7,958 matches
-
au tradus în limba lor ca Cerna < črŭna (la feminin, pentru că subînțelegeau alături reca, voda, dolina, care erau feminine). Părerea unor învățați care susțin că slavii ar fi putut da numele apei este cu totul inacceptabilă, întrucît se știe că triburile slave n-au ajuns în teritoriile noastre decît în secolul al VI-lea, după căderea statului hunilor (453), iar numele fusese atestat încă din secolul al II-lea, deci exista cu cel puțin patru sute de ani înainte de venirea slavilor în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de sfînt Severinus nu e posibilă fonetic (ea ar fi dus, potrivit normelor, la Serin, Sirin). S-a propus Sewerané, numele unei seminții slavo bulgare și a uneia ruse, atestată de letopisețele rusești, sub formele Séverŭ, Sévero, Sĕverjane, Sĕverjany, Sĕvereny. Tribul slavo bulgar nu este însă atestat, cel rusesc nu avea cum să dea numele de la depărtare, iar evoluția de la formele din letopisețele rusești nu putea duce la Severin. Pare a fi mai plauzibilă proveniența de la un antroponim de tipul lui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dispărute, în județele Harghita și Olt. Ipoteza lui Al. Philippide, potrivit căreia Iași trebuie pus în legătură cu v. rus iasi, „alani“, a fost acceptată de majoritatea lingviștilor. Nuanțele în care este înțeleasă această bază diferă. Unii consideră că e vorba despre tribul alanilor, care ar fi staționat o vreme în zonă (sîrbii i-au folosit chiar ca mercenari). Alții cred că este o denumire formată după aceeași formulă cu Huși: un stăpîn al localității, înființată sau ocupată de el, purtător al etnonimului
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Alsó-Komána), Comăna de Sus (magh. Felső Komána), Cumănești, Coman, Comanul, Comana, Comanca, Comani, Comăneanca, Comănița, Comăneasa, Comănești, Comănița, Caracal (< Kara, „negru“ și kala, „cetate“). Pecenegii sunt și ei reprezentați în numele de locuri (Peceneaga, Pecinegul, Peceneagul, Pecenevra, Pecenișca, Tălmaciu (numele unui trib peceneg, tolmač), Uzul, Uza (numele unui alt trib), și, probabil, Brașov (< Barasu, „apă albă“), Bucegi-Buceci (bučak-buğak- buğag „unghi, colț, margine, loc izolat“), Bugeac (< buğak), Bărăgan (baragan, boragan „furtună, viscol“, din sintagma „ținut bîntuit de furtuni, viscole“), Fălciu (< filiqči, „luntraș“), Argeș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Coman, Comanul, Comana, Comanca, Comani, Comăneanca, Comănița, Comăneasa, Comănești, Comănița, Caracal (< Kara, „negru“ și kala, „cetate“). Pecenegii sunt și ei reprezentați în numele de locuri (Peceneaga, Pecinegul, Peceneagul, Pecenevra, Pecenișca, Tălmaciu (numele unui trib peceneg, tolmač), Uzul, Uza (numele unui alt trib), și, probabil, Brașov (< Barasu, „apă albă“), Bucegi-Buceci (bučak-buğak- buğag „unghi, colț, margine, loc izolat“), Bugeac (< buğak), Bărăgan (baragan, boragan „furtună, viscol“, din sintagma „ținut bîntuit de furtuni, viscole“), Fălciu (< filiqči, „luntraș“), Argeș (argiș, „înălțime, ridicătură de teren“), Rucăr („stîncă, piatră
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unui conducător hun (neatestat însă), magh. túr, „a scurma, a săpa“, sl. tur, „zimbru“, sufixul maghiar -d, care s-ar fi adăugat uneia dintre aceste rădăcini (nu s-a păstrat însă în nici un toponim sub forma -da). O apropiere de tribul pelasg al Turdetanilor din Hispania sau al Turdulilor din Lusitania este, evident, hazardată din perspectivă istorică. O soluție insuficient fundamentată este cea care trimite la dac. *turŭ, „zimbru“ (neatestat, evident), ca și cea pornind de la compusul lat turris, „turn“ + dac
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în forma carambole și a dezvoltat și sensul figurat de „încurcătură, ciocnire“. Româna l-a împrumutat din franceză. Urangutan este, și acesta, un cuvânt de origine malaeză: orang outan înseamnă în această limbă „om sălbatic“, cuvânt prin care malaezii denumeau triburile care locuiau în munți (era format din ôrang „om“ și hûtan „pădure“). Europenii l-au folosit pentru a denumi, din greșeală sau din amuzament, marea maimuță antropoidă: fr. orang outang. Cuvântul, apărut pentru prima dată într-o lucrare a naturalistului
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
homo sapiens în viața lui nu mai rămâne practic nici un ungher în care să nu fi pătruns societatea”. De mare importanță în evoluția limbajului a fost interzicerea căsătoriei între membrii aceleiași colectivități, de unde a rezultat contactul dintre familii, ginți și triburi diferite, aflate uneori la distanțe mari unele de altele. Este firesc ca aceste raporturi între colectivitățile umane să fi influențat evoluția culturii materiale, iar în plan lingvistic să fi dus la apropierea și integrarea reciprocă a limbilor „de turmă”, care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
suportat pentru prima dată o puternică influență străină, din partea nemților, „influență în fața căreia orice altă influență străină își pierde total semnificația”. În secolele 4 și 5 încetează și pentru slavi viața comună și izolată de mai înainte: „se constituie diferite triburi care au mers de atunci pe căi și prin forțe proprii. Unii dintre slavi, cei sudici, au părăsit vechea patrie transcarpatică și, trecând Dunărea, au ajuns în Balcani și până la Alpi: bulgarii, numiți așa ulterior după hoardele tătărești care i-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vechi”, unde s-au individualizat ca limbă și obiceiuri, precum și ca nume, constituind un singur neam, „cu un mileniu și jumătate în urmă”. Astfel, în entitatea slavă popor-limbă Brückner identifică patru perioade: ariană, lituaniano slavă, slavă și poloneză. Înainte de separarea triburilor, el îi supune pe toți slavii unei puternice influențe germanice. Pentru perioada poloneză de după anul 1000 d. Hr. autorul marchează următoarele influențe: 1) ceho-latină prin creștinism; 2) mic-burgheză prin nemți; 3) maghiară, după anul 1500; 4) tot atunci cea italiană
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
raportare la fenomenele etnolingvistice pe care le denumesc, la caracterul istoric și zonal al acestora, și sunt apreciate doar după criteriul fonetic, scoase deci din continuitatea materialului lingvistic pe coordonatele istorică și teritorială. Astfel, pentru vlah se face trimitere la tribul celtic volcae menționat de Caesar în De bello gallico, pentru slav, la pârâul Sluia din zona Smolensk, pentru bulgar, la o populație turco-mongolă venită de la Volga, pentru ungur, la un nume etnic turcic, etc. Pentru a înțelege antichitatea ca popoare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slobozi”; vgr. lao „a apuca, a prinde” cu elao „a alunga, a izgoni”; sl. lov „vânătoare” cu slab; rom. a lăuda cu a slăvi, a lua cu a eleva. Fără fonetizarea spiritului asupru sunt rom. lume, vgr. laos „populație, mulțime, trib”, sl. lĭudi „oameni”, germ. Leute „lume, slugi”, lat. liberi „copii”. Ridicarea cuvântului slav „liber, slobod, neunit” la sensul de nume de populație și constituirea opoziției vlah - slav a fost determinată de răspândirea prin latinitate a creștinismului, care se proiecta asupra
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Skopie și Sofia, iar populația rurală din vestul Bulgariei se numește șopi. De observat apoi că scoloții sau sciții se numeau și sarmați, adică sarmi, sârbi; cf. Sarmisegetusa, cetatea sarmilor și geților. Comparând aceste forme cu vgr. laos „populație, gloată, trib”, cu rom. rod, norod, plod, cu rs. ploditĭ și roditĭ etc. putem conchide că suntem în prezența unor forme evoluate din continuitatea pe spații largi a materialului lingvistic fără să ne putem imagina pentru ele un prototip. Ceea ce putem face
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care partea a doua a formelor cu miez lichid a suferit modificări drastice. Vechea structură a părții a doua s-a păstrat mai bine în forme ca engl. fie-ld, fo lk, dwe-ller (locuitor), în vgr. phy-lon, phy le (comună, gintă, trib, neam, adunare, mulțime), în rom. fi-re (natură), colibă, apoi în ga llos, ke-ltoi, ph-rakes, germani, wa-les, sko lotoi (> skytae), sarmatae etc. Forma fellah pl. fellaheen denumește în lumea arabă pe țărani, în timp ce pelasgoi sunt considerați cea mai veche populație rurală
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin fluxul vorbirii. Cu sufixul -dh/ th au rezultat forme ca wendi, wenedi, banat, bandă; germ. Bund „uniune, federație; legătură, maldăr, snop”. Același sufix este și în forma Huned( oara). În partea vestică a spațiului tracic sunt menționate uniuni de triburi numite wendes, venedes, veneti, care au dat numele Vienei, al Veneției. Plinius numește Enedi „populația Dalmației”, iar Eneti era „nume dat de către greci veneților”. În această serie de denumiri intră și anții (lat. Antae), care la Iordanes sunt menționați ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
seria împrumuturilor în latina devenită română. Referitor la prima serie Pușcariu afirmă că „din vechime, pe când strămoșii noștri vorbeau încă limba traco-geto-dacă, au venit de la răsărit și s-au așezat printre ei popoare străine ca sciții - mongoli nomazi, conduși de triburi iranice -, sarmații și agatirșii iranici, iar dinspre miazănoapte, celții, cărora le-am datora cuvântul jneapăn, precum și cămașă, car, a schimba, care ar fi ajuns la noi prin latini. De la cimerieni, „coborâți prin secolul al VIII-lea î. Hr.”, am avea cuvântul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unde i? Mărturiile istorice și arheologice despre ea dovedesc cel mult faptul că ea a fost și nu mai este. În această situație rămâne loc doar pentru explicațiile privind dispariția limbii autohtonilor: „În fața valului din ce în ce mai mare al populației romane, unele triburi trace și ilire se retrăseseră în munți fără a se putea sustrage complet influenței acesteia. Graiul lor a fost invadat de elemente latine și a dat naștere unei vorbiri mixte care pare să se fi păstrat în albaneza din zilele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
planul acelor oameni „amestecându-le limba lor” ca să nu se mai poată înțelege unul cu altul: „că Iova amestecă acolo limba a tot pământul” și îi împrăștie pe oameni pe toată suprafața acestuia (p. 672). 2. În etapa următoare, niște triburi pastorale au constituit undeva în Asia „poporul pelasg și limba națională pelasgă” după care triburile pastorale ale acestui popor au migrat „răspândindu-se peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei și a Africii de nord” (Ib.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altul: „că Iova amestecă acolo limba a tot pământul” și îi împrăștie pe oameni pe toată suprafața acestuia (p. 672). 2. În etapa următoare, niște triburi pastorale au constituit undeva în Asia „poporul pelasg și limba națională pelasgă” după care triburile pastorale ale acestui popor au migrat „răspândindu-se peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei și a Africii de nord” (Ib.). Pe întreg acest spațiu pelasgii au impus limba lor, „tipul căreia este unul și același
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care s-au folosit cei mai vechi locuitori ai Italiei în timpurile lui Ianus și Saturn”. Această limbă „nu avea forme regulate și stabile”, nu era deci o limbă gramaticală, și „nu se formase în Italia”. „Ea a fost limba triburilor pastorale ce se vorbise în timpurile marelui imperiu pelasg fiind astfel identică cu limba barbară veche” (p. 676). 5. Din punctul de vedere al istoriei limbii prezintă importanță faptul că N. Densusianu caută o explicație pentru coincidențele lingvistice din spațiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
colțul de nord-vest al Galiției; volcae arecomici dintre Pyrenei și Rhodan; populațiunile mai vechi ale Italiei, în fine turditanii, tarroconii și lusitanii din Hispania”. Populația arimică sau prisc-romană venise, după cum se vede, prin sud și ceva mai devreme: când unele triburi ale latinilor barbari (prisci latini, latini veteres, albenses populi), „au trecut peste Alpi în Peninsula Italica pentru a se stabili definitiv în Lațiu”, diferite seminții arimice erau deja acolo, astfel că latinii barbari au trebuit să ducă „lupte îndelungate cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cvasidescompunere). În toate societățile, preparatele culinare au semnificații diferite în funcție de tehnica de gătire: de cele mai multe ori, alimentele fripte sunt considerate feluri de mâncare ceremoniale, oferite oaspetelui, străinului, în timp ce acelea fierte sunt destinate familiei, unui cerc social închis (la unele triburi amazoniene, este interzisă 84 oferirea cărnii fierte văduvilor sau văduvelor, din cauză că acest gest ar putea fi interpretat ca unul de apropiere excesivă). În general, carnea friptă este considerată o formă primitivă de gătire. Aristotel afirmă că fierberea este superioară frigerii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în unitatea ei, e psiho-fizică, mai precis spirito-fizică, și că sănătatea ei depinde de grija și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința nelimitată că spiritul este nemuritor. Ei aveau deja în convingerea și practica vieții lor ceea ce scriitorul latin Juvernal
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
capre, oi, asini, cămile. Aveau un mod de viață centrat pe familia etajată: bătrâni, părinți, copii, câți mai mulți copii, al căror număr să le stabilească poziția în societate, fapt ce explică și poligamia lor. Mai multe familii au format tribul, prin care au conștientizat apartenența la lumea semită numeroasă și ingeniasă, la lumea islamică înțelegătoare, tradițională, sensibilă și totodată circumspectă, islam însemnând supunere față de Alah = Dumnezeu, dar și reconciliere, înțeles care i-a apropiat de înțelepții creștini și evrei. Așa
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
De acum, până în Andaluzia iberică, arabii vor edifica asemenea spitale, unele pe lângă moschei și toate cu biblioteci și cadre de grade și specializări diferite APOGEUL MEDICINII ARABE în prima perioadă a medicinii arabe (750 - 900), pe fondul vechilor tradiții ale triburilor islamice migratoare se adaugă prioritar influențe grecești și romano - bizantine prin Nestorieni și înțelepți atenieni în exil. Cum pacienții erau spitalizați pe sexe, personalul auxiliar era format din bărbați și femei. De asemenea spitalele aveau secții pe categorii de boli
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]