5,168 matches
-
13 martie 2009), loc unde, într‐ o vreme, nu prea îndepărtată, un veteran al presei românești, cum a fost maestrul Aurel Leon, directorul onorific al periodicului, la anii se nectuții, își chema în fiecare zi cititorii, indiferent de vârstă, să soarbă cu nesaț din... Cafeaua de dimineață. 6 Ridicarea tinerilor scriitori împotriva vârstn icilor s‐a mai întâmplat în trecut, ceea ce nu‐i valabil în cazul de față, dar disensiunile de atunci s‐au topit precum zăpada sosită în preajma primăverii întârziate
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
entuziasmată. Mi-a întins abil un pahar, luându-l pe celălalt gol aproape în același timp și punându-l pe tava unui chelner care tocmai trecea. —Rochia e minunată, a spus. Îmi cer scuze dacă am fost prea familiar. Am sorbit din șampanie și m-am uitat din nou la creația mea, fără să-mi vină să cred că îmi aparține. —E genială, a spus el, urmărindu-mi privirea. Totuși, pare un pește pe uscat. M-am întors să îl privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care putea să moară; sunt sigură că mulți dintre ei nici măcar nu-i știau numele lui Bill. Erau ca mulțimea care se strânge în jurul unui accident de mașină, holbându-se ca niște hiene la mașinile de poliție și la ambulanță, sorbind cele mai urâte detalii pentru a le da prietenilor fiori. Am mers direct printre ei și am ieșit fără să mă mai uit înapoi. Afară, seara era mai caldă decât atmosfera întreținută de aerul condiționat din bancă și, chiar dacă soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de fapt, folosim marea majoritate a parterului pentru distracție“). Când m-am întors în bucătărie mă simțeam de parcă fusesem în timpul ăsta pe un Stairmaster 1. I-am spus asta lui Suki cât timp am stat la masa rustică din bucătărie, sorbind Lapsang Souchong din cești chinezești de os, galbene pal cu margine aurie (da, chiar există conceptul de asortare exagerată). Părea chiar surprinsă. Ah, nu e chiar atât de mare, să știi! Locuim totuși trei persoane aici. Bineînțeles, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
rămas destul de mult timp fixându-mă cu ochii lui negri pentru ca eu să mă întreb dacă o auzise. Apoi mi-a zâmbit. — Te rog frumos să mă scuzi, mi-a spus, și a coborât scările. L-am urmărit cum pleca, sorbind din Pimms, care până acum se încălzise, iar gheața se topise. Numai de nu ar pune bucățele de castravete în el; nu știam niciodată ce să fac cu ele după ce băutura se termina. Cel puțin faptul că eram la bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
face cu articolul din ziar, lucru pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor micilor Lui îngeri devotați. Am ajuns la capătul culoarului și prima persoană pe care am văzut-o era Geneviève Planchet, singură, sprijinindu-se de capătul scărilor, sorbind un Pimms. Era ceva ciudat în legătură cu asta și mi-am dat imediat seama despre ce era vorba: în general, la astfel de ieșiri în societate, ea era în continuă mișcare, vorbind cu invitații, făcând prezentările, fiind, pe scurt, gazda perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
se mișca ușor înainte și înapoi. Ne-am ținut imediat de bară, briza ridicându-mi părul de pe gât de parcă ar fi fost mâna cuiva. În plus, Richard a fost minunat cu mine, a spus Geneviève, întorcându-se la subiectul inițial, sorbind ultimii stropi de Pimms. Minunat. Nu l-aș fi putut pune să treacă prin așa ceva, nici măcar pentru Dominic. Scandalul i-ar fi dăunat extraordinar în carieră. —Nici pentru Dominic? am întrebat ca un ecou. A ridicat din umeri, acea mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a furnicat adineauri, în sticla aceea. — Tot nu înțeleg. — Nici eu nu am cum să vă explic. E prea mult timp de atunci. Ea a ridicat din umeri. S-a aplecat, întinzându-se peste masă, și a luat paharul. A sorbit din el, ținându-l mult lipit de buze. Mă cerceta curioasă. — Voia să spună, a intervenit prietenul meu, că te cunoștea de atunci. De când te-a văzut aici numai despre tine a întrebat. Poate să-ți spună mai multe Veturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să ia startul spre mine. Probabil avea și o găleată sau un lighean la îndemână. — Asta-i, mi-am spus, cu nepăsarea celui care, oricum, nu mai are ce lăsa pe altarul demnității. Am dus paharul la gură și am sorbit. Simțeam cum instantaneu stomacul se încleștase, ca un ghem de cauciuc strâns, cum votca arde și pârjolește tot traseul. Așa le făcea și Ștefan turcilor, rădea totul în fața lor, gândeam hotărât să nu-mi descleștez gura de pe pahar, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu voiam să ne despărțim. Ne rugam, parcă, unor stăpâni neștiuți, să ne lege de acel timp despre care simțeam că se duce fără noi cu astfel de odgoane ale amăgirilor de a respira aerul „Capșei“ de odinioară, de a sorbi aroma unor ceaiuri selecte, rafinate, servite cu tot dichisul unor ceremonii inițiatice. Ceream parcă minciuni spre a nu uita ceea ce nu era al nostru, refuzând instinctiv, poate, de a lua chiar tot ceea ce eram nevoiți să trăim și să ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de a se cerceta. Eram convins că, în acele momente, ei se percepeau cu aceeași intensitate cu care și-ar fi sorbit din priviri chipurile. Un simț inexistent, transmițându-și intensitatea dorinței din unul în altul, făcând corpul să vibreze de aceleași profunde plăceri. Încă șovăiam, în ușa berăriei, dacă să mă duc sau nu spre ei. Curiozitatea cu care îi urmăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte iluzii și vagi chemări. Teodora se așezase în seara aceea la masa noastră. Nici nu se uită la mine. O privea lung, ca într-o fascinație, pe Ester. Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de jelanie gâjâită, înfundată. Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rouă??? Așa o fi. Doar că metafizicul din mine, în acele dimineți înrourate din grădină, se înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer, mulțumindu-i Domnului că încă îl mai ține pe Lume și-l lasă slobod să-și soarbă prima dușcă întăritoare a zilei. Scoteam apoi, de sub o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era o profesoară basarabeancă, măritată cu un rus care făcuse armata la Chișinău și pe care, când s-a liberat, l-au trimis telefonist în Osetia.“ Matvei aproba fiecare vorbă a mea. Apoi a mai cerut două ginuri. Le-am sorbit tăcuți, eu foindu-mă stingherit de privirea lui adâncă, gravă. A zâmbit, într-un târziu, cu sclipiri parșive. „Mă așteptam să fie așa. Voi, românii, când discutați cu noi, oricare ar fi subiectul tratativelor sau schimburilor de informații, oricum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poți strecura în el continuându-l cu trăirea ta. În textul închipuit și scris de un altul. Important nu era atât autorul textului, cât poarta aceea vrăjită pe care el ți-o putea deschide dintr-odată, înghițindu-te ca un sorb. Atunci doar teoretizam cu prietenii mei pe marginea unor astfel de posibilități. Acum, iată, coborând, le trăiesc, cu nepăsarea puterii de a le scrie. Ieșisem, în seara de atunci, de la „Trocadero“, unde T.T. își lansase ultimul volum de versuri. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O solidaritate, blândă și supusă mângâiere de peste vremi, venită de la cei de demult, întăritoare în zădărnicia ei, dar învăluitoare, amețitoare ca un sorb care te cere, te ia și te duce iar și iar în golul acela de timp în care instinctiv te ascunzi când toate pierdute îți par. În golul de timp al istoriei tale din străfunduri de vârste și de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din sud. — Pot să vă ofer un pahar cu apă? Întrebă preotul, consternat. — Dacă luminăția voastră nu vedeți nici un inconvenient... Și poate și o ciocolățică, pentru treaba cu glucoza... Sacerdotul Îi turnă un pahar cu apă, pe care Fermín Îl sorbi cu aviditate. — N-am decît bomboane cu eucalipt. Vă convin? — Dumnezeu să vă răsplătească. Fermín Înghiți un pumn de bomboane și, pe dată, păru să-și recupereze Întru cîtva culoarea. Băiatul acesta, copilul portarului ce și-a pierdut În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bol de supă aburindă. Îmi zîmbi călduros. — Cum te simți, Daniel? Mult mai bine, mulțumesc, don Federico. — Ia două pastile din astea cu supă. Schimbă o privire scurtă cu Fermín, care Încuviință. — SÎnt pentru durere. Am Înghițit pastilele și am sorbit supa, care avea gust de jerez. Don Federico, o minune a discreției, părăsi Încăperea și Închise ușa. Atunci am băgat de seamă că Fermín ținea În poală manuscrisul Nuriei Monfort. Ceasul care ticăia pe măsuța de noapte bătea ora unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care fusese cu chiu, cu vai smuls dintr-un stog de fân și adus la spital pentru investigații. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu creștetul pleșuv și ochi negri ca tăciunii, obișnuia să stea la masă și să soarbă supa din farfurie nu folosindu-se de lingură, ci de un pai de plastic, pe care-l ținea tot timpul la Îndemână, inclusiv atunci când cineva, prefăcându-se că aprinde o țigară, striga: foc. Oliver și Braic se Întâlniseră de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu!” se răzgândi inginerul. „În același timp e a unuia și a celuilalt. De aici și toată nebunia. Vom Împărți femeia Între noi ca pe-o ofrandă...” Discuția aceasta fără rost continuă mult și bine. Satanovski se Învârtea În jurul femeii, sorbind-o din ochi. Lily Fundyfer ba făcea pe mironosița, ba râdea fără rost. De altfel, femeia era atât de beată, Încât nici nu putea deschide gura. Inginerul o gâdilă, desenându-i un cerc pe talpa dreaptă. Femeia Își Închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alcool putea să-i șteargă din memorie această pată de neliniște ce se numea Mathilda. Mathilda plecase, dar lumea nici nu Începea și nici nu se sfârșea cu ea. Noimann apucă din nou sticluța și, rotind-o În bătaia soarelui, sorbi câteva picături din ea. O căldură plăcută, ca un bulgăre de lumină, Îi cuprinse stomacul, răspândindu-se În tot trupul. Stropi luminoși de foc Îi străfulgerau venele, urcând de la stomac la creier și la tâmple, care Începură să palpite. Iradiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
al unui tren spre direcția nord, Îl face să tresară din contemplație: „Vai, ce duhoare, iar am călcat peste niște franjuri de grad Înalt! Asta Înseamnă noroc.. Să trăiți...” „Vai de norocul nostru”, șoptește ca pentru sine șeful de gară, sorbindu-și pe Îndelete ceșcuța de cafea dreasă cu coniac și privind melancolic pasarela... Văzându-l că se uită fix la el, Noimann făcu gestul că-și ridică pălăria, salutându-l pe omul În uniformă aflat dincolo de geam. De altfel, șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul lui. Medicul ducea mereu mâna la buzunarul de la piept, scoțând sticulța sa binefăcătoare, din care sorbea cu sete, Înșurubând cu grijă căpăcelul la loc. Când se golea, o umplea din nou, golindu-și buzunarele și geanta de voiaj. Alergând, pe coridor, Noimann o striga mereu pe Mathilda. Îi răspundea din urmă un cor de voci. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
atâția ghiocei Natura se trezește și din grădina ei Cu drag le împletește cununi de ghiocei. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. În curând și el apare pe-orizontul aurit Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit. El se.nalță de trei suliți pe cereasca mândră scară Și cu raze vii sărută june flori de primăvară. Diditei și viorele, brebenei și toporași Ce răzbat prin frunzi uscate și s-arată drăgălași! Ce
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]