolo estimează că a fost probabil o armă foarte mică. Probabil de 6 mm. Se foi pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai întâi l-a lovit până l-a omorât. Maxilarul lui Gottfried era rupt perfect în două și avea o jumătate de țigară în gură, ca și cum își mușcase țigara în două. Făcu o pauză, așteptând ca eu să rumeg un pic informația. — Cealaltă jumătate era pe jos. — Lovitura de țigară? — Așa se pare, domnule. — Te gândești la ce mă gândesc eu? Korsch dădu din cap: — Mă tem că da. Și mai e ceva. Deubel are în buzunarul de la haină un revolver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
arătat insigna: — Poliția, am zis. Vă rog să nu vă alarmați. Nu sunt aici ca să vă fac necazuri. Vreau doar să-i pun niște întrebări fiicei dumneavoastră. E posibil să poată să descrie un bărbat, un criminal. Revenindu-i un pic însuflețirea, Herr Hirsch se dădu la o parte și mă pofti în tăcere într-un hol care era plin cu vaze chinezești, bronzuri, farfurii cu model albastru și sculpturi din lemn de plută în vitrine de sticlă. Am admirat astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
unui posibil amestec al statului care era în mod declarat ostil față de rasa ei. — Soțul meu zice că a dispărut o fată din clasă de la Sarah, zise ea calm. Ce fată? — Emmeline Steininger, am răspuns. Frau Hirsch o întoarse un pic pe fiica ei spre ea: — Sarah, o mustră ea, de ce nu ne-ai spus că una dintre prietenele tale a dispărut? Sarah, o adolescentă supraponderală, dar sănătoasă și atrăgătoare, care nu se conforma deloc stereotipului rasist al lui Streicher despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spate avea geamul lăsat și m-a chemat când am ieșit pe poartă. Eram singură. Aproape toate celelalte fete plecaseră deja. M-a rugat să mă apropii și, când am făcut-o, mi-a spus că sunt... Fata roși un pic și se opri. Continuă, i-am zis. — ...că sunt foarte frumoasă și că e sigur că tata și mama sunt foarte mândri să aibă o fată ca mine. Se uită ușor jenată spre părinții ei: — Nu inventez, spuse ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Foarte bine, Sarah. Acum, ia spune-mi. Ai zis că ai crezut că sunt polițiști. Purtau uniforme? Ea dădu nesigură din cap. — Să începem de la culoarea acestor uniforme. Un fel de verde, cred. Știți, ca de polițist, numai că un pic mai închis. — Cum erau pălăriile lor? Ca de polițist? — Nu, erau pălării cu borul ascuțit. Mai degrabă ca ale unor ofițeri. Tati a fost ofițer în marină. — Altceva? Insigne, panglici, medalii, trese la guler? Ceva de genu’ ăsta? Ea continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
privire spre tatăl ei: — Mai în vârstă decât șoferul. La vreo 55-60 de ani. Foarte voinic, fără prea mult păr, sau poate că era tuns foarte scurt, și cu o mustață mică. — Și celălalt? Ridică din umeri: — Mai tânăr. Un pic cam palid. Păr blond. Nu-mi aduc deloc aminte prea multe despre el. — Spune-mi despre vocea lui, a bărbatului care stătea în spate. — Vă referiți la accent? — Da, dacă poți. Nu știu sigur, zise ea. Accentele mi se par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
radio. De la fereastra din față a apartamentului meu puteam vedea că Fasanenstrasse era pustie. Am intrat la mine în camera de zi și mi-am turnat ceva de băut. Prin podea, auzeam sunetul muzicii clasice de la radioul de dedesubt. Un pic de Beethoven asigura începutul și sfârșitul discursurilor de la radio ale liderilor de Partid. Exact cum spun eu mereu: cu cât e mai prost tabloul, cu atât mai ornamentată este rama. În mod obișnuit, nu sunt un ascultător al transmisiunilor Partidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
confirmase ceea ce eu începusem să bănuiesc fusese conținutul gurii ei, unde era mai ușor de umblat. Ce te-a făcut să te gândești la asta, Bernie? mă întrebase Illmann. — Nu toată lumea rulează țigările la fel de bine ca tine, profesore. Uneori, un pic de tutun îți rămâne pe limbă sau sub buză. Când fata evreică, cea care a zis că l-a văzut pe omul nostru, a spus că acesta fuma ceva cu un miros dulce, ca frunzele de dafin sau oregano, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu solemnitate. — Da, zise Ganz. Da, m-am gândit eu. — În mod normal va trebui să aibă loc o identificare, i-am spus. Nu e nevoie să fie făcută chiar acum. Poate mai încolo nițel, după ce vă mai adunați un pic. Am așteptat ca Frau Ganz să se topească, dar, pentru moment cel puțin, ea păru înclinată să rămână în stare solidă. Oare era din cauză că era asistentă medicală și era mai imună la suferință și la durere? Chiar și la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dar cred că-și luase deja porția de plâns, și încă foarte recent. Cum a fost cu mama Irmei Hanke? Ea a plâns? — A, nu. Aia a fost la fel de tare ca și Süss Evreul. Poate că s-a smiorcăit un pic când am apărut prima dată, dar și ei transmiteau același gen de atmosferă ca și familia Ganz. M-am uitat la ceas: — Eu cred că avem nevoie de ceva de băut. Ce zici? Am mers cu mașina la Café Kerkau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că nimeni nu ar condamna-o. Am crezut că sunt convingător, dar când am ajuns la apartamentul ei din Steglitz, Hildegard Steininger plângea. Am prins-o de umăr și i l-am strâns puțin, lăsând-o să se descarce un pic înainte de a-i spune: — V-aș oferi batista mea dacă nu mi-aș fi împachetat sandviciurile în ea. Ea încercă un zâmbet printre lacrimi: — Am una, zise, și scoase un pătrat din dantelă din mânecă. Apoi privi la propria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]