35,079 matches
-
am plecat și am ajuns pe acoperișul lumii. Ghidul a vorbit: ne-am grăbit și sufletul rămăne în urmă. Evelin: Acesta-i omul și-l admir; speranța de viață și mai ales speranța de nemurire după moarte. Deci neuterina este speranța de viață după moarte. Din căte știu eu, la 400 de ani pămănteni voi, oamenii, rămăneți în urmă cu sufletul, deci cu viața cu 1, 2 zile! Atenție, grăbiți-vă! Profesorul: Evelin, spuneai că pregătești un nou experiment pe o
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
influențează bioritmul zilnic chiar și viața intimă?! și apoi se asociază cu Soarele cănd Pămăntul este liber de toate influențele Cerului. Evelin: O lună plină primește mai multă lumină de la Soare și influența ei, în sfărșit, este benefică: vise, dorințe, speranță de care oamenii au nevoie permanent. Profesorul: Ce mai poate face Luna, tatălui său? Dacă un asteroid îi schimbă axa, așa cum am mai spus, se apropie de Pămănt, pe o rotație, cănd tatăl își poate aduce acasă fiica. Atunci va
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
scrie o carte S.F. cu secrete extraterestre militare? Animație, aplauze. Cred însă că omenirea nu va putea evita un șir nesfărșit de războaie religioase pănă vor coborî zeii iar din Ceruri care să aducă pacea cănd omenirea, pentru iertare și speranță, se va posterna tot mai mult unor moaște. și unii specialiști, simplu, dau vina pentru toate nenorocirile Pămăntului și oamenilor pe efectul de seră. Doamnelor, domnilor, efectul de seră în straturi normale menține și temperatura normală a Pămăntului, la valori
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în speranța comuniunii și osmozei, au rămas tot timpul paralele și nu coincidente, iar acum se despart pentru totdeauna, plecând fiecare pe traiectoria destinului său: "uman, prea uman"pe de o parte, hyperionic pe de altă parte. Ritmicitatea este conflictuală, tragică. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
supraomului". Este, poate, cea mai înaltă concepție despre prietenie. "Căci Tu este mai vechi decât Eu; Tu trece drept sfânt. Eu nu încă". Într-un poem dedicat prieteniei, Nietzsche scrie: "Slăvire ție, prietenie,/ Primă auroră,/ A celor mai înalte dintre speranțele mele./ De două ori aș vrea să trăiesc/ Acum când văd în ochii tăi/ Licărirea dimineții și a victoriei,/ Tu, cea mai îndrăgită dintre zeițe !" * Conștiința noutății revelațiilor sale, a singularității l-a făcut pe Nietzsche să scrie; Sunt acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din eul-în-lume, dezmărginirea, dizolvarea în indefinisabil. Iată acest ideal în poezia Eleusis, pe care Hegel o dedică prietenului său Hölderlin, poem cu o perfectă logică internă a drumului suitor de la complicitatea finitudinilor vieții de rând o temniță cu grijile, dorințele, speranțele sale la radicala eliberare: În juru-mi, în mine sălășluiește pacea. Grijile oamenilor, ce nu obosesc niciodată, dorm. Ele îmi dau libertate și răgaz. Mulțumescu-ți, ție, o, Noapte, tu, Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc cu totul nemărginirii, Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea. Deci aceeași eternă idee profund umană a liricii: poezia perfect arhitecturată, cu deschidere ideatică finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca-ntr-o piesă de teatru. Așa arăta totul, de parcă era butaforie. Decor. Vechi, adunat de prin anticariate și, obligatoriu, monumental. Te lăsai într-un fotoliu stacojiu și te mirai că nu se aprinde nici un reflector. După ce am citit Marile speranțe, am ajuns la concluzia, aprobată chiar și de David, că Lea se transformase voit în Miss Havisham. Cu mama, care ne învăța, cu destul de puțin succes, o engleză aproximativă seara, după lecții, îi spuneam Miss H. Azi îmi dau seama
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
oasele i se fărâmă în așchii și sânge, care o binecuvântează cu o moarte dintre cele mai crunte. Oasele ei se frâng și vizigota nu țipă, nu scoate o vorbă. Lacrimi de mulțumire și de durere. Durere și mulțumire. Spaimă. Speranța că, după atâta durere, ATÂT de multă durere, sufletul ei va fi mântuit. Va urca la ceruri eliberat de nestemata păcătoasă care nu-i mai sclipește pe deget, pentru că s-a înfipt deja de mult în carnea obrazului, sfâșiată până
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se cuibărească într-un sertar al minții, de unde să treacă, apoi, cuminte, sub semnătura romancie rului care era el, Alexandre. Sau care fusese. De când plantele ei de tuș urcaseră iederă în jurul lui, Alexandre exhiba toate simptomele îndrăgostitului clasic, clinic fără speranță. De mâncare se atingea arareori și fără poftă, piețele colorate ale Parisului nu mai repre zentau o fascinație, ci o priveliște mo no cromă, deja înghesuită într-un trecut îndepărtat, scria acasă rar și, în rest, nu mai scria aproape
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Îl plăcuse de la bun început, din clipa în care-l văzuse, neputincios și năuc, înțepenit în ceața dimineții. Nu regretase nici o clipă decizia luată atunci. Copilul nu-l dezamăgise. Urmărindu-l cu atenție, Arus sfîrșise prin a-și pune mari speranțe în Lupino. Vădea forța unui lup redutabil, dar și echilibrul de a face uz de ea doar atunci cînd era cazul; avea istețimea unui adult și agilitatea unui trup tînăr și viguros; avea curajul de-a se avînta în luptă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vis iar și iar repetabil. Cînd, ca smuls din vrajă, Lupino a auzit undeva, în spate, foșnet de crengi uscate, a respirat ușurat. "Se trezește pădurea", și-a spus, știind că de-acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată de drum, foșnetul s-a repetat. Cineva părea să calce furișat peste frunze moarte și peste băltoace. Ciudat lucru! Deși, inevitabil, schimbase direcția de mers
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ca fiind una dintre cele mai izbutite întîlniri ale debutului călătoriei sale! Căci, dacă ar fi știut, ar mai fi dormit, oare, liniștit în acea noapte?! Zorii celei de-a doua zile l-au găsit, așadar, odihnit și plin de speranță: urma să iasă în calea altor animale; avea să le descoasă și să afle informații care să-l ajute; avea să găsească drumul către părinții lui. Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
doua zile l-au găsit, așadar, odihnit și plin de speranță: urma să iasă în calea altor animale; avea să le descoasă și să afle informații care să-l ajute; avea să găsească drumul către părinții lui. Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu auria-i față spre pămînt. Totul părea să prevestească izbînda pentru încercările puiandrului. Și totuși... Întîi a dat peste
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
iarăși: Bună ziua, ciocănitoareo! Bună seara, liliacule! Încă vreo două zile ca astea și am să uit să deschid gura", își spuse Lupino, reușind cu greu să-și stăpînească dezamăgirea. Trecuse încă o zi în care mersese mult, fără direcție, în speranța întîlnirii unui interlocutor. Ajunsese să-și dorească să schimbe o vorbă cît de neînsemnată, pe orice temă, numai să nu se izbească de dispariția tuturor celor pe care-i întîlnea. Respectase toate convențiile: coada și urechile, vocea, distanța. Nu-i
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
supraviețuirii, care nu-i oferă nici o singură șansă unui nou-născut! Cînd se găsiseră la o distanță considerabilă de lup, căprioarele se opriseră. Se regrupaseră, își analizaseră situația. Vreuna rănită? Nu. Vreuna capturată? Nu. Pierderi? Da! Puiul nou-născut rămăsese acolo. Vreo speranță de scăpare? Niciodată... Să ne continuăm drumul, suratelor. Destulă suferință astăzi. Să ne ținem cît mai departe de lup. Dar copilul meu? Puiul meu frumos și cuminte, lumina ochilor mei? întrebă cu glas pierit mama căprioară. Trebuie să-l uiți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
toate direcțiile, întrebînd animalele. Știi că vom face tot ce se poate pentru a te ajuta?! Vă cred și vă sînt recunoscător. Bucuria lui Lupino era fără margini. În sfîrșit: greu, ezitant, depinzînd de alții, dar fără să-și piardă speranța în izbîndă, înainta. CAPITOLUL 10 Chemarea inimii N iciodată locurile n-au trepidat de mai multă agitație. Nici șoimii, din înaltul cerului privind, n-ar fi reușit să urmărească de la cap la coadă întortocheata deplasare a vreuneia dintre viețuitoare: căprioarele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Spune! răcni animalul, hotărît să înțeleagă neînțelesul. Sînt eu, domnule, sînt numai eu, băiatul orfan rătăcit prin pădure și adoptat de lupi, nefericitul plecat acum în lume să-și găsească părinții, călătorul aflat de vreme multă pe urmele dumneavoastră, cu speranța că veți ști să mă îndrumați către ai mei; sînt numai eu, cel care, adineaori, v-a salvat din ghearele focului. Aici sînt eu, domnule, Lupino! La auzul poveștii înșirate dintr-o suflare, la auzul numelui rostit de tînărul lup
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
De ce altceva avea nevoie pentru ca, dintr-o dată, toată negura trecutului să se împrăștie, pentru totdeauna?! Înaintă emoționat. Picioarele, nesigure, îi tremurau nervos. Știa: singur, n-ar fi avut niciodată tăria să se apropie. Dar prezența tînărului lup îi renăștea curajul, speranța... Erau, împreună, acasă. Și, în tăcere, inima lui bolnavă suspină pentru cea din urmă oară. Ar fi alergat în același moment spre cîmpie. Mai tare decît oricînd, simți că acolo aveau să găsească ultimul răspuns. Dar nu-și putea pune
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
urlase fără oprire întreaga noapte. Nu mai avea unde să-l caute. Răscolise pădurea fir de iarbă cu fir de iarbă. Depășise cu mult hotarele teritoriului lor. Se întorsese de mii de ori la locul din care dispăruse puiul, cu speranța disperată că-l va găsi teafăr, ieșit dintr-un ascunziș pe care nu-l observase încă, în care să fi stat pitit, doar ca s-o necăjească, sau în care să fi adormit, epuizat de-atîta joacă. Pînă la un moment
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
întinderii străine ochiului său. Și acum, lămurit pe deplin, flămînd și obosit, cu siguranță, mînat de dorul de părinții săi, Lupino se întorcea de unde plecase! Toată disperarea adunată de la dispariția lui, toată forța mamei rămase singură, tot dorul și toată speranța o împinseră pe lupoaică într-acolo. Renunțase să folosească celelalte simțuri, ascuțind unul singur. Trebuia să înainteze după zgomotul perceput mai devreme. Ochii, umflați și înroșiți de plîns, străluceau cu puterea soarelui de iulie, ațintiți într-acolo. Se năpustise ca
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
acolo, exact în fața lui, frumoasă și blîndă, așa cum o văzuse de atîtea ori în vis, chip drag adesea învăluit în ceață sau, în nopțile limpezi, luminos ca-n oglinda apei. După atîta dor usturător, după atîtea căutări și atîta zbucium, speranța care nu-l părăsise niciodată se transforma în realitate. Era aceea, cu adevărat, mama sa? Visez sau e aievea? Nu, nu visez; tu ești puiul meu, o simt, o știu foarte bine! O forță mai presus decît voința sa îl
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
am încetat să exist în clipa în care am rămas fără tine, dragostea vieții mele, și fără tine, iubirea ochilor mei. Lacrimile mele nu s-au uscat nicicînd. Dacă a continuat să bată, inima mea a făcut-o doar cu speranța că, într-o zi, vă voi revedea. Și acea zi, iată, a venit. Dacă vreți să închid ochii pentru totdeauna, lăsați-mă aici. Dar nu trebuie decît să mă luați cu voi pentru a mă naște a doua oară. Lupii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu 38,21%, respectiv 25,25% populație vârstnică și orașul Iași cu 24,3% populație vârstnică. Cauzele principale care stau la baza îmbătrânirii demografice sunt redimensionarea familiei, migrația definitivă a populației tinere, scăderea pe termen lung a natalității și creșterea speranței de viață care determină o scădere a mortalității. Cu excepția localității Lespezi întâlnim valori ridicate ale populației cuprinse între 15 și 60 de ani, ceea ce asigură o bună participare în economia de azi, însă ponderea redusă a populației din grupa de
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]
-
așa se înțelege, iar tu începi să aștepți momentul psihologic. Îi dai să execute câte o lucrare măruntă, „de probă”, apoi nu-i mai dai nimic, o săptămână, și trei chiar! Căci așteptarea este teribilă! Ea trebuie bine condimentată cu speranțe verzi, care pălesc repede, ca salata. Angajata (virtuală) trebuie fiartă la foc mic, și cât mai mult. Oricât de ațoasă ar fi, se moaie... Azi îi spui că ai o veste bună pentru ea, mâine - că încă nu e nimic
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]