3,958 matches
-
cu pumnu’, să mai tragă o înghițitură, e păcat să se piardă tot. Și vecina, alarmată, a ieșit repede în curte cu carpeta în brațe să nu se păteze... - Da, a mirosit casa a doagă toată iarna și se umflaseră scândurile... - Plod de Voievod... dă-mi și mie un BT. Măcar Vlad a avut bunul-simț să se sinucidă. Bun, nu cu sfoară legată de lustră, vene tăiate în cadă cu lama de ras, cap băgat în cuptor sau curea prinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
așa că mi-e limpede că am greșit mortul. Dar e prea târziu să mă-ntorc și, în plus, am plecat special de acasă să particip la o îngropăciune. Chiar aproape de prag, în semiântuneric, o femeie în genunchi spală cu cârpa scândurile chioșcului. Fără să se ridice, împinge încetișor în față căldărușa. - Domnu’, dacă vrei prescură și lumânări, mai așteaptă, mai am de șters și de frecat, se-ncuibă mucegaiul, cât clor aș turna, am mâinile arse de-acum, a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un om. Nu poate judeca în numele unor principii uscate, în afara experienței și problemelor sale. Și cred că e de datoria mea să mărturisesc ce mă frământă. Nopți întregi, în care am studiat acest dosar, m-am gândit cu spaimă la scândura eșafodului și la faptul că niciodată n-am știut să iau hotărâri. Aici a fost mereu punctul meu vulnerabil. Am ezitat să ajung la o concluzie și s-o urmez. Iar astăzi înțeleg că excesele în istorie au fost totdeauna
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu-ți rămâne altă șansă decât aceea de "a trăi", a supraviețui, înseamnă a deveni complice cu ceea ce te-a înfricoșat. "La ce bun să protestez împotriva eșafodului? își spune cel care întoarce capul ca să nu mai vadă treptele de scândură. Important e să nu fiu condamnat eu." În consecință, nu mai protestează împotriva ghilotinei decât atunci când e prea târziu, când simte el însuși pe gât o linie rece și își aude numele. Adevărul, onorată instanță, e că nu există liniște
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să strigi că Dumnezeu nu e decât un șarlatan, un saltimbanc care stă în spatele eșafodului și râde de cei cărora li se taie capul... de câte ori se rostogolește un cap în coșul călăului, el râde cu sughițuri și stropește cu salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a pus destinul de gât. Nu e trist? Eu simt fraternitatea ca pe o idee tragică. În numele ei condamn ghilotina și vă amintesc că datoria noastră este una singură: să facem ca ea să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-afară. M-am dus și la marginea mlaștinii, dar n-am pătruns în stufăriș. M-am mulțumit să ascult liniștea trestiilor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
situată în fața și de-a lungul casei. În afara zidului se aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată periculos, era privata, dotată cu o ușă din scânduri și o sfoară cu care se lega aceasta. Copiii alergară și își îmbrățișară mama, apoi așteptară sfioși să fie prezentați străinei. Din interiorul întunecat al casei ieși bunica, îmbrăcată într-o rochie albă, uzată, și afișă un zâmbet știrb. Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Într-o bună zi n-or să rămână decât ele. Atunci vor fi mâncat totul. Intrară în casă și simțiră imediat răcoarea care luase locul arșiței de afară. În aer plutea un miros de praf, mirosul acru de tavan de scânduri distrus, amestecat cu mirosul de cherestea lăcuită, care nu fusese pe gustul termitelor. Mma Potsane făcu un gest larg, arătându-i încăperea în care se aflau. — Vedeți. Nu-i nimic aici. E doar o casă goală. Haideți să plecăm. Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mulțumită, zise Mma Ramotswe. Ai spart tavanul de sticlă care le împiedică pe secretare să-și folosească potențialul maxim. Mma Makutsi se uită în sus, de parcă ar fi vrut să scruteze tavanul pe care-l spărsese. Dar nu văzu decât scândurile familiare din tavan, plin de urme de muște și vălurit din cauza căldurii. Dar, în momentul acela, nici măcar tavanul din Capela Sixtină n-ar fi putut fi în ochii ei mai splendid, mai plin de speranță și bucurie. CAPITOLUL DOISPREZECE O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
față de ei. Romancierul, Filozoful și Actorul. Spectacolul lor comun - fiindcă m-am săturat să-i tot separ - e o zvârcolire absurdă. Cred ei că vor schimba, în bine, chipul lumii, propovăduind nesupunerea în locul înțelegerii? Cu maimuțăreala unei trăiri mimate pe scândura unei scene? Stupizi și cinici! Sadismul copiilor care ucid furnici smulgându-le capul! Sunt capabili de orice. Niciodată suficient de maturi, fiindcă, altfel, s-ar apleca asupra unor lucruri folositoare. Grav este că, prin „ideile” lor, abat de la rosturi sigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
și a parfum grețos. A sudoare și a picioare nespălate. A sex. Mai târziu ți-ai dat seama ce iz răspândesc femeile la ciclu, în sală erau destule. Toate miasmele. Dominate de cea de petrol. Pentru igienă. Săptămânal, podeaua de scândură era frecată cu motorină, de parcă, totodată, baraca era pregătită pentru a i se pune foc. Rulau filme cu război, de abia se încheiase unul. Din când în când - dar tot mai des - erau aduse filme cu dragoste: se pregătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îi spunea lumea. Avea 16 ani. A fost confundat de pădurar cu un mistreț, alicele i-au ciuruit trupul. Radu era mut și nu a putut să-și urle durerea, stătea întins în coșul căruței și plângea. Trifoiul așternut între scânduri înflorea a doua oară. L-a bocit satul trei zile și trei nopți. Zăpada, pe valea Sărății, cel mai generos cimitir. Sărățenii creșteau și îmbătrâneau la umbra frunzei de sfeclă. Vasile, venetic pe acele meleaguri, a cunoscut-o pe Eugenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se lăbărțează răstignirea înainte de a-mi arăta calea? O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități, pentru că tot ce-ți aparține al nimănui este. Exiști ca într-o întregire de dragul conturului. Ultimul formă definitivă sub un capac din scândură geluită. Când ți se face de om singur, te amăgești cu niște personaje diverse, ești în mijlocul lor, ești marele lor absent, așa cum, de altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
maternitate plină de prunci. Cercuri de fum creșteau copaci în cer precum oamenii; așchii de lumină, peste brazi de Crăciun. Noaptea, rugăciunea lui Petru, apă tulbure. Aleluia! 51. A adormit pe la 3. Chilia sărăcăcioasă, dar curată; un pat din trei scânduri îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna, ghemotocul din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sub cerdacul stăreției, grătarul încins. În trapeză, duminica, vinul încălzea sufletul; whisky-ul, coniacul, votca, palinca, șampania și alte rețete pentru amăgit întunericul își expuneau preaplinul în vitrinele odăii de protocol; licorile multicolore reliefau ipostazele fericiri. În chilie, peste trei scânduri, o pătură roasă de molii, un ghemotoc de cârpe, o piele de oaie. În odaia jupânului, salteaua ergonomică relaxa, doldora cu valută, îndulcea visarea; starețul număra în somn. Sub pernă, pistolul și două încărcătoare pline. Lada cu muniție, deasupra ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mințile vreo muiere... Eu cred că l-au bătut peste cap când era mic. Este atât de crud, starețul l-a trecut cu vederea, de Visarion nu scapă, mama lui de poponar. Chilia sărăcăcioasă dar curată; un pat din trei scânduri, peste ele o pătură din lână pusă pe din două; perna, un ghemotoc de cârpe înfășat intr-un sac din cânepă; pentru învelit, o piele dubită de oaie. Petru a scris 7 pagini despre o cale ferată crescută în podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vouă!" Doi unu: îndoială, șase șase: poartă-n casă, în inimă pumn de arginți. Ultima zi din săptămâna luminată avea să aducă întuneric peste obște. În cimitir, luna dormea sub o frunză de brusture. Arhimandritul lovea cu ciocanul într-o scândură de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Rai, Gândindu-mă la al tău dulce grai. Tot aștept, te-aștept să vii! Nu-i departe unde sunt, La doi metri sub pământ... Printre cavouri sigilate. Printre sicrie îngropate. Printre cruci ce stau înfipte, La capete de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
Toți am încremenit. Nimeni nu s-a așteptat la o asemenea reacție, pentru că iepurașul celălalt era foarte pașnic și docil. Cel mai bine era la grădină, acolo și dacă se jucau și alergau cu fetele sau se ascundeau sub niște scânduri, erau aduși la lumină și la joacă cu ușurință. Nu era chip să-i ținem lângă bloc, dein acest motiv Nelu i-a închis într-o cușcă de sârmă iar cușca a așezat-o într-un colț al grădinii, lângă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
spun: tot eu ți-s popa! Iaca dugheana la care am mai învârtit eu daraveli și altădată; drept acolo ne oprim, și-aici ți-a fi capătul! (merge la tejgheaua care închide, de-a latul intrarea în prăvălie. Bate în scândură) Ei, jupân Marcule, acasă ești? Iaca-ți fug mușteriii și dumneata habar n-ai! MARCU (din interior, vine la tejghea): Cine bate și cine strigă? Care mușterii, mă rog? DĂNILĂ: Ziua bună, jupâne, eu îs. MARCU: Să fii dumneata sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nici pe mine, nici elefanții, în timp ce mergea ținând sub braț micuța geantă Gerson în care erau banii. L-am lăsat să ia un avans considerabil și după aceea l-am urmat. În fața Sectorului Păsări, o clădire mică din cărămidă și scândură, acoperită de iederă, care arăta mai degrabă ca o pivniță pentru bere, de la țară, decât ca un adăpost pentru păsările sălbatice, Bruno se opri, privi în jur și apoi aruncă geanta în coșul de gunoi de lângă o bancă. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
masă cu picioarele în sus și pavimentul strălucea de apă ici și colo. Era mândră de treaba făcută și în privire avea aceeași lucire a pavimentului. Eu, în schimb, eram nemulțumit, stors. — Să scot fierul din priză. Se îndreptă spre scândura de călcat deschisă într-un colț, de pe care atârna o bucată de bumbac albastru, poate un halat. Era deja îmbrăcată de ieșire, dar nu se machiase încă. Ochii ei spălăciți mă mângâiau. După barba lungă, după jacheta șifonată, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Aud apa atinsă de zgomotul mișcărilor ei, în timp ce încearcă să se apropie de barca aceea ancorată pentru puțină vreme încă. Duce o rochie de voal cu flori roșii care flutură atârnată pe un umeraș și un scaun așezat pe o scândură plutitoare, pe care o trage după ea în apa aceea nu prea adâncă. Un scaun gol. Nu este obosită, nici tristă, dimpotrivă, e plină de energie și pare să aibă în păr broaște întunecate. În toiul nopții a intrat cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]