4,066 matches
-
grotești prăbușiri de la speranță la deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul, alternanțele și contrastele augmentează treptat impresia de predestinare dezarmantă, ceea ce umbrește întotdeauna comicul situațiilor și face ca râsul să gliseze în surâs amar. Ilustrativă este scena răzbunării chivuțelor, în care dezlănțuirea grosolană și inversarea rolurilor apare nu doar ca imprevizibilă, ci și în vădită contradicție cu diplomația din stratagema mentală a nenorocosului Lefter Popescu: D. Lefter șezu pe marginea de lemn a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o sperie si mai mult) Să... să nu te iei după mine, că strig! 224 Însă, odată spaima înlăturată, metaforele astrale nu vor mai servi drept pretexte pentru un astfel de comic vesel, ci pentru visarea care dizolvă râsul în surâs binevoitor, pentru ca finalul, restabilind echilibrul perturbat pentru o clipă, să cufunde totul în tristețea și cenușiul diurn. Nota melodramatică, admirabil evitată de Mihail Sebastian prin abila ancorare în realitatea prozaică inclusiv a celor mai vizionare și nepragmatice personaje, caracterizează, în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încă din tinerețe, era un mare povestitor... și, pentru asta îl îndrăgeau sătenii din împrejurimi; le spunea, ori de câte ori avea prilejul, povești cu întâmplări vânătorești nemaiauzite până atunci, și-l ascultau cu sufletul la gură. - He... hei! povestea bătrânul pădurar, cu surâs dulce adus de amintiri plăcute, din viața veselă a tinereții lui de pădurar al codrilor Fălciului, dar și de vânător neîntrecut. Își mai amintea de vânatorile pe zăpadă, cu boieri din Fălciu, din Huși, chiar și din Bârlad... cu sănii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
recompensată în durere, Iar uneori în stres sau agonie, Resentiment, dispreț profund și fiere. Martirizată, te întorci umilă, Să nu cumva să depășim bugete, Să nu cumva să ni se facă silă De impostorii falselor regrete. Te-ntinzi, cu un surâs, pe pat de lacrimi, Atât de pregătită pentru dramă Că-mi vine să pictez cu of și patimi, Spre a te așeza, concret, în ramă. Tu nici nu ai nevoie de predicții, În tine stau prorocii ca-ntr-o casă
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
numai aroganța care are cont la bancă, el se uită contrariat la un "macho" care merge ca și cum ar gândi tot timpul: "Eu! Și nimeni nu mai este ca mine!" Mă tem că n-ar trebui să ne grăbim cu un surâs indulgent în fața unui "macho". "A te comporta ca un bărbat", "a fi bărbat", a fi un "macho" înseamnă, bănuiesc, mai mult decât vanitate; mai mult decât sugerează felul cum un purtător de sombrero se mișcă în preajma femeilor, încredințat că e
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Cel care m-a împiedicat să duc la bun sfârșit pictura?! Nu vorbi așa, Theo! Dumnezeu ne pune veșnic la încercare și cu cât ești un om ales, cu atât încercările sunt pe măsură, așa-mi spunea mereu părintele Ioan, surâsul lui blând, pare că numai rostind numele părintelui Ioan și sufletul lui se liniștește treptat, Te-ai gândit vreodată, Daniel, că lui Dumnezeu nu i-ar plăcea pictura pe care noi am făcut-o în biserică? Eu, nedumerit, De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ar fi trebuit s-o mint spunându-i că mi-e dor când, de n-ar fi ieșit tocmai atunci Aida, și mai ales de nu m-ar fi privit în felul ei anume, salutându-mă din mers cu un surâs, măcar de i-aș fi promis Anei că trec pe la ea și n-aș fi putut să nu mă țin de cuvânt cu toți demonii care-mi stăteauân cale, Trebuie să închid, noapte bună! De ce trebuia?! Ca s-o pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de imaginea aceea damnată a artistului care înfruntă lumea, astăzi nu-mi pasă, atenție, Daniel, s-ar putea să mă vezi mine poimâine îngenuncheat și pocăit, Mai că i-aș crede cuvântarea dacă nu i-ar stărui pe buze acel surâs nevăzut ce mă înfiora întotdeauna făcându-mă să plec privirea, Theo, hai afară să te joci cu noi! îl imploră copiii la picioarele lui, Doamne, Corina, ce leac miraculos sunt copiii ăștia pentru mine! Hai afară! Și copiii îl iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
altul mai în vârstă, iar cu ei Theo, l-am iubit de la prima întrebare pe care mi-a pus-o, Câți ani ai, Daniel? m-a întrebat, Treisprezece, a venit răspunsul meu sfielnic, Și ce citești, a continuat el cu surâsul pe care n-am încetat din clipa aceea să-l doresc cât mai des pe buzele sale, surâs care cu anii a dispărut aproape definitiv, Biblia! Și el scoate din rucsacul lui o carte numai pentru mine, citesc pe furiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pus-o, Câți ani ai, Daniel? m-a întrebat, Treisprezece, a venit răspunsul meu sfielnic, Și ce citești, a continuat el cu surâsul pe care n-am încetat din clipa aceea să-l doresc cât mai des pe buzele sale, surâs care cu anii a dispărut aproape definitiv, Biblia! Și el scoate din rucsacul lui o carte numai pentru mine, citesc pe furiș titlul ei, o privește lung și mi-o dăruie, Micul prinț, o am și acum, pe prima filă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
șapte seara, așteptând ca preoteasa să termine cina, dacă s-o fi terminat sunset beach, mă aflu în Cărpinet, la preotul Dumitru, o aștept pe preoteasă să mă cheme la masă, fac analiza sofisticată a Răpirii din serai, descoperind secretul surâsului enigmatic al cadânei răpite, mă întreb cine or fi cei doi din tabloul de familie de pe perete, tabloul pare mai vechi, culori sepia, un bărbat și o femeie cu capetele apropiate, probabil de mâna talentatului fotograf, nu mă încumet la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Caius Silius, iar ofițerii adunați în piață își întrerupseră discuțiile, pentru că sosirea lui îl anunța întotdeauna pe Germanicus. O știa și copilul; tânărul dux își făcu îndată apariția, înconjurat de alți tribuni. Văzu grupurile dezordonate și nu scoase o vorbă. Surâsul îi dispăruse. Germanicus trăia în sintonie cu oamenii săi, indiferent dacă aveau un grad înalt sau o poziție umilă, o cultură rafinată sau o simplitate grosolană. „Civile ingenium, mira comitas“ avea să scrie scurt, însă cu părere de rău, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întinse mâna - pielea lui brună se lipea de oasele lungi, subțiri ale degetelor -, arătă spre stelă și întrebă: — Voi, grecii, o numiți obeliskos, nu-i așa? Adică micul obilos, dacă nu rostesc eu rău, mica suliță. Surâse îngăduitor, dar acel surâs pe fața brăzdată de riduri izvora, poate, dintr-un sublim dispreț. — Vouă vă place să glumiți. Dar n-ați înțeles. În limba sacră se numește ta te-hen, pământul și cerul, adică mintea omului care se înalță în căutarea divinității și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rugau pe zei să-i elibereze dându-le moartea. Iar azi, când au puterea, trăiesc numai pentru a da satisfacție urii lor“. Cu o cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
voiau să lase la o parte prudența, asemenea unui taur care stă cu capul plecat în fața unei îngrădituri. Insolența voalată a funcționarilor și liberților îi trezea gânduri criminale și îi venea tot mai greu să ascundă toate acestea în spatele unui surâs al buzelor uscate, cu pleoapele întredeschise. După câteva săptămâni, în octombrie, toți locuitorii din Capri, de la ultimul barcagiu până la Tiberius, aflară deodată că, în insula Pandataria, Agrippina murise. Lui Gajus însă nimeni nu-i spuse nimic. El observă doar agitația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
joacă, spuse. Cred că știu niște jocuri pe care tu nici nu ți le închipuiești... Tunica îi alunecase de pe umăr, așa cum îi alunecase cu ani în urmă, într-o zi ploioasă, fetei de pe malul Rhenus-ului. El o privea cu un surâs blând și se retrase puțin, parcă intimidat. Se întreba unde găsise Sertorius o femeie ca aceea, pe care o mai și adusese în vila împăratului. Mirosea a parfumuri grele, părea asudată. Trupul i se mișca sub veșminte, pesemne că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scandal public, împreună cu prietenii ei cei veseli, chiar acolo. În acuzații se amestecaseră abil desfrânarea cu profanarea locului sacru, încât Roma se indignase, fără să-și dea seama de ridicol. La gândul acela, buzele tânărului Împărat se arcuiră într-un surâs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gândea, toți îl luară drept emoția tinereții. Între timp, înaintând într-o sincronizare perfectă - în spatele disciplinei se simțea mâna puternică a lui Sertorius Macro -, cohortele pretoriene se aliniau în fața acelor rostra. Iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
temutul și mândrul Senatus al Romei nu avea să mai fie niciodată ce fusese până atunci, vreme de secole. Împăratul privea chipurile răvășite, atât de înspăimântate încât erau de nerecunoscut, care se îngrămădeau în jurul lui. Preț de o clipă zări surâsul teribil al lui Callistus. Nu era adevărat că răzbunarea era cea mai mare plăcere. Nu spuse nimic. Se ridică, încercă să-i îndepărteze pe cei care îi apucau marginea togii, chemă cu un gest escorta germană. Într-o clipă, germanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
hoț ca Arvilius Flaccus, care, în plus, fusese unul dintre judecătorii ce o condamnaseră pe mama sa. Începu să zâmbească și se îndreptă spre grupul colegilor săi. Spuse: — Pot să vă sugerez o mișcare rapidă... Toți tăcură și, văzându-i surâsul, așteptară așa cum se aștepta în temple responsum oraculi. El le explică, rostind blând cuvintele: — Alegeți patru-cinci dintre voi care se simt în stare să vorbească plini de emoție și care n-au avut legătură cu aceste procese pentru că, să spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în cinstea cărui zeu? Împăratul se gândi o clipă și răspunse: — Vreau să-ți dau un exemplu. Privește lumina lunii: nu știm ce este, însă ne luminează pe toți la fel. Vitellius se uită la lună fără să înțeleagă, și surâsul lui servil se prefăcu într-o strâmbătură ironică. Împăratul însă continuă: — Tatăl meu a spus într-o zi: „Ochii noștri nu văd prea bine, urechile nu aud, însă mintea noastră merge mult mai departe. Oamenii nu știu că, deși luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întorcea fără speranță în patul său gol. În seara următoare, de îndată ce servitorii tăcuți își făceau apariția în minunatele lui camere, aprinzând candelabrele și lămpile, se gândea la ce urma să facă în ceasurile acelea cufundate în beznă și, cu un surâs disperat și ambiguu, întreba: „Ce idei aveți pentru noaptea asta?“ Știa că zeci de băieți și fete frumoase abia așteptau să-i propună jocuri noi, lipsite de pudoare. Anestezia aceea sinistră funcționa câteva ore, iar el se cufunda în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Muzeul Luvru. Portretul lui Socrates. Casa de la Ephesus și fresca cu portretul lui Socrates erau cu siguranță foarte solide, deoarece au fost descoperite, cu inevitabilele deteriorări suferite, după douăzeci de secole. Astăzi, încă mai putem admira pe acel zid enigmaticul surâs al filosofului care-și contemplă moartea. Lacurile sacre din deșertul Egiptului și misterioasele corăbii isiace. După milenii de abandon, săpăturile arheologice au scos la iveală, în apropiere de templul de la Sais (unde bătrânul preot i-a dezvăluit lui Gajus Caesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu părul desfăcut, din covorul în care se ascunsese? Există în acest portret un amestec inextricabil de senzualitate și putere. Antonia se află la Museo Nazionale Romano: părul îi este prins în onduleuri perfect împletite, încât par o diademă. Un surâs imperceptibil, cu buzele strânse, îndulcește duritatea marmurei în jurul gurii; își înclină ușor capul, ca și cum ar asculta pe cineva care vorbește ridicându-se pe vârful picioarelor. O altă reprezentare a ei se găsește în prezent la British Museum; și aici stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vede nimic. Nici cerul, nici norii, nici copacii. „Ce-ai făcut, neghiobule?“ Primesc două palme: plici-plici! Copil prost, urlu fără oprire, crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat de o primejdie concretă În vis. Mă asaltează torentul apei, care sparge digurile vâjâind, se repede cu furie pe urmele mele, nu mai este mult și mă va ajunge din urmă. Iată, calc pe ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei restrictivă. Nu am văzut-o niciodată fericită În spațiile exterioare ale vieții; nu se bucura de o rochie frumoasă, de o petrecere, de o Întâmplare ce era În afara sistemului său interior de echivalențe. Se uita la noi cu un surâs Îndepărtat, cu acea tandrețe autoironică, fiindu-i teamă și rușine să-și manifeste deschis acest sentiment profund În care nu putea să trișeze cu propria-i credință sau, mai precis, să se autotrișeze. Ea nu avea timp decât pentru acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]