5,154 matches
-
patruzeci de jocuri. Foamea, nu necesitatea este mama invențiilor Am aflat că inginerul meu de ricșe folosise un computer mai vechi și câteva date furate de pe rețeaua internet pentru a încărca patruzeci de jocuri în memoria neuzată a videocasetei. Eram uimit și impresionat. Da, e adevărat, era un act cras de piraterie, dar geniul său mă copleșise. Un chinez cu cel mai redus nivel de educație descoperise o modalitate de a crea un produs sofisticat pe care să îl vândă clienților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Iar acum, pe individ îl aștepta execuția. Poliția era din ce în ce mai vicleană. Brad termină cu împachetatul, își plăti factura și porni repede spre mașina sa. Capitolul 74 Autoproclamatul artist ecologist Mark Sanger, recent întors dintr-o călătorie în Costa Rica, ridică privirea uimit de la computerul lui, când patru bărbați țâșniră pe ușă în apartamentul lui din Berkeley. Bărbații erau îmbrăcați din cap până-n picioare în costume albastre din cauciuc, pentru materiale periculoase, cu căști mari de cauciuc și viziere mari, mănuși de cauciuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
e În căutarea unor „țeluri mai sublime“. Însă, dacă e să mă Întrebi pe mine, problema lui Platon, ca și a multor altora, era că nu au avut parte niciodată de o partidă splendidă de sex. Armanoush s-a uitat uimită la prietena ei. — Credeam că-ți place filozofia... s-a bâlbâit fără să știe prea bine de ce spusese chestia aia. — Admir filozofia, a admis Asya. Însă asta nu Înseamnă neapărat că sunt de acord cu filozofii. — Să Înțeleg că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
s-a uitat la rândul ei curioasă la familia sa, În timp ce continua să mestece zgomotos o bucată de sucuk. A Înghițit-o, a râgâit și tocmai În clipa În care părea să alunece din nou În lumea ei, i-a uimit pe toți cu acuratețea memoriei ei. — Asya, draga mea, o să-ți torn plumb și o să fac să crape deochiul care a fost aruncat asupra ta. — Îți mulțumesc, Petite-Ma. Asya a zâmbit. Pe când Asya era doar o fetiță, Petite-Ma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o să fie tristă“. Vă puteți imagina fără prea mare trudă dexteritatea pe care mama a fost nevoită s-o capete spre a menaja și capra, și varza, făcînd slalom Între tată, mamă și mătușă. De altfel, nu veți fi prea uimiți să aflați că obținea În fiecare an la școală premiul Întîi la politețe. N-ar fi trebuit să mă mir nici cînd mi-a cerut s-o las În pace pe Maryse: nu-i dădeam oare prilejul să rostească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
după o proiecție a filmului Jules și Jim - În sfîrșit, eu eram cel care Îl invita pa tata la o proiecție privată - și văzusem că Își dădea osteneala pentru acel domn care era „tatăl lui François“. Tata, volubil, entuziast, Îl uimise pe Truffaut printr-o impecabilă expunere asupra filmulu. Revăd În minte sala unde se Întîmpla evenimentul, un cinematograf care Între timp a dispărut. Îl revăd pe tata, revăd gesturile lui ample cu ambele mîini, aud vibrînd glasul lui puternic - cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
acest pervaz de fereastră și m-am uitat la proaspătul cer senin de primăvară... Acesta e adevărul... * Inocență și curaj, miracol și neprevăzut, îndrăzneală și entuziasm, energie și exaltare, inconștiență și ardoare, astfel și în nenumărate alte feluri se înființează, uimește și există tot ceea ce apare nou, ivit ca iarba pe dealuri în pragul primăverii, ca puii de ied care țopăie sau mînjii neastîmpărați care galopează liberi pentru că nu pot fi nicicum altfel decît așa... Tineretul din ziua de azi... Dar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ivi atît de multe necazuri, conflicte și neînțelegeri dacă am fi mai aproape, fiecare, de acest soare al afectivității necondiționate... de faptul miraculos de a înțelege instantaneu, de capacitatea de a ne entuziasma, de a simți și de a ne uimi în fața adevărului plin de minunății al existenței... de exemplu, de faptul că atunci cînd apare primăvara în fiecare an, totul se însuflețește, se transmite acea energie a naturii care reînvie, bucuria de a fi pur și simplu... cerul senin și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
intense și certitudine... asta constată Romeo la sirena care cîntă în fața lui... deodată, ea se apropie de marginea scenei, vine în direcția lui, acum chiar în fața lui, de parcă ar fi vrut să-i facă acest cadou al apropierii... l-a uimit pe neașteptate... “Această melodie are un mesaj foarte clar: o iubire enormă”, spune sirena la un moment dat, iar Romeo înțelege iarăși că există o telepatie intensă între el și ea... ceea ce e un noroc, la urma urmei... sau nu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului, ochii lui Porfiri Petrovici, au uimit-o. Mai precis, genele sale, blonde până aproape de transparență. Nu și-a mai putut lua ochii de la ele odată ce le-a observat. Clipea des și părea că o făcea cu înțeles, a așteptare sau viclenie, o viclenie specific feminină, întrucâtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ajunsă lângă masă, Zoia lăsă cutia să îi scape printre degete cu o bucurie mare, după care, mărind suspansul, își făcu de lucru cu o cheieță, chicotind înfundat. Când în sfârșit desfăcuse capacul, Zoia împinse cutia înspre tânăra sa prietenă. Uimită de culorile calde ale bancnotelor și nevenindu-i să creadă, Lilia se apropie de masă temătoare ca și cum acestea ar putea să o ardă. ă Unde? întrebă ea. ă Parcul Petrovski. ă Ai cui sunt? ă Ai noștri! strigă Zoia. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
astea. Venea des pe la Fraulein Keller și întodeauna mă voia pe mine. Zoia, tu ai fost pe la Fraulein Keller ieri seară? Aveai să îmi spui ceva despre Vera? Fraulein Keller spunea că... ă Despre ce tot vorbești , fato? Lilia fu uimită de lipsa de înțelegere a Zoiei și arătă din nou înspre bani. ă Zoia, trebuie să anunțăm poliția. ă Nu! Nu înțelegi? Vor vrea să le dăm banii înapoi. ă Dar Zoia, nu sunt ai noștri. Fața Zoiei deveni severă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
O Noapte de Bucurie' cu o voce de tenor perfect acceptabilă: Ca un moment ai trecut, Noapte de bucurie am cunoscut... Interludiul fu destul pentru a-l pune pe Virginski pe gânduri. Își aduse aminte de țelul său și fu uimit cât de aproape a fost ca să-l pericliteze. Se pornise în urmărirea ofițerilor de cavalerie ferm convins că aceștia îl vor duce la Lilia. Însă gândul că Lilia ar putea avea vreo legătură cu acești bărbați îl dezgustase profund. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să plecați acum? îl întrebă ea de parcă prezența lui o stânjenea. Era cât pe ce să îi spună că nu avea niciun drept să îl pună pe liber. În schimb o întrebă: ă Tu de ce te temi, Raia? Întrebarea o uimi. ă De ceea ce se teme toată lumea, răspunse ea după o secundă. Să nu îmbătrânesc. Să nu îmi pierd frumusețea. Să nu mai pot lucra. ă Te temi că te vei elibera de aici? ă Foamea nu înseamnă libertate. ă Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și de asemenea cu cerneală roșie - traducerea rusească a paginii la cere tocmai se uitase. În ea, porpoziția ' Insist deci asupra acuzației mele' era de asemenea subliniată. În traducerea rusească, cuvintele imediat următoare erau: 'Tatăl Credinței va fi distrugătorul Înțelepciunii.' Uimit de acestă afirmație ciudată, el verifică textul original franțuzesc. Acolo, după fraza subliniată, citi: ' sous le régime aboli par Luther et la révolution franșaise, l’homme, autant que le comportait le progrès de son industrie, pouvait être heureux...' Traducerea rusească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Parcul Petrovski? Porfiri șopti melodramatic cuvintele din biletul anonim. Nu am știut până când nu mi-ai spus că Zoia a descoperit cadavrele. Expresia lui Porfiri deveni îndurerată în timp ce își pregătea întrebarea următoare. Goriancikov a fost unul din clienții tăi. Lilia, uimită de descoperirea lui, încă aștepta o explicație din partea lui, așa că Porfiri continuă: Când ai pomenit numele lui Goriancikov, ceva din tonul tău te-a dat de gol. Îl cunoșteai, altfel nu înțeleg de ce ți-ar mai spus Pavel Pavelovici despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ăia, vă zic eu. L-am privit tot timpul. Nu aveam cum să nu-l văd. Chiar dacă era un tip așa de mic, spuse Dmitri înfocat. ă Poate că a ieșit pe fereastră atunci! spuse Porfiri. ă Nu! strigă Dmitri, uimit de prostia lui Porfiri. Nu există nicio fereastră. E camera de sub scări. ă Am înțeles. Foarte interesant. ă Cred că este un fel de spiriduș, nu credeți? ă Eu înclin spre o explicație mai rațională. ă Un vrăjitor atunci? Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dădu din cap. ă Nu mi-a plăcut să mă uit la ele. ă Haida de! Un băiat de vârsta ta! Ascultă, nu te voi aresta fiindcă te-ai uitat la câteva poze deocheate. Spune adevărul acuma, Keșa. Băiatul fu uimit să-și audă numele de la Salitov. Ce ai făcut cu fotografiile? ă Nu am vrut să le iau! Nu am vrut să mă uit la ele! insită Keșa înfierbântat. ă Cum așa? Ești un skopsy? Ți-ai tăiat cumva coaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Virginski se apropie de luminile din vitrina farmaciei lui Friedlander și constată cu uimire că acestea erau sticle simple umplute cu lichid colorat și luminate din spate. Inconștient, își întoarse înspre intrarea în care îl văzuse pe vagabond și fu uimit să vadă că aceasta era pustie. § Hotelul Adrianopole era o structură joasă de lemn așezată strașnic la marginea lui Bolshoi Propsect, o arătare compactă sub cerul fără niciun nor. Pe alocuri, bârnele erau pline de funingine ca și cum cineva încercase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
uniformă soioasă deschisă la brăcinar peste o vestă decolorată. Portarul îi întâmpină pe cei doi cu o expresie insolentă: ă O cameră pentru o oră, nu-i așa? ă Cum îți permiți? strigă Salitov. Viteza cu care se înfurie îl uimi până și pe Porfiri. ă Îl căutăm pe băiat, Dmitri. Chestiuni de poliție. Eu sunt magistrat investigator. Acest domn este locotenent de poliție. ă Ce a făcut, țigănușul? ă Spunei că vrem să îi dăm premiul. Din partea Țarului. Portarul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
astfel încât își măsura atent mersul pentru a rămâne pe picoare. Apoi, pe măsură ce o trăsură se apropia de el, venind din direcția opusă, Virginski se întoarse brusc și o luă la fugă în urma acesteia. Puterea de a rămâne în picioare îl uimi, iar manevra îl surpinse, dar în același timp îi oferea și un oarecare comfort. Nu neapărat fiindcă dosul trăsurii îl proteja de vremea rea, ci fiindcă aceasta îl va împiedica să-l privească pe vagabond, dacă acesta se mai afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
trecea prin minte să se uite și în magazinul nemțesc. Era prea puțin probabil, doar, ca acesta, uitându-se de oricine sau orice s-ar putea uita, să se uite și în interiorul unui astfel de local. Bărbatul trecu mai departe, uimindu-l din nou pe Virginski cu viteza sa. ă Vă ajut cu ceva? Virginski se întoarse. Un bărbat mieros și elegant îmbrăcat, în jur la vreo treizeci de ani, stătea în fața lui, lăsându-și capul pe spate pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
erau din nou prezenți în calitate de martori oficiali și se încruntau dezaprobator la exuberanța lui Pervoiedov, în timp ce Porfiri Petrovici zâmbea cu indulgență. ă Am fost foarte suprins când l-am auzit pe prokuror folosind cuvântul 'imediat', iar tonul său m-a uimit. Avea ceva urgent în el. Am făcut tot posibilul ca să nu fiu reținut în altă parte și să tărăgănăm treaba. ă Ne va însoți și prokurorul Liputin? ă Cred că nu, spuse Porfiri, cu un zîmbetul încordat. Simt că vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vă va oferi un țap ispășitor. Prokurorul Liputin își mușca buza de jos gânditor. ă Sunt rus, Porfiri Petrovici. Bineînțels că joc jocuri de noroc. Capitolul douăzeci și patru În timp ce fata dormea Petele bruște de verde pe trotuarul acoperit de zăpadă îl uimiră pe Porfiri. Poate că el era singurul locuitor al St Petersburgului care uitase în ce perioadă a anului se aflau, însă prospețimea verdelui și întunecimea lui îl ajutară să-și reamintească. Cumpărători grăbiți ieșeau afară din piața acoperită Gostini Dvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nimeni. Porfiri intră ezitant. Se uită în ochii femeii timp îndelungat, găsind ceva în ei pe care aproape că-l înțelese. ă Nu-i aici, spuse ea cu vocea goală. ă De ce te bate bărbatul dumitale? întrebă Porfiri și păru uimit de propriile sale cuvinte. Frică și perpelxitate i se puteau citi pe fața. ă Ai fi drăguță dacă nu te-ar bate. ă Când a fost aici ultima dată? Virginski? lătră Salitov. Haide! Haide! ă Tocmai acum. Se uita încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]