3,486 matches
-
tine cresc ei și se întăresc în fiecare zi. Din păcate, în natură trebuie să mă țin încă de drumurile și potecile publice, care sunt marcate. Dar când voi deveni un alpinist temerar, voi putea să mă aventurez și pe potecile nemarcate, de unde voi culege adesea câte o floare de colț. Rainer evită natura oriunde s‑ar afla și, pe cât posibil, evită ora de sport pe motiv de boală sau slăbiciune. Tatăl lui nu trebuie să știe nimic despre asta, mămica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la plimbare cauți singurătatea care, dacă nu vine ea la tine, trebuie să te duci tu la ea. Tinerii din ziua de azi poartă adesea singurătatea în suflet și o mai și caută cu orice prilej în lumea din afară. Poteca pe care au apucat‑o cei trei tineri este un traseu de munte care se aruncă temerar înspre hanurile de țară din Grinzing. Pe poteca asta o iau, așadar, cei trei, iar când vor ajunge jos, vor bea o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
singurătatea în suflet și o mai și caută cu orice prilej în lumea din afară. Poteca pe care au apucat‑o cei trei tineri este un traseu de munte care se aruncă temerar înspre hanurile de țară din Grinzing. Pe poteca asta o iau, așadar, cei trei, iar când vor ajunge jos, vor bea o cafea. Vilele vechi din vale se ascund după copaci, deși sunt foarte arătoase. Verandele închise cu sticlă sunt îmbrăcate în viță sălbatică, a cărei soră domestică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
reușește și începe numaidecât să laude, cu multe vorbe, împrejurimile. Aerul este absolut translucid, ca aspicul de pe o tartină de la Gerstner, iar aspicul, la rândul lui, ar putea spune despre sine că e limpede ca aerul de deasupra viilor. Părăsesc poteca bătută și o iau haotic, așa cum le e felul, prin câmp. Anna șchioapătă în urma perechii inegale de îndrăgostiți, care, după părerea fratelui ei, este o pereche egală de îndrăgostiți, totuși numai el crede asta; Rainer ține cu chiu cu vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Surdina realității care își arată colții mici, puturoși. A urmărit micile lor manevre, aerul vinovat și viclean cu care se strecurau printre rigorile regulamentelor. Cumințenia perfidă, spaima și bucuria de a pândi surprizele rare ale vreunei zile. Aparențele, șansa unei poteci neștiute, ipocrizia acestor amânări. A văzut, brusc, un lung șir de ani crescând, ca un munte prăfos, în fața ei ? Apăsând-o, zdrobind-o. A știut, probabil, în acea clipă, de ce o asemenea viață de funcționar ar sufoca-o, ar ucide
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un târziu Însă, mi-a făcut semn să urcăm pe culmile de deasupra peșterii de iarnă, așa că am luat-o În sus, la pas. Mai bine nu ne-am fi dus deloc, sau măcar dacă am fi Întârziat nițel! De pe poteca ce urca spre culmi, am văzut-o pe Siloa cum se Însoțea cu un om la fel de frumos precum Kal, numai că era om pe de-a Întregul. Cred că am amețit. Atunci mi-am spus că ochii mi se răsucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
piatra cu care Tatăl așeza lucrurile la loc. 3. Pfuuh, ce lumină. Până și lumina era alta pe măsură ce mă Îndepărtam de pământul nostru. Coborâsem dintre munți până la una dintre apele care curgeau mereu și o luasem spre Miazăzi, pe o potecă Îngustă. Mă gândeam mai mult ca oricând - și știam cuvântul ăsta pentru că strămoșii lui Moru ni-l lăsaseră Încă de la Început, ca o mormăială dulce ce nu putea să amintească decât de volbura liniștită a vorbelor din minte. Mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă da, Îmi folosea la ceva să știu asta? Și dacă nu-mi folosea mie, putea să folosească altcuiva să afle un asemenea lucru nemaipomenit? După ce m-am mai uitat la copaci o vreme, am luat-o din nou pe potecă până ce, deodată, În fața ochilor Îmi apăru o Întindere nesfârșită, fără de munți. Am rămas locului și nu-mi credeam ochilor. Era o mare Întindere, dreaptă și netedă, precum tăpșanul din fața peșterii iernii, numai că părea să nu se termine nicăieri. Întinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și am coborât printre acei copaci care se Întindeau În toate părțile. Era mult mai cald decât pe pământul nostru, așa că m-am bucurat să mă afund printre copacii deși (deloc nu aduceau cu cei de acasă!), la umbra frunzișului. Poteca Încă se Întindea În fața mea și nu știam cine o făcuse și de ce. Și dacă o făcuse cineva care știa că, odată, o să-i fie de trebuință lui Krog? Pfuuh... Nici pomeneală! O făcuseră oamenii care trăiau printre copaci. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cele mai groase, cu ochii țintă la mine. Auzeam În minte ce-și spuneau, Îi simțeam ce gânduri aveau, că ăsta mi-era blestemul, dar mă prefăceam că habar n-aveam de ei și continuam să merg de-a lungul potecii, potolit. Las’că, mai devreme sau mai târziu, aveau să-mi iasă ei În cale! Trebuia doar să fiu cu ochii-n patru, ca să nu-i las să pună capăt călătoriei lui Krog mai devreme decât ar fi dorit Moru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ca să-și spună că așa trebuie și că n-au de ales. Cred că așa faceți și voi. Mă Întreb, la ce se gândesc femeile când dau de greu. Când a răsărit soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu nenumărate frunze late
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mirosea ca atunci când vântul stârnea praful fierbinte de pe stâncile muntelui. Ici-colo, niște flori verzi și albastre, pline de spini - cei ca tine le spun buruieni. Cât vedeai cu ochii, numai buruieni și ciulini, petece de iarbă uscată și mușuroaie. Nici potecă nu mai era. Am luat-o agale, drept Înainte și am tot mers, urmând sfatul lui Moru cel uscățiv. Pe la amiază, m-am oprit și am scos din desagă peștele afumat primit În dar la plecare. Era sărat potroacă dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știi. M-am dus Înapoi la Vinas și mi-am luat rămas bun. I-am spus că prietenul meu avea să rămână Încă o vreme la ele. - S-o crezi tu, strigă ea după mine, dar eu deja pornisem pe poteca ce urca, șerpuitoare, pe colina din spatele satului. Nu m-am mai uitat În urmă. Curând a Început ploaia. Stropi grei de apă, amestecați cu pietricele de grindină. Când să intru Într-un crâng de copaci pitici care abia dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și, apucându-se de marginile de piatră cu mâinile și cu degetele pășitorilor, prinse a urca, strecurându-se din ce În ce mai sus, de parcă ar fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am cunoscut pe Enkim. Curând, am ajuns pe o potecă abruptă de capre, acoperită ici-colo de iarbă deasă și grea. Pământul se tot fărâma sub pășitorii noștri, dar Runa mă Îndemna, icnind abia auzit, să nu mă las. Din vale se ridicau strigăte din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă ținuseră legat. 12. Apa Îl dusese pe Enkim până În apropierea satului Runei. Odată ajuns lângă casele femeilor, Enkim căutase frunze de pătlagină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ale urmăritorilor noștri. Runa ne-a Îndemnat să mergem pe căi Întortocheate, pășind mai mult pe stâncă și pe pietriș, numai și numai ca să nu lăsăm urme. Odată ajunși pe culme, ne-am lăsat Îndărătul ei, deși nu era nici potecă și nici mersul nu era ușor, dar tot Runa ne-a spus că cel mai ușor e să vezi un om care se plimbă ca prostul pe creastă. Seara, ne-am vârât sub o stâncă și, deși era miezul verii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe mal apărură stânci greu de trecut, așa că am fost nevoiți s-o luăm prin pădure. Pe urmă, pădurea s-a rărit și, când pe mâna noastră tare au apărut din nou munții, am zărit de-a lungul malului o potecă bătută de om. Spre sfârșitul zilei În care dădusem peste acea potecă, am văzut două stânci groase cam cât un trunchi de copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o luăm prin pădure. Pe urmă, pădurea s-a rărit și, când pe mâna noastră tare au apărut din nou munții, am zărit de-a lungul malului o potecă bătută de om. Spre sfârșitul zilei În care dădusem peste acea potecă, am văzut două stânci groase cam cât un trunchi de copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta. Pe una dintre ele era scrijelit un mistreț care rânea pământul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zărit de-a lungul malului o potecă bătută de om. Spre sfârșitul zilei În care dădusem peste acea potecă, am văzut două stânci groase cam cât un trunchi de copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta. Pe una dintre ele era scrijelit un mistreț care rânea pământul, iar pe cealaltă, un taur În fugă. Am rămas cu gura căscată când am văzut că pe piatra cu taurul era scrijelit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum să le arate ce e de făcut, iar știința ei se va stinge, În timp ce cuvintele ar păstra-o. Minos mormăi. Luă un băț și scrijeli În țărână una dintre formele perfecte pe care le zărisem pe pietrele ce străjuiau poteca. - La mine În sat e un om care face numai forme din astea. Eu nu știu la ce sunt bune, dar Îmi plac, așa că l-am rugat să le dea nume. Ăsta e un triunghi. Ăsta e un pătrat, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea el. Mâine-poimâine o să facem case cât colinele, ape care curg prin sat, sau poteci pietruite care trec muntele, după cum Îl tot aud pe Selat de la o vreme... În loc să ne vedem de vânătoare și de pescuit, liberi, o să cărăm stânci și o să săpăm albii de apă, spetindu-ne, pentru ca apoi să ne certăm Între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
au făcut vijeliile și iernile... Ne izbesc din ce În ce mai tare, de-mi amintesc tot mai des ce-mi spuneau bătrânii mei odată: că Înaintea Ceței Adânci au fost friguri și arșițe și potop de furtuni. Și ce dacă Dilc o să facă potecă peste munte? Ai văzut cum primăvara și toamna, apa ne ia toate potecile vechi, de nu mai știi pe unde să ajungi la locurile de vânătoare de pe munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai des ce-mi spuneau bătrânii mei odată: că Înaintea Ceței Adânci au fost friguri și arșițe și potop de furtuni. Și ce dacă Dilc o să facă potecă peste munte? Ai văzut cum primăvara și toamna, apa ne ia toate potecile vechi, de nu mai știi pe unde să ajungi la locurile de vânătoare de pe munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept. Începu să horcăie de furie, amestecând cuvintele din minte cu vorbe azvârlite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept. Începu să horcăie de furie, amestecând cuvintele din minte cu vorbe azvârlite pe gură, precum scuipatul. Când ai mai pomenit tu să te duci la vânătoare pe poteci bătute? De când am apucat eu, oamenii mergeau să ia urma vânatului prin râpe, zloată și arșiță. Pe vremuri, În satul nostru Încă erau oameni dintr-o bucată, nu făcături din astea care caută poteci ca să prindă vânatul din urmă... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]