4,618 matches
-
în bucătărie, că acolo o să mănânce. Femeia aceea știa de obiceiul copiilor de a mânca în sufragerie, dar puțin îi păsa, deși era foarte limpede că nimeni nu-și poate înghiți supa când la doi pași o femeie își pilește unghiile arătându-și pulpele lungi și arămii și sânii cu sfârcuri aproape negre. Nu avea rost să-i spună nimic, nici măcar să-i atragă atenția asupra ținutei. Intuise că atâta așteaptă ca să-și dea drumul la gură și s-o umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sunt totul, pentru că, pe măsură ce urci, treptele sunt mai piezișe, mai oblice, mai drepte, mai înalte totodată și mereu mai lustruite și nu pot fi urcate decât anevoie, chiar pe brânci, proptindu-te în podul palmelor și înaintând sprijinindu-te în unghii, pentru că nu există puncte de sprijin decât în tine, adică vrei să ajungi acolo, în vârf, sau puncte de sprijin în celălalt care te cheamă, dar trebuie să fie în stare să te cheme într-un fel deosebit cât străbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
maximum. Cel puțin Andrei Vlădescu așa înțelegea lucrurile. Părea să fie într-adevăr așa până în clipa în care Ileana Roman, probabil cea mai tracasată de câte se petreceau, n-a mai reușit să se stăpânească, a înfipt un deget cu unghie ascuțită în pieptul lui Radu Dascălu, care clipea foarte des dintr-odată, a tras adânc în piept fumul țigării ținute în cealaltă mână și i-a zis: „Ascultă, ai de gând să-mi spui ce dracului se întâmplă? Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tine. Și dacă-mi zic că nu trebuie să sufăr... E simplu. Mă golesc, mă oblig să mă golesc de gânduri. Mă uit în oglindă, mă așez pe scăunelul din fața ei și-mi pieptăn părul până strălucește. Îmi dau pe unghii, încet-încet, cu ojă roșie, din cea pe care n-o poți suferi, dar nu cred că-mi mai pasă atunci. Îmi întăresc cu creion negru genele. Îmi pun o umbră de culoare pe pleoape. Mă admir, mă admir cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bine că n-aș putea. Dar ești uneori atât de dur, încât îmi spun că asta ar fi singura mea scăpare: să te urăsc.“ „Și pe urmă?“ „Pe urmă, nu știu. Pe urmă să-mi dau cu ojă roșie pe unghii. Probabil o să se prăbușească lumea cu mine sau o să prăbușească lumea în general, habar n-am, nici nu vreau să aflu... De ce te ridici? Unde te duci? Încă nu e târziu!“ „Veneam lângă tine, nu plec încă.“ „Bine, stai aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
le-a mai măturat o dată, însă parchetul se încăpățâna să rămână închis la culoare, iar pereții înnegriți, cu pete mai deschise în locurile unde se aflaseră tablouri sau mobile. Îl usturau mâinile, i se înroșiseră buricele degetelor și pielea din jurul unghiilor se albise și se umflase, încrețită, mergea îndoit de la mijloc. S-a așezat pe un scaun în mijlocul acelui spațiu gol în care își mutase patul îngust și în care nu se mai aflau decât o masă scundă și un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar trebui să fac, să mă las purtată sau să aștept și să am răbdare pentru că mă va căuta până la urmă, atunci când va veni vremea, va coborî din turnul lui, pe care în zadar îl zgâlțâi și îl zgârii cu unghiile, și va porni cu mine în lume, așa, nebună cum sunt, și mi se va părea că totul e o pajiște însorită și că zilele sunt fără sfârșit și ne va fi bine și ne vom distra, o, Doamne, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înapoi pe scară ca să intru în sală, dar tata m-a prins și a spus: „Unde te duci?“, și atunci am știut că totul se terminase. L-am lovit cu pumnii și chiar am încercat să-i zgârii obrazul cu unghiile. Pentru prima și unica dată în viața lui, tata a înjurat și m-a plesnit tare peste față. După aceea, toți am fost foarte tăcuți. În mașină, în drum spre casă, mă prefăceam că dorm, dar în realitate țineam ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
jocuri stupide în aer liber. Fără să-și dea seama, Hilary își canaliză agitația spre vârfurile degetelor care se întindeau spre un castron cu fructe de lângă canapea și culegeau rând pe rând boabele de struguri; le curăța pe fiecare cu unghiile ei lungi și apoi și le arunca în gură. În poala ei începuse să se formeze o grămăjoară de coji. Nu e deloc genul meu de emisiune, spuse Alan. Dar nu-l disprețuiesc. Trebuie să faci emisiuni pentru publicul larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ochii mari și preț de câteva secunde se abținu să răspundă. Întinse mâna stângă spre un bol cu fructe așezat între două sfeșnice de argint și rupse un mic ciorchine de struguri, începând să-i decojească încet boabele, introducându-și unghia lungă între coajă și pulpa vineție. — Ne-am mai întâlnit oare undeva? întrebă ea brusc. Nu, spuse Phoebe. Nu, nu cred. De ce? — Voiam doar să știu, spuse ea, terminând un ciorchine și începând altul, ce te face să crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și simplu nu-ți vine să crezi. Am mototolit ziarul și l-am azvârlit în cameră, într-un acces de furie. Ticăloșii! Graham mă privi uimit. — Ce s-a întâmplat? Inițial, n-am putut să răspund; stăteam și-mi rodeam unghiile. Apoi am spus: — Vână, asta am scris. Nu are vână.. Luă ziarul și studie din nou propoziția. Un zâmbet îi miji pe față. — A, vână... Apoi zâmbetul se transformă în chicoteală, chicoteala în râs și râsul se dezlănțui în hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cartea ești tu. Era total absurd. — Dar e ridicol. Nici măcar n-am cunoscut-o pe Tabitha Winshaw. În 1982 nici nu știam de exsitența celuilalt. — Ei bine, ea știa evident de a ta. Findlay se rezemă de perete, examinându-și unghiile și savurând confuzia în care mă aruncase informația oferită de el. După un timp - și mai mult din răutate, bănuiesc - speculă cu răceală: — Poate că reputația ta literară a ajuns la urechile ei, Michael. O fi citit o cronică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
s-a oferit această slujbă. Prin femeia aceea, Alice Hastings, pe care am cunoscut-o întâmplător în tren. — Cred că vei descoperi că a fost un aranjament. Findlay scosese de undeva o scobitoare și își scotea cu ea murdăria de sub unghia policarului. Dar n-o văzusem în viața mea. Și ai mai văzut-o de atunci? — Nu, n-am mai văzut-o, cel puțin atât cât să merite să vorbesc despre asta. Cam ciudat, nu? În cât timp? În opt ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Sloane, trăgându-l pe Michael de mânecă. Adăugă în șoaptă. E dusă, săraca. N-o băga în seamă. Să n-o zăpăcim și mai mult. Hilary rămase singură cu mătușa ei. Rămase un timp în picioare în fața focului, mușcându-și unghiile și străduindu-se să înțeleagă ultima sugestie derutantă a lui Michael. — Mătușică, spuse ea, după un minut sau două. Ești foarte sigură că ai vorbit cu tata aici? — Foarte sigură, spuse Tabitha. Își închise cartea și o băgă în săculețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe picioare, și o bluză fără mâneci pufoasă (sau blănoasă?ă care i se mula pe sâni și se termina la vreo cinci centrimetri deasupra buricului. Părul lung, negru-tăciune, i se revărsa pe umeri ca o pătură groasă și strălucitoare. Unghiile de la mâini și picioare Îi erau date cu lac de un alb sclipitor, care părea a emana o luminiscență dinlăuntru, iar tocurile sandalelor decupate la vârf adăugau Încă vreo opt centrimetri corpului care avea și așa un metru optzeci Înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fi dat vreodată naștere unui copil - sau că avea să facă vreodată una ca asta. Intrau și ieșeau pe ușă, se prelingeau grațios pe tocurile lor cui de zece centimetri până la biroul meu și Întindeau mâini albe ca laptele cu unghii lăcuite și se prezentau: „Jocelyn, care lucrează cu Hope“, „Nicole, de la departamentul de modă“, sau „Stef, care răspunde de accesorii vestimentare“. Una singură, Shayna, avea ceva mai puțin de un metru șaptezeci și cinci, dar era atât de firavă, Încât părea imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o culoare nemaipomenită? Un strat Marshmallow și unul Ballet Slipper. De fapt, am aplicat mai Întâi Ballet Slipper și abia pe urmă stratul următor, pentru finisaj. E perfect, e o culoare deschisă, fără să pară că ți-ai dat pe unghii cu alb turbat. Cred că o să folosesc lacul ăsta ori de câte ori Îmi fac manichiura! După care s-a răsucit pe călcâie și a plecat. A, da, mă bucur și eu de cunoștință, i-am zis eu În gând, cu ochii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
da, mă bucur și eu de cunoștință, i-am zis eu În gând, cu ochii la spinarea care se Îndepărta țanțoș. Mi-a făcut plăcere să fac cunoștință cu toți colegii; toți, mai puțin frumusețea excentrică obsedată de lacul de unghii, au părut foarte drăguți și amabili și doritori să mă cunoască. Emily nu m-a părăsit o clipă și a folosit orice prilej ca să mă Învețe câte ceva. Mi-a oferit din mers câte un comentariu cu privire la cine era important, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
decât o văzusem cu privire la oricine altcineva până atunci. Nu-i așa că e absolut formidabilă? — Ăă, da, sigur, părea foarte drăguță. N-am prea avut ocazia să discutăm, n-a făcut altceva decât, mă-nțelegi tu, să Îmi arate lacul de unghii. Emily a zâmbit larg, cu mândrie. — Da, sigur, dar știi cine e, nu? Mi-am muncit creierii În Încercarea de a-mi aduce aminte dacă semăna cumva cu vreo stea de cinema, cu vreo cântăreață sau cu vreun fotomodel, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lui Emily când Îmi Înmânase celularul - obiect standard pentru toți angajații Runway - și Îmi spusese să răspund Întotdeauna, fuseseră eliminate rapid. Dar dacă dormi? pusesem eu Întrebarea prostească. — Te scoli și răspunzi, răspunsese ea În timp ce-și pilea o unghie ruptă. — Și dacă ești la o cină festivă? — Faci ca orice alt newyorkez și vorbești la masă. Sau dacă ești la un examen ginecologic? — Ei asta-i, ce, la un examen ginecologic te caută-n urechi? Foarte bine. Pricepusem. Uram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de dolari. La naiba! Trebuia să le Încalț. Mi-am smuls din picioare adidașii și șosete Îmbibate de transpirație și am azvârlit totul sub biroul meu. Piciorul drept a intrat ușor, dar nu reușeam sub nici o formă să deschid cu unghiile mele scurte catarama de la cea stângă, până când - gata! am reușit să o descleștez ușor, mi-am strecurat piciorul, iar bretelele au Început imediat să-mi intre În carnea deja umflată. Câteva secunde mai târziu am Închis catarama și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zi În chicineta noastră, dar nu mă puteam hotărî nicicum să fac și așa ceva. Umilința de a-i spăla vasele În fața celorlalți mă făcea să i-o șterg doar cu un șervețel după fiecare mic dejun și să râcâi cu unghiile bucățelele de cașcaval care rămâneau lipite de farfurie. Dacă era prea murdară sau stătuse prea mult În biroul ei, deschideam o sticlă de San Pellegrino pe care o țineam mereu la Îndemână și vărsam câțiva stropi pe ea. Îmi ziceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mâna și trimiteam În zbor tot conținutul tăvii până În capătul celălalt al Încăperii. Și se făcea că ea privea asta șocată, după care, cuprinsă de remușcări, Își cerea din suflet iertare pentru că Îmi vorbise pe un asemenea ton. Dar țăcănitul unghiilor ei În masă m-a readus rapid la realitate, așa că am ridicat În grabă tava și am ieșit cu grijă din birou. — Ahn-dre-ah, Închide ușa! Am nevoie de puțină liniște! a strigat ea. De bună seamă, faptul că pe biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
când abia dacă avea destulă grăsime cât să funcționeze normal, dar nu o puteam ierta pentru că vorbea despre asta. Indiferent cât de prestigioase erau numele respectivilor doctori sau câte succese repurtaseră, nu reușeam să Îmi pese nici cât negru sub unghie de treaba asta Pe la ora unu, activitatea de la birou a Început să se mai anime, pentru că toată lumea se pregătea de pauza de prânz. Nu că ar fi mâncat cineva În pauza de prânz, dar atunci soseau oaspeții. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
speram Întotdeauna când mă Întrerupea În mijloc de propoziție, că Într‑o bună zi telefonul acela avea să se Închidă peste degetele ei perfect manichiurate și că pe chestia asta, cu aceeași ocazie, Îi va va ferfeniți de tot și unghiile acelea impecabile date cu lac roșu. Încă nu avusesem noroc. Mi‑am notat repede să caut restaurantul acela dis‑de‑dimineață - În carnețelul În care notam puhoiul de cereri În veșnică schimbare ale Mirandei - și m‑am năpustit la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]