3,443 matches
-
și îngânată de nenumărate ori de ecoul munților, întocmai ca o canonadă a unei baterii de artilerie. Toți am sărit în picioare neștiind ce este și atunci, de pe terasa unde mâncam, am văzut o lavină 201 de gheață cum se rostogolea la vale spre râul Arveyron rupând toți sloii ce întâlnea în cale cu un zgomot infernal. Spectacolul e totdeauna interesant, când îl privești de departe și nu ești, Doamne ferește, pe linia de cădere a lavinei. Apoi, ca să răspundem și noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
m. Am urcat și eu pe Moldoveanu și am întâlnit acolo un grup de radioamatori ce vorbeau cu altă echipă similară, care era pe litoral. (Asta era înainte de 1989). Oamenii se plângeau că au pierdut un rucsac care s-a rostogolit la vale pe pantele abrupte ale vârfului Moldoveanu, astfel că au pierdut echipamente și hrană deosebit de importante pentru cineva care stă în cort pe cel mai înalt vârf de munte din România. Dar să mă întorc la muchia Tărâța și
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
vieții, ticăloșia oamenilor și arțagul femeilor noastre. și am asistat cutremurați la ivirea zorilor Vârstei Atomice și la cele dintâi isprăvi de Apocalips pe care dezagregarea nucleară le poate oferi acestei nefericite omeniri fie amenințată de către Ucenicii Vrăjitoriei a se rostogoli, cu tot globul pămân tesc, În afara orbitei siderale, fie Îndrumată de Omul Provi dențial, mult așteptat, spre noi forme de existență pământească, scăpată, În sfârșit, de blestemul biblic al trudei de până acum prin negrele uzine și pe asprul Întins
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În gară pe rarii săi pasageri, după linia molatecă a acoperișurilor și după Colina Mistică, cu cetatea, catedrala și cimitirul vechi, pe povârnișul căreia aveam să privim amândoi, În acea primăvară neuitată, nămeții rozalbi de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile Cetății. Rezemați de stela funerară a sasului răposat acum două sute cincizeci de ani, ascultam Îmbrățișați, prin ceața matinală a zilelor de mai, vocalizările latine ale valahilor noștri din vale, lătratul Înăbușit al
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în direct despre toate acestea. Vă așteptăm, al Vostru, Aragón 26 septembrie 1955 Vreau să calc pe creasta vieții, muchie de cuțit în zigzaguri esen țiale între cele două lumi prăpăstioase ale relativului și aproximativului... Nu mai vreau să fiu rostogolit alături de alții, bob lângă boabe, de puhoiul necurmat al vieții, în neștire, în indiferență, fatalmente, năuc! 27 septembrie 1955 S-a întors Florino. Aceasta m-a mai liniștit, căci în seara asta, prima de la întoar cerea mea, mi-a fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de nimic, din moment ce nu putea transfera nimic în sfera irealului și nu profita de deosebirile dintre real și ireal. Pentru că basmele nu se aflau așternute pe hârtie, ci populau casa, ele făceau parte din banalitățile vieții. Prin tot satul se rostogoleau imagini spăimoase. Mai apoi însă, după unsprezece ani trăiți la oraș, am ajuns să locuiesc într-unul dintre cele trei așa-numite blocuri-turn, în cel mijlociu. La etajul cinci al unei cutii de beton de la marginea orașului. Pe ferestrele camerei
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dar mai ales pe mama. Doamnă Rozalia, copilul vine cum nu trebuie: cu spatele. Timpul este prețios; pierdem lichidul și atunci ne va fi și mai greu. Totul depinde de dumneavoastră: adunați-vă forțele. Hai, curaj! De pe fruntea mamei se rostogoleau boabe de transpirație; o cuprinsese frica. Nana Floare se uita cu milă și cu dragoste la eforturile mamei, încurajând-o necontenit. Așa, Rozalie, așa! Împinge, Rozalie! Bine! Foarte bine! Bine, doamna Rozalia, bine! Acuma! Împinge! Acuma! Și strigau, și țipau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
am dat borșul celui mai tare tip din clasă. țin minte că eram în vestiar la sport și, cînd mă dezbrăcam, nu știu ce mi-a căzut din buzunar. Am impresia că erau niște bile sau niște bani - cert este că se rostogoleau pe jos, pînă cînd tipul a pus piciorul pe ele (sau pe ei). Părea un gest amabil, numai că tipul nu și-a luat piciorul cînd am vrut să mi recu perez chestiile. I-am zis să mi le dea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
timpul acționează distructiv asupra personalității umane, în integritatea ei, făcând-o de nerecunoscut. Acestea - și multe altele - sunt adevăruri care se însumează în filosofia existențialistă a lui Dumitru Dascălu acum când se află tot mai aproape de capătul drumului. Dar să rostogolim timpul înapoi pentru a înțelege ceea ce l-a condus pe octogenarul educator la aserțiunile de mai sus. Cu puțin timp în urmă, una dintre promoțiile de absolvenți pe care el le-a călăuzit în îndelungata sa activitate didactică a plănuit
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
băieți din clasă puși pe fapte mari), atunci începea acțiunea. Iar acțiunea se cerea susținută de o muzică pe măsură. Ce putea fi mai potrivit pentru asta decât melodia de la genericul serialului Mannix? Ăla în care el aleargă, sare, se rostogolește și scoate apoi pistolul - toate în același timp, pe un ecran împărțit în pătrate. Cineși mai amintește astăzi de Mannix? Eu îmi amintesc - și aș putea să fredonez și acum melodia aceea de la generic. Am cântato de multe ori în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Într-un asemenea loc izolat, chiar daca motivele de sănătate care m-au determinat s-o fac nu-mi lăsau alegere, mi-am asumat riscul singurătății. Zilele și nopțile trec aici Însoțite de același vuiet monoton de apă anxioasă. Valurile se rostogolesc continuu din larg și se sparg de stîncile care dau golfului un aer de cetate medievală. Arborii desfrunziți prin care zăresc țărmul nu reușesc deocamdată să atenueze această impresie de peisaj alcătuit din apă și piatră. insă nu e tocmai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
stropesc digul. Ce vede dacă n-a iubit și n-a urît niciodată nimic? Mi se pare că toți cei care au iubit țărmul s-au simțit În mod necesar negați de ceea ce se Îndepărtează de el. Fiecare val se rostogolește Între Ariadna și Tezeu. Și sînt foarte multe lucruri care mă Îndeamnă să fiu Împotriva celui care pleacă. Stînd pe coastă, sînt momente cînd Încep chiar să cred că știu ce este fericirea, deși dintre cele patru condiții puse de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
iar faptul În sine nu conține nici un motiv de tristețe dacă voi părăsi prejudecata de a vedea În acest munte o Golgotă. Cu puțina fantezie, aș putea auzi În această noapte cum lumea se umple de zgomotul stîncilor ce se rostogolesc. Problema este ce semnificație dăm termenilor și dacă voi ști să mă bucur suficient de ideea că același munte e scăldat dimineața de lumină pînă la limita morții unde, desigur, orice stîncă se oprește. Și iată paradoxul. Sisif nu trebuie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ideea că același munte e scăldat dimineața de lumină pînă la limita morții unde, desigur, orice stîncă se oprește. Și iată paradoxul. Sisif nu trebuie să dorească să rețină stînca În vîrf. Unica lui speranță e ca stînca să se rostogolească din nou. Atunci are dreptul să coboare iar și să urce iar muntele. Mi-l Închipui, chiar, apropiindu-se de vîrful muntelui cu teama că stînca va rămîne nemișcată acolo, putrezind după ce el va dispare. Moartea Îl așteaptă numai pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vadă fața crispată de durere... Căutînd zeii, pe Munte vom da peste oameni. Sisif murmură și el... (O piramidă nu ne poate apăra de moarte, dar ne poate face mai buni. Seamănă cu muntele meu De abia cînd s-a rostogolit stînca am Înțeles totul. Am revenit În vale, m-am Încordat din nou, dar ceva se schimbase În mine. Nu mai eram nepăsătorul de mai Înainte. Și nici trufașul care avea tot Corintul la picioarele lui. Acum eram un om
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
spune undeva ca avem nevoie de o patrie și de călătorii. CÎnd adaug, eu mă mulțumesc cu o patrie, Înseamnă că știu bine cît ma costă incertitudinea. Nelăsîndu-l pe Ulise să Întoarcă spatele Ithacăi, Homer l-a Împiedicat să se rostogolească În neant. Dealtfel, nu e unicul exemplu În care grecii se feresc de fascinația prea asiduă a necunoscutului. Prin epigonos ei Înțelegeau descendent, fără ca noțiunea să implice o ironie. Mai mult, epigonii au reușit ceea ce nu reușiseră Înaintașii lor, să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pricepere, după cum stă scris: („Și voi sunteți fără de pricepere?”). 300. DESPRE CEA DE-A DOUA APARIȚIE. MC. 16,1-11. 1. Primul. Maria Magdalena, șMaria,ț mama lui Iacob și Salomeea merg foarte de dimineață la mormânt, spunând: („Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?”) 2. Văd piatra prăvălită și un înger spunând: („Îl căutați pe Isus Nazarineanul, cel răstignit? A înviat, nu este aici”). 3. I s-a arătat Mariei, care stătea lângă mormânt, după ce au plecat celelalte. 301. DESPRE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lor se întâlnira din nou cu o dorință îndelung refulată. - Ador patul tău, zise dintr-o dată Alin. - De ce spui asta? - Pentru că miroase ca tine. - O, Doamne!, gemu ea. Își înfășură brațele în jurul gâtului său și se înlănțuiră unul peste altul, rostogolindu-se ca doi copii. Ea tremura din toate încheieturile. - Te-am dorit întotdeauna de când am plecat de lângă tine. Alta n-a însemnat nimic pentru mine. Îmi lipseau mângâierile tale. Mi-am reproșat mereu că te-am lăsat acolo. Mă dureau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aici, în sac, arată el spre sacul de hîrtie, două costume de azbest, unul pentru mine și unul pentru tine. Dacă ia foc, să putem ieși teferi. Și dacă explodează? îl întreb. Și dacă se urcă pisica pe sobă și rostogolește drobul de sare în capul copilului?! rîde Vlad, același Vlad exploziv, ca pe vremuri. Hai, măi Mihai, mă lovește el cu pumnul în piept, ce naiba! Cunosc instalația, doar am studiat-o înainte de-a zice "da" în Sfatul tehnic. Apropo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oarbă. "Asta-i gelozie! îmi zic. Înseamnă că o iubesc!" Nu! hotărăsc cu glas tare. Asta nu! Pun receptorul la loc, îmi iau dosarele cu documentația tehnică de pe pupitru, bag agenda în buzunar și cobor treptele abrupte, gata să mă rostogolesc pe ultimele. Aș vrea să înjur, dar nu mai am nici o tragere de inimă. Arunc o privire spre sacul spart, încerc să-i zic ceva în gînd lui Vlad; mă stăpînesc, de teamă că, nervos cum sînt, pot greși. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cunoaște cum au fost adunate cu mătura și aruncate în ladă. Încremenirea mea e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și ridic privirea: de sus, de pe una din crengi, s-a desprins o magnolie. O urmăresc cu privirea cum se rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma florii, care se lovește de pămînt, pocnind înfundat. Mă uit speriat spre moș Toader. Bătrînul strînge din umeri: Asta-i, murmură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fie țelul Steaua mea Polară..." Vreau să-mi descalț ghetele, dar fiecare mișcare înseamnă o durere. Am să mă întind pe pat așa, încălțat... Trag perna de sub cuvertură, o așez mai bine, mă sprijin cu mîna de pat și mă rostogolesc încet, rămînînd întins, cu fața în sus, cu o mînă sub cap și cu cealaltă pe lîngă corp. "Cronicar implicat" să scriu cu sinceritate despre cei pe care-i cunosc, să pot "da seamă de ale mele, cîte scriu" în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
imaculat și cămașa albă elegantă, arată de vis. Părul negru îi strălucește în lumină și îi simt mirosul familiar al aftershave-ului. În clipa în care îmi întâlnește privirea, ceva se destinde brusc în sufletul meu - ca atunci când un covor se rostogolește în fața ta, invitându-te să pășești. Indiferent de ce se întâmplă astăzi - indiferent dacă planul îmi reușește sau nu - suntem împreună. Și o să rămânem împreună. Nu e bine să vorbim, știi, nu? zice cu un mic surâs. Aduce ghinion. — Știu, spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
doar 10-15 ani În urmă : „De Paște, ei [= evreii] trebuie să pună sânge creștin În pască [...]. Ei omorau copii pentru sânge [...]. Evreii aveau un instrument pentru extragerea sângelui : un butoi cu cuie. Înăuntru se punea un om. Când butoiul era rostogolit pe uliță, cuiele Înțepau victima și ei obțineau sângele” <endnote id="(70, p. 129)"/>. Credințe similare (inclusiv folosirea „instrumentului” de colectare a sângelui : butoiul sau albia cu cuie) au supraviețuit În epoca postbelică și În sud-estul Europei : În Bulgaria (Sofia
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fost neapărat asociat cu acuzația de infanticid adusă evreilor. O legendă maghiară spune că, la Începutul secolului al XI- lea, păgânii l-ar fi omorât pe primul episcop creștin al ungurilor, Gellért, introducându-l Într-un astfel de butoi și rostogolindu-l În Dunăre din vârful muntelui (azi Muntele Gellért din Budapesta). La fel este ucis țiganul impostor Într-un basm românesc cules În Banat În prima jumătate a secolului al XIX-lea (34, p. 226). 314. Wilhelm Schwarzfeld, „Modul de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]