4,031 matches
-
E cald, e cu picioarele pe pământ și te poți baza Întru totul pe el. Cu Nigel știu Întotdeauna cum stă treaba. — Și are cele mai frumoase sprâncene din lume, se pomeni Ruby vorbind. Într-un târziu Își dăduse seama: sprâncenele acele frumos arcuite, cu o formă perfectă, Îi dădeau lui Nigel aerul efeminat. — Da, și eu le-am remarcat, zise Ronnie. Sper că nu și le pensează, adăugă ea În șoaptă. —Ronnie, Nigel nu Își pensează sprâncenele, răspunse mătușa Sylvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Își dăduse seama: sprâncenele acele frumos arcuite, cu o formă perfectă, Îi dădeau lui Nigel aerul efeminat. — Da, și eu le-am remarcat, zise Ronnie. Sper că nu și le pensează, adăugă ea În șoaptă. —Ronnie, Nigel nu Își pensează sprâncenele, răspunse mătușa Sylvia profund jignită de insinuare. Sunt cât se poate de naturale. Sunt de acord că par ciudate, dar eu una m-am obișnuit cu ele. Ca să fiu sinceră, adăugă ea după o pauză, ceea ce mă supără de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și se gândea la ce figură era Nigel ăsta. Cum Îndrăznea să se poarte așa cu Mătușa Sylvia? Era așa de ciudat, pentru că păruse un tip așa normal și cumsecade. Sigur că era cam plicticos, și apoi mai erau și sprâncenele lui. Mătușa Sylvia tot insistase că erau sprâncenele lui naturale, dar lui Ruby nu-i păruseră deloc naturale. În vreme ce se uita la umbrele de pe pereți, o idee - și una destul de neplăcută - i-a răsărit În minte. Sprâncene efeminate. Un sertar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ăsta. Cum Îndrăznea să se poarte așa cu Mătușa Sylvia? Era așa de ciudat, pentru că păruse un tip așa normal și cumsecade. Sigur că era cam plicticos, și apoi mai erau și sprâncenele lui. Mătușa Sylvia tot insistase că erau sprâncenele lui naturale, dar lui Ruby nu-i păruseră deloc naturale. În vreme ce se uita la umbrele de pe pereți, o idee - și una destul de neplăcută - i-a răsărit În minte. Sprâncene efeminate. Un sertar cu chiloți de damă. Nu. În mod sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mai erau și sprâncenele lui. Mătușa Sylvia tot insistase că erau sprâncenele lui naturale, dar lui Ruby nu-i păruseră deloc naturale. În vreme ce se uita la umbrele de pe pereți, o idee - și una destul de neplăcută - i-a răsărit În minte. Sprâncene efeminate. Un sertar cu chiloți de damă. Nu. În mod sigur, nu. Nu se putea să fie. Și totuși? Săraca mătușă Sylvia. Citise că miliarde de bărbați heterosexuali aparent normali erau așa, și În ceea ce privește bărbații, mătușa Sylvia era mereu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ciabatta cu mult unt pe ele. —Rubes, spuse Fi, În timp ce Își plimba legumele neliniștită prin supă, de fapt am un motiv anume pentru care te-am chemat la masă azi. Pare prevestitor de rele tonul tău, spuse Ruby, ridicând din sprâncene. Zi mai departe. Uite, știi doar că te iubesc și că n-aș face nimic pe lumea asta ca să te rănesc, nu? Ruby rămase cu bucata de ciabatta În aer și se Încruntă. —Doamne, chestia asta Începe să pară de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mai sus decât mine, nemișcată și lucitoare ca o statuie de bronz. Și gândul acela îmi trece prin cap ca și cum ar fi singurul care există. — Să facem un copil. Am luat-o prin surprindere. Zâmbește, pufăie pe nas, își ridică sprâncenele, se scarpină pe picior, o serie de mici manifestări de stânjeneală. — Scoate-ți spirala. — Glumești? — Nu. Și simt că ar vrea să nu fi înțeles. Suntem căsătoriți de doisprezece ani și nu am simțit niciodată nevoia să adăugăm ceva cuplului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
părea că o văd pentru prima oară, ca și cum corpul acela sub halat nu fusese niciodată al meu. Știa să pună masa, aranja tacâmurile și șervețelele cu o grijă deosebită. Puse o lumânare în mijlocul mesei. Se opri în fața mea, încruntă o sprânceană, își încreți nasul și-și arătă dinții superiori ca un rozător. — Nu prea fierte? chițcăi. — Nu prea fierte. Am încrețit și eu nasul să o imit și mi-am dat seama cât de puțin mobil era, în comparație cu al ei. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bucătărie. Vărs vinul în pahare și merg la ea în bucătărie, e lângă aragaz, mestecă cu o lingură mare într-o cratiță. — Cum a fost călătoria? — Plictisitoare. Noroc. Paharele se ating. — De ce? — Am devenit cu toții atât de mediocri. Ridică din sprâncene, bea, apoi lasă lingura și face un pas spre mine. — O sărutare. Mă aplec spre buzele ei, se lipește de mine. Și e ca și cum trupul ei ar căuta un loc nou în brațele mele. Poate este exact invers de cum cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a dus în barul care comunica cu cinematograful printr-o ușă de sticlă. În spatele ușii am văzut-o pe femeia la care tata se uita pe furiș cu o privire pe care nu i-o cunoșteam, o privire infantilă, sub sprâncenele foarte dese de satir bătrân. Părea fericit să se găsească în situația aceea, cu fiul său de o parte și amanta lui de cealaltă. Poate că ea îi ceruse să mă întâlbească. M-am prefăcut că nu văd nimic. Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
salon, dulcețurile, florile în vaze. Manierele ei, ca întotdeauna, prea grijulii, o deranjau pe Elsa, care stătea pierdută în pat, cu mâinile încrucișate pe umflătura burții și brățara de gumă roz la încheietura mâinii. Când îmi întâlnea privirea, ridica din sprâncene și mă implora cu ochii să o eliberez de mama ei. O luam pe Nora de braț și o duceam la barul clinicii. Tu fuseși pusă la sân. Mă aplecam asupra Elsei și o ajutam să te așeze corect. Păreai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-și ochii spre cer, rămase o clipă încremenit în această atitudine statuară și augustă. Nu însemna că lua în stăpânire lumea exterioară, ci că observa dacă plouă. Și când primi pe partea dorsală a mâinii răcoarea burniței lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci pentru că era nevoit să deschidă umbrela. Era atât de elegantă, atât de zveltă, pliată și în husa ei! O umbrelă închisă e la fel de elegantă pe cât de urâtă e una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din mâncarea pe care o arunca soacra mea într-o zi. Pentru soția mea, foamea însemna o masă pierdută, înfometarea, numele unei diete pentru slăbit. A fost scandalizată când a văzut cât de lihnit de foame eram în noaptea aceea. Sprâncenele ei se încruntaseră, buzele i se strânseseră într-o expresie dezgustată și se uitase la mine de parcă aș fi fost un străin. Se uitase la mine așa cum o făcuse mai devreme în acea după-amiază, în salonul de spital, când i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
tot timpul pe foi pline cu steluțe aurii. Levin stătea la una dintre cele două mese din față. L-am recunoscut din poze și de la televizor. Avea gâtul gros ca de taur și umerii lați, o față mare umbrită de sprâncene dese. Părul i se ridica în bucle mici dintr-un început de chelie. Când avocatul i-a spus să se ridice, a traversat sala de tribunal pe vârfurile degetelor, ca un boxer. Avocatul a început să îl interogheze despre primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care evitam oamenii ca el. Nu îmi plăcea să mi se amintească durerea. Nu voiam să știu ce o provocase. Și, totuși, m-am așezat lângă el. — Pariez că soția ta nu este evreică. —Ba este. Se răsuci spre mine. Sprâncenele palide, aproape invizibile, se arcuiră. — Asta nu o pricep. Miști munții ca să nu fii evreu, apoi te căsătorești cu o evreică? Nu puteai să îți găsești o shiksa 1 frumoasă? — M-am îndrăgostit de soția mea. Își ridică ochii spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
trase concluzia că Fima nu avea să pună nici un fel de piedici În calea divorțului. Dar când se Întoarse la Ierusalim și Îi prezentă un bărbat șters și insipid, cu fălci prea pătrate și o frunte pe care crescuseră două sprâncene groase ca o pereche de mustăți stufoase, spunând: Faceți cunoștință, Efraim Nisan - Ted Tobias, hai să fim toți trei prieteni!, Fima se răzgândi și se Împotrivi din toate puterile divorțului. Ted și Yael luară avionul Înapoi spre Seattle. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În balansoar, Ted se Învălui În tăcere și În fum de pipă. Fără să vrea, lui Fima Îi plăcea mirosul de tutun fin. Observă că Ted Îl privea calm, cu o ușoară curiozitate antropologică. Părea că nu va mișca o sprânceană și nu se va mira nici dacă oaspetele său va Începe dintr-odată să cânte. Sau să plângă. Dar după ce se gândi puțin, Fima decise să nu facă nici unul din lucrurile astea, deschise discuția și spuse: Deci Yael nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
auzi zicând: — Știi că situația din Teritorii a devenit de nesuportat. — Așa se pare, cel puțin, spuse Ted calm. În aceeași clipă lui Fima i se ivi În minte o imagine devastatoare, dar vie și exactă, a acestui măgar cu sprâncene stufoase și decolorate mângâind cu mâinile lui grele trupul gol al Yaelei. Gâfâind deasupra ei și frecându-și penisul de sânii ei mici și tari În ritmul greoi și egal al cuiva care taie o scândură cu fierăstrăul, până când ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-ți mai aduc un brandy. O să te mai calmeze. Fima dădu febril coniacul pe gât dintr-o singură sorbitură, lăsând capul pe spate, așa cum văzuse că se bea votca În filmele rusești. Putea vedea limpede În minte buturuga asta cu sprâncene ca sârma de frecat tigăile aducându-i Yaelei la pat un pahar cu suc de portocale sâmbăta dimineața, și pe ea, Încă somnoroasă, cu ochii abia mijiți, Întinzând o mână moale și mângâind deschizătura pijamalei lui care era fără-ndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
scuză pentru caloriferul care nu prea Încălzea și pentru salteaua care era toată numai văi și dealuri. Ea Îi lipi palma de obrazul ei și o atinse În treacăt cu buzele. O răsplăti din plin pentru asta, sărutându-i fruntea, sprâncenele, bărbia, neîndrăznind să se apropie de buze, Îi mângâie părul lung. În timp ce o dezmierda Îi șoptea: Plângi, nu-i nimic, plângi, e-n regulă. Când deja plânsese atât de mult, Încât fața i se urâțise și i se umflase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ajungeau la timp, iar de câteva ori pentru că susțineai că trebuia să Încetez să spun „fiindcă“ și să Încep să folosesc „Întrucât“. Îmi corectai ebraica la fiecare a treia propoziție. Nu e ușor de trăit cu tine. Când Îmi pensez sprâncenele sau mă epilez pe picioare, te uiți de parcă ai fi găsit un păianjen În salată. Dar dacă eu Îți spun că Îți miros ciorapii, Începi să miorlăi că am Încetat să te iubesc. În fiecare seară provoci discuții, al cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ușa, când îl izbi un râs tineresc. Își trase pălăria ceva mai mult pe frunte și ieși în calea unui bărbat care mergea de-a lungul unui perete din scânduri; în fața lui își dădu brusc pălăria pe ceafă, își ridică sprâncenele și exclamă: —Hans! iar bărbatul, într-un costum de culoare deschisă, care purta pe cap un chipiu cu cozoroc, luat prin surprindere, scoase un „ha“, și pe urmă veni strigătul: „Pipin!“ - porecla de student a tatei - și prietenii de odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
după cum se putea vedea și în farfurii - în plan economic. Și domnul Saner vorbea cu tata despre mașinile de etichetat și despre macarale, fiind de părere că americanii făcuseră o mare greșeală că nu lichidaseră Estul după război, își încruntau sprâncenele când venea vorba de sovietici, care puteau oricând să facă totul una cu pământul, despre „pericolul galben“ care amenința ca un adevărat potop uman, iar francezii nu erau nici de data asta - acum în Algeria - în stare să facă tabula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rapidă spre tata și obrazul îi ardea de ură și mânie. Scotea cuvinte brutale, fără sunet pentru mine, care loveau obrazul tatei întors spre stradă, lăsându-i brazde tot mai adânci. Ochii lui sunt încă măriți și privesc luminoși de sub sprâncenele ridicate, de parcă o uimire foarte mare le trăgea în sus - pe urmă, obrazul parcă i se frânge, capul lăsat în față îi cade în palme, de ambele părți ale cărării drepte îi tremură umerii, deasupra plutește capul bunicului, o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ani, se plângea ea. M-am gândit mult la asta și m-am întrebat dacă nu cumva a fost invers. Nu, nu are pe altcineva și, înainte să mă-ntrebi tu, nici eu nu am pe altcineva. Maria ridică din sprâncene. Nu aveam de gând să întreb. Știam ce gândea despre mine, că sunt o pudibondă. Și poate că sunt. Mă uit în altă parte în timpul scenelor de sex sălbatic când sunt la cinema, nu am folosit cuvântul „uter“ într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]