3,561 matches
-
să mai rămână Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților. El a fost primul oficial turc care a intrat în capitală. Britanicii nu au permis intrarea în Istanbul și a celor 100 de jandarmi care îl însoțeau pe Bele, dar au cedat după numai o zi. Guvernul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
făcut un apel final la Ismet Pasha, cerându-i să semneze și, când acesta din urmă a refuzat, a părăsit negocierile. [[Tratatul de la Lausanne|Tratatul]], semnat pe 24 iulie 1923 la [[Lausanne]], [[Elveția]], a recunoscut apartenența [[Anatolia|Anatoliei]] și [[Tracia Răsăriteană|Traciei Răsăritene]] la statul turc și a anulat prevederile [[Tratatul de la Sèvres|Tratatului de la Sèvres]], semnat de guvernul otoman. După acest nou tratat, a fost recunoscută pe plan internațional suveranitatea noii [[Republica Turcia|Republici Turcia]] și a fost recunoscut dreptul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
apel final la Ismet Pasha, cerându-i să semneze și, când acesta din urmă a refuzat, a părăsit negocierile. [[Tratatul de la Lausanne|Tratatul]], semnat pe 24 iulie 1923 la [[Lausanne]], [[Elveția]], a recunoscut apartenența [[Anatolia|Anatoliei]] și [[Tracia Răsăriteană|Traciei Răsăritene]] la statul turc și a anulat prevederile [[Tratatul de la Sèvres|Tratatului de la Sèvres]], semnat de guvernul otoman. După acest nou tratat, a fost recunoscută pe plan internațional suveranitatea noii [[Republica Turcia|Republici Turcia]] și a fost recunoscut dreptul de [[stat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
primul război mondial să revină la masa negocierilor și să semneze în 1923 Tratatul de la Lausanne, care a pus căpăt în mod oficial prevederilor Tratatului de la Sèvres și a permis Turciei să recupereze o bună parte a Anatoliei și Traciei răsăritene. Deși tratatul de la Sevres a fost înlocuit de seria de tratate enumerate mai înainte, armenii au continuat să discute despre el. Armenia contemporană nu are revendicări teritoriale oficiale față de Turcia, dar numeroși armeni consideră că tratatul de la Sevres este încă
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
poate salva de la moarte. Mama Sa reală este Ierusalimul ceresc. Ei nu au onorat crucea și au respins icoanele, Biblia lor fiind doar o parte din Noul Testament. Secta a apărut și a înflorit între 650-872 în Armenia și în themele răsăritene ale Imperiului Bizantin. Paralel cu dezvoltarea doctrinală a avut loc și o organizare militară. În anul 660, sediul congregației s-a stabilit la Kibossa în Armenia. Bizantinii au dus o permanentă prigoană împotriva paulicienilor, care au rezistat însă pentru o
Paulicianism () [Corola-website/Science/320195_a_321524]
-
puteri au avut, însă, și perioade de pace și aliere, cel mai relevant în timpul Celui de-al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului, când armata bulgară a jucat un rol esențial în oprierea asediului și prevenirea unei invazii arabe în Europa răsăriteană. Bizanțul a avut o influență culturală puternică asupra Bulgariei, așa încât în 864 statul a adoptat creștinismul ca religie de stat. Împărțirea Hanatului Avar a permis Bulgariei să își extindă granițele către nord-vest până în Câmpia Panoniei (Ungaria de astăzi). Mai târziu
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
Trei ani mai târziu, împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes a intervenit și l-a învins pe Sviatoslav la Silistra. Boris al II-lea a fost capturat și umilit, luându-i-se într-o manieră ritualică titlul imperial, la Constantinopol. Bulgaria răsăriteană a fost numită protectorat bizantin. După preluarea bizantină, teritoriile de la vest de râul Iskar au rămas sub controlul bulgarilor, iar rezistența împotriva bizantinilor a fost continuată de frații Comitopuli. Până prin 976, cel de-al patrulea frate, Samuil, strânsese toată puterea
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
săi au fost trimiși în lagăre de concentrare din Reich. În următorii doi ani după proclamarea independenței, aproximativ 80% dintre liderii OUN fuseseră uciși sau încarcerați După Primul Război Mondial, Ucraina a fost împărțită în trei. În regiunile centrale și răsăritene a fost proclamată RSS Ucraineană în 1921, stat fondator al URSS. Capitala Ucrainei Sovietice a devenit orașul Kiev. Cea mai mare parte a ceea ce este astăzi Ucraina de vest a devenit parte a celei de-a doua Republici Poloneze. Liovul
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
OUN-M. Liderul acestora, monseniorul Avgustin Voloșin, îl elogia pe Melnik drept un creștin de cultură europeană, diferit de naționaliștii care plasau națiunea mai presus de Dumnezeu. Conducerea OUN-M era mai experimentată și avea unele contacte limitate în Ucraina răsăriteană. De asemenea, menținea contacte cu serviciile de informații și cu armata germană. Pe de altă parte, OUN-B se bucura de sprijinul majorității tinerilor naționaliști galițieni, care formau coloana vertebrală a mișcării clandestine ucrainene. OUN-B avea o rețea puternică de membri
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
germanilor, după cum se afirmă de către unii cercetători, stimulată de mita plătită de membrii OUN-M, a fost imediată: membrii OUN-B au fost arestați, ceea ce a dus la dispariția organizațiilor lor locale din cea mai mare parte a Ucrainei centrale și răsăritene Odată cu înaintarea Wehrmachtului în interiorul teritoriului sovietic, OUN-M a preluat controlul administrației civile a Kievului. Primarul capitalei a fost din octombrie 1941 până în ianuarie 1942 a fost melnikistul Volodomir Bagazii. El s-a folosit de poziția pe care a deținut
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
a obținut și controlul asupra celui mai important ziar kievean și a reușit să atragă numeroși noi aderenți din rândurile intelectualității din centrul și estul Ucrainei. Autoritățile naziste au fost alarmate de creșterea puterii OUN-M în Ucraina centrală și răsăriteană și au trecut la dizolvarea organizațiilor. Numeroși dintre membrii OUN-M au fost arestați, printre ei aflându-se primarul Kievului, Volodimir Bagazii, și scriitoarea Olena Teliga, organizatoarea Ligii Scriitorilor Ucraineni. Deși au existat elemente din cadrul Wehrmachtului care au încercat să
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
să continue până spre mijlocul deceniului al șaselea. UPA a fost implicată în același timp în acțiuni de purificare etnică care au vizat populația poloneză din vestul Ucrainei. După război, OUN și-a continuat lupta împotriva autorităților sovietice în regiunile răsăritene și sudice ale Ucrainei. Ultimul membru al OUN a fost arestat în Donețk în 1958. Cele două facțiuni ale OUN au continuat să aibă o mare influență în rândurile diasporei ucrainene. OUN-B a format în 1943 organizația „Frontul Antibolșevic al
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
1958. Cele două facțiuni ale OUN au continuat să aibă o mare influență în rândurile diasporei ucrainene. OUN-B a format în 1943 organizația „Frontul Antibolșevic al Națiunilor”, din rândul cărora au făcut parte organizațiile emigrației din aproape toate țările Europei Răsăritene, cu excepția notabilă a celor poloneze. În deceniul al optulea, au devenit membri ai organizației și anticomuniștii vietnamezi și cubanezi După prăbușirea Uniunii Sovietice, ambele facțiuni OUN și-au reluat activitatea în Ucraina. Facțiunea Melnik și-a declarat sprijinul pentru Partidul
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
ideologia OUN a respins din start ideile socialiste ale lui Petliura și ale compromisurilor politice la care erau dispuse elitele politice și economice galițiene. Membrii OUN, în special cei tineri, au adoptat ideologia lui Dmitro Donțov, un emigrant din Ucraina răsăriteană. Naționalismul ucrainean, așa cum s-a manifestat el la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, era de factură liberală sau socialistă, combinând conștiința națională ucraineană cu patriotismul și valorile umanitare. Prin contrast, naționalismul apărut în
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Ucrainene (UPA), care era mai concentrat pe problemele militare decât pe cele ideologice și era mai receptiv la ideologiile alternativ, spre deosebire de liderii politici fanatici ai OUN-B. Șuhevici avea o atitudine pragmatică, încercând să obțină sprijinul dezertorilor și populației din Ucraina răsăriteană, în general. În timpul acestui congres, OUN-B și-a exprimat sprijinul pentru forma de proprietate privată asupra pământului, creșterea implicării muncitorilor la conducerea industriei, egalitatea femeilor cu bărbații, servicii de îngrijire a sănătății gratuite și pensii de stat pentru cei în
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
au alăturat lui Venizelos la Theriso. Consulii străini s-au întâlnit cu Venizelos la Mournies, într-o încercare de găsire a unui acord, dar fără niciun rezultat. Guvernul revoluționar a cerut ca Creta să primească un regim similar al Rumeliei Răsăritene. Marile puteri au proclamat pe 18 iulie legea marțială, dar rebelii nu s-au arătat impresionați. Pe 15 august, adunarea reprezentanților din Chania a votat în favoarea celor mai multe reforme propuse în Venizelos. După o întâlnire cu politicianul, consulii marilor puteri au
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Austro-Ungaria, prevederile lui nu obliga Grecia să intre în război de partea Serbiei. Situația s-a schimbat în momentul în care Aliații, într-o încercare de ajutorarea a sârbilor, au oferit bulgarilor regiunea Monastir - Ohrid (din Serbia) și grecilor Macedonia Răsăriteană (regiunea Serres - Kavala - Drama) drept compensație pentru intrarea în război de partea Antantei. Venizelos a primit din partea Aliaților asigurări că, în cazul intrării în război de parte Antantei, Greicia ar fi căpătat controlul asupra regiunilor locuite de eleni în Asia
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
intrarea în război de partea Antantei. Venizelos a primit din partea Aliaților asigurări că, în cazul intrării în război de parte Antantei, Greicia ar fi căpătat controlul asupra regiunilor locuite de eleni în Asia Mică, fiind însă obligată să cedeze Macedonia Răsăriteană bulgarilor . Constantin a avut însă o poziție puternică antibulgară, ceea ce a făcut imposibilă o asemenea tranzacție. Mai mult, Constantin a refuzat să-și implice țara în război în condițiile care i se ofereau în acel moment. Bulgarii au considerat în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
de la Neuilly cu Bulgaria de pe 27 noiembrie 1919 și Tratatul de la Sèvres cu Imperiul Otoman de pe 10 august 1920 pot fi considerate triumfuri pentru Venizelos și pentru Grecia . Ca urmare, Grecia și-a extins teritoriul prin ocuparea Traciei Apusene, Traciei Răsăritene, Smirnei, insulelor din Marea Egee: Imvros, Tenedos și Dodecanezele, cu excepția insulei Rodos.. În ciuda acestor reușite, fanatismul politic a continuat să adâncească prăpâstia dintre facțiunile monarhistă și liberală. Au avut loc acte absolut inacceptabile. În timpul călătorie sale din 12 august 1920, Venizelos
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Efectele cumulate a înfrângerii Greciei în război și ale prevederilor tratatului de pace au fost printre altele fuga sau expulzarea a aproximativ 3 milioane de etnici greci din Turcia (în schimbul a aproximativ 500.000 de musulmani) și retrocedarea a Traciei Răsăritene și a insulelor Imbros și Tenedos. Înfrângerea catastrofală a Greciei în războiul cu Turcia a marcat sfârșitul „Marii Idei” a naționaliștilor eleni. După eșecul loviturii de stat regaliste condusă de Ioannis Metaxas, regele George al II-lea a fost forțat
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
partea noastră a neuniților, D. Vasile Moga și prototop Iosif Bașa în comitatul Zarandului și preaot Niculae Toma [urmează lunga listă a cititorilor și sumele donate n.n.]“. În completare, pisania de pe peretele sudic al altarului. „episcop al Ardealului de lege răsăriteană Vasile Moga și protopop eparhiei aceștia Iosif Bașa, paroh locului Nicolae Toma, și un binefăcător de la Vidra de Sus [jud. Alba n.n.], Gligorie Costan, care au agiutat cu 100 de zloți, bani de argint, și cealaltă cheltuială obștea satului, la
Biserica de lemn din Tomnatecu de Jos () [Corola-website/Science/321118_a_322447]
-
regale, potrivit legii salice. În cazul lui Nicolae al II-lea, ea conduce la Casa de Oldenburg, căci toți strămoșii lui pe linie paternă au aparținut acelei case. Casa de Oldenburg: Ruric este întemeietorul cvasilegendar al primului stat al slavilor răsăriteni. Familia Romanov, familia lui Nicolae al II-lea, s-a unit cu această dinastie odată cu căsătoria, pe 21 mai 1725, a Marii Ducese Ana Petrovna a Rusiei, fiica lui Petru I al Rusiei, cu Carol Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, care
Înaintașii Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/321179_a_322508]
-
de Tratatul turco-rus de la Moscova (1921), care stipula că toate republicile sud-caucaziene vor semna mai târziu tratate similare cu Turcia. Ministrul de externe armean Vartan Oskanian a amintit că Declarația de Independență a Armeniei și Constituția țării numesc provinciile turce răsăritene „Armenia Apuseană”. Armenia nu recunoaște în mod explicit frontierele Turciei contemporane. În plus, Oskanian a subliniat că Turcia nu a pus în practică o serie de prevederi ale tratatului. De exemplu, tratatul cerea Turciei să deschidă consulate în fiecare dintre
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
ca turcii și armenii să mai trăiască împreună. Patriarhul considera că doar o administrație creștină ar fi putut să asigure egalitatea, dreptatea și libertatea de conștiință. Administrația creștină ar fi trebuit să o înlocuiască pe cea musulmană în Armenia (Armenia răsăriteană), Cilicia și Liban. Sistemul milieturilor este încă folosit diferit în unele dintre țările moștenitoare ale Imperiului Otoman: Irak, Siria, Iordania, Liban, Israel și Autoritatea Palestiniană, Egipt și Grecia, dar și în țări precum Iranul, Pakistanul și Bangladeșul, unde se respectă
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
si in 1170 ei au ridicat, de asemenea, un azil pentru pelerini. Crusader regulă a luat sfârșit în 1187, atunci când Ayyubids condusă de Saladin capturat oraș. Potrivit unui manuscris liturgic în siriacă, creștinii au fugit latină Nablus, dar originalul Ortodoxe Răsăritene de locuitori a rămas creștin. Geograf Yaqut sirian al-Hamawi (1179-1229), a scris că Ayyubid Nablus a fost un "oraș sărbătorită în Filastin (Palestina) ... având în terenuri larg și un district amendă." El menționează, de asemenea, populația samaritean mare în oraș
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]