26,552 matches
-
secolului. Nu trebuie, desigur, omise nici amenajările balneare existente Șarul Dornei, Slănic, Repedea sau Oglinzi. Cu tot ritmul relativ intens de dezvoltare a instituțiilor de sănătate, necesitățile de deservire medicală nu au putut fi însă acoperite chip satisfăcător. Dezvoltarea instituțiilor spitalicești în Moldova a beneficiat, datorită Generalei epitropii a casei Sf. Spiridon, de o evoluție mai unitară decât a spitalelor din Muntenia. Paul Pruteanu distinge, la originea spitalelor din Moldova, cinci modalități de acțiune: inițiativa particulară locală, inițiativa bisericilor și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
capul" și pe care "trapeza de obște îi hrănea" și care "ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Erau, deci, niște adăposturi pentru cei cu "feluri de neputință și de duhuri necurate pătimind", cu un caracter mai mult azilar decât spitalicesc. Multe mănăstiri din Moldova ofereau astfel de adăposturi, dar numai puține s-au evidențiat ca ospicii de alienați. Reproducem o serie de fragmente extrase din documente de arhivă, inedite, în scopul de a demonstra afirmațiile de mai sus. Cu toate că ospiciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acestui spital au primit însărcinarea de a asista pe alienații de la azilul mănăstirii. Devenind ospiciu, nivelul asistenței acordate s-a ridicat la o terapeutică medicală, conform cu cunoștințele psihiatrice ale practicienilor de la Târgul Neamț. De atunci, instituția a căpătat un caracter spitalicesc. Trecerea la această etapă nu a fost lipsită de greutăți. Mănăstirea nu a încurajat la început accesul medicilor la ospiciul ei. Astfel, încă la 3 decembrie 1837, doctorul Samurcaș cerea ca Statul să oblige mănăstirea să aducă un doctor cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
timpului. Ospiciul interna, bineînțeles, numai boli cronice, grave, deși găsim și hypochondria (un caz) și alte câteva, susceptibile de ameliorări, de natură a permite plecarea din spital. Aceasta explică dinamica bolnavilor și activitatea care, cum am spus, avea un caracter spitalicesc, relativ dinamic. Repartiția pe naționalități a bolnavilor asistați demonstrează predominanța elementului autohton, pe lângă 50 de români existenți fiind încă 5 israeliți și câte un francez, german, polonez și armean. Printre rânduri, bănuim că exista de pe atunci un efectiv de bolnavi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ospiciului se obișnuia chiar evacuarea asistaților ameliorați, mai deseori plasarea lor la alte mănăstiri sau în familii, când era posibil. Numărul tot mai mare al cererilor de internare a forțat, oarecum, dinamica bolnavilor, apropiind ospiciul de o funcționalitate de tip spitalicesc. La aceasta a contribuit, desigur, ameliorarea condițiilor medicale din instituție. După 1890 părăseau ospiciul "ameliorat" sau "vindecat", în fiecare lună, între 7 și 10 bolnavi și se internau cam tot atâția. Ospiciul acordă o asistență tot mai calificată, dar făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Cu timpul, inventarul medical s-a completat, apărând un termometru, mai multe bandaje, un lighean mare "cu ibricul lui de fier alb". În aceste condiții, spre deosebire de Ospiciul de la Mănăstirea Neamțu, Ospiciul Golia realiza tipul de unitate mai mult azilară decât spitalicească, tratamentul adresându-se numai afecțiunilor intercurente și accidentelor și nu viza aproape deloc boala psihică în sine. Dinamica bolnavilor demonstrează și ea caracterul azilar al ospiciului, care, spre deosebire de ceea ce s-a petrecut la mănăstirea Neamțului, avea o mișcare de bolnavi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
în ultimele săptămâni de viață. Despre dr. Lăjescu aflăm din document că era încă tânăr. Din informațiile noastre, provenind de la Gomoiu și de la P. Pruteanu (manuscris), dr. Lăjescu la data când murise avea între 18 și 20 de ani practică spitalicească. Se menționează în document că "moartea prea timpurie și cu totul neadăstată a lui Lăjescu a surprins pe superiori". Este menționat de patru ori ca doctor, de 3 ori ca medic și de câteva ori ca medic administrator. Din document
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de cultură remarcabilă și, totodată, un reputat scriitor. Clinica dermatologică a fost preluată în 1923 de profesorul I. Mironescu, titular până atunci al Catedrei de farmacologie. Sub conducerea sa, condițiile organizatorice ale clinicii s-au ameliorat, atât sub aspectul funcționalității spitalicești, cât și sub acela al laboratorului de investigații. "Fizioterapie, muzeul dermatologic cu planșe și mulaje de valoare, sala de curs, sunt opera profesorului I. Mironescu, demonstrând perseverența și competența acestui om dezavantajat de o suferință somatică îndelungată" (G. Năstase). Profesorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
sanitari, școli sanitare. Relațiile sale cu această lume au avut o amploare extraordinară. Era cunoscut și apreciat peste tot; ca profesor a fost invitat pentru conferințe și seminarii în toate capitalele lumii. Este greu să depistezi un colț al lumii spitalicești sau universitare unde să nu fi făcut expuneri, conferințe, seminarii, ateliere de lucru. Nu a uitat nici nevoile de acasă. La Iași, Institutul de Igienă îl simțea prieten. Centrul de stomatologie, condus de prietenul său, prof. M. Rusu, a beneficiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
țării, ocupat În parte de armatele dușmane, a 32 de formațiuni de etape, evitând blo ca rea a mii de căruțe cu cai țărănești de rechiziție și pierderea a mii și mii de oa meni și a unui imens material spitalicesc și de provizii În alimente și muniții. Abia dacă mă mai primea noap tea colo nelul meu, Îmbăloșat de somn și de excese sexuale des perate, În teama lui bolnavă că-i rămâne frumusețe de nevastă pe mâi nile nemților
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de foarte mult timp n-am mai citit așa, pur și simplu de plăcere, ci urmăream mereu niște scopuri utilitare. Mă culc aproximativ pe la opt și jumătate și dorm până pe la orele șase dimineața. Cam din acea clipă începe viața spitalicească. Dar eu mai rămân într-o stare de semi somnolență până pe la orele nouă dimineața. Tot restul timpului se trece cu vizite, tratamente, mâncare și așa mai departe. Zău, nici nu știu cum se face - dacă nouă, celor bolnavi, care nu avem
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fost numit prodecan al Facultății de Medicină din Iași. Între anii 1974 și 1994 a condus destinele Clinicii ORL a Spitalului Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon“ din Iași, manifestând competență în îndrumarea activității de pregătire a studenților în asistența medicochirurgicală spitalicească și în ambulatoriu, precum și de cercetare științifică. În activitatea didactică a predat cursurile de Oto-RinoLaringologie, cu ultimele noutăți de specialitate, insistând îndeosebi asupra concretizării acestor măsuri în activitatea de teren a medicului pediatru sau de medicină generală. În 1964 a
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
și 1945. În acest sens, devine utilă precizarea că am utilizat conceptul de comunitate, în înțelesul larg acceptat, acela de instituție comunitară evreiască, instituția cultului mozaic, care coordonează și gestionează activitatea instituțiilor de cult, învățământ și de asistență socială și spitalicească specifice evreilor. Pe de altă parte, în înțelegerea noastră, comunitatea, ca instituție evreiască este alcătuită din membri care, prin plata unei cotizații, consimt aderarea la instituție, contribuind în acest fel, la îndeplinirea scopurilor acestei instituții și beneficiind, în același timp
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
pentru care s-a dispus rechiziționarea unor imobile pentru nevoile de încartiruire a militarilor. Una din principalele probleme cu care s-a confruntat conducerea Comunității evreilor din Dorohoi a fost legată de funcționarea instituțiilor de învățământ și asistență socială și spitalicească. În perioada cuprinsă între 1 iulie 1940 și 15 septembrie 1940, imobilele proprietatea Comunității evreilor din Dorohoi, în care funcționau școlile primare de băieți și de fete, grădina de copii și liceul evreiesc, precum și spitalul evreiesc au fost rechiziționate. La
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Pionieri Compania 2/4 poliție, folosită ca birouri centrale și cazarmă. De asemenea, grădina de copii cu trei săli de clasă rechiziționată de compania 2/4 poliție. Spitalul evreiesc a fost predat unui ofițer, fără ordin scris, cu tot inventarul spitalicesc de care dispunea. În administrația Comunității s-a menținut doar azilul de bătrâni, care funcționa în baza autorizației eliberată de primăria orașului Dorohoi, nr.1278 din 3 mai 1924 și în care a funcționat de la înființare medicii dr.A.Sleicher
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
populația lipsită de mijloace din oraș și să contribuie cu 3000 kg de lemne și 30 l petrol. Primăriei Dorohoi, în virtutea circularei nr.3660 din 30 aprilie 1941, a solicitat conducerii Comunității, date privitoare la instituțiile de asistență socială și spitalicească. Președintele Comunității, dr.Isac Axler, trimite un memoriu, oferind datele cerute, motivând că toate instituțiile evreiești din localitate, fie sunt conduse direct de comunitate, fie sunt subvenționate și doar în controlul comunității”, însă, arată și utilitatea acestora pentru întreaga populație
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
oraș, pentru care spune că: „am deschis larg porțile tuturor instituțiilor noastre de asistență socială și concetățenilor noștri creștini. Memoriul este important pentru că arată situația și starea instituțiilor evreiești din orașul Dorohoi. În mod evident, așezămintele de asistență socială și spitalicească evreiești, deserveau deopotrivă populația evreiască și creștină din orașul Dorohoi, chiar dacă erau subvenționate și controlate de Comunitate. Principalele instituții erau: spitalul comunității, înființat în 1921, nu avea personalitate juridică, era administrat în baza unui regulament elaborat de Comunitate, era condus
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Solomon Zalman și a aprobat lista comitetului de conducere, din care făceau parte 14 funcționari. Avocatul Solomon Zalman a preluat conducerea instituției comunitare, în condițiile în care, activitatea tuturor instituțiilor comunității, mai ales, cele privind învățământul și asistență socială și spitalicească era dezorganizată, „necorespunzătoare pentru a răspunde nevoilor populației evreiești aflată în cuprinsul orașului Dorohoi”. De altfel, Memoriul trimis Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România, la 29 septembrie 1941, este mai mult o mărturisire a neputinței de a face față problemelor
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
a interdicției de a-și exercita profesiunile, sărăciți de obligațiile financiare și materiale la care erau supuși. Avocatul Solomon Zalman, în calitatea lui de președinte, face eforturi disperate pentru a asigura funcționarea instituțiilor de învățământ și de asistență socială și spitalicească, de care populația evreiască avea nevoie. Pe de o parte, greutățile în întreținerea acestor instituții erau generate de diminuarea veniturilor comunității, în condițiile în care, erau în anul 1941 doar 200 de evrei contribuabili, iar aplicarea legii de expropriere a
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
anul 1941, se poate constata că în buget, la capitolul venituri se consemnează contribuția a 200 de evrei și donații. 254 expropriere a imobilelor urbane evreiești și care, erau necesare pentru funcționarea instituțiilor de învățământ și de asistență socială și spitalicească. Demersurile făcute pentru recuperarea imobilelor rechiziționate, cu motivația că nu intră în sfera de aplicare a legii din martie 1941 nu au avut nici un rezultat. Situația precară a instituțiilor comunității și funcționarea lor în condiții grele este prezentată de președintele
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
a legii din martie 1941 nu au avut nici un rezultat. Situația precară a instituțiilor comunității și funcționarea lor în condiții grele este prezentată de președintele comunității, avocat Solomon Zalman într-un tablou al așezămintelor culturale și de asistență socială și spitalicești aparținând comunității, făcut la cererea autorităților locale în noiembrie 1941. Potrivit datelor prezentate, în administrarea Comunității evreilor din Dorohoi erau școlile primare de băieți și de fete, liceul evreiesc, spitalul comunității, azilul comunității, baia comunității, cimitirele comunității. Ca urmare, la
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
la sfârșitul anului 1941, Comunitatea evreilor din Dorohoi avea în administrare doar instituțiile culturale și de asistență socială. Comunitatea a pierdut dreptul de proprietate asupra tuturor imobilelor urbane care nu aveau scopul de a deservi scopurilor de asistență socială și spitalicească. Mai mult, chiar localurile școlilor au fost rechiziționate. Sediul Comunității era în strada Al.I.Cuza, nr.13. În situația trimisă Primăriei Dorohoi în noiembrie 1941, se preciza că „numărul membrilor înscriși în Comunitate a scăzut după măsura evacuării/deportării
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Avram Goldenberg, Leon Solomon, Marcu Craft Bălan, tapițer Herșcu Cojocaru, Mendel Segal medic, spălător Leon Horovitz. Imobilele comunității erau doar cele din str.Spiru Haret, Carmen Silva, Costică Stroici, Moruzi, I.C.Brătianu, Steaua în care, funcționau doar instituțiile culturale și spitalicești ale Comunității. Într-o situație privind cultului mozaic din Dorohoi se preciza că, în orașul Dorohoi erau număr de 22 de case de rugăciuni și sinagogi. Acestea erau doar controlate de Comunitate, ele dețineau local propriu și buget independent de
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
a fost medic secundar, prin concurs, la secțiile de la Spitalul Sf. Spiridon, apoi medic primar la spitalele Epitropiei Sf. Spiridon din Petroșani și Iași și director al Spitalului Cantacuzino-Pașcanu, din Iași, transformându-l în numai doi ani într-o instituție spitalicească modernă. În anul cinci de studenție a fost numit preparator la Catedra de Bacteriologie la prof. dr. Alexandru Slătineanu. Între 1920-1939 a beneficiat de o atentă îndrumare didactică și științifică din partea prof. Al. Slătineanu, căruia i-a rămas cel mai
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
din Iași, după care și-a continuat studiile la Faculatea de Medicină Generală, din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie din Iași (1972-1978). După absolvirea studiilor universitare, în perioada 1978-1981, a efectuat stagii de pregătire în diverse clinici universitare și unități spitalicești din municipiul Iași, continuate cu activități de medic în medicină generală, între anii 1981-1986. În anul 1986 a intrat, prin concurs, ca medic secundar la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola Iași, unde a funcționat până la moartea sa prematură, la trei
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]