KorAP: Find »[drukola/base=trunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...371 >

9,257 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Încredințez că nu am gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul lor, chemarea mea de ucigaș nu mă ajuta la nimic. N-aveam nici măcar unde să mă ascund pe malul acela de pământ, Înconjurat din toate părțile de apă. Cei din trunchiul cel mai mare cufundară În apă un fel de bâte late și se apropiară de mine. Balta clipoci gros, iar ei scoaseră un fel de behăit și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
alții și alții. - Tată din cer, am spus În gând, fără să reușesc să tac. Aceștia din urmă țineau câte o trestie În gură și, prin trestiile alea răsuflaseră sub apă, nevăzuți și nebănuiți. - Krog? - Întrebă un bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să urc. - Ugum ți-a dat să bei, se răsti bătrânul. Bețivul. - Bețivul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sunt munții? I-am spus cum știam eu mai bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea rău doar după peștii lui. Se aplecă pe fundul trunchiului de copac scobit, dădu la o parte niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Însă, când iar ne paște urgia, o să avem din nou nevoie de vorbe. De ce a așteptat Moru atât de mult? Între timp, am ajuns la un mal de pământ tare, abia văzut prin stufărișul Înalt și des. Am coborât din trunchiul scobit și am pășit pe iarba moale. Era o asemenea liniște În jur de-mi venea să cred că În afara mea și a uscățivului, nu mai era nimeni În jur. Pe ceilalți nu-i auzeam deloc. Parcă niciunul nu s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
aud deloc... - Pfuuh. Lasă-i. Toți Vindecătorii care ne tragem din Tatăl știam că așa fac cuvintele. Uite, cuvintele ne-au dat nouă sulițe cum n-au nici un fel de alți oameni, ne-au dat luntrele astea, Îmi arătă el trunchiurile scobite, ne-au dat undițele (nu știam ce sunt undițele), ne-au dat plasele de prins pește și pânzele În care ne Înfășăm. În schimb, am uitat vorbele din minte. Adică, ei le-au uitat, Își arătă oamenii. Eu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dar nu m-ai Învățat cum să trec apa asta! Nici tu, nici fratele tău dintre bălți! - Măi, Krog, cine e Moru ăsta? Enkim se strecurase, neauzit, În spatele meu. - Moru, of, of. Măi, Enkim, măi, știi tu să faci un trunchi scobit cum au oamenii bălților? - Habar n-am, dar dacă vrei să trecem În partea cealaltă, nu e nevoie de trunchi scobit. - Nu știu să calc apa. - Eu știu, Îmi zise el și mă trase după el spre mal. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Moru ăsta? Enkim se strecurase, neauzit, În spatele meu. - Moru, of, of. Măi, Enkim, măi, știi tu să faci un trunchi scobit cum au oamenii bălților? - Habar n-am, dar dacă vrei să trecem În partea cealaltă, nu e nevoie de trunchi scobit. - Nu știu să calc apa. - Eu știu, Îmi zise el și mă trase după el spre mal. Pentru câteva clipe, am crezut că dorea să mă ucidă, dar el Îmi strigă În ureche: - Krog e prost! Enkim nu ucide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Enkim. De ce nu te scapă de necaz dacă ești parul ăla care i se scoală lui ori de câte ori vrea? - Tată, am strigat, Îngrozit, căci Îmi vedeam Umbra cu ochii. În clipa aceea am auzit strigătele unor oameni și am zărit câteva trunchiuri scobite, Împinse degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu se auzea decât un murmur prea slab. Erau altfel decât oamenii pe care Îi mai văzusem vreodată, Însă Moru Îmi spusese că aveam să văd o grămadă de ciudățenii În călătorie. Erau mari, Înalți și spătoși, cu pășitorii precum trunchiurile groase de copac, cu piepții largi. Purtau niște blănuri uscate, care scârțâiau ori de câte ori se mișcau, iar capetele le erau acoperite cu țeste de cerbi cărora le păstraseră coarnele. De brațe aveau prinse niște crengi de care atârnau cozi de vulpe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
locul lor. Atunci, de ce erau Încruntați tot timpul? Hm. Poate că din aceeași cauză pentru care, În loc să se joace la marginea satului, țâncii Încordau crengi din acelea cum aveau vânătorii În toată firea, trăgând cu sulițele lor mici Într-un trunchi de copac doborât. Doi bătrâni se plimbau printre ei, fără să-i scape din ochi, certându-i ori de câte ori sulițele mici nu nimereau trunchiul. - Arc, Îmi spuse Vindecătorul lor. Arc și săgeți. Îți spun numele lor, deși nu mai ai nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încordau crengi din acelea cum aveau vânătorii În toată firea, trăgând cu sulițele lor mici Într-un trunchi de copac doborât. Doi bătrâni se plimbau printre ei, fără să-i scape din ochi, certându-i ori de câte ori sulițele mici nu nimereau trunchiul. - Arc, Îmi spuse Vindecătorul lor. Arc și săgeți. Îți spun numele lor, deși nu mai ai nevoie de cuvinte. Nici de ochi. Nici de gură și nici de găurile de jos. - Pfuuh, o să mă dai Umbrei, m-am sumețit eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
apropii de el. Urmăritorii făcuseră la fel, ca să nu le simțim mirosul de oameni, numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut Runei semn să stea locului și am luat-o Înainte, târâș. M-am strecurat printre trunchiuri căzute de copac, m-am făcut una cu mușchiul de pe jos, m-am cufundat În băltoace pline de zoaie și, după o vreme, i-am zărit. Așteptau. Pitiți pe după copaci, ghemuiți de-a lungul unei viroage sau Îngropați În frunziș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla, am zis și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
câmpie, numai că cele pe care le știa el ciripeau nebunește, de ziceai că-s femei ce se ceartă, În timp ce păsările de aici erau la fel de mute ca și Krog. Tot În pădurea aceea am văzut un soi de copaci cu trunchiul gros și răsucit, În care creșteau niște fructe verzi, precum boașele de berbecuț, numai că erau mai mici. Aveau un sâmbure tare În care era să-mi rup dinții și erau grase de ziceai că zăcuseră În untură. Erau gustoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
rărit și, când pe mâna noastră tare au apărut din nou munții, am zărit de-a lungul malului o potecă bătută de om. Spre sfârșitul zilei În care dădusem peste acea potecă, am văzut două stânci groase cam cât un trunchi de copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta. Pe una dintre ele era scrijelit un mistreț care rânea pământul, iar pe cealaltă, un taur În fugă. Am rămas cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
abia născuți dar, de când știu formele astea, parcă și la mare mă uit altfel. Văd lucruri care nu sunt, pricepi? De pildă, văd câteodată niște lucruri care ar putea să plutească pe Marea cea mare și care nu seamănă cu trunchiurile scobite de copac cu care ieșim la pescuit. Alteori văd cum am putea să aducem printre case apa care curge mereu. Dilc mi-a zis că se poate gândi cum să facem lucruri din astea. Casele sunt urâte, dar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei săgeți care s-au Înfipt una lângă alta, alcătuind ceea ce Selat numea un triunghi perfect. - Oh, făcură vânătorii strânși În jurul focului. Triunghi, spuseră și ei cuvântul cel nou. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fel de piei tari și netede, având forma perfectă a unui dreptunghi. Prin urmare, tu vei fi avut prilejul să vezi asemenea copaci pe pieile acelea pe care eu n-aveam să le țin niciodată În mâini: erau copaci cu trunchiuri Înalte și potrivit de groase, scoarța le era acoperită cu un fel de solzi de lemn ce semănau cu figurile lui Selat, iar crengi n-aveau decât sus de tot. Crengile acelea care păreau a fi și frunze În același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
o casă mai mare decât toate: era Înaltă de patru-cinci staturi de om și din pereți i se ițeau niște bulumaci cafenii. Dincolo de acea casă se Întindea un câmp cu ierburi Înalte și grele, presărat cu aceeași copaci groși, cu trunchiuri ca butiile, răsuciți și cu frunze mult prea mărunte pentru atâta lemn. - Krog, ziceai, Îmi spuse Tuni după ce Gula se Îndepărtase deajuns. Albul mă privea din spatele lui, fără să scoată o vorbă. Ziceai că nu se gândește la nimic. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
urmăresc s-au Încumetat, În sfârșit, să pătrundă În deșert. 25. Copacii mari și groși de pâinea-maimuței rămăseseră de mult Îndărătul nostru, iar În locul lor se Înălțau acum copaci uriași, din ce În ce mai deși, cu scoarța neagră, cu frunze mari și cu trunchiul ca o cădere de apă Înghețată. Ierburile, tot mai verzi și mai Înalte, se Îndesiseră și ele, iar animalele din jur se Înmulțeau din ce În ce. Erau capre ca ale noastre, numai că aveau coarnele drepte și lungi, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-se cu frunze mari cât omul și cu crengi lungi precum brazii; era o pădure umedă, În care florile cu miros dulceag sau de hoit abia dacă vedeau lumina zilei și În care nopțile erau mai gălăgioase decât zilele. Dintre trunchiurile copacilor se ridicau lăstari plini de țepi, pe pământ creșteau frunze băloase și mari, șerpi abia ghiciți țâșneau din bălți puturoase, iar păsări galbene și albastre chirăiau precum babele, cuibărindu-se prin frunzișul ce părea să nască niște nori numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lumină ascuțită, amestecându-se cu umbrele pâcloase ale copacilor. Nu trecu mult și Logon dispăru din vedere. Am privit la ceilalți. Dormeau buștean. M-am ridicat din culcuș și am luat-o după Logon. L-am găsit așezat pe un trunchi de copac prăvălit. Arunca În apă cu pietricele. - Nu poți vorbă deloc? Începu el. - Doar așa, i-am răspuns cu vorbe rostite În minte. - Dar poți vorbă În minte fără să te audă? - sopti el, privind cu Înțeles spre tabăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii groși de după ploaie. Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei tufe, ascunși pe jumătate de trunchiurile de copac, ba vreo doi-trei se aflau chiar lângă noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai Înalți decât niște băieței, dar fețele și felul În care se mișcau ne arătară că erau oameni În toată firea. Zâmbeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Krog? N-am răspuns. Eram numai ochi și urechi. Între timp, unii Îl târâseră cu forța pe primul om plecat la drum și-l vârâseră Într-o groapă; acolo, Îl legară de mâini și de picioare, chircindu-l În jurul unui trunchi de copac... M-am zgâit la mărunțeii aceia, din ce În ce mai uluit, dar pe ei Îi apucă un râs Într-atât de zgomotos, Încât se cutremurară frunzele din jur. Apoi, celălalt om veni la groapă Împreună cu femeia cu care se Împreunase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]