7,806 matches
-
întreg universul, prin credința într-o iubire solară, totală, care să dea sens întregului trăit, dar și vag perceputului sau revelației. Vocea lirică feminină își creionează autoportrete ambivalente, în care principiul oximoronic pare a ordona virtuți și păcate, valori și vicii (undeva amintește, direct, "biografia cu păcat și înalt"). În esență însă, individualitatea poetică ce se relevă în Scrisori pe frunze și Altarul de pelin își refuză, programatic, spovedania directă, fatalistă și inclementă. Știe totuși prea bine că Eva postmodernă ("Evă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în maniera autorilor vizați. În numeroase alte cazuri, penelul autorului parodic devine, din empatic, vitriolant. Rezultatul laboriosului proces parodic devine astfel o eboșă de portret prea puțin amical, dacă nu caricat de-a binelea. Autodeclaratul "cămătar de semne" nu iartă viciile prea puțin literare ale unora dintre confrații întru poezie, fixându-le o dobândă nu întotdeauna mică pentru narcisism, ipocrizie, pasiunea neostoită pentru talanți, nuri sau aburi etilici. Iașul poetic de azi se poate de bună seamă recunoaște, cu luminile și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întâlnească. Artistul modern este în căutarea idealului nu atât dintr-o ambiție legitimă, ci din necesitate: sufletul modern are un fond secret de josnicie, comentează Jean Borie [3, 1999, p.206]. Baudelaire demonstrează că eroul poate fi poetic și prin viciile sale. Eroismul modern este un eroism al disperării și al suferinței. Walter Benjamin, pe urmele lui Baudelaire, constată că eroul este veritabilul subiect al modernității. Timpului modern îi place să se recunoască în figură unui erou, constată Henri Meschonnic [p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
șes moindres paroles pour s'en faire des trophées. Leș femmes lui dérobent la forme de șa robe, la coupe de son chapeau, la couleur de son écharpe" [Delord, p.4]. Pentru bărbați, femeia pariziana este întruchiparea dorințelor, pasiunilor și viciilor 123: "Elles tiennent (...) leur pouvoir de nos désirs, de nos passions, de nos vices" [Uzanne 1910, p.29]. Voința de putere a Parizienei este generată de complexul de inferioritate în planul manifestării sociale și potențata de calitățile fizice și artificii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
enfant à aimer, des farceuses intellectuelles qui cherchaient des excuses à leurs chutes, qui masquent de leur science de l'âme leș appétits de la chair communs aux duchesses et aux filles d'auberge" [Zola, L'Argent, p.160-161]. Găsind originea viciului în violul din tinerețe, Zola amplifica imaginea prin cercetarea mediului actual al eroinei și ajunge la concluzia că simțurile, seriozitatea și excentricitățile lui Renée sunt încurajate de epocă Imperiului al Doilea veritabilă sursă a curiozității, poftelor și viciilor sale: "Elle
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Găsind originea viciului în violul din tinerețe, Zola amplifica imaginea prin cercetarea mediului actual al eroinei și ajunge la concluzia că simțurile, seriozitatea și excentricitățile lui Renée sunt încurajate de epocă Imperiului al Doilea veritabilă sursă a curiozității, poftelor și viciilor sale: "Elle était plus encore une curiosité qu'un appétit. Jetée dans le monde du Second Empire, abandonnée à șes imaginations, entretenue d'argent, encouragée dans șes excentricités leș plus tapageuses, elle se livra, le regretta, puis réussit enfin à
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
insatiable besoin de savoir et de sentir" [Zola, La Сurée, p.162]. La Zola găsim două variante ale mitului Parizienei în același personaj Renée. Pe de o parte, ființa citadina rafinată și plictisita a universului cosmopolit 140, molipsita de toate viciile marelui oraș: "tu aș mordu à toutes leș pommes", observă Maxime despre Renée. Pe de altă parte, Renée incarnează miturile primitive asemănătoare cu cele ale zeilor adulterini și incestuoși care i se năzăresc în timpul plimbării prin pădurea Boulogne 141. Personajele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de ficțiune, ceea ce secolul (istoric, social, economic, uman) exclude în realitate. Nu este ea oare, mai întâi de toate, ființa prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism, dominată și dominantă, activă și pasivă, purtătoare de valori de civilizație și natura primitivă, rezervă de angelic și demonic. Toate acestea ne incită să gândim că mandatul său esențial este de a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și reprezintă în special dimensiunea trupeasca a dragostei, ajungând până la dezgolire la naturaliști 376. Prezenta corporală este semnificativă în românul din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea. Românul naturalist are menirea să demonstreze că toaletă aristocratei ascunde aceleași vicii că cea a servitoarei și că "bestia umană" este aceeași peste tot. Critică este unanimă în considerarea descrierii corpului uman neidealizat, al detaliilor fizice și psihologice, al nosografiei, al funcțiilor normale drept o cucerire a literaturii secolului al XIX-lea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
corpului, figurii, semnelor particulare, vestimentației, podoabelor, trăsăturilor dinamice, cu etopeea (termen desemnând în retorica clasică portretul moral) spiritul superficial/profund, cultivat/necultivat, ironic/tolerant, aspect mobil/inert, particularitățile (comportamentale, de limbaj sau atitudine), curajul/prudență/lașitatea, sobrietatea/liberalismul, sinceritatea/ipocrizia, viciile/virtuțile. Într-o apariție relativ recentă, J.-Ph.Miraux [1997, p.11] mai delimitează un aspect; el vorbește despre portretul fizic (trăsături fizice, aparente, talie, sex, îmbrăcăminte), portretul moral (caracter, trăsături psihologice, opinii) și portretul social (proprietăți, meserie, bani, situație
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
începe să fie considerată o entitate distinctă, în special după cele Două tratate de guvernare civilă, ale lui John Locke, dar mai ales după Avuția Națiunilor lui Adam Smith. Preluînd ideea lui Mandeville din celebra Fabulă a albinelor, potrivit căreia viciile private fac beneficiile publice, Smith susține că "mîna invizibilă" face ca egoismul să garanteze binele comun și că activitățile economice își au propriile legi morale. Așadar, începînd cu secolul al XVIII-lea, economia e considerată o realitate autonomă, în afara controlului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Dumnezeu văzut din două unghiuri măcar în prezumție radical opuse: catolic-practicant și ocult-ritualic. Montresor acționează simbolic, de lăsata secului, la vremea Carnavalului, mai exact, înaintea Postului Mare, atunci cînd omul Bisericii își "curăță" existența, eliminînd toate componentele ei aducătoare de viciu și cădere. Bufonul Fortunado este o asemenea "toxină", un "deșeu" spiritual al societății, care trebuie eradicat. Catolicul Montresor îl elimină deci, dar nu în nume propriu (recunoaște că l-a suportat mereu pe Bufon cu "injuriile" lui!), ci în cel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
naratorului poesc, în mreaja unei lumi noi, mai curînd ficționale decît reale, mișcîndu-se pe un plaier suspendat (creat parcă anume de maestrul de ceremonii Maartens), unde halucinația și ambiguitatea ontologică funcționează ca reguli principale ale ființării. Pornind, pesemne, de la un viciu personal (dependența de LSD), Aldous Huxley scrie, iată, un roman psihedelic, de foarte bună calitate estetică, acoperind toate cerințele de impersonalitate (și transpersonalitate), impuse de marea artă. Oare nu e acesta, pînă la urmă, drumul fiecărui efort literar? Bibliografie Aldous
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu convins, manifestînd numai o curiozitate sarcastică pentru cei religioși. Vizitîndu-l pe Flyte la impozanta lui reședință nobiliară Brideshead -, Charles descoperă o familie tradițională britanică, afectată straniu de toate viciile modernității. Sebastian pare un ins cu personalitatea zdrobită de ambianța domestică (și, cu precădere, de autoritatea maternă), în timp ce frații lui, Bridey și Cordelia, sînt complet anihilați identitar, trăind doar în devoțiune pentru valorile induse de mama dominantă, Lady Marchmain. Julia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Brideshead se transformă treptat într-un episod generator de criză în familie. Julia se îndrăgostește de el și Sebastian are, ca atare, un șoc psihic, atunci cînd își descoperă sora și prietenul sărutîndu-se. Tînărul Flyte va fugi în Maroc, unde viciile îl vor anihila în cele din urmă atît moral, cît și fizic. Lady Marchmain îl culpabilizează pe Charles pentru ambele probleme ale familiei sale (plecarea fiului și amorul fiicei), îndepărtează pe narator violent de la Brideshead. Ea își motivează gestul printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acțiune de comunicare: emițător, mesaj, receptor, cod, canal, situație. Variabila agentului acțiunii politice (numită „A”Ă este Întruchipată de promotorul sau inițiatorul acțiunii politice, care poate fi „elita decidentă”: guvernanți, instituții politice sau personalități politice, fiecare cu virtuțile și cu viciile proprii, eroi generoși sau politicieni veroși, cei ce au vocație politică și verticalitate morală sau oportuniști, impostori, aventurieri politici, „nu de puține ori, chiar criminali politici și oameni fără conștiință”. Variabila a doua („C”Ă este reprezentată de conținutul acțiunii
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
unul din clasicii analizei fundamentelor violenței, René Girard. A scoate la vedere partea ascunsă a violenței din noi este, În al doilea rând, tot sarcina cuvântului. La fel cum În societățile alcoolicilor anonimi, cuvântul are forța de a impune conștientizarea viciului și a reuși chiar vindecarea acestuia, „exorcizarea” violenței comunitare - domestice sau sportive - prin cuvânt are valențe terapeutice. Intuind valoarea terapeutică a cuvântului, unele găști de cartier au ales să Înlocuiască Cu toate că și violența domestică ca și violența ritualică sunt, În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cumpătare, aceasta presupunând cenzura rațiunii și educarea simțurilor pentru a evita plăcerile exagerate și a păstra fireasca măsură (cap. IVĂ; curățenia sufletească (fidelitateaă Îi este proprie, Îl Îndeamnă către sârguință, strădanie, dărnicie și modestie, ferindu-l, În același timp, de viciile lenei, bicisniciei sau mișeliei (cap. VĂ; În sfârșit, este Înzestrat cu răbdare, paciență, blândețe, care se recunoscu după manifestări În plan atitudinal, precum dragostea față de adevăr, minte vitează față de dușmani, dar și spirit iertător și capacitate de a nu răspunde
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
reprezentări de roluri sociale și de tipuri de relații (societate ierarhică fondată pe bunăvoința stăpânului, identificarea tatălui cu stăpânul, cu suveranul, reducția rolului bărbatului la singurul rol de părinte astfel Înțeles, statut minor pentru femeie sau copii...*Ă al căror viciu fundamental este de a se considera ca scopuri În sine.” Iubirea nu poate deveni lege și centru a acestei noi modalități de a concepe instituția educativă decât deschizându-i spre libertate pe toți participanții la actul formativ, conducându-i pe
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
primul rând istorie a literaturii în câteva cărți, iar în altele eseistică pe teme literare. Apelului selectiv la critica de autoritate i-am adăugat punctele de vedere personale, după ce mi-am șlefuit gustul estetic prin lecturi și iar lecturi. Un viciu nepedepsit, cum știți. În ce măsură o recenzie de carte poate să ridice sau să desființeze un autor? Ați putea da un exemplu concret? O cronică literară poate acredita sau discredita un scriitor, numai dacă criticul este o autoritate. Care ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sete de vin și iubire de arginți, atunci avem în sinteză imaginea burlescă a unei comunități monastice aproape de modelul rabelaisian. În acord cu legile spirituale ale vechilului Răsărit, pofta pântecului constituie o slăbiciune care, dacă este ațâțată, prilejuiește apariția altor vicii mai grozave, zădărnicind cu totul efortul urcușului duhovnicesc. Iată cum evaluează situația Pitirim, autorul celebrei jalbe (Jalba cuviosului Pitirim), care se plânge exarhului de relele pe care le produce cârciuma din interiorul mănăstirii: Că dacă bărbații când se îmbată pricinuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
spațiu de joc. Ele se încalcă mereu, dar nu se disprețuiesc pe față. "Mai cu fereală, mai cu fereală" (1962, 58), îi ceartă un duhovnic bătrân pe călugării tineri care își povestesc aventurile erotice și bahice în gura mare. Excesul, viciul, abaterea de la canon trebuie făcute sub aparența supunerii față de acesta. Iată de ce, de obicei, regulile sunt invocate, citate numai pentru a se construi spectacolul răstălmăcirii lor. Or, o desfășurare de sofisme de această factură instituie o formă de dialog între
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vede" sau "se arată" acum, când vălul este ridicat. Astfel, în condițiile în care călugării sunt subjugați de material și aplecați cu toată energia spre sensibil și imediat, ideea sfințeniei și a performanței în domeniul ascetic e redefinită în raport cu acest viciu de fond. Așa se face că scopurile cele mai înalte ale monahismului apar imaginate în expresiile grotescului. Asceza radicală e cultivare deliberată a murdăriei (D. Micu), iar adâncirea în lumea spiritului, pentru că trebuie arătată, nu poate îmbrăca decât expresiile burlescului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dacă oamenii disprețuiesc ceva, aceea e doar libertatea, din moment ce dacă ar dori-o, ar avea-o: de parcă, fiind prea ușor de cucerit, ar refuza să o cucerească.". La ce bun această "servitute voluntară", se întreabă indignat Etienne de La Boétie52. "Ce viciu implacabil a denaturat ființa umană singura născută pentru a trăi liber, încît a făcut-o să uite cu totul starea sa originară și chiar dorința de a o regăsi?" La Boétie emite o ipoteză îndrăzneață: vor fi existat, înainte de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
față de morala generală: grație "mîinii invizibile", egoismul (urmărirea interesului individual) garantează binele comun. Afirmînd că activitățile economice își au propriile legi morale, Smith preia ideea provocatoare formulată de Mandeville la începutul secolului al XVIII-lea în celebra Fabulă a albinelor: "vicii private, beneficii publice" (stimulînd activitatea economică, plăcerile de lux ale celor bogați conduc la îmbunătățirea situației generale). Începînd cu sfîrșitul secolului al XVIII-lea, economia e considerată în Europa ca o realitate autonomă, în afara controlului exercitat de puterea politică, de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]