5,716 matches
-
dat de noțiuni (de care se ocupă alte domenii), ci de pasiuni și sentimente, care sunt eterne. La temelia artei stă frumosul, considerat, în spirit hegelian, drept aparența sensibilă a ideii. Frumosul înseamnă contopirea ideii cu latura sensibilă, tinzând spre sublim (când predomină cea dintâi) și spre plăcut (când predomină cea de-a doua). Preferând frumosul propriu-zis și condamnând excesele, M. își evidențiază nu atât clasicismul concepției, cât înclinațiile și gustul. În ceea ce privește raportul dintre operă și cititor, el susține, înrâurit de
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Era fiul Alexandrinei (n. Avram) și al lui Teodor Mocanu, conductor-arhitect. Face școala primară (1931-1935) și liceul (1935-1943) în orașul natal, iar studiile superioare la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj (1943-1947). Și-a susținut doctoratul cu teza Despre sublim (1969), pe care, peste un an, o va publica în volum. A studiat, de asemenea, matematicile. După absolvirea facultății e numit asistent, conducând seminarii de logică. Ca o consecință a reformei învățământului, i se desființează postul de la Universitate și e
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
dintre creația spirituală modernă și viața de fiecare zi, din ce în ce mai mecanicizată. Se poate desluși aici, implicit, opoziția între caracterul strict individual al operei de artă și lumea în care trăiesc receptorii, supusă unei tendințe evidente de uniformizare continuă. În Despre sublim M. se îndepărtează foarte hotărât de sensurile conceptului pe care, de la Burke și de la romantici încoace, le-au recunoscut mai toți esteticienii europeni. El realizează o sinteză complexă în care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
o sinteză complexă în care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii reale în orizontul sublimului și al structurilor”, esteticianul face aluzie la ideile lui Worringer și, în primul rând, la conceptul de intropatie (Einfühlung), atât de fecund în arta și literatura secolului al XX-lea. Adoptarea unei asemenea perspective îi permite să se distanțeze de
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
au câștigat respectul artiștilor. Deși opera lui scrisă nu e abundentă, se remarcă prin densitatea ideilor, prin rigoarea teoretică, prin puterea argumentelor, susținute adesea de exemple preluate din arta românească a secolului al XX-lea. SCRIERI: Stăpânii, București, 1964; Despre sublim, Cluj, 1970; Morfologia artei moderne, București, 1973. Repere bibliografice: Ardeleanu, Însemnări, 237-243; Negoițescu, Însemnări, 221-231; Ov. S. Crohmălniceanu, „Despre sublim”, RL, 1971, 4; Mircea Muthu, „Despre sublim”, ST, 1971, 2; Grigore Zanc, „Despre sublim”, TR, 1971, 23; Dicț. scriit. rom
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
puterea argumentelor, susținute adesea de exemple preluate din arta românească a secolului al XX-lea. SCRIERI: Stăpânii, București, 1964; Despre sublim, Cluj, 1970; Morfologia artei moderne, București, 1973. Repere bibliografice: Ardeleanu, Însemnări, 237-243; Negoițescu, Însemnări, 221-231; Ov. S. Crohmălniceanu, „Despre sublim”, RL, 1971, 4; Mircea Muthu, „Despre sublim”, ST, 1971, 2; Grigore Zanc, „Despre sublim”, TR, 1971, 23; Dicț. scriit. rom., III, 263-265. D.G.
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
din arta românească a secolului al XX-lea. SCRIERI: Stăpânii, București, 1964; Despre sublim, Cluj, 1970; Morfologia artei moderne, București, 1973. Repere bibliografice: Ardeleanu, Însemnări, 237-243; Negoițescu, Însemnări, 221-231; Ov. S. Crohmălniceanu, „Despre sublim”, RL, 1971, 4; Mircea Muthu, „Despre sublim”, ST, 1971, 2; Grigore Zanc, „Despre sublim”, TR, 1971, 23; Dicț. scriit. rom., III, 263-265. D.G.
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
-lea. SCRIERI: Stăpânii, București, 1964; Despre sublim, Cluj, 1970; Morfologia artei moderne, București, 1973. Repere bibliografice: Ardeleanu, Însemnări, 237-243; Negoițescu, Însemnări, 221-231; Ov. S. Crohmălniceanu, „Despre sublim”, RL, 1971, 4; Mircea Muthu, „Despre sublim”, ST, 1971, 2; Grigore Zanc, „Despre sublim”, TR, 1971, 23; Dicț. scriit. rom., III, 263-265. D.G.
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
Pasărea de sidef (1990), paradisiacul se întoarce într-o viziune infernală: au „ruginit” „lumina”, „uimirea”, „cuvintele”, „privirile noastre”, „cerul”. Totuși și în această ipostază versurile își păstrează dicțiunea elevată, pe care nimic nu o poate macula. „Poezia e un fel sublim de a rosti adevărul” și de a accede la lucrurile simple și originare sau de a le purga pe cele comune, spune M. în Semne (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova) - o carte de meditații, sub forma tabletei și (uneori
MIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288193_a_289522]
-
Smintelile, persistente cum sunt, vin chiar de la forurile conducătoare ale Bisericii. Nici cea mai patetică apologie a ortodoxiei și nici cel mai convingător eseu teologic despre „Ființa eclezială” nu le poate ignora dacă vor să rămână întru adevăr. A evoca sublimul contemplației filocalice fără să șoptești o vorbă despre ruina concretului prin fața căruia defilăm zilnic mi se pare nedrept. Este imoral să lauzi virtuțile atemporale ale unei tradiții creștine bimilenare, uitând să te mai întrebi dacă vom rezista, in corpore, până la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmi spui de riscurile tezismului ideologic și despre valoarea (chiar literară) a bunului-simț în credință. „De-aia e genial Dostoievski, fiindcă e uman: cadavrul sfântului Zosima se împute, Alioșa are și el penibilismele lui, bețivul cartofor de Dimitri are pasiuni sublime, recele și intelectualul Ivan are pasiuni joase, chiar și Smerdeakov e capabil de fraze de neuitat. Asta-i viața!” Recunosc că geniul polifonic al lui Dostoievski este modelul aproape desăvârșit al mărturisirii care cunoaște valoarea apofatică a tăcerii. La el
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a unei culturi a reținerii. Așa se face că, în opinia populară cel puțin, înfrângerea egoismului este dovedită prin capacitatea de a muri fizic pentru o cauză nobilă - de unde și opinia că sacrificiul de sine reprezintă pragul maxim al eticii sublimului. Dacă moartea ajunge să fie prețuită ca semn al autenticei dăruiri, mai avem atunci nevoie de orizontul unei reale transcendențe? Nimic altceva n-ar putea explica succesul european al mitului lui Tristan și al Isoldei (reluat în formula lui Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
altceva, măcar prin recursul la etica de tip fairplay). Dar chiar și etica este depășită atunci când fotbalul total intră pe gazon și face minuni timp de nouăzeci de minute. Numai pentru că sfidează logica profitului hain și pentru că se desprinde, uneori sublim, de constrângerile unei discipline de tip prusac (care acționează prin interdicție), fotbalul poate stârni pasiuni religioase pe tot mapamondul. Cine dă și cine privește?tc " Cine dă și cine privește ?" Darul fotbalului este personalizat, dar niciodată întrupat de o singură
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
toate iscodirile minții. Omul lipsit de Dumnezeu descoperă blestemul pământului, pe care cetatea lui Cain n-a știut să-l răscumpere vreodată. Revelația deșertăciunii poartă cu sine apăsata conștiință a netrebniciei; în absența unui Dumnezeu iubitor și suveran, cele mai sublime acte de umanitate se irosesc în neantul definitivei uitări. Harta desenată de gesturile noastre zilnice nu imprimă decât imaginea deșertului; ariditatea nisipului măsoară trecerea timpului cosmic; existența nu pare să aibă decât o consistență granulară. Când oftăm îngândurați și zicem
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Vezi ediția românească: O filozofie politică pentru cetățean, traducere de Mona Antohi, Humanitas, București, 2003. 5. Bineînțeles, exprim o preferință, nu o judecată de valoare, fiindcă există o demnitate și o valoare intrinsecă a ceea ce este „secundar” (și nu neapărat sublim „joc secund”), a ceea ce nu e „central”, normativ, „la modă” etc. Datorăm lui Virgil Nemoianu frumoasa „teorie a secundarului”, un adevărat elogiu al marginalității și al rolului său dialectic. Vezi splendida sa carte A Theory of the Secondary. Literature, Progress
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
deja rugăciunea pe timpul lui Nietzsche, nu mai există, fiind înlocuită de televizor; toate formele de autoritate - de la părinți la profesori și oameni politici aleși democratic - au fost decisiv subvertite, „deconstruite”, dimpreună cu tot ce constituia tradiția, inclusiv religia, dragostea, eroismul, sublimul, profunzimea și alte asemenea virtuți și valori, „pasiuni și interese”. Asta se vede din muzica tinerilor - MTV apăruse deja! -, pe care Bloom o contrapune de-a lungul întregii cărți muzicii culte, în special operei. În Statele Unite, opera, am mai scris
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de reconstruire a politicii - un nou început teoretic, inspirat de Hobbes, Locke și Rousseau - cu proiectul descoperirii/fondării Lumii Noi - un început practic; acest dublu adamism se desfășoară pe fundalul grandioasei geografii americane - o admir și eu nespus -, în care sublimul, banalitatea, disperarea sunt încrustate parcă geologic și biologic, precum într-o fantasmă a lui Alexander von Humboldt „revizitată” de Leo Frobenius. Cum spune Bloom însuși, America e „o mare scenă pentru exprimarea marilor gânduri”, teatrul unei confruntări - și, aș spune
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
atunci cînd contemplați pe cel mai puternic rege așezat pe tronul său. în unele privințe, unghiul de vedere cel mai impunător sub raport fizionomic, din care poate fi contemplat cașalotul, este cel oferit de fruntea lui. Văzut astfel, capul pare sublim. O frunte frumoasă de om este aidoma unui răsărit de soare în ceasul dimineții. în pacea pășunilor, fruntea încrețită a taurului poartă pecetea măreției. Fruntea elefantului care împinge tunuri grele pe o potecă de munte este măreață. Fie ea de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și eterne, deasupra cărora să poți urmări, în ridurile adînci, gîndurile care vin ca cerbii să se adape din apa acelor lacuri, așa cum vînătorii din munții Scoției urmăresc semnele lăsate în zăpadă de ei. La marele cașalot însă acest caracter sublim și divin al frunții e sporit în așa măsură, încît, privind-o din față, ai sentimentul dumnezeirii și al forțelor ei înspăimîntătoare, sentiment pe care nici o altă ființă din natură nu ți-l inspiră cu atîta tărie. De fapt, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și stabili un lucru, ne rămîne întotdeauna posibilitatea de a emite ipoteze. Ipoteza mea e următoarea: că jetul nu e nimic altceva decît o ceață. La această concluzie mă îndeamnă, pe lîngă alte motive, reflecțiile mele despre grandoarea și caracterul sublim al cașalotului. Nu-l consider defel ca o făptură de rînd, superficială, avînd în vedere că nu e niciodată găsit în apropierea țărmului sau la adîncimi mici, așa cum se întîmplă uneori alte specii de balene. Cașalotul e deopotrivă ponderat și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
le face cu totul invizibile; dar cînd se pregătește să se scufunde în adîncuri, aripile acestea se ridică, laolaltă cu cel puțin treizeci de picioare din întregul trup, vibrînd o clipă în văzduh înainte de a se mistui în apă. Cu excepția sublimei „sărituri“ - o mișcare pe care o vom descrie altundeva - acest plonjon al aripilor cozii de balenă oferă poate cel mai frumos spectacol din întreaga natură însuflețită. Uriașa coadă pare să se smulgă spasmodic din adîncurile insondabile, pentru a cuceri înălțimile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nesfîrșit alai de suferințe, pînă dincolo de mormînt. Dar chiar și fără asta, o analiză cît de cît profundă a lucrurilor te duce la încheierea că există o mare inegalitate la mijloc. Căci, își spunea Ahab, în timp ce pînă și cele mai sublime fericiri pămîntești ascund întotdeauna ceva meschin și insignifiant, toate suferințele sufletești au, în fond, o semnificație mistică, iar la unii oameni sînt semnul unei măreții angelice. Observațiile directe nu fac decît să confirme această concluzie. încercînd să stabilim genealogia acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
toți sînt egali, îi impresionează pe toți, cu o ultimă revelație, pe care doar un scriitor înviat din morți ar putea-o descrie cum se cuvine. De aceea, nici un chaldeean sau grec în agonie n-a avut, cred, gînduri mai sublime și mai sfinte decît umbrele misterioase ce se tîrau pe fața sărmanului Queequeg, în clipa cînd zăcea nemișcat în hamacul lui, iar marea părea ea însăși să-l legene blînd, purtîndu-l pe ultimul său drum și ridicîndu-l din ce în ce mai sus, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai cumplite, iar catargul creierului meu lunecă acum printre nori. Să-i dau jos pînzele? Numai fricoșii își dau jos pînzele din cuget pe vreme de furtună. Ce-i gălăgia asta, colo sus? Ar putea să mi se pară ceva sublim, dacă n-aș ști că e vorba de colici, o boală zgomotoasă. Ia un hap, Doamne, ia un hap! Capitolul CXX MIEZUL NOPȚII. PARAPETUL DE LA TEUGA Stubb și Flask, călări pe parapet, leagă ancorele atîrnate acolo. Ă Nu, Stubb, poți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
corabie pîndită de o moarte glorioasă! Ți-e dat să pieri fără mine? Să fiu lipsit oare de ultima vanitate a celor mai de rînd căpitani naufragiați? O, singuratică moarte la capătul unei vieți singuratice! Acum simt că măreția mea sublimă e în durerea cea mai adîncă. Hei, valuri semețe ale vieții mele, veniți din cele mai depărtate zări și abăteți-vă asupra acestui unic talaz al morții mele, umflîndu-l! Spre tine mă rostogolesc, balenă atotnimicitoare, dar care nu mă poți înfrînge
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]