3,827 matches
-
gândul că fiul său se știe foarte iubit atât de el cât și de Ramona. După mulți ani. Era în după amiaza zilei de întâi noiembrie 1997, o zi senină cu soare blând, în care vântul unduia bătrânele ramuri ale sălciilor de pe marginea cimitirului în care se aflau o mulțime de oameni la mormintele celor dragi. Tot aici se afla și doamna Ramona Brădescu, împreună cu fiul său Ionuț, însoțit de prietena lui, Ioana care așezau flori de toamnă târzii cu miros
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
sub un păr negru ce strălucea ca o piatră umezită. Am socotit că avea vreo douăzeci de ani cel mult, Însă ceva din atitudinea ei și din modul În care sufletul părea să-i cadă la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gîndesc că nu avea vîrstă. Părea țintuită În starea aceea de perpetuă tinerețe, rezervată manechinelor din vitrinele de lux. Încercam să-i citesc pulsul dedesubtul gîtului de lebădă, cînd am băgat de seamă că Barceló
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un vis atât de frumos că dimineața îi venea să nu se mai trezească, se făcea că era undeva la el în sat, în grădina vecinului, acolo unde se dădeau cu schiurile în copilărie, cu schiuri făcute din coajă de salcie, băieții le încălecau ca pe niște opinci mai mari și se trezeau cu capul în primul prun, aceasta era fericirea de a te da cu schiurile, dar nu voiau să se facă mari fără să trăiască și o astfel de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
comestibil și urmat de mulțimea, plină de curiozitate, care îl lua înainte, ca apa catastrofalelor inundații de primăvară ale Gegiei, refăcu același traseu, ca și atunci când mersese, cu bătrânul Stalin, de lanț, la Baisa. Împreună cu purtători de topoare, întră în sălciile cu frunze cenușii, precum pielea de șoarece, și îndată răsunară lovituri în cioate. Iar cei mai mulți împresurară Pepenoaica. Doar Stalin, ocrotire solitară și tardivă, se zbuciuma, lătrând și urlând a turbare, neînțelegând rostul învălmășitei și gălăgioasei mulțimi. Cineva, din rândul maselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
avânt, care urmară, Nicanor anunță, cel dintâi, că pata rubinie, vizibilă de la distanță, sub malul mărginaș al tărâmului Baisei, încenușase în spuză. Peste fumuriul stingerii ei, se tolăniră îngălbenitele piei de șoarece, ce începuseră să se desprindă din ramurile de salcie, sub ochii mirați și preocupați ai goldăneștenilor. O dimineață înnourată de septembrie, cu gust de cenușă și mireasmă de lemn mustind în vatră, le aminti de anotimpul culesului de roade, care totdeauna umpluseră coșarele din Goldana cu pulbere de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din fața Palatului Imperial pentru câteva clipe de relaxare. Unii, întinși pe iarba care tocmai începuse să înverzească, răsfoiau niște reviste. Câteva fete jucau volei, fiecare aruncare a mingii fiind însoțită de un chiot vesel; altele priveau. La marginea șanțului, sub sălciile înmugurite, stătea un tânăr cu iubita lui; priveau lebedele care pluteau grațios pe apă, în timp ce el își smulgea firele de păr din nări. — A fost extraordinar! Leii au fost măreți. Mai întâi, Ōshita a scos mingea la țanc. Îhî... — Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
unde pun cheia când pleacă și-ncuie poarta, nu mă mai lasă în stradă, nici la colibă, nici la fabrică, de când ne-am dezbrăcat și ne-am dat cu nămol peste tot și ne-am legat la brâu crengi de salcie și brusturi, pentru că eram sălbatici și eu am dezbrăcat-o și pe Iulia, să fie și ea sălbatică și a spus maică-sa “îi rup picioarele dacă-l mai prind pe derbedeu”. Cheia e sub un gavanos cu pământul uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în I, dar nu puteam să țin minte. A trecut o roată peste mine, m-am trezit la spital, îmi găurise un cui piciorul, a rămas semn, am pocnit fetele, și ele în chiloți roșii și albi, cu crengi de salcie peste pulpe, am fost la panoul de onoare, chiar în primul rând, Gică a scris muie pe moaca mea, am dat interviuri la radio, am jucat tenis de masă cu unul cu piciorul tăiat, care stătea în cârje, în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de noapte în icoană). Portretele sfinților desenate în cer nu au nevoie de oglindă, pictorul a plagiat după niște schițe găsite în atelierul lui Dumnezeu: toamna cimitir în oglindă; iarna zugrăveală cu argint fierbinte; primăvara simfonia râului în frunza de salcie; vara puful păpădiilor, aureole pentru îngeri cuminți. Petru încă mai visa o noapte cu stele imprimate peste cearșafuri, cu soare blond despletit în felia de pâine, cu lună plină, atât de plină încât cerul să nu o încapă. Pijamaua copilăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mereu alte margini, de a evada din spații, de a îmbrățișa îmbrățișatele, abandonatele, râvnitele, uitatele, destrămatele, desfăcutele, înmulțitele culori, contururi, forme. Vederea, cea mai infidelă simțire: Ia-mi, Doamne, lumina ce nu mi se cuvine și dă-o la o salcie sau la un crin frunza verde trebuie să fie, petala albă. Eu vreau să pipăi întunericul pe dinăuntru și să mângâi lumina cu bastonul când traversez strada. Dă-mi, Doamne, văzul ochilor stinși în pântecele mamei! Se ruga dimineața, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
visele. Șatena avea ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, fund de marmură, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbea, parcă vorbea, parcă citea, parcă legăna, parcă dansa... cânta Eva, tare frumos mai cânta. Erau 40 în lădița metalică, Eva singura care s-a rupt din cerneală, din luciul velin, din haremul lui tată-său. Eva l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
încă una... Ca să ucizi o pasăre, nu-ți sunt de ajuns trei pietre: cu prima poți strivi zborul, cu a doua poți strivi cântecul, cu a treia poți strivi viața; o pasăre nu moare niciodată în cer. Smulge din rădăcinile salciei râul, din inimă izvorul, de pe frunză bobul de rouă și vei vedea că setea nu este secetă, ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea să jelească niște grinzi putrede de cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu!" Rupeți din mine ca dintr-un arbore roditor, în inimile voastre va înmuguri pacea, veți fi livadă și veți hrăni alte înfometări! Fericirea este nesaț de Dumnezeu. Gustați aroma: salcia plângătoare siropează așteptările, pelinul pudrează foietajele, ultimul strat a prins crustă de atâta dragoste. Nespusele, neîncăputele, neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împrumut; în mănăstire, deasupra lumânărarului pentru morți, monahii coceau intenții pe ambele părți, ugerul nopții avea gust de tămâie și ceară topită; în mânăstiri, tresărea inima la fiecare aromă de sânge tânăr, ploaia avea gust de cer rânced, râul de salcie plângătoare, oceanul de corabie putredă. În mănăstire, durerea dădea pe dinafara paharului plin pe jumătate, cealaltă doime lăcomia ochilor întredeschiși. Pentru care parte să te întristezi, frate, pentru care gol să te veselești? Zumzăie muștele deasupra neștiinței de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Ieri a fost vremea sărutului peste spicul de grâu, astăzi în uleiul candelei ard, inima cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de brazi; mestecenii oblojeau tălpile arse ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile. Coastele strivite de bocancii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
măcar moartea să o poată alege. Altfel și-ar fi dorit îmbrățișarea cea de pe urmă: până la desfacere, până la întregirea în firul de iarbă, până la înălțarea pufului de păpădie. Câte porți i s-au deschis, ferestre până și-n frunza de salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă leagănă... Cine este bărbatul ce strunește hățurile și pocnește din bici peste iepele cerului mai ceva ca Sfântul Ilie? Bărbatul cu pufoaica duhnind a transpirație de cal și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
orașului, departe de ramurile care le dăduseră cândva viață. Ici și colo, bărbați cu chipuri împietrite munceau cu concentrare scăzută pentru a controla această diaspora arboricolă, arzând crengile uscate căzute din frasini, stejari, ulmi, fagi, sicomori, arțari, castani, tei și sălcii plângătoare, fumul cenușiu, înțepător, atârnând în aer precum ultima suflare a sufletelor pierdute. Numai că întotdeauna mai erau și altele, și încă și mai multe, astfel că grămezile care ardeau păreau să nu scadă niciodată, și, în timp ce stăteam și priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
doar contrafacerea, mistificarea, minciuna intenționată pot reprezenta într-o carte valoarea absolută, un adevăr necontaminat de pseudoadevărurile dominante. „Credeam că eram singur în ascensor - scrie Marana, tot de la New York - dar cineva apare lângă mine: un tânăr cu niște plete de salcie plângătoare era ghemuit într-un colț, îmbrăcat într-o haină lungă de pânză grosolană. Ascensorul semăna mai mult cu un lift de mărfuri, închis cu o ușă pliantă. La fiecare etaj pot fi zărite birouri pustii, ziduri decolorate cu urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
te duci în campus, la bibliotecă, să asculți cursurile colegilor, sau la cafeneaua Universității, n-ai unde să mergi; deci, singurul lucru de făcut e să te apuci de alergat în lung și în lat pe deal, printre paltini și sălcii, cum fac mulți studenți și chiar mulți colegi. Ne încrucișăm pe cărările foșnind de frunze și uneori ne salutăm: „Hi!“, alteori nu, căci trebuie să ne economisim suflul. Alt avantaj al alergatului față de alte sporturi: fiecare e singur și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aplicate și în concret, pe viu, iar nu în teoria abstractă și pură; trebuia să-l vezi la lucru. Fiecare dintre acele disertații era un întreg curs de logică inductivă, un monument la fel de minunat ca opera lui Lionnet despre omida salciei, și o mostră, mai cu seamă, de ceea ce însemnează iubirea austeră pentru Sfântul Adevăr. Fugea de ingeniozitate ca de ciumă și credea că doar obișnuindu-ne să respectăm divinul Adevăr, chiar la scara cea mai mică, îi vom putea aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din fața mea. Satul ăsta e absolut uluitor de frumos. Habar n-am avut. Mă uit în jur și privirea îmi zăbovește cu nesaț asupra zidurilor vechi, de culoarea mierii. Șirurile de case vechi cu acoperișuri foarte abrupte. Pârâul mărginit de sălcii. Mai sus pe drum se vede pub-ul pe care l-am remarcat în prima noapte, cu fațada ornată cu coșuri de flori. În depărtare, se aude tropot de cai. Nu există absolut nimic care să facă notă discordantă. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]