3,608 matches
-
definitivă - a notat aceste cuvinte memorabile: „Atunci, În ultimele clipe ale oamenilor al căror orizont nu a fost niciodată mai departe decît ziua de mîine, putem Înțelege tragedia profundă care circumscrie viața proletariatului din toată lumea. Ochii lor muribunzi fac un umil apel la iertare și, adesea, o pledoarie disperată pentru consolare, care se pierde În gol, la fel cum și trupurile lor se vor pierde curînd În magnitudinea misterului care ne Înconjoară.“ Neputînd să-și continue altfel călătoria, cei doi decideau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fermă pe care ne-a făcut-o: «Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond», arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate, pîine, brînză și pături a aprins o scînteie care a scos la lumină o dureroasă delimitare. În tot cazul, se găseau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
celor care trebuie să-i Întrețină. Atunci, În ultimele clipe ale oamenilor al căror orizont nu a fost niciodată mai departe decît ziua de mîine, putem Înțelege tragedia profundă care circumscrie viața proletariatului din toată lumea. Ochii lor muribunzi fac un umil apel la iertare și, adesea, o pledoarie disperată pentru consolare, care se pierde În gol, la fel cum și trupurile lor se vor pierde curînd În magnitudinea misterului care ne Înconjoară. Nu-mi stă În puteri să spun cît va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
12-VIII-1994 Francisc în lume 1993 Francisc, sărac de bunăvoie Trecând atent printre păcate Smerit, prin lume el străbate ... De-i vânt, furtună sau e ploaie Cu-a lui sărăcăcioase straie Disprețuind mândria lumii Dorește ca martir, păgânii Să îl facă ... Umila-i viață-n gura lumii E-o nebunie ne-nțeleasă Din lipsuri, el își vrea mireasă... Deși-i disprețuit de unii El dovedește că nebunii Sunt cei cărora nu le pasă C-a lumii față păcătoasă O să treacă ... De jale plin
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
plângând îl doare Că în nebuna goană-a lumii Creștinii ... se poartă ca păgânii ... Că nimeni nu e azi sub soare S-aprindă a inimii candoare Și-n focul dragostei fierbinte Pe Crist ce iese din morminte Să-l adore ... Umil, tăcut în fața stâncii Pe-Alvernia se pironește ... Cu Crist pe cruce se-nfrățește ... Așa-nțelege-n truda muncii Cu nimbul strălucind al Cucii S-adune suflete-n topaze Ce răspândi-vor mii de raze Pe altare ... Din tot creatul își găsește
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
slăvesc pe Cel Preasfânt! Bun părinte, vino iară Cu seraficul tău duh, Să răsune Pace, Bine! Pe pământ și în văzduh. Cheamă-ți fiii pe-a ta urmă, Plini de zel și de virtuți; Fă-i aprinși de sfinte doruri, Umili, blânzi și sărăcuți. Cheamă lumea la iubire, La-nfrățirea tuturor; Domnul cerului plinească Dorul său cel arzător: Ca în lume să domnească Doar o turmă și-un păstor! Versuri inspirate de statuia Sf. Francisc îngenuncheat și „arestat” în biserica amenajată
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
întregul univers să i se alăture în a-l lăuda pe „mi’ Signore”, „Domnul meu”: fratele soare, fratele vânt, fratele foc, frumos și vesel și puternic, sora lună și stelele ce-n noapte lucesc ca nestematele, sora apă, cea utilă, umilă, prețioasă și castă, maica noastră pământul, cei care iartă din dragoste, cei care suferă boli și încercări și în sfârșit sora noastră moarte. Simțind că se apropie sfârșitul, Francisc roagă să fie dus lângă mănăstirea Sf. Damian, să poată asculta
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sau în starea celibatară, ca meseriași, funcționari, ostași, politicieni, oameni de știință, artiști plastici sau poeți, medici sau bolnavi, bogați sau săraci, - sunt toți oamenii, cărora Sf. Părinte Francisc în scrisoarea „Către toți credincioșii” le spune: „Scump și sfânt, plăcut, umil, împăciuitor și dulce, vrednic de iubire și de dorit mai presus de orice lucru este a avea un astfel de frate și un astfel de fiu: Domnul nostru Isus Cristos”. Ca și pentru Sf. Francisc, pentru oricine dorește să fie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Mai împăcat cu oamenii, cu viața, cu mine însumi. Așa sunt în pragul unui nou fel de a fi. Chemat. Mă așteaptă Cor te giul și toți cei ce fac parte dintr-însul. Prin predestinație. Pornim la drum, mici și umili, dar puternici, de nezdruncinat. Avem ceva de făcut în viața aceasta, și o vom face cu prețul oricăror sacrificii. Al vieții, poate! Mitul micilor fericiri care se pierd - nici el nu ne va putea reține. Pentru că fericirea cea mare și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
urmare a invitației amabile a regizorului (Sigfried). Mai mult ca oricând, umblu și mă mișc ca la curtea Spaniei. Apare conștiința rolului propriu în univers, a funcției pe care numai singur o poți împlini, a necesității pentru omenire (în sensul umil al cuvântului) de a răsfrânge prin tine ceea ce ai pri mit de la dânsa... 20 martie 1955 Prin ce ar fi mari cuvintele, scrierile, dacă nu le-am da sânge din sângele nostru rostindu-le, scriindu le, citindu-le, crezându-le
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
linguri de bucătărie, tocătoare, umerașe. Aflate printre dulapuri, noptiere, paturi, scaune și mese, sicriele arătau cât se poate de banal - chiar ca o mobilă pentru când te muți sub pământ. Nu exista aici, în atelier, nimic care să se cocoșeze umil, în jur zăceau risipite obiecte ce i se înfățișau ochiului cu o mai mare claritate decât exprimat în cuvinte. N-aveau nevoie de nici o vorbărie despre viață și moarte - erau ceea ce-ți trebuie ca să trăiești și ca să mori. Tâmplarul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în toiul unui concert extraordinar, savurându-și clipa horațiană. "Carpe diem quam minimum credula postero" ("Bucură-te de ziua aceasta, încrede-te cât mai puțin în ce va fi mâine.") (Horatiu) Parcă-l văd pe Marele Maestru Concertant aplecându-se umil înaintea furnicii, cerșindu-i cu disperare în glas un bob de grâu, pe care însă nu-l va primi. O, sărmanul artist muzicant, bietul de el! "Dar de-acuși s-a isprăvit... Cri-cri-cri toamnă gri, Tare-s mic și necăjit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Avantajul postului ar fi că nu ar trebui să faci mai nimic, îmi spune Chef, doar să aduc consumabilele cu mașina, să completez tabele și să întrețin aspiratoarele. Refuz cât se poate de politicos, impresionat de forma aceasta de prietenie umilă. Cu totala mea lipsă de talent managerial, aș produce o catastrofă, chiar și printre nettoyeurs, avansez ca scuză. Cu trecerea timpului, îmi dau seama că intervalul în care l-am avut ca șef pe Chef a fost unul dintre cele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în cap de parcă ar fi căzut în cuva cu gelatină, preocupat tot timpul de tunigul și elogiul mașinii sale, un Golf obosit. Am spus deseori rugăciunea Tatăl Nostru împreună cu Dona Maria fără îndoială o sfântă, o ocrotitoare a tuturor meseriilor umile din lume eu în limba română, ea în portugheză. Căutam o cameră mică, un birou mai ferit, la capăt de coridor și începeam să ne rugăm în șoaptă. Abia atunci am înțeles ce înseamnă o "biserică": a fi împreună. Atât
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
România, pe care a vizitat-o chiar în noiembrie 1989. Să mă enervez? Ca occidental și observator neutru, are dreptate când descrie mizeria de atunci. Sau modul în care a fost exemplar stoarsă de bani de la aeroport până în cel mai umil sat pe care l-a vizitat. Să continui seria interogațiilor mele asupra teribilei condiții de român? Despre diplomația informală practicată de noi, studenții români, în astfel de ocazii, mai eficientă decât a anumitor funcționari agramați de la MAE din București, trimiși
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cititorilor revistei Secolul 20, în care urmează să apară un fragment din recentul dumneavoastră roman, Vlăstarul cuvântului, vă rog să ne vorbiți despre semnificația acestei opere. Ce exprimă ea și în ce măsură vă exprimă? I.M. Este povestea unui tânăr de condiție umilă, recuperat prin educație, dar în care stăruie instincte vindicative. Cartea vorbește și despe sterilitatea sentimentelor egocentrice de culpabilitate și autopedepsire, care nu sunt decât o altă formă de opresiune distructivă. Este o carte despre remușcare și reconciliere, despre tentativa de
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
va fi înțepat cu un ac lung, lung de tot, mai lung decât țeava unui tun de 155. După cum se anunță, helvetul Gaspard Holzgang și-a părăsit postul de pază la Cetatea Vaticanului, dispărând fără să lase adresă, urmă sau umilă înștiințare. Secretariatul a anunțat poliția italiană să-l găsească nu pentru a-i tăia capul (ce era în capul lui încă nu se știe), ci ca să-i confiște actul de cetățean al Sfintei Cetăți. Pe baza acestui act, helvetul s-
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
-și petreacă anii cei mai frumoși ai vieții în închisoare, frustrându-și contemporanii de tot ceea ce le-ar putea da munca sa liberă...”. Toți trei au de apărat un om, și-l apără, găsind deodată în această acțiune - singura definiție, umila și suprema definiție a ceea ce-i unește: „Noi înșine, intelectuali...”, scriu cei trei. Noi înșine, intelectuali, știm - cu spaimă și durere - că nu cărțile, nu premiile, nu imnurile de glorie din cronici constituie rațiunea noastră de a fi. Ci apărarea
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Veronicăi Când mă gândesc la primele întrebări-răspunsuri privind dragostea trupească, îmi apar în minte instantaneu câteva obiecte-simbol: chiloții tetra, pliculețul cu fluturaș, masa de bucătărie și undeva, departe, fluturând deasupra contingentului, halatul Veronicăi. În epoca G-string-ului, e greu de imaginat umilul și ubicuul chilot tetra. Era confecționat din bumbac reiat, avea tiv cu elastic în talie, o croială cincizecistă și o singură (non)culoare: alb. Și însoțea cu fidelitate femeia română din cea mai fragedă copilărie până pe ultimul drum (nu de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mai puțin controversabil - strat al realității. Dar oricine știe pe propria-i piele că existența e un lucru complex și contradictoriu: chiar și demult răposatele lecții de materialism dialectic ne băgau în cap acest neliniștitor adevăr. Orice obiect, oricât de umil, conține germenii contradicției sale. Ce vreau să spun este că până și chilotul tetra, zis „moartea pasiunii“, poate căpăta, la o analiză mai atentă, nebănuite conotații... erotice, ba chiar pasionale. Aici aș putea intercala o lungă dizertație despre esența eroticului
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
o omidă uriașă, jenantă (nu știu dacă se poate spune despre o omidă că este jenantă!). Horor. Pe cât de frumoase sunt picioarele goale la mare sau în sandale, vara, pe atât de aiurea mi se păreau la ora de sport: umile, lipite de parchet, într-o solidaritate respingătoare. Erau chiar corpurile noastre, dezbrăcate, concentrate acolo și perfect aliniate. Aveam 12 ani când m-am îndrăgostit de un băiat de 14. Băiatul era frumos și desena minunat. Pe undeva prin casa părinților
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mulțime. Simt parcă și acum inima mea strângându-se de milă, de dezgust și de revoltă... Imaginea scenelor acestea m-a urmărit multă vreme. Amintirea lor intră cu mult în cazurile care m-au făcut să privesc întotdeauna cu îngăduință umila mulțime a ghetourilor noastre și care m-a oprit de a adresa vreodată, la mânie, ca pe o injurie, cuvântul pe care l-am auzit în jurul meu atât de des: "măi jidane!". Cei doi sau trei ani de agitație, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nu poate vedea lucrurile altfel, și de aceea acum, în mijlocul prietenilor, face cu căldură elogiul prieteniei. "Căci numai acolo e sfatul, e sprijinul, e puterea, e nădejdea". Viața lui proprie nu e o luminoasă pildă? A început ca un muncitor umil, și a lucrat fără preget, fără oboseală înaintând mereu. Iar dacă n-a șovăit niciodată, și dacă niciodată n-a pierdut nădejdea, e că n-a mers singur și că mândria nu l-a stăpânit. Și înșirarea clipelor trecute, privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a apărut puternic și în România. Un exemplu relevant relativ la acest subiect este Gustav Hlinka, foarte criticat la un moment dat de către unii așa ziși critici de artă, care spuneau că Domnia sa greșește atunci când face tablouri cu latura octogonală. După umila mea părere, aici putem să spunem fără greșeală că este vorba de o îngustime în gândire și că artistul trebuie lăsat să-și dezvolte talentul creator acolo unde are mediul propice. Redau mai jos o lucrare a lui Gustav Hlinka
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
direct și expresiv articulat, umorul e mai puțin agresiv, iar factura ansamblului compozițional mai însuflețită, mai spontan exprimată plastic.” Prof. Constantin Alexandrescu - Directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. ,,...Punctul forte al operei sculptorului îl constituie, după umila mea părere, lucrările de artă naivă, unde autorul excelează prin surprinderea atmosferei satului moldovean și prin creionarea unor chipuri de oameni pe care-i cunoaște și prezintă inspirat, cu dragoste și prețuire. Numim pentru exemplificare: Au intrat la apă, Cetatea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]