4,274 matches
-
Mă întorc - dar Alicia a dispărut. Unde a plecat? Cobor în fugă scările, fără să mă mai obosesc să aștept liftul. În clipa în care intru în magazinul de la parter mă uit disperată în jur, căutând cu privirea o licărire roz. Dar întregul etaj e ticsit până la refuz cu o revărsare de turiști entuziasmați, care vociferează veseli. Hainele lor colorate modifică vizibil peisajul. Îmi croiesc loc printre ei, cu respirația întretăiată, încercând să mă conving în gând că Alicia nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Doar ei. — Și nimeni nu bănuiește nimic? — Absolut nimic, zic, exact în clipa în care Robyn intră în cameră. Bună, Robyn! Suze, vorbim mai târziu, OK? Pun telefonul jos și îi zâmbesc lui Robyn, care e îmbrăcată într-un taior roz aprins și are cască și walkie-talkie. — OK, Becky, zice, pe un ton serios și profi. Platoul numărul unu e gata. La Platoul doi încă se mai lucrează. Dar avem o problemă. — Pe bune? Înghit în sec. Ce anume? — N-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și, spre uimirea mea, crengile încep să se retragă cu zgomot, și în urma lor tavanul se umple de jocuri de curcubee. Un cor divin începe să cânte și din cer coboară un nor pufos, pe care se odihnesc doi porumbei roz dolofani. O, Doamne. Îmi abțin cu greu chichotul care mă încearcă. E prea de tot. Oare astea sunt micile amănunte suplimentare de care mi-a vorbit Robyn? Mă uit la Luke și văd că și el mustăcește amuzat. — Cum ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu iese fără tamtam! Să dea tonul fanfara, murmură în cască. Echipa de la lumini, pregătiți reflectorul pentru ieșire. În secunda imediat următoare încep să cânte trompetele, iar invitații care dansează tresar. Lumina se schimbă, de la spoturi disco la un ton roz aprins, iar formația începe să cânte „Some Day my Prince Will Come“. — Frumoasa și Prințul, plecați! zice Robyn și-mi dă un mic brânci. Hai! Un-doi-trei, un-doi-trei... Luke și cu mine schimbăm priviri între noi și străbatem ringul de dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-o așa cum e. La ora trei fără zece sunt gata. Am pe mine rochia ca un cârnat. Pe față am machiajul Mireasa Primăvară Radioasă, ușor atenuat cu un șervețel puțin umezit cu apă. În păr am o coroniță de garoafe roz aprins și lăcrămioare, pe care mi-a comandat-o mami odată cu buchetul. Singurul lucru cât de cât rafinat pe care îl am pe mine sunt pantofii mei Christian Louboutin, care nici măcar nu se văd. Dar nu-mi pasă. Arăt exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke! auzim glasul lui mami, de dincolo de peluză. E timpul să tăiați tortul! Graham, aprinde luminițele! — Acuș! strigă tati. — Venim! răspund și eu. Stai numai puțin, să-mi pun coronița înapoi! — Lasă-mă pe mine. Luke ia coronița cu flori roz și mi-o pune pe cap, zâmbind. — Arăt cam aiurea, nu? zic, strâmbându-mă. — Da. Foarte. Mă sărută, după care se ridică și mă ajută să mă ridic. Haide, Becky B. Publicul te așteaptă. Și, în timp ce luminițele de basm încep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
turistic complet, inclusiv tur cu barcă cu motor pe apele amazoniene. Către granița cu Columbia este Reserva Naturala Cuyabeno, faimoasă pentru frumusețea virgină a locurilor și numărul impresionant de specii care populează apele și pădurile, inclusiv pești piranha și delfini roz. Mai recent, Cuyabeno a devenit faimos pentru răpiri de turiști de către guerillas și cartelurile de droguri, eliberați contra unei recompense consistente sau trecuți granița în Columbia în așteptarea acesteia. De oricare parte a graniței, jungla amazoniană face ca urmele atacatorilor
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Shipibo. Numele femeii este Eliza (din nou!), este o Shipibo din zona Pucallpa, situată cam la o oră de zbor în sudul Iquitosului, întinsă de-a lungul râului Ucayali. Eliza are cam patruzeci de ani, este îmbrăcată cu o bluză roz strălucitoare și o fustă până la genunchi de culori mai șterse și poartă pe cap o ciupilică cilindrică, înaltă de vreo cincisprezece centimetri, caracteristică portului indigenilor shipibo. Eliza povestește cum tatăl ei a fost șaman și ea a crescut pe lângă tot
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
pe care le vizitează. Comentând fașadele caselor pitorești, amintind de pictorii care le-au imortalizat, căutând atmosfera despre care noi citisem în cărțile cu ajutorul cărora ne-am documentat, am ajuns în „centrul” Balcicului, bucurându-ne ca niște copii în fața clădirii roz, atât de des reprezentată în trecut și acum... atât de dărăpănată... Tot aici am aflat iluzia Cafenelei lui Mamut, unde se adunau toți cei care și-au purtat pe aceste meleaguri visurile (din păcate am aflat că locul nu corespunde
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
tăria morală în noi", am suportat cu stoicism noua stare de lucruri, viața în comun oferindu-ne deliciile împărtășirii, în orele de seară, a întâmplărilor de peste zi, primelor succese diplomatice și planurilor de viitor. Tineri fiind, abordam uneori și subiecte "roz", unele din ele de toată comedia. Cum dimineața și seara mâncam "din traistă", făceam adesea schimburi de "meniuri" și informații privind cele mai avantajoase oferte de parizer, telemea, conserve de pește etc. Aveam un coleg de prin Bucovina, căruia părinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
urmări. Pentru a testa piața și a găsi posibili amatori de produse românești, i-am solicitat pentru noul an un studiu asupra produselor și partenerilor de interes, urmând a le face vizite împreună. La capitolul administrativ-financiar lucrurile nu stăteau mai roz. Clădirea ambasadei, situată, așa cum am menționat, la 200 de metri de Rio de la Plata, în cartierul Pocitos, o zonă civilizată de ambasade și reședințe particulare de categorie medie-înaltă, fusese până la căderea Zidului Berlinului sediul ambasadei RDG. Statul român cumpărase clădirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
plimbare în Cișmigiu cu soția, unde am întâlnit un meseriaș "futurolog", care, cu un papagal pe umăr și cu o cutie de bilețele, ghicea "de orice". "Coco" pentru un leu "cash" mi-a extras "viitorul", ce mi se arăta foarte roz, menționând printre altele că ziua mea norocoasă e Joia! Am ajuns cu bine acasă, m-am prezentat a doua zi la minister și am fost programat la Comisii. Am prins "ultimul tren", întrucât Parlamentul urma să intre în vacanță. Pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ca o mireasă, în alb strălucitor și cu borduri ici și colo de cărămidă smălțuită roșie. Aranjasem și gradina, tăind toate tufele crescute aiurea, plantasem trandafiri și iasomie, semănasem gazon, iar în fața ambasadei plantasem un palmier și tufe de leandri roz și albi. Toți trecătorii și vecinii întorceau capul să ne privească ambasada, iar diplomații care ne treceau pragul ne felicitau pentru transformările radicale. Am făcut fotografii ale pereților clădirii și ale clădirii în ansamblu înainte și după renovare, un set
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de mare și pește poate fi servit oriunde la Punta del Este, dar merită să te bucuri de el și de peisajul încântător 30 de kilometri mai spre est, în satul de pescari Jose Ignacio. Clădit între laguna cu flamingi roz și ocean, Jose Ignacio îți oferă liniștea "departe de lumea dezlănțuită". Micul restaurant "Los negros", aflat chiar pe malul oceanului, cu ferestre mari prin care parcă pătrund valurile, e o încântare, mobilierul vechi, soba de teracotă și mica bibliotecă, îmbiindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
culturală", care refuză să treacă Prutul și Uralii în est, Mare Nostrum în sud și Coloanele lui Hercule în vest?( Când a trecut recent "Coloanele", la New York, a făcut-o nu cu DADA, mânzul lui Tristan Tzara, ci cu mânzul roz cu zvastica "la purtător". "Bravos națiune, halal sa-ți fie", vorba lui Nenea Iancu!) Ce culoare are ministerul? Roșu, galben și albastru, ca steagul patriei, care, conform Constituției, Titlul I, Articolul 12, "culorile sunt așezate vertical în ordinea următoare începând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din anul 1906. În prim-plan se afl) o fetișoar) cu un aer blând, dar cam trist, purtând pe cap o coroniț). Numele acestei prințese este I Will și reprezint) spiritul orașului Chicago. În bar se afl) și un portret roz al lui Franklin Delano Roosevelt, așa cum nu ar)ta În 1932, o sigl) a NRA (Național Rifle Association), fotografii ale unor actori de pe vremuri. Vizitatorii mai În vârst) le pot identifica, simțindu-se că acas). Janowitz este un om preocupat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
sunt: nuanța bogată, cauciucată a moalelui g, aceea, mai palidă, a lui j și aceea de șireturi bej a lui h. În sfârșit, printre cele roșii, b are nuanța denumită de pictori „siena“ arsă, m este un pliseu de flanel roz, iar astăzi am găsit echivalentul perfect al lui v, acela de „cuarț trandafiriu“, În Dicționarul Culorii al lui Maerz și Paul. Cuvântul pentru curcubeu, un curcubeu primitiv, dar categoric nămolos, este aproape imposibil de pronunțat În limbajul meu: kzspygv. Primul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
știa. Într-o zi l-am supus unui test și Într-o clipită a transformat Înșiruirea de cifre „5,1324,1113,169,13,55,1324,11“ În primele cuvinte dintr-un celebru monolog al lui Shakespeare. Îmbrăcat cu un sacou roz, a participat la vânători În Anglia și Italia; Îmbrăcat În haină de blană, a Încercat să ajungă cu mașina de la St. Petersburg la Pau; Înfășurat Într-o pelerină de operă, era cât pe-aci să-și piardă viața Într-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar În infuzia de ceai foarte tare a razelor de soare. Roșul făcea frunzișul să picure stropi de Întuneric rubiniu pe o cărare roz. Verdele Îmbiba verdeața Într-un verde și mai verde. Și când, după atâta bogăție, te Întorceai spre un mic pătrat de sticlă normală, insipidă, cu țânțarul lui singuratic sau cu un ditamai țânțăroi șchiop, era ca și cum ai lua o Înghițitură
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a dat Începând de pe vremea tatei, pentru a Împiedica parcul să se sălbăticească, n-a reușit niciodată să fie Încununată total de succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gimnaziului din orașul lui natal de pe țărmul Mării Negre și admiterea la universitatea din St. Petersburg, se Întreținuse singur ornamentând pietre - care se găseau din abundență pe țărm - cu peisaje marine strălucitoare pe care le vindea ca presse-papiers. Avea o față roz, ovală, gene scurte, niște ochi ce păreau ciudat de despuiați În spatele unui pince-nez fără rame și un cap ras albăstrui. Am descoperit imediat trei lucruri despre el: era un profesor excelent; era lipsit de orice simț al umorului și, spre deosebire de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și Îmbrăcat În pantaloni cu bretele roșii atârnând În spate și o ciudată vestă ca un fel de plasă acoperindu-i pieptul păros) spre cel mai apropiat robinet unde-și limita abluțiunile la o minuțioasă Înmuiere cu apă a feței roz, a craniului albăstrui și a cefei grase, urmată de o viguroasă suflare a nasului În stil rusesc, după care se Întorcea cu aceiași pași hotărâți, dar de data asta miop și lăsând stropi de apă În urma lui, În dormitorul lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îl găseam pe tata, un bărbat masiv, robust, părând și mai masiv În treningul alb, atacând și parând, În timp ce agilul lui instructor exclama vioi Battez! Rompez! acompaniat de clinchetul săbiilor. Gâfâind puțin, tata scotea masca de scrimă bombată de pe fața roz transpirată pentru a mă săruta și a-mi spune bună dimineața. Locul acela era o combinație plăcută Între erudiție și sportivitate, Între pielea cu care erau Îmbrăcate cărțile și pielea mănușilor de box. De-a lungul pereților căptușiți cu cărți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu cât mă apropiam mai mult de sfârșitul poeziei, deveneam tot mai sigur că tot ce vedeam În fața ochilor vor vedea și alții. În timp ce Îmi concentram privirea asupra unui strat de flori În formă de rinichi (și observam o petală roz căzută pe pământ și o mică furnică investigându-i marginea descompusă) sau contemplam coaja ca o diafragmă a unui trunchi de mesteacăn pe care un huligan o despuiase de Învelișul ca o hârtie pepit, eram convins că toate acestea le
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale mamei din flaconul de talc (pe care-l descoperise imediat) Într-o groapă săpată În grădină sub un stejar mlădios - și acolo au rămas și după plecarea lui. Apoi, Într-o zi de primăvară a anului 1918, când puful roz al florilor de migdali Însuflețea versanții mohorâți ai munților, bolșevicii au dispărut, fiind Înlocuiți de o armată germană ciudat de tăcută. Rușii patrioți erau sfâșiați Între senzația de ușurare animalică de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]