3,370 matches
-
a fost unul dintre cei mai mari cuceritori și propovăduitori religioși ai tuturor timpurilor. În primii ani ai domniei sale, Aśoka a condus o campanie militară împotriva puternicului regat învecinat Kaliṅga (Orissa de astăzi). Aceasta s-a dovedit a fi foarte sângeroasă, în timpul ei fiind uciși 120 000 de oameni din rândurile dușmanului, 50 000 duși în captivitate și un mare număr pierind de foame și boli. În al noulea an de domnie, regele Aśoka s-a convertit la buddhism și a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
Dumnezeu. Demonii comunicau păgânilor prin oracole să ucidă pe creștini. Persecuțiile împotriva creștinilor au atins cote înalte în primele trei secole creștine. Dintre acestea, care au dat Bisericii peste zece milioane de martiri, câteva dintre ele au fost cele mai sângeroase: persecuția lui Deciu (249-251), a lui Dioclețian și Maximian (284-305) și a lui Liciniu (308-324). În timpul acestor prigoane, au fost urmăriți, torturați și supuși la cazne inimaginabile pentru credința lor un număr mare de creștini care refuzau să se închine
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
2-4, traducere, studiu, note și comentarii de Pr. Prof. T. Bodogae, în PSB, vol. 13, Editura IBMBOR, București, 1987, p. 191-192. footnote>. Martiriul. Precizări terminologice. Există un tip de martiriu, pe care îl putem denumit martiriul real, martiriul roșu, martiriul sângeros sau martiriul în sânge; un alt tip de martiraj este martiriul spiritual, martiriul alb, martiriul pe toată viața, martiriul prin dorință sau martiriul în intenție. În urmarea lui Hristos, Cel care a venit pe lume pentru a depune mărturie despre
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
de la moartea acestuia În 1985, n-a făcut nimic pentru a schimba caracterul regimului. Dimpotrivă, În 1989 el a imitat politica lui Ceaușescu rezervat-ostilă față de reformele lui Gorbaciov. Prin urmare, cînd televiziunile italiană și iugoslavă au transmis imagini despre zilele sîngeroase de la București, a fost un șoc pentru albanezii care trăiseră pînă atunci Într-o izolare În care nu răzbăteau decît informații controlate de Sigurimi (Securitatea lor). La Începutul demonstrațiilor anticomuniste, a apărut imediat zvonul că la Malta s-a stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
a spune dacă masacrul a fost premeditat ori nu. Însă prezența În capitala Moldovei a unor brigăzi special pregătite pentru dezlănțuirea unui masacru explică, ce e drept În parte, intenția autorităților române. Prezentarea secvențelor asasinatului, precum și a vinovaților pentru această sîngeroasă acțiune este făcută ordonat de autor. Partea aceasta a volumului cuprinde și articolele lui Jean Ancel, Paul A. Shapiro și Leon Volovici. Primele două dezbat campaniile românești de asasinare din Transnistria (1941-1942) și ghetoizarea/deportarea evreilor din Chișinău după revenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
În aproape o jumătate din cazuri, ca să despartă capul de trup, au fost necesare două sau mai multe lovituri de sabie sau de secure. Vis à vis de acest subiect, este foarte interesantă descoperirea unei gropi comune lăsată în urma bătăliei sângeroase de la Towton, în Britania din secolul al XV-lea. Deși este vorba de o perioadă mult mai târzie, scheletele rămase sunt, fără doar și poate, destul de grăitoare, deoarece armele utilizate și modul de a lupta erau cam aceleași ca în
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
meu în timpul recreației, pe când ceilalți elevi mă asaltau cu batjocurile lor („Uitați-vă! Dar are o coroană țarul ăsta!”, striga unul dintre ei, trăgându-mă de păr). Întrebarea aceea, în aparență, era foarte simplă: „Da, știu că era un tiran sângeros, e scris în manualul nostru. Dar cum rămâne atunci cu vântul acela proaspăt, mirosind a mare, care sufla pe Sena, cu răsunetul versurilor ce-și luau zborul în bătaia vântului, cu scrâșnetul mistriei de aur pe granit - cum rămâne cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
apoi, tânăra franțuzoaică avea avantajul de a concentra în existența ei momentele cruciale ale istoriei țării noastre. Trăise pe vremea țarului și supraviețuise epurărilor staliniste, traversase războiul și asistase la căderea atâtor idoli. Viața ei, profilată pe secolul cel mai sângeros al imperiului, dobândea în ochii lor o dimensiune epică. Ea, franțuzoaica născută la celălalt capăt al lumii, urmărea cu o privire goală unduirea nisipurilor dincolo de ușa deschisă a vagonului („Dar cine naiba a dus-o în deșertul acela prăpădit?”, exclamase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
loc, deoarece unul dintre animale a fost intimidat și s-a retras; b) autonomizarea comportamentului: acesta nu mai este legat de o luptă efectivă, ci numai de etalarea (display) forței. În timp, aceste anticipări ale luptei au luat locul Înfruntărilor sângeroase. Exemplarele care au supraviețuit au fixat și transmis genetic aceste scheme de comportament ca unități de sine stătătoare; c) amplificarea elementelor expresive: pentru a Îndeplini funcția de etalare a puterii, aceste comportamente s-au bazat pe exagerarea unor mișcări, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
exotică (pentru outsider). Acest mecanism explică reacțiile etnocentriste, deseori violente, ale celor din afara sistemului cultural În care funcționează actele de vrăjitorie, reacții care au variat de la disprețul superior (fie el al filosofilor din Antichitate, fie al intelectualilor moderni), până la reprimarea sângeroasă (pentru felul În care constructele vrăjitoriei topesc teme mitice arhaice vezi M. Eliade, 1976, sau C. Ginzburg, 1996). Dacă dinamica internă a vrăjitoriei este proiectivă (anumite acte magice sunt performate pentru atingerea unui anumit țel), dinamica socială a vrăjitoriei se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
specifice congregației (pelerina, tiara, toiagul, toba, amuletele). Adesea sunt Însoțiți de un animal-emblemă (corbul vrăjitorului divin Odin); c) comunitatea lor poate fi organizată ca o societate secretă, bazată pe rituri de inițiere și consacrare și (În tradițiile europene) pe sacrificii sângeroase ( G. Weckman, 1987, vol. XIII, pp. 151-154); d) aceste comunități organizează Întâlniri, care se desfășoară În locuri și În momente neobișnuite, diferite de cele ale ceremoniilor sau sărbătorilor umane consacrate. Timpul lor predilect este noaptea. Locurile preferate sunt cele din afara
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu glas tare, le aruncau peste animal, altar și pământul din jur (W. Burkert, 1983, pp. 3-5). Dacă elementele descrise până În acest moment nu permit distingerea sacrificiului de o ofrandă, partea a doua a ritualului, aduce În prim-plan actul sângeros și odată cu acesta comunicarea cu sacrul, mediată de victima sacrificială: Pe fundul unui coș, sub boabele de grâu era ascuns cuțitul sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul să nu poată vedea cuțitul, tăia câteva fire de păr din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul să nu poată vedea cuțitul, tăia câteva fire de păr din coamă și le arunca pe foc. Înaintea momentului suprem al sacrificiului trebuia să se audă strigătul unei femei: el marca actul sângeros, imolarea animalului și risipirea sângelui pe altarul sacru. Apoi animalul sacrificat era jupuit și tăiat În bucăți: organele interne erau folosite pentru divinație; Împreună cu carnea, erau coapte pe focul altarului și consumate Într-un prânz comunitar. Oasele erau puse pe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
simbolică dintre sacrificator și obiectul sacrificat: În actul sacrificiului, cel care oferă bunul ipostaziază, simbolic, acest bun ca un alter ego al ființei și poziției sale sociale. După obiectul sacrificat, putem distinge Între sacrificii nesângeroase (obiecte și plante) și sacrificii sângeroase (ființe vii). În prima categorie pot intra: a) bunuri casnice (haine, bunuri ale gospodăriei, precum vesela, uneltele sau mobila, pietre prețioase și bijuterii, arme, monede etc.); b) alimente și băuturi (produse speciale, precum coliva În ceremoniile funerare ortodoxe, sau produse
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dezinteresată către semeni funcționează ca o ofrandă pentru divinități (este logica „pomenilor” din satul românesc tradițional, În care bunurile celui dispărut nu sunt distruse sacrificial, ci redistribuite, Într-o tranzacție fără finalitate economică, dar cu scop religios). În familia sacrificiilor sângeroase se Încadrează actele ritualice care conduc la imolarea unei ființe vii. În general, este vorba despre animale, dar se cunosc, din atestări istorice și din date etnografice, și numeroase exemple de sacrificii umane. Animalul sacrificat este de obicei unul domestic
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacrificat este, de obicei, unul important În economia acelei civilizații: vaca În India, taurul În lumea greacă, cămila În lumea arabă, calul În culturile altaice etc. Sunt sacrificate Însă și animale mai mici, de la câini până la păsări domestice. Adesea, sacrificiile sângeroase urmează o logică a „substituirilor”: un animal Înlocuiește ființa umană, un animal mic se substituie animalului mare sau o „reprezentare” (icoane, statui sau alte obiecte) trimite la și ține de locul obiectului inițial al sacrificiului. Nu există un consens În ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
perspectivă, substituirile de obiecte ale sacrificiului sunt operații logice determinate de anumite concepții religioase și realizate conform unor algoritmi simbolici cultural determinați. În a două analiză, R. Firth (1996) susține că substituirile sacrificiale dezvăluie nu atât o evoluție de la sacrificii sângeroase la sacrificii nesângeroase, cât o logică rituală specifică, axată pe idei economice precum controlul resurselor, raționalitatea și „calculul prudent”. Astfel, chiar dacă sistemul sacrificiilor nu poate fi redus la ecuații economice simple (ca În cazul interpretărilor lui M. Harris, care a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
amintire nu s-a pierdut, solicită o atitudine de reverență religioasă În ceea ce Îl privește” (1968, p. 392). Continuând această direcție de analiză, Marcel Detienne (1997b, p.143) scoate În evidență construcțiile simbolice prin care religia greacă media Între crima sângeroasă și consacrarea prin sacrificiu: În ziua de 14 a lunii Skirophorion, Atena celebra sărbătoarea Bufoniilor, literal „uciderea boului”. În centrul ritualului, un sacrificiu dramatic: profitând de neatenția stăpânului său, un bou de plug se apropie de altarul lui Zeus Polieus
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca victimă a sacrificiului. Omul care lovește este tot atât de ambiguu, el fiind „ucigașul boului”, dar, În același timp, și preotul lui Zeus Polieus, sacrificatorul calificat (M. Detienne, 1997b, pp. 145-146). O altă sursă de ambivalență provine din intruziunea actului violent, sângeros, În sistemul comunicării cu sacrul. Imolarea victimei este un gest de distrugere, asemănător aceluia specific crimelor, războiului sau vânătorii. Cum poate fi Împăcat gestul sângeros și distrugerea unui animal util, devotat omului, cu ideea adorării divinităților? După E. Leach (1976
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
M. Detienne, 1997b, pp. 145-146). O altă sursă de ambivalență provine din intruziunea actului violent, sângeros, În sistemul comunicării cu sacrul. Imolarea victimei este un gest de distrugere, asemănător aceluia specific crimelor, războiului sau vânătorii. Cum poate fi Împăcat gestul sângeros și distrugerea unui animal util, devotat omului, cu ideea adorării divinităților? După E. Leach (1976, pp. 83-84) „omorârea darului” se explică prin aplicarea unor serii de analogii simbolice: sufletele celor morți trec din lumea normală În lumea de dincolo, a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
țapului ispășitor” - În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul care instituie separarea de animalism, prin opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de mecanismele ritului. Sacrificiul, Înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
retragere cu torțe pe Corso și pe străzile alăturate. Fiecare participant la procesiune este obligat să ducă o lumânare aprinsă: „Sia ammazzato qui non porte moccolo!”, ceea ce Înseamnă „Moarte aceluia ce nu poartă un muc de lumânare!”. Scoțând acest strigăt sângeros, fiecare se străduiește să stingă flacăra vecinului. Focul se Îmbină cu amenințarea morții, dar această amenințare, strigătul „Sia ammazzato!”, pierde tot mai mult din semnificația directă și unilaterală de omor cu cât sporește În intensitate și dezvăluie natura profund ambivalentă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
riturilor de inițiere și de consacrare. Primirea Într-un partid politic sau integrarea În mișcări de contestare precum Mau-Mau, Klu-Klux-Klan ori zapatismul amplifică modelele riturilor de inițiere. Comemorările politice urmează schema rituală a ofrandelor (fără a uita de sacrificiile politice sângeroase specifice atât societăților antice dezvoltate precum regatul aztec sau Babilonul, cât și societăților tribale), iar paradele festive ori marșurile de protest reiau modelul riturilor În mișcare. Manipularea politică a carnavalului este un adevăr arhicunoscut (vezi exemplele din A. Cohen, 1993
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sikhi se vedeau foarte distinct În mijlocul gărzii de onoare (D. Kertzer, 2002, p. 159). Deoarece Indira Gandhi fusese asasinată de un militar sikh și din cauza conflictului religios (În care asaltul armatei asupra Templului de Aur fusese doar unul dintre episoadele sângeroase), prezența etnicilor sikh era o amenințare și o necesitate: amenințare deoarece ea putea declanșa confruntări violente, care ar fi umbrit serenitatea ceremonialului, și necesitate deoarece liderii politici trebuiau să afirme unitatea națională și capacitatea lor de a asigura reconcilierea În jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
tipuri de sărbători, unele fabricate de liderii revoluției și altele create spontan de mase. Primele aveau misiunea de a Înlocui vechiul calendar, vechile ceremonii și vechile simboluri religioase și politice; celelalte se nășteau din pendularea (aproape sistemică) dintre pulsiunile violente, sângeroase ale mulțimilor dezlănțuite și tendința de a ritualiza acțiunile violente și de a le Înlocui cu substitute simbolice: În esență, nu există nicio scenă de răzmeriță fără aspecte sărbătorești și nu există nicio festivitate colectivă fără o amenințare surdă de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]