6,157 matches
-
i.e. VP-movement) (§III.2) și pentru fazaveche a românei. În §3 vom analiza gramatica V2 a românei vechi, raportându-ne la cercetările asupra gramaticii V2 a altor limbi romanice vechi și extinzând diagnosticele sintactice propuse în aceste cercetări la datele românei vechi și, pe scurt, la datele latinei dunărene. În §4 discutăm și analizăm fenomenul dislocării nucleului verbal, propunând o analiză care implică rămânerea verbului în domeniul lexical vP și ACORD la distanță cu centrele din domeniul flexionar IP; disponibilitatea ACORDULUI
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
scurt, la datele latinei dunărene. În §4 discutăm și analizăm fenomenul dislocării nucleului verbal, propunând o analiză care implică rămânerea verbului în domeniul lexical vP și ACORD la distanță cu centrele din domeniul flexionar IP; disponibilitatea ACORDULUI la distanță în româna veche a fost susținută și în analiza unor fenomene din grupul nominal (Cornilescu și Nicolae 2011a). În fine, capitolul se încheie cu secțiunea rezervată raportului dintre original și traducere din perspectivă sintactică, etichetat aici ca "negocierea unei gramatici", §5. Până
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
observații metodologice. În primul rând, vom păstra întru totul cadrul teoretic propus în capitolele anterioare (stabilirea relațiilor sintactice prin operațiunea de ACORD; cele două fațete ale trăsăturilor sintactice, interpretabilitatea și valorizarea etc.). În al doilea rând, cu privire la analiza datelor din româna veche, vom împleti analiza calitativă cu analiza cantitativă (statistică), atunci când statistica este relevantă în diagnosticarea unui fenomen sintactic anume. În ultimul rând, ne vom baza pe așa-numita "atestare negativă" (v. și Hill și Alboiu 2016): lipsa completă a atestărilor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
lipsa completă a atestărilor unui tipar va servi ca argument pentru justificarea unei analize teoretice; cel mai clar exemplu în această direcție este lipsa atestărilor secvențelor [pronume clitic - negație propozițională (nu)], fapt distribuțional care servește la calificarea pronumelor clitice ale românei vechi drept clitice orientate spre I (flexiune), conform testelor sintactice propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
clitic - negație propozițională (nu)], fapt distribuțional care servește la calificarea pronumelor clitice ale românei vechi drept clitice orientate spre I (flexiune), conform testelor sintactice propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura propoziției și, implicit, din efectele asociate cu ridicarea verbului în poziții diferite (V-la-I vs V-la-C). Odată stabilit scheletul funcțional al
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura propoziției și, implicit, din efectele asociate cu ridicarea verbului în poziții diferite (V-la-I vs V-la-C). Odată stabilit scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura propoziției și, implicit, din efectele asociate cu ridicarea verbului în poziții diferite (V-la-I vs V-la-C). Odată stabilit scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator CP. Spre deosebire de româna modernă, româna veche prezintă mai multe structuri analitice (v. Zafiu 2016 și bibliografia, în special Zamfir 2005, 2007), o parte din acestea fiind eliminate până la sfârșitul limbii vechi sau în secolul al 19-lea (Dragomirescu 2012: 220). Există, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator CP. Spre deosebire de româna modernă, româna veche prezintă mai multe structuri analitice (v. Zafiu 2016 și bibliografia, în special Zamfir 2005, 2007), o parte din acestea fiind eliminate până la sfârșitul limbii vechi sau în secolul al 19-lea (Dragomirescu 2012: 220). Există, de asemenea, o serie
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
modificări subtile în folosirea formelor analitice, ca de exemplu pătrunderea treptată a perfectului compus în domeniul de utilizare a perfectului simplu, la care nu ne vom referi în continuare (dar vezi Zafiu 2016 și bibliografia). Majoritatea structurilor cu auxiliar ale românei moderne sunt prezente și au un grad avansat de gramaticalizare în limba veche (Zafiu 2016 și bibliografia): perfectul compus cu auxiliarul a avea (1), condiționalul prezent (2) și perfect (3) bazat pe auxiliarul aș (perifraza condițională gerundivală este de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trecut sau gerunziu) marchează valori de temporalitate. Structurile de viitor cu gerunziu s-au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la româna veche. Despre structurile perifrastice care nu s-au păstrat în trecerea la româna modernă se pot face următoarele remarci. Pe lângă mai-mult-ca-perfectul sintetic, limba veche cunoștea și două forme analitice: una dintre forme, frecventă în secolul al 16-lea, atestată în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la româna veche. Despre structurile perifrastice care nu s-au păstrat în trecerea la româna modernă se pot face următoarele remarci. Pe lângă mai-mult-ca-perfectul sintetic, limba veche cunoștea și două forme analitice: una dintre forme, frecventă în secolul al 16-lea, atestată în traduceri (Zamfir 2007), se bazează pe imperfectul verbului a fi plus participiul trecut
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
DÎ.1591−600: VIII) b. pren mila ta feritu-ne-ai, √hrănit și ne-ai otălmăzuit (CM.1567: 252v) Rezultate de reținut • (exceptând structurile pasive) există două tipuri de structuri cu auxiliar în limba română veche: (i) structuri prezente în româna veche și păstrate în trecerea la româna modernă, în care auxiliarul / auxiliarele marchează valori de mod și modalitate, fiind minimal implicat(e) în valorizarea trăsăturilor de timp; verbul lexical valorizează trăsăturile de timp în aceste structuri; pentru analiza sintactică, vom
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ta feritu-ne-ai, √hrănit și ne-ai otălmăzuit (CM.1567: 252v) Rezultate de reținut • (exceptând structurile pasive) există două tipuri de structuri cu auxiliar în limba română veche: (i) structuri prezente în româna veche și păstrate în trecerea la româna modernă, în care auxiliarul / auxiliarele marchează valori de mod și modalitate, fiind minimal implicat(e) în valorizarea trăsăturilor de timp; verbul lexical valorizează trăsăturile de timp în aceste structuri; pentru analiza sintactică, vom reține ideea că auxiliarele din aceste structuri
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
valori de mod și modalitate, fiind minimal implicat(e) în valorizarea trăsăturilor de timp; verbul lexical valorizează trăsăturile de timp în aceste structuri; pentru analiza sintactică, vom reține ideea că auxiliarele din aceste structuri se generează în MOOD, ca în româna modernă (v. §III.3.1.3) (ii) structuri atestate în limba veche, însă dispărute în trecerea la româna modernă; în aceste structuri, auxiliarul prezintă flexiune după mod și timp, fiind astfel implicat în valorizarea acestor trăsături; auxiliarele din aceste structuri
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de timp în aceste structuri; pentru analiza sintactică, vom reține ideea că auxiliarele din aceste structuri se generează în MOOD, ca în româna modernă (v. §III.3.1.3) (ii) structuri atestate în limba veche, însă dispărute în trecerea la româna modernă; în aceste structuri, auxiliarul prezintă flexiune după mod și timp, fiind astfel implicat în valorizarea acestor trăsături; auxiliarele din aceste structuri se generează în proiecții funcționale inferioare proiecției MOODP (i.e. TP, ASPP) • româna modernă (§III.3.1.3) prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
veche, însă dispărute în trecerea la româna modernă; în aceste structuri, auxiliarul prezintă flexiune după mod și timp, fiind astfel implicat în valorizarea acestor trăsături; auxiliarele din aceste structuri se generează în proiecții funcționale inferioare proiecției MOODP (i.e. TP, ASPP) • româna modernă (§III.3.1.3) prezintă doar structuri de tipul (i), deci gramaticalizarea sistematică a auxiliarelor românești presupune pierderea trăsăturilor de timp și reținerea trăsăturilor de mod; adăugând acestui factor și competiția dintre structurile de tipul (ii) și alte formații
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fonologic, ca efect al legii Wackernagel/Tobler-Mussafia7, v. Tobler 1875; Mussafia 1886; Wackernagel 1892). Studii recente (Alboiu și Hill 2012; Nicolae și Niculescu 2015, 2016; Hill și Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
al legii Wackernagel/Tobler-Mussafia7, v. Tobler 1875; Mussafia 1886; Wackernagel 1892). Studii recente (Alboiu și Hill 2012; Nicolae și Niculescu 2015, 2016; Hill și Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]