KorAP: Find »[drukola/base=stăpânire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...512 >

12,786 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

novelei, în care se spunea că frontierele Imperiului s-au întins și în nord: "locuitorii de pe ambele maluri ale Dunării cercetează acum orașele noastre, și atât Viminacium, cât și Recidiva și Litterata, care sunt dincolo de Dunăre, se află iarăși sub stăpânirea noastră". Și istoricul bizantin Procopius din Caesareea, în De Aedificiis, scrie că Justinian a ridicat "o mulțime de cetăți" în stânga Dunării, aspect confirmat și de investigația arheologiocă. Extinderea puterii bizantine pe malul stâng a dus și la extinderea jurisdicției bisericești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanic, în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile de la sud și est de Carpați, pentru secolele V-VI, nu știm nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii vizigoților a atras și dispariția acesteia, expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi (în limba română "piscupi"). Consolidarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275) și până la instalarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sudul Dunării și, apoi, a hanatului bulgar (679-681). Acest masiv regres se constată peste tot: depopularea provinciilor, dispersarea comunităților, distrugerea bisericilor, abandonarea parohiilor de preoți, aneantizarea episcopatelor. În sensul acesta, situația a fost mult mai dramatică decât pe vremea stăpânirii hunilor (375-454): arhiepiscopia Justiniana Prima a fost abandonată, pierzându-și complet identitatea, episcopii din Noricum (4) și Pannonia (3) s-au refugiat în Italia, soarta celor din Dacia Ripensis și Moesia Prima nu se cunoaște, episcopul din Durostorum s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bisericească simplă, cu un cult sumar, esențializat, în timp ce disciplina bisericească era relativă, iar moravurile laxe. Pentru secolele VII-X, materialele creștine lipsesc aproape complet, ca o consecință a bulversărilor și a întreruperii legăturilor cu centrele bizantine-urmele creștine reapar abia după revenirea stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele vechi fiind distruse de năvălitori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era relativă, iar moravurile laxe. Pentru secolele VII-X, materialele creștine lipsesc aproape complet, ca o consecință a bulversărilor și a întreruperii legăturilor cu centrele bizantine-urmele creștine reapar abia după revenirea stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele vechi fiind distruse de năvălitori. În localități precum Garvăn (jud. Tulcea)-sec. XI, Niculițel (jud.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
smerjenje), milă (milovati), utrenie (utro), vecernie (vecer).61 Evoluția creștinismului în secolele VII-X Evoluția vieții spirituale (religioase) a populației autohtone din stânga Dunării, în ultimele trei secole ale mileniului I, s-a desfășurat într-un context politic și etno-demografic fluctuant. Prăbușirea stăpânirii bizantine în regiune și spargerea romanității dunărene, sub aspect religios, al creștinismului, s-au soldat cu dispariția organizării bisericești pe linia Dunării și încetarea legăturilor dintre creștinătatea nordică și cea sudică. Urmările au fost negative, în planul istoriei conjucturale, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la revitalizarea creștinismului din nordul Dunării. Astfel, misiunile bizantine în regiunea dunăreană și panonică au dus, în cele din urmă, la creștinarea bulgarilor, moravilor, sârbilor și rușilor, s-au constituit structuri politice și bisericești ale popoarelor convertite, a fost restabilită stăpânirea bizantină între Dunăre și Haemus, între 970-1018. Apoi, au fost restabilite legăturile economice și religioase cu regiunile învecinate, au fost restaurate episcopiile în regiunea Dunării-centre religioase și culturale, cristalizarea, în secolele IX-X, a unor formațiuni statale ce au contribuit la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească în limba slavă. În aceste împrejurări, a fost adoptată slavona de către clerul și clasa cnezială slavo-românească, apoi de cancelariile domnești. Evident, poporul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vidin (Bononia) și Dârstor (Durostorum), "ne face să credem că unii din episcopii care vor activa de acum înainte pe pământ românesc au putut primi hirotonia și în aceste centre, mai ales între anii 681-971, când Dobrogea a ajuns sub stăpânire bulgară". Autorul știe prea bine că acele episcopii slave din sudul Dunării au fost înființate după 864 (creștinarea bulgarilor) și atunci nu poate fi vorba despre hirotonie în aceste centre, între 681-971! Contradicția este evidentă.70 În concluzie, românii au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bulgaria, la începutul secolului al X-lea, într-un anumit context istoric. Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, au răsunat în bisericile noastre românești de la orașe și sate, cuvintele neînțelese de popor ale liturghiei slave. Apoi, actele cancelariei domnești pentru stăpânirea moșiilor, zapisele de vânzare, cronicile și poruncile de judecată se scriau în slavonă. Chiar și după înlocuirea, în Țările Române, a limbii slavone cu limba română, limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se sau scriind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
migratori care nu puteau astfel supraviețui. În Dacia, triburile germanice, astingii și lacringii, au fost colonizate încă din perioada romană (ante 275) și, ca mici agricultori, au obținut o parte din pământul daco-roman, încă înainte de părăsirea provinciei. Satele aflate sub stăpânirea goților plăteau o dijmă în produse (natură), însă duceau o viață mai liberă decât cele rămase sub stăpânirea Imperiului, care trebuiau să suporte povara fiscală și întreținerea armatei romane. În absența fiscalității romane, viața rurală sub barbari (goți) era mult

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perioada romană (ante 275) și, ca mici agricultori, au obținut o parte din pământul daco-roman, încă înainte de părăsirea provinciei. Satele aflate sub stăpânirea goților plăteau o dijmă în produse (natură), însă duceau o viață mai liberă decât cele rămase sub stăpânirea Imperiului, care trebuiau să suporte povara fiscală și întreținerea armatei romane. În absența fiscalității romane, viața rurală sub barbari (goți) era mult mai ușoară. Consecința acestei stări de fapt a fost o neîncetată emigrare a populației din Imperiu la barbari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au produs alte perturbări demografice și a adus o nouă dominație, cea gepidă. În această perioadă (454-567), viața populației autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când are loc răsturnarea stăpânirii politico-militare a gepizilor din Câmpia Tisei de către triburile războinice ale avarilor. Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
această zonă a Munteniei. Infiltrările sarmatice erau controlate de romani. În teritoriile dintre Carpați și Nistru, sarmații erau prezenți mai ales în Câmpia Bugeacului, de-aici ei se extind mai ales în Câmpia Moldovei și spre Bârlad și Răut, dar stăpânirea lor nu are proporțiile celei din Câmpia munteană. În paralel cu extinderea teritoriilor stăpânite de sarmați, se produce și o creștere a populației lor, prin pătrunderea continuă a noi grupuri de nomazi. Infiltrarea sarmaților în spațiul dacic și cel daco-roman

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de noi teritorii-ei au organizat noi raiduri în regiunile învecinate ale Imperiului roman. În est, ei au ocupat mai întâi bazinul Niprului, transformat în bază de pornire spre țărmurile Mării Negre și Mării de Azov. Pornind de-aici, ei au pus stăpânire pe întinse teritorii aflate la est de Nipru, ajungând până în bazinul Donețului. O altă direcție de înaintare a goților a fost spre sud și sud-est, de-a lungul Nistrului, ajungând pe coasta de nord-vest a Mării Negre, unde se afla orașul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la sud, și din bazinul Donețului, la est, până în Transilvania, la vest. Ei au controlat cu autoritate toate aceste regiuni din răsăritul Europei până la invazia hunilor, în 375, spre sfârșitul secolului al IVlea. Acesta era "imperiul goților" ! După preluarea în stăpânire a noilor teritorii, goții au declanșat atacuri frecvente asupra hotarelor Imperiului, asupra orașelor de pe coasta de nord a Mării Negre și în provinciile romane de la Dunărea de Jos. În raidurile lor, goții erau însoțiți de daci liberi (carpi, costoboci) și sarmați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin acordarea unor stipendii. În 253, goții au organizat un nou atac, dar au fost respinși, iar în 254, o nouă invazie a lor pătrunde până în Tracia și Grecia, unde au asediat Thessalonicul. 11 Începând din 250, după ce au pus stăpânire pe coasta de nord și est a Mării Negre, goții au inițiat expediții de pradă pe mare, ei au distrus orașul Tanais și așezările înconjurătoare, în 250. Apoi, dotați cu corăbii de la bosporani, ei au atacat orașul Pityus, de pe coasta nord-estică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sinteza sa, într-o metaforă, "În umbra lui Attila". Asupra lumii sătești dunărene ce trăia în tiparele ei vechi (obișnuite) și în bună conviețuire cu goții, se întindea, la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, stăpânirea hună, un nou tip de dominație barbară. Anume, acela din lagărul închis care strângea pe toți ostașii în ring, grupare concentrată de oameni, pe care o întâlnim de la Peking (China) până la Kremlin (Rusia), și la tătari, grupați în hoardă. Attila

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor nu înseamnă o veritabilă administrație, ci "un drapel de luptă" (Iorga). Din palatul său din Panonia, magister-ul barbar merge spre Apus, ca împărat al lumii, care vrea să i se recunoască această stăpânire universală, dar înfrânt (vezi mai jos), el se întoarce și moare în condiții obscure.16 Pentru lumea veche, aflată în pragul sfârșitului de secol IV, apariția hunilor pe Don, în marginea Europei, a fost un eveniment brusc și neașteptat. Ammianus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra spațiului nord-dunărean. De-acum înainte, după 381, informațiile scrise se vor referi aproape exclusiv la huni și gepizi (apoi avari), în timp ce asupra populației din Dacia, romană sau liberă, se așterne tăcerea ce se va prelungi până în secolele IX-X ! Dominația (stăpânirea) hunică asupra vastului spațiu dintre Don și Dunăre, în perioada 375-454, nu s-a manifestat sub forma unui "imperiu" închegat și organizat de la început.19 Stăpânirea hunică cuprinde trei faze: 1. 375-408, în care centrul puterii hunice era la est

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romană sau liberă, se așterne tăcerea ce se va prelungi până în secolele IX-X ! Dominația (stăpânirea) hunică asupra vastului spațiu dintre Don și Dunăre, în perioada 375-454, nu s-a manifestat sub forma unui "imperiu" închegat și organizat de la început.19 Stăpânirea hunică cuprinde trei faze: 1. 375-408, în care centrul puterii hunice era la est de gurile Dunării și se baza pe încheierea unei alianțe cu alanii și grupurile de ostrogoți supuși, în această fază, o parte a hunilor (grupul Uldis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est de gurile Dunării și se baza pe încheierea unei alianțe cu alanii și grupurile de ostrogoți supuși, în această fază, o parte a hunilor (grupul Uldis) se pune în slujba Imperiului. 2. 408-434, fază decisivă pentru huni, când centrul stăpânirii lor este transferat din est în Europa centrală (Panonia), dominată de hunii regali, în care confederația hunică este redimensionată prin integrarea gepizilor, relațiile cu Imperiul sunt rupte, iar atacurile antiromane sunt devastatoare. 3. A treia fază (434-453), cuprinsă între pacea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratul de la Constantinopol și moartea lui Attila, este perioada când atacurile hunilor sunt orientate spre Italia și apusul Europei (Galia). Anii 453-454 marchează sfârșitul puterii hunice, după moartea lui Attila și până la bătălia (înfrângerea) de la Nedao, când are loc lichidarea stăpânirii hunilor în Europa. În ceea ce privește tipologia dominației hunice asupra Daciei, avem o etapă de control (dominație) nominală asupra zonelor extra-carpatice, exercitată direct de huni sau prin intermediul unor grupuri de ostrogoți sau alani aliate cu hunii. Un control direct și exclusiv ar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acționează ca mercenari sau foederati. După anii 420-425, este plauzibilă (posibilă) dominația hunilor prin interpuși, goți, alani și gepizi, prezenți la est de Munții Apuseni, în Transilvania. Realitățile istorice ne impun o tratare mai nuanțată a naturii puterii hunice. Astfel, stăpânirea hunilor dobândește forme mai organizate sub conducerea lui Rua, dar mai ales sub cea a nepoților și urmașilor săi, Bleda și Attila. Cei doi ajung la putere în 434, după moartea lui Rua, apoi conduc împreună confederația politică și militară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]