3,889 matches
-
dintr-un ulm bătrân care crescuse mai jos, sub stânci, și ajunseră cu grijă la poalele acestuia. Doi cai așteptau acolo Înșeuați și gata de plecare. De la oblânc slujitorul scoase niște haine pe care și le traseră În grabă peste veșminte și porniră, ducându-și caii de căpăstru pe cărarea Îngustă. În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se vedea că nu era prima oară când cei doi alegeau acest drum pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
erau Însă pustii. La conac nu se mai afla nimeni În noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde-i ducele, trădătorule, popă viclean și fără Dumnezeu? Unde l-ați dus? Cu mână tremurătoare, Otto arătă spre dosul curții unde se găseau acareturile. Acolo Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un șuvoi de lacrimi. — Domniță, domniță, totul o să fie bine, Încercă omul s-o Încurajeze. Nu putem pierde nici o clipă, trebuie să ne facem nevăzuți, Înainte să bage cineva de seamă ce se Întâmplă. Simeon scoase de sub mantaua Întunecată un veșmânt zdrențuros, de sac, așa cum purtau slujnicele: — Trebuie să Îmbrăcați zdreanța asta nevrednică! Cât mai repede! Adelheid era fericită de Întorsătura neașteptată a lucrurilor, dar și dezamăgită că nu era Bodo cel ce stătea În fața ei. — Unde-i Bodo? Întrebă ea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
în sufletele noastre o stare antagonică disperării, și anume, o notă de optimism, care se degaja din același țăcănit al roților. De data aceasta glasul lor repeta pentru urechile și sufletele noastre un cuvânt de îmbărbătare, de încurajare, având următorul veșmânt fonetic: Nu dis-pe-ra! Nu dis-pe-ra! Nu dis-pe-ra! Pe această notă de acalmie, sora mea Țuki a spart tăcerea cu cea mai prozaică și, în același timp, cea mai frecventă propoziție din lume: Mama, mi-e foame! Da, iubita mea, uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mi-a făcut impresia că cele patru vocale reprezentate de prima literă din alfabet sunt tot atâtea porți împărătești larg deschise spre împărăția lui Dumnezeu. De o parte și de alta a fiecărei porți stau câte doi îngeri copii în veșminte strălucitoare, invitându-te să treci dincolo, să intri în locul de unde cândva, demult, strămoșii noștri Adam și Eva au fost alungați pentru nesocotirea poruncii. Poți intra și tu. Ți se cere doar un singur lucru: fă să se reverse puțin din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
închisă din trei părți de clădiri galbene cu portic, formând un unic ansamblu arhitectural. Piața se varsă către uriașul estuar al râului Tajo, cel care desparte orașul în două. În mijloc tronează statuia ecvestră a regelui José I, ale cărui veșminte te duc cu gândul la Secolul Luminilor. Contemplăm apele tulburi, sprijiniți de parapetul debarcaderului, fojgăiala bancurilor de pești în căutarea hranei: spinările subțiri și negre, ca niște alge marine, unduindu-se în bătaia valurilor pe care le stârnește elicea vaporașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
tablou Familia lui Carol IV al lui Goya, căruia i s-a rezervat o rotondă specială, pentru a putea fi cuprins cu ochiul. Mulțimea culorilor, delirul formelor unor corpuri umane redate cu multă frenezie și plăcere a detaliului, peisajele luxuriante, veșmintele de epocă, bijuteriile de preț, armurile cavalerilor, figurile mitologice, alegoriile biblice, personajele „fluide” ale lui El Greco (o viziune ciudată, anunțând un modern avant la lettre), „pictura întunecată” a lui Goya - enigmatică în simbolismul său lugubru -, sau ororile gen Colosul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
unde se află și azi. Manneken-Pis este foarte iubit aici, i s-au adus de-a lungul veacurilor diverse onoruri militare și civile, a primit numeroase distincții. Aristocrați și oameni din stările de jos i-au dăruit cele mai frumoase veșminte. Garderoba sa, se spune, este cea mai completă și mai variată din câte există pe lume și poate fi admirată în colecțiile fostului Palat Regal. Simpaticul ștrengar îți face cu ochiul din toate vitrinele orașului, de pe tricouri și pliante, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
archebuze. Un arsenal spectaculos, evocând diferite epoci din istoria castelului. Oricât de semeți s-au ținut cei ce l-au locuit, până la urmă, timpul, Marele Adversar, i-a învins pe toți. Ce melancolic să rătăcești prin aceste săli, să privești veșmintele, blazoanele, armurile, potirele lor în absența stăpânilor, trecuți de mult în lumea umbrelor!... Furat, mai mult decât ceilalți, de exponate, pierd urma grupului meu „francez” și mă văd nevoit să-mi asum excursia pe cont propriu. Traversez peluza verde a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
șocul „Tezelor din Iulie”, când mi-a devenit clară ambiția paranoidă a lui Ceaușescu de a crea o dictatură „a lui” într-o altă dictatură, mai largă, cea comunistă, ambiția mea s-a „ascuns”, și-a rupt și ars „hainele, veșmântul” primei ei nașteri și apariții și, astfel, „distrugându-se pe sine”, să poată naște o „altă ambiție”, mai dificilă cu mult - deși nici „prima nu fusese deloc ușoară!” -, mai puțin spectaculoasă, mai puțin „zgomotoasă”, creîndu-și tunelele ei ascunse și îndărătnice
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
meridiane, "în locuri binecuvântate între toate" unde "lupul va sta laolaltă cu mielul, iar leopardul se va culca lângă ied". Și unde, nu-i fie cu supărare lui Isaia, ei continuă să se mănânce ca mai înainte. Ruguri, ghetouri, torturi, veșmântul galben al celor condamnați să fie arși de vii: creștinătatea e un poncif, n-a făcut onoare doctrinei fondatorului său. Acestui "scandal" de care teologul îl exonerează pe Dumnezeul său, preferând să i-l impute unei creaturi lamentabil păcătoase, nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
într-un desiș, în văi. În urmă pe Agapia, se adună nouri și tunetul murmură moale răsunând ca o căruță la poduri în depărtare; zăpușeala crește; într-o bae continuă urc și cobor, pe deasupra văilor, pe sub piscuri îmbrăcate în verdele veșmânt al brazilor. Într-un ochi de poiană zărim turnurile Varatecului; dar mai avem mult. Coborând prin albia pârăului, ne apropiem. Supt un mal, se scaldă două femei goale. Vasile se preface a râde cu hohote. Intrăm cu pas încet în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fapt ce l-a descumpănit pe sultan, care sperase că va găsi grâne și pășuni bogate. Cronicarul turc Sa'adeddin scria că „oastea victorioasă [otomană], necăjită de secetă și foamete, a rătăcit multe zile în acele ținuturi pline de primejdii. Veșmintele ostașilor s-au acoperit de colb și de cenușă, iar nasul și nările lor s-au umplut de praf și de scrum”. Înaintarea s-a făcut cu multă greutate, iar când „ajungeam la popas eram cu toții negrii la față și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
toți boierii săi în cetatea sa de scaun a Sucevei. Și a făcut acolo Ștefan voievod ospăț mare mitropolitului și episcopilor și boierilor săi și întregii lui oștiri. Și mulți viteji a numit atunci și a dăruit multe daruri și veșminte scumpe boierilor săi și vitejilor și întregii lui oștiri. Și pe toți, după vrednicie, i-a trimis pe fiecare la ale sale, și i-a învățat să laude și să binecuvânteze pe Dumnezeu pentru cele întâmplate, căci de la Dumnezeu a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
tinerii husari viteji s-au prăpădit atunci” (Ibidem). După campania din 1481, domnul le face un mare ospăț mitropolitului și episcopilor și boierilor săi, și întregii lui oștiri. „Și mulți viteji a numit atunci și a dăruit multe daruri și veșminte scumpe boierilor săi și vitejilor și întregii lui oștiri” (Ibidem, p.47). Pornind de la textul lui Dlugosz, care a tradus cu „pe mai mulți țărani îi făcu boieri”, s-a considerat că Ștefan cel Mare i-a făcut boieri pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
din 1500, păstrat la Muzeul de Istorie Militară, și cel de la mânăstirea Zografu. Dacă mai adăogăm cele trei nebedernițe și un omofor, care se păstrează la Putna, ne dăm seama de valoarea extraordinară a acestui Muzeu de artă medievală românească. Veșmintele. Fastuoasă trebuie să fi fost și viața la curtea domnului Moldovei, așa cum se poate deduce din portretele votive de la Pătrăuți, Sfântul Ilie, Voroneț și Dobrovăț și, mai ales, cum anume este înfățișat domnul în Tetraevanghelul de la Humor. Până în a doua
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
prin forma elegantă a literelor. Dar, ceea ce îl face de neprețuit, este portretul lui Ștefan cel Mare, primul în ordine cronologică, dar și cel mai veridic, mai aproape de realitate. Astfel, îl putem admira pe bărbatul tânăr cu plete blonde, în veșminte scumpe, a căror croială ne duce cu gândul la Italia secolului al XV-lea. Nu este vorba numai de portretul domnului, ne aflăm în fața unei compoziții bine construite, în care poziția dominantă o ocupă Sfânta Fecioară cu pruncul în brațe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
confirmare, care autorizează renașterea la viață. Inițiatul, înzestrat cu o știință și o putere nouă, după ce a depășit contactul solicitant cu sacrul, primește însemnele și privilegiile legate de noul său statut social și religios (schimbare de nume, tatuaj, portul unor veșminte)”. Această etapă postliminară este doar sugerată adeseori în basme prin motivul soarelui din pieptul eroului/eroinei, semnalând că deja avem în scena mitică un inițiat. Celelalte specii investigate permit pătrunderea în ritualul propriu-zis de inițiere a feciorului ori a fetei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și, mai mult, pe un pământean, fiind accentuată de sentimentul că sferele sacre au devenit accesibile prin puterea flăcăului. Cercetătoarea Silvia Ciubotaru face trimitere în acest context la cultul mithraic, la cel al zeiței Isis și în creștinism unde „un veșmânt al splendoarei” de lumină este hărăzit inițiatului. Îmbrăcă¬mintea uimitoare păstrează cromatica inițiatică: „Cam din brâu până-n pământ/ E vesmânt dalb de argint;/ Din brâu până-n umerel/ E vesmânt dalb de-aurel;/ Cam din brațe, cam din spate/ Locu-i luna
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
universului pentru marcarea inițiatului constituie o ipostază paroxistică a recunoașterii generale pe care o năzuiește tânăra nubilă. Mutarea aștrilor de la locul lor nu este aici urmarea raptului amenințător al zmeilor, ci o ceremonie de decorare, condusă de universul însuși. Aceleași veșminte mirifice apar în colinde purtate de pruncul Iisus sau de Moș Crăciun, ca ipostaze supreme ale cunoașterii și puterii regeneratoare. Uneori însă haina minunată se află la monstrul care amenință lumea și aducerea ei constituie o probă inițiatică: „din lumea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o gătat,/ În haine albe s-o-mbrăcat,/ La voinic și-o d-alergat./ - Dă-i, voinice, să jucăm,/ Și murgu să ni-l schimbăm”. Deși pare că se pregătește pentru un moment de trecere ontologică, judecând după culoarea spectrală aleasă pentru veșmintele sale, împăratul trebuie să accepte un refuz. Tânărul acceptă să îl învețe jocul minunat, ca formă de răspândire a încărcăturii numinoase a perechii, dar nu poate să renunțe la calul său. Cel mai adesea bidiviul constituie un dar ritual, de la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Devo¬rarea parțială a lui Mistricean este de fapt anularea condiției umane, descrisă adesea drept carne păcătoasă. În colinde aceasta se va scutura singură de pe oase ca efect al otrăvii ofidiene și va fi înlocuită de către moldovean, personajul adjuvant, cu veșminte de mătase, ca semn al inițierii în lumea imaterială a arhetipurilor. Plecat să vâneze „păsărele gălbioare/ Că sînt bune la mâncare”, Mistricean trece spre cealaltă dimensiune printr-o „ceață dengrozit,/ Negură până-n pământ” ce-i provoacă rătăcirea, ruptura de nivel
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lecție ce am aprofundat-o: suferința te face mai umil, mai conciliant, mai aproape de ceea ce ești de fapt. Este ușor să apari mereu în reverendă, sau cu cămașa clericală, într-o anumită ținută oficială, inclusiv cea liturgică, îmbrăcăminte sau veșminte ce te plasează mintal dar și relațional, concret pe o anumită treaptă superioară, într-o anumită zonă sacră, intangibilă, unde pari persoana „perfectă”, cu un statut social, public bine delimitat. Cred că este necesară despuierea de aceste haine și veșminte
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
veșminte ce te plasează mintal dar și relațional, concret pe o anumită treaptă superioară, într-o anumită zonă sacră, intangibilă, unde pari persoana „perfectă”, cu un statut social, public bine delimitat. Cred că este necesară despuierea de aceste haine și veșminte, din când în când, pentru a-ți da seama că, de fapt, ca om ești mic, chiar neînsemnat, iar lumea merge înainte și fără tine, poate chiar mai bine. Pe drum, dacă suferi, te oprești, îți îngrijești rănile, dar între
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
a conexiunilor limbajului, intraductibilă, intransmisibilă în alte idiomuri în întreg spectrul său de nuanțe, de subtile savori: Creangă, Caragiale, într-un fel Eminescu, mai cu seamă Arghezi. Cum să-l traduci pe Arghezi reducându-l la noțiuni, despuindu-l de veșmântul de abur al zicerii sale geniale? Cum să-i păstrezi finețurile pentru cineva care nu ne cunoaște bine limba? Îmi spunea Blaga, apreciindu-l în acea clipă din toată inima: "Arghezi e cel mai mare creator al limbii române". Se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]