27,702 matches
-
Mihai Ursachi, pentru Emil Brumaru, pentru Ioanid Romanescu. M-a lăsat s-o fac. După ce-a fost debarcat Șoitu (scaunul trebuia eliberat prin intrigă-atac dinspre foștii flatteuri și a fost), la revistă s-a instalat gîndirea stereotipă. Lerești îi prefera pe condeierii cît mai șterși (tip Milucă), să nu se rețină ceva original. Fluturel i-a zis "Bășinică" și după Fluturel ne-am luat noi toți. Lucian Foișor a dat și explicația etnologică: "Om slab, făcut din bășina lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
comunistichiu. Știți cum ne-a spart gașca Bășinică? Fiecare în parte a aflat că l-ai reclamat la partid. Punctual, mă Dana. Și de ce n-ai suflat o vorbuliță? Minima moralia te obliga la o discuție pe cord deschis. Ai preferat să-mi întorci spatele. Era mai comod, nu? Eu am tras concluzia că, odată pe lista neagră a PCR-ului, prietenia ta s-a evaporat instantaneu. Altfel spus, decretez că ești curva curvelor, măi Fluturel. Tempora si fuerint nubila, solus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
am pierdut într-o bătălie ca lumea, pe față. Am obținut un dat afară "la cerere"", m-am plîns lui Iordan. "Lasă-i la dracu' naibii, mi-a aruncat el, furioso. Ai pierdut o slujbă, nu o cruciadă. E de preferat afară decît înăuntru, cu Lerești. Fii fericită că te-a exclus de la editoriale, reportaje, treburi agitatorice, instructaje potitice". Sigur, el avea scenă. Intra în scenă la persoana întîi. Eu n-o mai aveam. Critică de întîmpinare nu poți scrie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
S-a întors șchiopătînd. Nu ne-am distrat cum credeam. E mai bine cu tine. Mi-e bine cu tine, fără totuși. Unde te-ai bălăcărit așa? Nici n-a vrut s-audă de spălat: Io sînt un cîine care preferă să se lingă-spele singur. Nici nu vreau să mă gîndesc ce-o să mă fac fără Tano cînd i-o sosi timpul. Dar... numai gînduri albe la zintîi. Doi tineri stau în fața porții mele, contopiți unul în celălalt. Cuprinși de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu Carp: "Ești o secătură totală care i-a lins pe Stalin și pe Ana Pauker. Ai rimat Dej cu viteji". "Nu ieu, Jebeleanu". "Aha, i-ai furat rima. Totdeauna ai fost furăcios. Satanist-stalinistule!" "Mai bine stalinist decît ceaușist. Îl prefer pe Stalin unui degenerat ca Ceau-u-u-u...". Urlau amîndoi ca lupii, pînă cînd prorectorul Ciubîcă le-a ordonat să se potolească, în stil paremiologic: Ia nu mai bateți atîta apa-n cuie, că vă iese sula din sac la amîndoi". Trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
peste sicriu. În grațiile filoloagelor a rămas și după ce n-a mai fost director. Pohta erotică nu i s-a stins nici la șaptezeci, dar Antoaneta vache-qui-rit l-a tradus. "Futelniță mecanică", s-a răzbunat, deloc ievaziv, Mistrie. Antoaneta a preferat rolul de amantă legitimă a noului șefulică Milucă, legătură cunoscută în tot cartierul Tătărași. O știe și domnul Ionel, ajutorul meu într-ale grădinăritului. În decembrie, "fetele" își făcuseră mai toate lobotomie, după exemplul lui Mistriuță, cel mai domn dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
La Ieș nu s-o tras niși un fuoc? Șî?". Ea aspira la statut de Ecaterina Teodoroiu. "Cu poalele-n brîu la rivuluție, soro", caragializa Magda U.. Elvirica Țarcă își înfipsese în rever portretul regelui Mihai, deși l-ar fi preferat pe Carol II. Mai tîrziu, pe Alteța Sa, Duda de pe colivă. Violeta Gheorghian era tot dedicat monarhistă: o mătușă de-a ei făcuse "menazul" la palatul Elisabeta. Folcloristul Brebenel Chiriac, uitînd de amplul studiu Înjurătura ca revoltă socială, cu trimiteri dese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sau două dealuri, după cum au socotit de cuviință. Mă oprește o clipă să mă pregătească pentru confruntarea cu Vasiliscul. Dacă nu vrei să te alegi cu o migrenă năprasnică, va trebui să manifești respect ori de câte ori treci prin fața Vasiliscului. E de preferat să fii tu primul care te uiți la el, și nu invers, sau să-l privești într-o oglindă. Desigur, puterile lui sunt foarte limitate, dar, așa cum te cunosc eu, este mai bine să-l eviți. Fac o plecăciune adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
urmă de burtă, cu părul tuns scurt a cărui linie coboară pe frunte, fără posibilitatea unei speranțe de calviție. Se înclină, apoi fâstâcit către public:) Mă numesc Maurizio, și nu știu de ce unii îmi spun Marius... Sau știu de ce, dar prefer să nu menționez... (Arată cu mâna discret peste umăr, către spatele scenei.) N-am să vă spun mare lucru despre mine, de vreme ce veți constata și singuri, iar de nu veți constata, se cheamă că ori piesa e prost scrisă, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
netulburată nici de patimile firii, nici de furtuna ce se dezlănțuia apocaliptic. Spre seară, am făcut o plimbare lungă; am vorbit numai eu, mai mult ca să parez atmosfera distantă și neintimă ce se instalase deja între noi. Ea ar fi preferat, mai degrabă, să rămână în cameră să citească, dar nu a protestat în niciun fel. În fapt, avea ideile ei bine formate, dar îi lipsea acel entuziasm al comunicării sau dorința de a împărți cu cineva. Mai precis, era sterilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Eva se desprinde ca o anexă din coasta sa. Într-un sublim gest de generozitate sau din plictiseală, creatorul cedează resortul "facerii" sau al creației repetitive, femeii, dar asta numai după ce ea va fi primit de la creator matricea, modelul. Germanii preferă un gen neutru, androginic: "Das See". Creația este ambiguă, deopotrivă zeii și zeițele mitologiei nordice sunt puternici și războinici. Aceeași amintire. Peisaj marin În acea zi plaja era alta decât cea la care obișnuiam să merg în fiecare vară, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
adesea despre el, au neapărat nevoie de o explicație chiar și când ea este mai fantasmagorică decât miracolul însuși. Desigur, fiecare își poate reprezenta miracolul în felul său, dar omul de rând, ce se pierde în mijlocul turmelor, cu spiritul leneș, preferă o reprezentare colectivă. Atât că reprezentările colective nu pot fi la fel de bune pentru toți oamenii, fiecare are spațiul lui de mythos și modele. De aceea unii cred, alții nu cred, dar mimează credința, alții neagă din neputință, căci se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
creștere a dinților, așa cum ne cresc unghiile, tot așa ne putem vindeca noi înșine. Joao este capabil să trezească aceste forțe adormite sau uitate în noi, să resusciteze un spirit istovit, degradat, viciat sau legumizat în propria lui mediocritate. Bioenergeticienii preferă să-i atribuie virtuți bioenergizante deosebite lui Joao. Aura și câmpul lui eteric sunt neobișnuite, el ne administrează energiile cosmice de care nu mai suntem în stare să dispunem singuri. Într-o formulă simplificată, Joao ne deschide chakrele ce alimentează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
precum Hristos, făcând uz de puterile lui neomenești. În fond, această formulă pare cea mai adecvată și pe înțelesul oricui. Celelalte oferă explicații confuze, nepalpabile, echivoce, chiar și pentru practicanții lor. Oare Joao ce crede, pe care dintre variante o preferă? Oare el cum își spune? Are vreo importanță oare? Același lucru are o mie de nume, după cum același nume poate însemna o mie de lucruri. Acesta este Joao omul cu o mie de nume ce întrupează mii de entități la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de grijă, să-i desfac eu picioarele, să-i ajut pe bărbați să se urce peste ea, să-i excit, după aceea să o spăl, pregătind-o pentru ceilalți bărbați care așteaptă nerăbdători cu banii în mână și parfumul ei preferat de liliac, cum am pățit odată pe când soarele era mai des deasupra orașului, acum e mai rar și grăbit, mai mult Luna îi ține locul, pe atunci și mama era mai tânără, se pensionase de o boală închipuită pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la fel de gingașă ca acum 31 de ani, de apetisantă și sexy, însumând toată feminitatea brăilencelor la un loc, tot misterul feminin devastat de fericire, ruina unei tinereți-cetate, a frumosului și simplității, poezie-vie, bibeloul de porțelan al lui Minulescu, poetul nostru preferat din liceu, Mioara este o zădărnicie a lumii, o fatalitate vie care va muri fără să-și înțeleagă rostul, îi tot dă înainte cu nu vreau să mă mai nasc, dar chiar așa? cine o mai naște vreodată, ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și tonalități păsărești; se răspândi apoi mai volatil printre crengi și zidurile caselor, urcă până la aticul blocurilor cu zece etaje prelingându-se apoi, fuior, pe un mănunchi de raze solare ca să ajungă în laboratorul atomic de heliu și hidrogen. Aici preferă să se retragă într-o retortă și, influențat de zumzetul de albine al atomilor, să-și direcționeze întreaga strădanie spre facerea LUMINII. D a, mai ales toamna, unde în nicio parte de lume nu e ca la noi. Întâi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scos din subsol toată muniția de război: obuze cu șampanie, mortiere cu țuică, rachete cu vin 1001. Muștele s-au întors la locurile lor, adică la nasurile brăilenilor care își energizau lenea căutând noi job-uri pentru strămoși, dar trecuții preferau o moarte prin muncă în slujba comunității. Hai să urcăm până acolo sus, la parter. Vreau un antinevralgic, spuse Mioara Alimentară Autorului. Cum adică? întrebă el. Ți-a căzut filosofia la picioare? Privește, zise Mioara. Într-adevăr, orașul era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
credea torță olimpică, puțină învolburare din Dunărea ce fornăia la 200 m la vale, un vârf de cuțit din ocrul soarelui la apus, sidef de cer, pe care Any îl așternea pe unghiile de la mâini, pe cele de la picioarele butucănoase preferând praf de stele, iar pe pleoape, supărarea cărămizie a Lunii folosită de Hugo de multe ori și pentru versurile lui Prunilă, ca să-i oțetească dulceața perimată, pentru a-l scoate pe viitorul cititor din somnolența cantabil-desuetă a catrenelor. Mai greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Valentin Gustav. Ce încântare! Primit ca un V.I.P. pe covorul roșu în casa iubitei, părinții fetei rugându-l cu umilință să-și imprime palma pe vopseaua proaspătă a gardului sau talpa în brâul de ciment al pridvorului. Dar Gustav a preferat, ca Pitagora, să-și deseneze în țărână cu un băț inima săgetată de Any Palade. A scrijelit cu un briceag scoarța copacilor din grădină cu același semn, pielea sidefată a cerului, apele pufoase ale Dunării și ale tuturor bălților de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pură, iar noi bâjbâim prin zoaiele ei. Și Moș Eveniment? întrebă Nilă. Și el! răspunseră lipovenii. Aici știm rezultatul din clipa formulării teoremei. Necunoscutele fac o gălăgie de nedescris, dar sunt închise între paranteze pătrate și acolade, supra radicali fioroși preferând imparțialitatea mai mare sau egal, decât să fie dezgolite de măști. În felul acesta, necunoscutele dispar între circumvoluțiunile timpului pentru a ispiti alți idolatri ai matematicii. Noi ne prefacem că le prelungim existența, când, de fapt, le creăm agonia. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să-mi aduc aminte. Nu produsei acest efort: dacă precedenta mea activitate nu-mi țâșnea de la sine în memorie, înseamnă că nu merita osteneala. Era cu siguranță una din slujbele acelea interșanjabile pe care le accepți ca să-ți plătești chiria. Preferam de departe meseria intraductibilă a cadavrului meu. Stârnea imaginația. Nu aș învăța niciodată suedeza. Nu voiam să descopăr că eram contabil ori agent de asigurări. Pe podea, scandinavul nu dădea încă semne de rigiditate. Identitatea sa ar părăsi fără poticneli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
anchetatorii care n-ar mai pricepe nimic. Un apel. Două apeluri. Trei. Respiram cu dificultate. Patru. Cinci. Începui să presupun - să sper? - că nu va ridica nimeni receptorul. Șase, șapte. Se va cupla oare un robot? Opt. Nouă. Ce aș prefera? Să răspundă cineva cu respirația tăiată? Zece. Unsprezece. Deveneam necuviincios. Închisei telefonul și răsuflai, calm și dezamăgit. Părăsind definitiv apartamentul, băgai de seamă că memoria mea reținuse muzica celor zece note pe care tasta redial le provocase: cele zece note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
destul de grav. Politețea l-a constrâns să pretexteze o pană. Da, asta trebuie să fie. Nu este suficient că ar fi fost posibil? Ceea ce e limpede, este că voiam să cred. Multe lucruri - din ce în ce mai multe - șchiopătau în realitate iar eu preferam să le ignor. Aveam nevoie să mă conving că versiunea mortului era adevărată, cel puțin acceptabilă. Dacă nu, trebuia să conchid că este vorba de un complot și refuzam o asemenea paranoia. Pentru prima oară în vița mea, aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Ezitai să mă preumblu în această ținută, apoi mă gândii că asta îmi va furniza un subiect de conversație și un test de familiaritate. Găsindu-mi gazda în bucătărie, am întrebat-o dacă îmi permite această ținută lejeră sau ar prefera să trec la costum și cravată. Păru surprinsă. -Ba nu, e foarte bine așa. V-a spus Olaf când se întoarce? Am răspuns printr-o propoziție negativă, ceea ce nu păru să o mire. -Am pus șampanie la rece. Vreți? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]