4,129 matches
-
deposedați de carnea și de viața lor autentică, devin legende. Chiar nu am nicio stimă pentru mituri. Acestea sunt întotdeauna false și mai ales manipulabile, iar eu nu vreau să mă las manipulat. Dacă e să dau în gropi de prost ce sunt, măcar știu că asta e. Se trezi singur, vorbea la pereți, prea intrase în pielea personajului, așa că Zinzin se dusese la ale ei, umorul lui negru, luat din cea mai apropiată realitate o durea. Un sentiment de neliniște
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
văd că exersează la vioară, cum o întrerup, constată că lipsește ceva, că ar fi bine să... Știe că astfel o enervează și se apucă de treburile casei, iar ei se pot uita liniștiți la televizor. Bărbatul ei face pe prostul. Dacă îl roagă să facă ceva, trebuie să-i explice ca unui oligofren, cu lux de amănunte, o face intenționat ca să nu-i mai dea nimic de făcut, și el și mă-sa o să trăiască o mie de ani, se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un cal sur, cu o pană sub coadă, desperecheat fiind, cât pe ce să o prindă pe nuna mare, care fugea de el, cu poalele sumese, să nu i se întâmple pocinogul... Da' calul cel sur s-a poticnit, ca prostul, în piedica moștenită de la tătâne-său!... Un val gospodăresc de hohote mătură masa, de la un capăt la altul, și chicote, pudic dozate de ighemoniconul femeiesc, răsplătiră tălmăcirea lui Nicanor Galan, în timp ce nașa, mare maestră la tranșat cotlete și frigărui, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
admisese că face afaceri dubioase. Atât față de Zoe, cât și față de propria conștiință, el raționa astfel: Vizavi de legi, întâlnim trei moduri de a le ocoli: deștepții trec pe deasupra legilor, șmecherii pe sub ele, hoții pe lângă ele. De opreliștea legii, numai proștii se împiedică. Având la îndemână toate cele trei modalități de eschivare a legilor, încă din prima seară a descinderii sale în Capitală, avu mare succes în toate cele ce intenționase să antameze pentru societatea comercială căruia îi asigura managementul. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spre orașul care adormea sub zăpadă. Anibal încetini, oprind lângă solitarul pelerin, care, venindu-i din față, din nord, dinspre miazănoapte, continua să înoate prin troiene, în direcția nisipurilor fierbinți ale Orientului Mijlociu. Domnule Vladimir, nu vă mai luați, ca prostul, după bețivanul ăsta de taică-meu! Hai să vă duc acasă și pe dumneavoastră! îi strigă, din jeep, Anibal... Vladimir, cu fularul lui alb, aruncat în jurul fălcilor, și arătând ca mirele întârziat, care se grăbește spre biserica unde-l așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pune banii la poștă, dar la telefon am vorbit cu un unchi - vino de urgență, curva iar a plecat. Mi-a căzut telefonul din mână. Eram gata să-i pun banii la poștă. Acasă. Soacră-mea cică ai fost un prost, trebuia s-o bați, a dracului ea, de să-i rupi o mână și un picior. Am început să plâng pe copii. Am dormit trei zile la soacra. N-a venit. Am zis că viața pentru mine nu are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
tot în timpul ăla, cade unchiul mortului, cel mai mare, unu’ Stan Costică. Care și spune: „Băi, ce prost ai fost“ - „De ce, mă?“ - „Bă, procurorul Vintilescu a primit zece mii de dolari de la Nicolae Soporel, cumnatu-meu“. Zic: „Bă, cum să primească?“ - „Bă, prostule, ascultă ce spun eu, c-a dat zece mii de dolari ca să-ți dea meseveul, să nu mai scapi“ - „Păi, de ce, bă?“ - „Băi, eu știu că n-ai făcut tu fapta. Știu că te-ai uitat să-l ascundă, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
îl vedeam pe ăla că vine în bar și dă o grămadă de bani pe băuturi și poate eu mâine nu aveam ce să mănânc acasă, mi se punea pata. Să cer. Nu-mi stătea gândul la asta. Erau exact proștii, fraierii sunt un pic mai deștepți. Era haiducie la mine, luam de la bogați și dădeam la familia mea din pușcărie, frate și tată. În ziua de azi nu are curaj nici unul pe stradă să zică de ce bați. Oamenii de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
taie iar dintr-o juma’ de cheie, nu se folosește decât o singură dată aia, pentru că, în clipa când apeși, se rupe toate alea acolo-șa. Deschizi - poți să deschizi sau poți s-o blochezi. Să stai, să te uiți ca prostul la ușă. Pe vremea lui Ceaușescu se construia foarte prost. Dacă te împingeai așa, în toc, puteai să deschizi ușa. Nu-ți trebuia o forță prea mare. Nu (cu dispreț) picior de căprioară, cu răngi, numai figuri... Când îi aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
le nutrise timp de trei săptămâni, în secret, se spulberară cu totul. „Ce comedie! Ha, ha, ha!“, râse ea amar în sinea ei. Zvâcnirile din obraji se puteau traduce prin indignare și furie. „Numai Takamori era de vină, totul... Ce proști suntem noi, japonezii! Batem atâta drum până la Yokohama ca să întâmpinăm un terchea-berchea cu chip de cal. Și unde mai pui că-l luăm și la noi acasă. Uită-te numai cum e îmbrăcat. I-au ieșit genunchii prin pantaloni... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tare de sora lui, Takamori și-a umezit buzele cu limba. Se simțea stânjenit. — În loc să faci aici pe eroul, mai bine roagă-i pe polițiști să-l găsească pe Gaston. — Ce crezi că e de făcut? — Puțin îmi pasă de prostul ăla. M-am săturat de el. Un musafir care-ți dă atâta bătaie de cap... Îndreptându-și umerii, țanțoșă, Tomoe s-a lăsat dusă de valul de oameni, lovind asfaltul cu tocurile ei înalte. Uitându-se după ea până când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
valul de oameni, lovind asfaltul cu tocurile ei înalte. Uitându-se după ea până când a pierdut-o din ochi, Takamori gândi: „Ce practică e! Gaston a devenit un fel de ideal pentru mine, iar pentru ea nu-i decât un prost.“ După ce au isprăvit micul dejun, Endō și Gaston au plecat din restaurant. Cerul era încă înnorat și ploua ușor. Endō s-a uitat la ceas. Era ora șapte și jumătate. — Hanul nostru e acolo. După două zile în Sanya, Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care i le aruncase Takamori în față nu de mult: „Nu știi să apreciezi un bărbat adevărat când întâlnești așa ceva“. Ce impertinență! Cum de-a îndrăznit să o ia peste picior! „N-are decât să se spele pe cap cu prostul ăla de Gaston! Îl privește. Dar cu ce drept îmi spune el mie că nu sunt capabilă să recunosc un bărbat adevărat numai pentru că n-am ce face cu Gaston!“ Și-a amintit de prima întâlnire cu Gaston în cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cal“, ca să nu pufnească în râs. Există chiar așa o mare deosebire între gusturile bărbaților și ale femeilor în ce-i privește pe bărbați? Oricât se uita la el, Gaston nu era pentru ea decât un nătăfleț, mai exact, un prost. — Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai blând cu el, un zâmbet prietenos îi învăluia fața de cal. Când l-a considerat mai idiot, atunci i-a dovedit contrariul. Nu-i venea să creadă că i-a scos gloanțele din armă. Și acum plângea ca un prost, lipsit de orice demnitate. Greșise că-l slăbise din ochi. — Când îmi țineai pelerina? Endō și-a amintit că i-a dat lui Gaston să-i țină pelerina și în buzunarul ei se afla pistolul. Cum de îndrăznise el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ai venit în Japonia? — Cu vaporul. Gaston confundase cuvântul „cum“ cu „de ce“. — Ticălosule! Te întreb de ce-ai venit? Gaston a zâmbit încurcat și nu a răspuns. — Nu ești actor, nu? Aha, asta era, deci! Omul acesta făcea doar pe prostul. În realitate era un om deștept, abil, care realiza tot ce se petrece în jurul lui. „Așa stau lucrurile, probabil“, gândi Endō. Îl privi fix, trezindu-i-se o nouă bănuială. Scuipă și porni spre ieșire. Zgomotul de pe șantier era infernal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a tobelor, scoțând și mai mult în evidență liniștea orașului. Endō s-a oprit să asculte pașii ciudatului străin, dar nu se mai auzeau. Imaginea lui îl obseda. „Oare ce are de gând? Să vină el după mine până-n Yamagata...“ Prostul acesta de străin era tare straniu. Endō nu înțelegea deloc de ce-a pornit Gaston în căutarea lui până-n Yamagata. Psalmodierea sutrei se sincroniza cu bătăile tobei. Endō se afla acum în fața templului Senshō-ji, care se întindea pe o suprafață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la umbra lămpii de pe tavan. „A sosit, în sfârșit, momentul răzbunării pe Kobayashi“, gândi el. După ce vor găsi lingourile însă... Dacă iar îi pune prostul de Gaston bețe-n roate... ce să facă? Să-l omoare? Îi aruncă o privire lui Gaston, care stătea rezemat de perete. Își cuprinsese cu mâinile picioarele lungi și erau adunate la piept acum. Adormise. Oboseala își spusese cuvântul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înțelegi, dacă nu ești tănău... Atunci pricepi că ele sunt absurde, pentru că nu există, sunt doar emanația „Vocilor”. Numai „Vocile” sunt, sunt pentru că sunt, nu trebuie să vorbească, restul e o cacialma sinistră, o farsă de doi lei, tainul pentru proști, pentru proști... - Și-ale cui sunt vocile astea? intervine un admirator, spulberând vraja. - Ale lu’ mă-ta! izbucnește maestrul. Îmi răcesc gura degeaba pe-aici... Se ridică demn, păstrându-și azimutul cu ajutorul desenului de pe podea, se clatină doar puțin în dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu ești tănău... Atunci pricepi că ele sunt absurde, pentru că nu există, sunt doar emanația „Vocilor”. Numai „Vocile” sunt, sunt pentru că sunt, nu trebuie să vorbească, restul e o cacialma sinistră, o farsă de doi lei, tainul pentru proști, pentru proști... - Și-ale cui sunt vocile astea? intervine un admirator, spulberând vraja. - Ale lu’ mă-ta! izbucnește maestrul. Îmi răcesc gura degeaba pe-aici... Se ridică demn, păstrându-și azimutul cu ajutorul desenului de pe podea, se clatină doar puțin în dreptul tejghelei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ei dreptatea lor... - Cine știe ce-au făcut și soldații... - ... le-au mai tras vreo două ciomege și de față cu căpitanul. Cică, odată ajuns la unitate, i-a luat și comandantul la refec, s-au lăsat bătuți ca niște proști, au aruncat babele-n ei cu ouă. Da’ ce-s rele ale noastre, ho-ho!, să le-auzi pe-ale lor când își dau drumul la gură, te dumneiezesc apăsat de n-apuci să zici nici mâr, nu te speli cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
respir acolo unde ridicasem căsuța din lăzi de bere, intru în grădina lui Zagan, pe unde-s cele două tufe de soc. Când se cocea, mă mozolea Tărcănița pe față și pe păr cu bobițele terciuite și eu stăteam ca prostul și-o lăsam pentru că, la sfârșit, mă ștergea cu bluza ei și puteam să-i văd burta când și-o ridica. Mai și mâncam tocătură din ele cu prune și iarbă, de mă lua diareea. - Ți-e rău, prostălane? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
eu mai târziu, femeie, mai am o treabă. Câinele a răgușit urlând, e zbârlit tot, acum scâncește doar și-i tremură pielea pe el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia și mănâncă, înghite tot, terminăm povestea. Cască botu’... Mă muști? Lasă că n-oi turba eu! *** - Fănele... se-apropie un bărbat pântecos, cu vinișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici nu mă dă afară. - A fost o fază de toată frumusețea cu Maxențiu astăzi, la o lansare, nu s-a abținut să nu se dea în spectacol... încep să vorbesc anapoda. L-a făcut pe ăla care prezentase Lenin, prostul a intrat în jocul lui... Mă analizează. Am să mai spun vreo două fraze, beau cafeaua și plec. - Ți-am spus de delirul lui egiptean, nu? Odată, tot la o chestie în hol la Bibliotecă, a început să recite, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În pat fără a mai face măcar un duș, fără a mai stinge luminile din tavan, plimbându-mi limba pe Întreg corpul ei, agitând pastilele rozalii ca și cum atunci mi-aș fi amintit deodată de existența lor. „Nu sunt decât un prost, cum am putut oare să te uit, cum am putut să mă las purtat de val În halul ăsta?“ „Ce sunt pastilele alea?“ „Nimic, niște prostii“, apoi aș fi scos pastilele din ambalajul lor, le-aș fi aruncat În chiuvetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]