KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

fusese alungat dintr-o biserică pe care o decora, iar munca Îi fusese distrusă, Întrucât comitenții Își dăduseră seama că Îi pictase pe apostoli cu chipurile familiei imperiale, de la Barbarossa până la Corradino. Dar poate că era doar o clevetire... Dante pricepu că juristul nu avea să Îi mai dezvăluie nimic. Poate pentru că, Într-adevăr, nu mai știa nimic altceva. Sau poate pentru că orice vulpe Își păstrează Întotdeauna o cale de scăpare, În fundul vizuinii. Chipul desfigurat al lui Ambrogio continua să Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui Hristos, zis al Templului. Straiele lor albe, cu crucile evidente. Știi dacă există vreunul În oraș? Celălalt părea să fi priceput, În sfârșit. Ridică din umeri cu indiferență. — Ah, felul acela de sectă. Erau așa puternici, iar mai apoi au pierdut Țara Sfântă, prefăcându-se că voiau să-și dea viața pentru Sfântul Mormânt. S-au Îmbogățit și făcând negoț cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
è dura?» Cecco făcu o pauză. — I-ai văzut ochii, messer Alighieri? I-ai privit cu adevărat? Rostise versurile pe un ton neobișnuit de dramatic, adresându-se dansatoarei. Ea Îl asculta cu luare aminte. Dante se Întrebă ce putea ea pricepe din cuvintele acelea pronunțate Într-o limbă diferită de a ei, pentru o altă femeie. Antilia continua să Îl fixeze. Dintr-o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nimic discernământul. Fiecare din noi a venit la Florența pe drumul lui. Abia aici ne-am cunoscut și abia aici am resimțit golul pe care absența unui Studium Îl constituie pentru răspândirea acelei științe la care ținem atât de mult. — Pricep. O Întreprindere lăudabilă, dacă nu ar fi fost Îndoliată de moartea lui Ambrogio. Cei doi se priviră din nou pe furiș, dar nu luară În seamă aluzia. — Există patru mari universități În Italia. Studium florentinum va fi cea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
inspectarea rămășițelor pământești face parte din riturile de rămas bun? Credeam că domniilor voastre vă e rezervată Îngrijirea spiritului și pioaselor femei aceea a trupurilor, răspunse ironic poetul. Dominicanul rămase impasibil. Dante se apropie și mai mult. Era nerăbdător să a priceapă la ce se uita atunci când Îl surprinseseră. Pieptul lui Ambrogio era Însemnat cu o evidentă serie de răni În dreptul inimii, care Îl traversau de la un umăr la celălalt. Trebuie că erau zgârieturile pomenite de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
că de acum e casa lui, nu? adăugă el cu un zâmbet amar. — Santa Maria este și va rămâne doar casa florentinilor, de lucrul ăsta să fii sigur. O fi cum spui domnia ta, dar va trebui să Îl faci să priceapă asta și pe cardinal, care Își ține curtea aici. — Dar de ce au venit atât de mulți? — Astăzi se acordă indulgențe și, mai ales, provizii de drum pentru pelerinii Jubileului. O presimțire nefastă străbătu mintea poetului; poate că ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ei mlădios. Pentru câteva momente, poetul avusese impresia că Noffo Îi făcuse un semn atunci când trecuse pe lângă dânsa. Un inchizitor, un ereziarh, o târfă. Trei cărți ieșite dintr-un absurd pachet de tarot, reunite Într-o biserică. Nu izbutea să priceapă relația dintre ele. Poate că Noffo nu venise să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă. Afară nu mai exista nici urmă de călugăr, iar Antilia era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
umeri. — Peste mare am cunoscut multe duhuri. Dante Îl fixă În tăcere. Apoi Își Înmuie degetul arătător În cupa de vin și trasă pe masă pentagrama scrijelită pe mozaicul lui Ambrogio. Cruciatul păli, dar rămase impasibil, ca și când n-ar fi priceput. — Ți-ai precupețit oare mântuirea trupului cu aceea a sufletului? Îl Întrebă poetul. Baldo nu răspunse. Dante se ridică, Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb jertfe de sânge? Avu impresia că ciungul Încerca să Îi evite privirea. — Și ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
a secerat infinite victime. Iar În omul nostru această lecție s-a tradus În nebuneasca Încredințare că rațiunea omenească ar putea pătrunde toate secretele naturii și a faptelor omenești. Tocmai de aceea, acum, e pierdut Într-un labirint, fără să priceapă că Înșiși pașii lui sunt cei care Îi zămislesc deviațiile și unghiurile oarbe, pe măsură ce Înaintează În cercetare. Acquasparta schiță un zâmbet crud. — Asta ne dă timp ca să prevenim mișcările târfei. — Credeți că e Într-adevăr cu putință... continuă Noffo. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea aerul că Îl scrutează În adâncul ochilor, ca pentru a verifica dacă era În stare să Îl priceapă. Dar poetul pricepea totul. — Cel mai bun dintre cele cinci, repetă el cu un glas somnoros. Există cinci case de dragoste În Florența, messer Alighieri. Iar fiecare e situată În apropiere de una din porțile cetății. Ar trebui să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea aerul că Îl scrutează În adâncul ochilor, ca pentru a verifica dacă era În stare să Îl priceapă. Dar poetul pricepea totul. — Cel mai bun dintre cele cinci, repetă el cu un glas somnoros. Există cinci case de dragoste În Florența, messer Alighieri. Iar fiecare e situată În apropiere de una din porțile cetății. Ar trebui să știi acest lucru, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
situată În apropiere de una din porțile cetății. Ar trebui să știi acest lucru, ca prior. Priorii nu merg la lupanar. Cinci porți. Cinci bordeluri. În ce se transforma Florența, sub coruptul Bonifaciu? — „Paradisul“? Casa monnei Lagia... murmură Dante. Acum pricepea, era totul limpede. — Îl cunoști? Întrebă Veniero pe un ton ironic. Credeam că doar Angiolieri este expert În aceste locuri. Dintr-o dată poetul se reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Pe Dante Îl podidi un sughiț. — De unde știi? bâigui dânsul cu o voce sugrumată. Cine ți-a spus acest nume? Pietra, curva aia... — Beatrice, repetă femeia. Îmi vreau răsplata, adăugă ea cu un glas fără ton, ca și când nu ar fi priceput Înțelesul a ceea ce spunea și s-ar fi mărginit să repete un sunet dintr-o limbă necunoscută. Începu să plângă În tăcere. Dar rămăsese nemișcată, În picioare, În mijlocul Încăperii. — Răsplata. Capul Îl durea din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pe cealaltă o ai În minte? Nu izbutești să o uiți, nu-i așa? E moartă de zece ani și este Încă În gândurile dumitale. Și nici măcar nu te-a băgat În seamă! — Tacă-ți gura, curvo! Ce vrei să pricepi tu din iubire? strigă Dante arzându-i o scatoalcă. Ea Își duse mâna la buze, unde se ivise un pârâiaș subțire de sânge. — Nu te iubea, nu te iubea! Îi strigă În față În timp ce câteva picături Îi stropeau rochia. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu tabelele lor, cu calculul efemeridelor, cu mișcările planetare... Apoi, dintr-o dată, le văzu. Erau sub ochii lui, desenate de mâna fermă a unui copist care reprodusese fără să reflecteze, și poate fără să priceapă, ceea ce marele astrolog Însemnase pe hărțile zodiacului. Ciclurile planetei Venus. Studiul conjuncțiilor cu Soarele pe arcul eclipticii. Totul se afla acolo, sub ochii săi: din opt În opt ani, Soarele și Venus se apropiau de cinci ori În mișcarea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
care l-a condus la moarte. Secretul acesta Îl caută Bonifaciu. Sau, cel puțin, așa se spune la Roma. — Dar de ce e convins că Antilia Îl cunoaște? murmură poetul. Dacă nu cumva nu o crede implicată În crimă... — Dansatoarea? Nu pricep, zise Antonio, perplex. Apoi ridică din umeri. — Totuși, nu uita că sursele de informație ale Bisericii sunt incorecte, dar eficiente. Dacă ei cred că femeia e implicată, poate că așa este, Într-adevăr. Dante asculta atent, jucându-se cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai multe locuri suprafața de pânză. Din răni ieșea un val de rumeguș. Capul fantoșei se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
lasă să-l ia pe bietul om! mai exclamă mojicul, care părea să nu piardă nici o replică din aprinsa dispută. — De ce trebuie salvată de la iad păpușa aceea? Întrebă priorul, devenit curios ca urmare a certitudinilor granitice ale interlocutorului său. — Nu pricepi? Și-a mărturisit păcatele, s-a căit! — Și e de ajuns ca să se salveze? O lăcrimioară? — Desigur, dacă vrea Îngerul. Acum i se va hotărî soarta, dacă e să urce sau să coboare, răspunse celălalt arătând, pe rând, spre cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de cercuri concentrice plasate În partea de sus călăuzeau privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod evident salturile și fâlfâirile Îngerilor, Înflăcărați În a trage de partea lor păpușa, care, cu aerul ei tâmpit, părea să nu priceapă ce era mai bine pentru ea. Dante Își ascuți privirea ca să Înțeleagă ce anume intenționaseră să deseneze actorașii În centrul perspectivei acelor cercuri. Părea să fie o floare, un soi de trandafir care bătea În alb. — Acela e Raiul, messere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ceva, știa cât de inutil ar fi fost orice răspuns. Tensiunea dintre cele două facțiuni ajunsese de mult la punctul culminant. — Exilarea căpeteniilor de facțiuni... o acțiune imprudentă... Cum o să ieșim din nenorocirea asta? scânci șeful gărzilor. — Ce vrei să pricepi din politica Comunei, bestie? Ce poți ști despre ceea ce se agită chiar sub pământul pe care Îți sprijini labele? Până și idiotul acela Își permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să Îl convingă și pe el, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă pe ultima prăvălie. Se aruncă la pământ În spatele grupului, care abia În clipa aceea Îi pricepu stratagema, pornind către dânsul cu lăncile. Se rostogoli o vreme. Nu mai era sprinten, ca pe vremuri, se gândi el cu teamă, În timp ce se ridica În picioare, Îndurerat. Privi În jur, Încercând să se orienteze prin beznă. Observă o umbră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să priceapă că fuseseră trași pe sfoară și aveau să se Întoarcă. Trebuia să profite pe cât posibil de avantajul acela momentan, pentru a-și căuta un refugiu sigur. Cântări În grabă dacă era cazul să se Întoarcă În stradă și să Încerce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ar fi vrut să vadă mai bine și el. — Da, zise el apoi. E o lucrare precisă. Ambrogio era Într-adevăr un maestru. Îi fusese de ajuns o privire În arhiva secretă a Commendei de la San Paolo, la Roma, ca să priceapă totul. Pentru asta, Templul avusese nevoie ani Întregi de cercetări. Voia să afle toată lumea. I-am oferit tot aurul din lume, numai să tacă. Era nebun. De sub veșminte, scoase dintr-o dată o spadă scurtă și o lipi de pieptul poetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Îi era slab, frânt de angoasă. Rostea cuvintele anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva nevoit să se exprime Într-o limbă prea puțin cunoscută, cuprins de groaza că nu va fi Înțeles. — Lasă-ne să ne Întoarcem. Dumneata pricepi durerea surghiunului. Te-am auzit. Chipul de aramă strălucea În lumina torței, scăldat În lacrimi. Dante surprinse o mișcare ușoară a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

după care, spre consternarea stadionului amuțit, reușesc să Înscrie golul egalizator. Recuperează Întreg handicapul, În aparență insurmontabil, ba, Într-un final de infarct, cum zic comentatorii de fotbal, Își trec În cont inclusiv punctul unei victorii din care nimeni nu pricepe nimic și care intră În analele sportive În chip de argument imbatabil al truismului, atât de drag chibiților de pe toate meridianele, precum că balonul este rotund. Ceva oarecum asemănător se petrece nu o dată În istorie. Un incident, o Întâmplare, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]