KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și palid. Fata Îl auzi adresându-se doctorului: — S-a Întâmplat ceva? Vă pot fi de folos? Era mai scund cu peste treizeci de centimetri și ea râse cu voce tare la vederea feței lui avide, cătând În sus. Nu trebuie să mă considerați un băgăreț, spuse el, cu mâna pe mâneca celuilalt. Un om al bisericii din compartimentul meu are impresia că ar fi cineva bolnav. Adăugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
blondă și grăsuță, iar Myatt una subțire și brunetă, dar nu era ușor de ales și de cules, pentru că de-a lungul Întregului trotuar estic erau aliniate mașinile celor ce le făceau concurență, iar fetele se aplecau peste ușile deschise râzând și fumând. Pe partea opusă a străzii, un bărbat singur Într-o mașină cu două locuri pândea răbdător. Myatt era iritat de gusturile incapabile de compromis ale lui Isaacs. Era frig În Bentley, simțea curentul pe obraz și, când o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
din mânecă, Își suflecă manșetele și făcu gesturi de prestidigitator În aer. — Uite. Vezi? Un bilet de clasa Întâi. Din batistă căzu un bilet și ateriză pe podea, Între ei. — E al dumitale. Nu, e al dumitale. El Începu să râdă cu plăcere de consternarea ei. Ce vrei să spui? Nu-l pot primi. Trebuie să fi costat ceva lire. — Zece, spuse el mândru. Zece lire. Își strânse nodul la cravată și spuse, fudulindu-se: — Asta pentru mine nu-i nimica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Cum aș putea? spuse ea iar, dar de data aceasta apela la el să vorbească și să nege acumulata experiență a sărăciei. — Uite, spuse el, așază-te și lasă-mă să-ți arăt câte ceva. Acesta-i Rinul. Ea se trezi râzând: — Măcar de-atâta mi-am dat și eu seama. — Ai văzut stânca care a trecut și care se Înălța deasupra apelor? Aceea era stânca lui Lorelei. Heine. — Ce vrei să spui cu Heine? El zise cu plăcere: — Un evreu. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
gândi Mabel Warren, despre cei doi ani În care a trăit cu mine, despre momentele În care am fost fericite, despre scenele pe care le-am făcut eu, chiar despre poeziile pe care i le-am scris, iar el va râde și ea va râde și se vor urca amândoi În pat râzând. Mai bine aș hotărî că acesta este sfârșitul, că ea nu se va mai Întoarce niciodată din această vacanță. Nici nu știu măcar dacă acela pe care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cei doi ani În care a trăit cu mine, despre momentele În care am fost fericite, despre scenele pe care le-am făcut eu, chiar despre poeziile pe care i le-am scris, iar el va râde și ea va râde și se vor urca amândoi În pat râzând. Mai bine aș hotărî că acesta este sfârșitul, că ea nu se va mai Întoarce niciodată din această vacanță. Nici nu știu măcar dacă acela pe care se duce să-l viziteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mine, despre momentele În care am fost fericite, despre scenele pe care le-am făcut eu, chiar despre poeziile pe care i le-am scris, iar el va râde și ea va râde și se vor urca amândoi În pat râzând. Mai bine aș hotărî că acesta este sfârșitul, că ea nu se va mai Întoarce niciodată din această vacanță. Nici nu știu măcar dacă acela pe care se duce să-l viziteze este cu adevărat unchiul ei. Există tot atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ea și cele patru lire În plus pe săptămână, Între ea și Janet Pardoe? Bătrânul prost și Încăpățânat de pe locul din fața ei deveni imaginea tuturor bărbaților care-i amenințau fericirea, care se Înghesuiau În jurul lui Janet cu bani și jucărele, râzându-și de devoțiunea unei femei pentru altă femeie. Dar imaginea era În puterea ei; o putea frânge. N-a fost un moft fără sens din partea lui Cromwell să dărâme statuile. Parte din puterea Fecioarei rezidă În statuia Fecioarei și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o femeie și tot mai puține fete proaste precum Coral Musker vor fi convinse că puterea și istețimea Îi aparține bărbatului. Dar din cauza vârstei lui și pentru că pentru nasul ei duhnea a eșec, ea Îi dădu Încă o șansă. — Nimic? râse ea furioasă. Mi-ați spus deja foarte multe. El nu păru impresionat, așa că ea Îi explică, vorbind rar, ca pentru cineva bolnav mintal: — Ajungem la Viena În seara asta, la opt și patruzeci. La nouă voi telefona la redacția din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
era mult mai generos. — Noaptea trecută, spuse el, privind-o cu luare-aminte În timp ce vorbea, iar atitudinea lui atentă, Înțelegerea greșită a tăcerii ei, Îi spuneau că, la urma urmelor, nu știau totul unul despre celălalt, noaptea trecută te-am visat. Râse nervos. Am visat că te-am agățat și te-am luat la o plimbare cu mașina și, brusc, urma ca tu să... Făcu o pauză și evită subiectul. M-am simțit excitat de tine. Ea Începu să se sperie, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele. Șopti „Sfântă Fecioară, cea plină de grație“, Împlântându-și călcâiele În zăpadă și agățându-se cu degetele. Salvat de marginea jgheabului, se ridică În picioare și râse ușor. Nu avea sens să te-nfurii pe natură. Ceva mai târziu, găsi brațele de fier ale scării de incendiu. Ascensiunea care urma o considera a fi partea cea mai periculoasă a Întregii afaceri, pentru că, deși scara de incendiu cobora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
au prins niciodată. N-a fost niciodată prins“. Puse paharul jos și ascultă. Fusese un taximetru, un zgomot ce venise de la gară sau țipătul unei femei? Aruncă o privire la mesele din jur - nimeni nu auzise nimic neobișnuit. Vorbeau, beau, râdeau, iar un bărbat scuipa. Dar setea lui Josef Grünlich fu puțin atenuată În timp ce stătea și asculta. Un polițist se apropia, venind În lungul străzii. Probabil ieșise din serviciul lui de la circulație și era În drum spre casă, dar Josef ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
n-o putea obține. Și, În timp ce ciugulea din pește și se uita pe furiș la Janet Pardoe, se gândea nu la veniturile curente, la drepturi de autor și procente din vânzări, nici la cititorii care plângeau la patosul său sau râdeau la umorul lui În dialect, ci la scările ce duceau la saloanele londoneze, cu ușile duble deschizându-se larg, la fețele femeilor care se Întorceau spre el cu interes și respect când i se anunța numele. Curând, Într-o oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
salon era un coș cu trandafiri de seră și o carte de vizită pe care scria „Cu dragoste, de la Carl“, pentru că se hotărâse să-i spună astfel. Nu puteai spune „Te iubesc, Carleton“, dar „Te ador, Carl“ era ușor. Ea râse tare și bătu din palme, având brusc senzația că dragostea era o afacere simplă, compusă din recunoștință, daruri și glume prietenești, un apartament, lipsa obligației de-a munci și o cameristă. Ea Începu să alerge pe culoar, aruncată dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pentru a-i ține fericiți pe cei săraci. O stinsese cu un gest, cu un curios și demodat sentiment al temerității, și uneori simțise un resentiment ilogic Împotriva celor care astăzi se nășteau fără sentimentul religios și erau capabili să râdă de seriozitatea iconoclastismului din secolul al nouăsprezecelea. Iar acum mai era doar o singură lumânare, prea slabă ca să lumineze vasta Încăpere. Nu sunt un fiu, se gândi el, nici un doctor, nici un credincios. Sunt un socialist. Cuvântul declamat de politicieni la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
banalele sale păcate. Spuse În engleza țeapănă care-l dădea de gol: — Vă rog să mă scuzați. Poate că vă deranjez. Vreți să dormiți? — În nici un caz. Cobor la Buda. Nu trebuie să adorm până când ajung În siguranță, la țărm, râse domnul Opie dezaprobator. — Numele meu e Czinner. — Și al meu e Opie. Domnului Opie numele lui nu-i spunea nimic. Poate că era ținut minte doar de jurnaliști. Dr. Czinner trase ușa și se așeză pe locul de vizavi. — Sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
care n-o mai cunoscuse. Când veni spre el, traversând compartimentul, Își dădu seama că fusese păcălit. Calmul ei era ca o piele prea Întinsă. Fața Îi era roșie de emoție și ochii speriați. Părea că nu știe dacă să râdă sau să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de ușor În spațiul Îngust dintre locuri. — Mi-ar plăcea ca lumina să se stingă pur și simplu, spuse fata. Stătea lipită de el, iar el o atingea cu mâinile și amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca lumina să se stingă pur și simplu, spuse fata. Stătea lipită de el, iar el o atingea cu mâinile și amândoi se legănau ușor În mișcarea trenului. Nu, spuse el. — Ar fi mai potrivit, spuse ea și Începu să râdă ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră aproape imperceptibilă sub huruitul și zăngănitul expresului, dar când vorbiră, În loc să șoptească, trebuiră să pronunțe cuvintele intime tare și clar. Senzația de stranietate supraviețui chiar și gesturilor uzuale. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
asta la un moment dat. El Îi atinse iarăși fața. — Te-am rănit. — N-a fost chiar un dejun pe iarbă, spuse ea. — Data viitoare... Începu el cu promisiunile. Dar ea Îl Întrerupse cu o Întrebare care Îl făcu să râdă prin gravitatea ei: Va mai fi o dată viitoare? Am trecut examenul? — Vrei s-o mai facem? — Da, spuse ea, dar nu se gândea la Îmbrățișarea lui, ci la apartamentul de la Constantinopol și la propriul ei dormitor și la mersul la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
obiecțiile ei. — Voi da o petrecere. Ca să sărbătorim. — Unde? În Constantinopol? — Nu, spuse el. N-am pe cine invita acolo. Și, pentru un moment, gândul la domnul Eckman așternu o umbră peste plăcerea lui. — Cum, În tren? Ea Începu să râdă iarăși, dar de data aceasta mulțumită și lipsită de temeri. — De ce nu? El deveni și mai fanfaron: — O să invit pe toată lumea. Va fi un fel de cină nupțială. Ea Îl tachină: — Fără nuntă. Dar el Începu să fie din ce În ce mai Încântat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de locul unde se afla și amintindu-și perfect visul. Lăsându-și mâinile pe genunchii grăsulii, Începu să râdă. Președintele Republicii! Asta-i bună! Și de ce nu? Știu să Îmbrobodesc lumea când e cazul. Kolber și doctorul, amândoi păcăliți Într-o singură zi. Mi-a dat cinci lire englezești doar fiindcă am fost ager și l-am ginit ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
viu, asta-i Josef Grünlich, nu altceva. „Ia uitați-vă acolo, Herr Kolber!“ Hop sfoara, ochit, foc, totul Într-o secundă. Și am reușit și s-o șterg. Nu pun ei mâna pe Josef. Ce spusese preotul? Josef Începus să râdă Înăbușit, din fundul stomacului. „Jucați crichet În Germania?“ Și eu am spus „Nu, În Germania Învățăm să fugim. La vremea mea am fost un mare alergător“. Vă place sau nu, asta a fost bună și nici nu s-a prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
așeza, În troiene, atunci când doctorul a remarcat că bagajul lui fusese mișcat de la loc. Aveam degetul pe sfoară. Dacă ar fi Încercat să cheme conductorul, l-aș fi Împușcat În stomac Înainte de-a fi putut scoate un cuvânt. Josef râse iar Încântat, simțind cum revolverul i se freacă ușor de urma dureroasă din dreptul genunchiului. I-aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cât Îl zăresc mai puțini, cu atât mai bine... Pe loc. — Dar să știți, protestă maiorul Petkovici, că nu avem condiții aici. Ce putem face cu el? — ...doar câteva ore. — De către Curtea Marțială? Asta e Împotriva regulamentului. Vocea Începu să râdă ușor: — Eu Însumi... cu dumneavoastră la un prânz, Între noi... — Dar În eventualitatea unei achitări? — ... eu Însumi, spuse vocea Înăbușit, dumneata, domnule maior, căpitanul Alexici. Vocea scăzu și mai mult În volum: — Discret... Între prieteni... Apoi se auzi ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
copac Într-o livadă dacă n-ar fi fost cele două lumini ale Încăperilor de la parter și, În timp ce fata privea, ele se stinseră. Au stat și-au petrecut până târziu. Ce s-o fi petrecut acolo? Își zise ea și râse puțin, simțindu-se solidară cu toate lucrurile Îndrăznețe, scandaloase și tinerești. Ești Îngrijorat, dar eu sunt liniștită. După primăvară vine vară. Eu zâmbesc și doar... Aproape Îmbrăcată, cu excepția pantofilor, se Întoarse spre pat și spre Myatt. El dormea greu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]