5,656 matches
-
îngloba întregul mecanism al cunoașterii umane descris până acum. Putem să ne gândim la subiectul cunoscător X care vede o bucată de citrin. În respectiva situație, simțurile sale externe receptează speciile sensibile ale citrinului (e. g. culoarea galbenă, textura lucioasa etc.). Receptarea speciilor sensibile produce în organele de simt corespunzătoare o modificare imateriala. Altfel spus, atunci când X percepe culoarea galbenă, o percepe fără materia de care este atașată în bucată propriu zisă de citrin. În consecință, ochii lui X nu își vor
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cu simțul gustului alterat ar judeca mierea ca fiind amară ar judeca adevărat, căci amândoi ar judeca în funcție de felul în care le este afectat simțul gustului. De aici rezultă că fiecare opinie ar fi la fel de adevărată și, în general, orice receptare. Așadar, trebuie spus că specia inteligibila este pentru intelect cea prin care el înțelege. Toma din Aquino nu spune aici decât că, dacă am cunoaște doar (solum) speciile inteligibile, atunci toate științele ar fi despre obiecte din sufletul nostru și
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
obiectului, fie o propoziție afirmativa sau una negativă. După cum se observă, conceptul este diferit nu doar de speciile inteligibile, ci și de actul intelectului, si de obiectul extern de cunoscut (A.5), ceea ce face imposibilă identificarea conceptului cu operația de receptare sau de preluare a speciilor inteligibile de către intelectul posibil. Formarea acestei noi entități intermediare marchează granița dintre gândire și înțelegere sau cunoaștere. Speciile inteligibile sunt precognitive, adică operează la un nivel pre cognitiv, fac parte dintr-un proces al gândirii
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
le constrânge să se plieze pe una sau alta dintre interpretările noastre. Avantajul soluției pe care o propun, si pentru care am incercat sa avansez atât argumente de factură sistematică, cât și argumente de ordin istoric, este acela ca permite receptarea textelor tomiste despre cunoașterea umană așa cum sunt ele, fără a fi nevoie de tot felul artificii interpretative pentru a le adapta unei singure grile de lectură. De asemenea, coordonată reprezentationalista de la nivelul conceptului scoate în evidență un Toma modern în
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
această lucrare informații și metode esențiale pentru studiile pe care le efectuează. Cititorului obișnuit i se oferă o analiză amănunțită, care pune în relief diversitatea geografică, socio culturală, economică și politico-militară a lumii arabe, punându-l astfel la adăpost de receptarea eronată ori deformată a imaginii ei. Pentru toți, cartea se constituie într-o platformă solidă de prelungire a reflecțiilor propuse de autor, către cele mai diverse orizonturi ale frământatei realități mondiale din zilele noastre. Golful, strâmtoarea Ormuz, strâmtoarea Bab-el-Mandeb, Marea Roșie
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3038]
-
Ziua a șasea a fost dedicată Ministerului Învățământului, stabilindu-se: 1. Școlarizare obligatorie până în clasa a IX-a inclusiv. Amenzi usturătoare pentru părinți. 2. Manuale cu un stil, limbaj accesibil și nu foarte academic ce face dificilă, neatractivă și greoaie receptarea informațiilor de către elevi. Cu mențiunea că nu toți elevii țării provin din familii cu studii universitare. Manuale făcute de profesorii ce predau la ciclul respectiv de învățământ de cel puțin 10 ani și predare la diferite categorii de școli. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
internă a membranei neuronale, realizând dipolul electric al potențialului celular de repaus, a cărui valoare medie atinge - 90 mV. Acesta are la bază echilibrul forțelor electrochimice generate de gradientele de concentrație ionică ale membranei neuronale. Celula nervoasă fiind specializată în receptarea, procesarea, elaborarea și conducerea influxului nervos ca suport al transmiterii de informație, interdependența existentă între polaritatea electrică a membranei celulare și sistemul de transport ionic membranar, asigură capacitatea înaltă de răspuns specific a țesutului nervos la diverșii stimuli din mediul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
politic / 274 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" / 274 3.2. Distanțarea brechtiană / 278 Concluzie / 288 Glosar / 291 Cronologie. Teoreticienii esteticii teatrale / 295 Bibliografie / 301 Tabla ilustrațiilor / 302 Index / 303 Cuvânt înainte Analiză textuală, artă a interpretării, estetică a receptării, iată cele trei moduri posibile de abordare a teatrului, după cum ne situăm pe poziția autorului dramatic, a actorului sau a publicului. În funcție de epoci, de teoreticieni, unul din cele trei moduri a fost preferat. Dacă este posibil să fie studiate izolat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
etc.) și la toate fenomenele societății, politică, instituții (religioase, juridice). Teatrul, în calitate de loc al elocinței și ca fapt social, se înscrie în prima linie a preocupărilor lor. De aceea își plasează ei analizele când la nivelul textului, când la nivelul receptării. Chiar dacă ulterior continuă să se interogheze cu privire la acest subiect, își pierd poziția în fața autorilor dramatici care, încă din Clasicism, își arogă primul loc în calitate de teoreticieni. Deci teatrul nu mai este analizat ca obiect exterior de către acești filosofi spectatori, ci din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
același timp conștienți de necesitatea de a elabora o doctrină drept garanție. Dacă analiza textuală este ceea ce îi preocupă mai întâi, pentru că practica îi predispune la acest lucru, asta nu înseamnă că nu se interesează și de problemele interpretării și receptării. Departe de a se închide în turnul de fildeș al cabinetului în care scriu, deseori îi îndrumă pe actori și vin în întâmpinarea dorințelor publicului. Dacă teoreticienii dramei burgheze, ca Diderot sau Mercier, dornici la rândul lor să pună bazele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înlănțuite în funcție de verosimil sau de necesar furnizează o delimitare satisfăcătoare a lungimii" (cap. 7). Aristotel este foarte conștient de faptul că durata acțiunii dramatice este în mod necesar limitată de condițiile reprezentației. Desfășurarea concursurilor la Atena, ca și capacitățile de receptare ale spectatorului care nu poate, în situație de ascultare, să se concentreze prea mult timp, impun o limită. Dacă trilogiile cu legătură nu au existat în Grecia decât puțin timp, acest lucru se datorează faptului că este greu să obții
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numele. Piesa, creată în 1990 în Germania, este apoi interzisă în Franța, cu ocazia primelor reprezentații în 1992, la presiunea spectatorilor indignați. 3.3.2. Criteriile tragediei ideale Regulile de compoziție ale tragediei ideale sunt bazate pe o estetică a receptării. Aristotel examinează sistematic toate condițiile cerute pentru nașterea, la cel mai înalt grad posibil, a milei și fricii la spectator. Aceste condiții se ocupă, după cum vom vedea, de complexitatea acțiunii, de caracterul schimbării bruște de situație, de calificarea etică a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teoreticienilor clasici, invers față de Corneille, consideră că dacă un text dramatic nu este în întregime inteligibil numai la lectura dialogului, înseamnă că este imperfect. Ei par să ignore faptul că citirea și reprezentarea nu pun în joc aceleași canale de receptare. Din grija sa de a face iluzie, d'Aubignac, dornic de a marca prezența autorului, se dovedește a fi de neabătut în refuzul său de a da indicații scenice. În Practica teatrului, el afirmă, hotărâtor: " Într-o piesă în conformitate cu regulile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
percepția globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului care contemplă un tablou. Această analogie fecundă, care se bazează pe o analiză a receptării teatrale în termeni spațiali, pregătește calea pentru tratamentul semiologic al scenei, pe care îl vor adopta unii teoreticieni ai secolului al XX-lea. Este sigur că teatrul nu e nimic decât o imagine, scrie d'Aubignac în Practica teatrului (Cartea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care-l intitulează Discurs despre Tragedie și despre mijloacele de a o trata după verosimil sau necesar, Racine în Prefețele sale, îi acordă tragediei același scop ca Aristotel, crearea catharsisului. Fundamentând regulile tragediei după modelul lui, pe o estetică a receptării, ei o definesc prin efectele sale asupra publicului. Toate considerațiile lui Racine, mai apropiat de Aristotel decât Corneille în acest punct ce-l interesează în cel mai înalt grad, se referă la arta de a crea pateticul. El nu abordează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiecare în felul său, pentru a afla esența teatrului, analizând când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Résumé / 311 Indice de autori / 317 Fiului meu iubit, Doruleț Prefață Un alt Caragiale! Edificat pe un dublu demers de critică și istorie literară și pe o dublă perspectivă: o percepție sincronică, situată în contextul literar al epocii, și o receptare diacronică a înrâuririi exercitate de creația lui Caragiale asupra literaturii române Un veac de caragialism este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și paralelisme situaționale sunt folosite alături de confirmările descendenței prin texte aderente, formulate de reprezentanții "Școlii de la Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană și creațiile postcaragialiene i-au oferit Loredanei Ilie o altă perspectivă asupra receptării critice. Și nu ezită să-și exprime independența profesională. Evident, Caragiale rămâne un precursor al absurdului în literatura autohtonă, dar este eronată absolutizarea notiunii. Caragiale afirma I. Constantinescu ar fi văzut " absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artistului inimitabil. Un organism viu este greu de disecat. Anatomia operei caragialiene se poate descrie doar prin aproximări de suprafață. Putem inventaria mărcile originalității sale, rezultatul fiind cea mai cuprinzătoare configurație cristalizată a caragialismului, mereu remodelată în diacronie în funcție de variabila receptării, care face ca o anume dimensiune să iasă în prim plan sau ca un ungher umbrit să fie luminat dintr-o dată. Comicul, "realismul ironic", "momentul", tema cu variațiuni, moftul, "marea trăncăneală", mahalaua, carnavalescul, miticismul, politicianismul, semidoctismul, figurile triunghiului conjugal burghez
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alți comentatori care împărtășeau părerea că "dramaturgia lui Caragiale, atât de ancorată în realitatea social-politică a vremii, este condamnată la o moarte rapidă. Așadar, o operă fără posteritate, menită să fie receptată exclusiv de către contemporani"36. Dimpotrivă, în ciuda acestor previziuni, receptarea operei caragialiene a fost impusă publicului nu prin numeroase comentarii în note de subsol, cum profetiza E. Lovinescu 37, ci prin prezența vie în substanța literaturii care i-a urmat. Dintre "jocurile cu mai multe strategii"38 caragialiene, cel cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chiar această strânsă legătură între atitudinea comică generică și personalitatea lui Caragiale 57. În acest sens, trebuie să precizăm că majoritatea teoriilor referitoare la comic insistă asupra acestui aspect esențial, și anume existența acelei atitudini de viață care face posibilă receptarea, reperarea acestui fenomen inexistent în afara umanului. Numai omul, acest "animal care știe să râdă"58 și care "produce râsul"60 este înzestrat cu capacitatea de a da unui gest, unui incident, unei fizionomii, unei opere literare semnificație comică. În lipsa unui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acesteia pe tărâmul literaturii române de factură comică. 4.1. Universul tipologic la Caragiale 1 În spațiul greu de cartografiat al criticii dedicate lui Caragiale, în care se disting totuși cu precizie câteva direcții majore vizând biografia, analiza operei și receptarea ei, frecvența contradicțiilor este ușor de constatat. Impresia de dezordine, de incoerență generată de lipsa unui program teoretic și metodologic, este contrabalansată de conștiința efortului conjugat de decriptare și aprofundare a sensurilor operei prin corijări și completări succesive. Astfel, în raport cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precum "tema și variațiunile", colajul de texte, lista etc. vor antrena un traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc 115. Motivată astfel prin diferențele sesizabile la nivelul receptării literare ulterioare, distincția propusă poate fi dezvoltată imaginând o grilă a dihotomiilor care acoperă mai toate aspectele lingvistice. Scrupulozitatea conștiinței artistice, datorată impecabilei însușiri a "gramaticii și a retoricii"116, ne îndreptățește să vedem în stilul caragialian un veritabil model
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Scaunele, păpușeria Tabloul sau pseudomanifestul artistic Improvizație la Alma pot fi reduse la dimensiunile unor glume absurde. Folosită de regulă la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment al receptării unei astfel de glume este unul de contrariere, de uluire, urmat de o relaxare generată de constatarea subită că exagerarea a fost făcută tocmai pentru a-i fi sesizată enormitatea: La redacțiunea Războiului-Weiss, se prezenta în anul trecut, pe toamnă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
majoră între calitățile aproape extrasenzoriale care-l certifică pe Caragiale drept "oftalmoftologul"130 de serviciu al epocii, și lentilele amplificatoare și deformatoare purtate de Urmuz. Simțirea sa "enormă" și văzul său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile celor doi autori: Caragiale esențializează și tipizează cu o extremă economie de mijloace pentru a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]