33,140 matches
-
Safta (Elisabeta) Brâncoveanu (n. 1776, Balș - d. 1857, mănăstirea Văratec, Moldova) a fost o domniță moldoveancă, băneasă, care s-a ocupat in mod deosebit de filantropie și viața duhovniceasca, prin ctitorirea și restaurea de edificii social-filantropice și bisericești. Este cunoscută publicului larg ca băneasa , soția ultimului dintre Brâncoveni, banul Grigore
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
filantropie și viața duhovniceasca, prin ctitorirea și restaurea de edificii social-filantropice și bisericești. Este cunoscută publicului larg ca băneasa , soția ultimului dintre Brâncoveni, banul Grigore Brâncoveanu (1767-1832), ctitoră a Spitalului Brâncovenesc din București, și ca schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu din mănăstirea Văratec, Neamț. s-a născut în anul 1776 în familia de mari boieri moldoveni Balș, fiind fiica vornicului Teodor Balș (1743-1810), înmormântat în necropola boierească din Iași, biserica Sfântul Dumitru-Balș și a Zoiței (Zoe Ruset-Rosetti). Mama Saftei, Zoe, după decesul
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
în familia de mari boieri moldoveni Balș, fiind fiica vornicului Teodor Balș (1743-1810), înmormântat în necropola boierească din Iași, biserica Sfântul Dumitru-Balș și a Zoiței (Zoe Ruset-Rosetti). Mama Saftei, Zoe, după decesul soțului ei, s-a retras ca schimonahie la Mănăstirea Văratic, primind numele de Elisabeta. Unele surse indică ca tata al Saftei (1776-1857) pe Teodor Balș (1805-1857), care a fost locțiitor de domn, caimacanul Moldovei a cărui soție, Ecaterina Balș, este înmormântată la mănăstirea Văratic. Teodor Balș, cimacanul Moldovei a
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
s-a retras ca schimonahie la Mănăstirea Văratic, primind numele de Elisabeta. Unele surse indică ca tata al Saftei (1776-1857) pe Teodor Balș (1805-1857), care a fost locțiitor de domn, caimacanul Moldovei a cărui soție, Ecaterina Balș, este înmormântată la mănăstirea Văratic. Teodor Balș, cimacanul Moldovei a fost nepot de frate al doamnei Safta, fiind fiul lui Nicolae Balș.. Copila Safta a primit în Moldova o educație aleasă studiind mai multe limbi și „mai cu seamă în limba elinică au fost
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
averi brâncovenești. Pe Zoe, fiica lor adoptivă, au decis să o mărite cu postelnicul Gheorghe Bibescu, care a devenit ulterior domn al Țării Românești. Banul Grigore și Băneasa Safta Brâncoveanu s-au îngrijit de biserica Sfânta Treime din Brașov, de mănăstirea Bistrița Vâlcea, de mănăstirea Viforâta, pe peretele căreia se găsesc potretele votive ale celor doi soți și s-au ocupat de reconstruirea bisericii Domniței Bălașa. În aprilie 1832, banul Grigore a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
fiica lor adoptivă, au decis să o mărite cu postelnicul Gheorghe Bibescu, care a devenit ulterior domn al Țării Românești. Banul Grigore și Băneasa Safta Brâncoveanu s-au îngrijit de biserica Sfânta Treime din Brașov, de mănăstirea Bistrița Vâlcea, de mănăstirea Viforâta, pe peretele căreia se găsesc potretele votive ale celor doi soți și s-au ocupat de reconstruirea bisericii Domniței Bălașa. În aprilie 1832, banul Grigore a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la biserica Sf. Gheorghe Nou
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
plătească. Mama Saftei, schimonahia Elisabeta Balș, era deja la manastirea Văratic și aceasta o vizita cu singuranță din când în când. Pe la 1840, Safta Brâncoveanu a intrat și ea în monahie și apoi, la scurt timp, în schimonahie în soborul mănăstirii Văratic. Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia sa din mănăstirea Văratic, fiind îngropată, după cum și-a dorit, . Tot după dorința sa, a fost invitat mitropolitul Neofit Scriban, care a ținut și o cuvântare, în care
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
cu singuranță din când în când. Pe la 1840, Safta Brâncoveanu a intrat și ea în monahie și apoi, la scurt timp, în schimonahie în soborul mănăstirii Văratic. Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia sa din mănăstirea Văratic, fiind îngropată, după cum și-a dorit, . Tot după dorința sa, a fost invitat mitropolitul Neofit Scriban, care a ținut și o cuvântare, în care a spus despre Safta Brâncoveanu că Osemintele sale se găsesc astăzi în osuarul de sub altarul
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
a dorit, . Tot după dorința sa, a fost invitat mitropolitul Neofit Scriban, care a ținut și o cuvântare, în care a spus despre Safta Brâncoveanu că Osemintele sale se găsesc astăzi în osuarul de sub altarul bisericii Adormirea Maicii Domnului din mănăstirea Văratec. În aceeași gropniță se găsesc rămășițe pământești ale altor măicuțe precum și o raclă cu osemintele lui Moș Gheorghe Lazăr, român cunoscut că a avut o viață sfântă viețuind ca pelerin.
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
de adâncime și perspectivă. Temele mozaicurilor sunt inspirate de descrierile Nilului și ale festivităților legate de Nil, care erau populare în arta romană și în arta primitivă bizantină din Levant în acea vreme. Alături de biserică a fost construită și o mănăstire. Ele au fost distruse de Sasanizi în anul 614. Terenul locului a fost achiziționat în anul 1888 de către Misiunea catolică germană din Palestina ("Deutsche Katholische Palaestinamission") care a întreprins aici săpături arheologice începând din anul 1892. În zilele noastre locul
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
pești, simbol al celor șapte izvoare ale Heptapegonului (Ein Sheva, Tabgha). În afara bisericii se afla o cristelniță în formă de cruce, adusă de la o biserica de lângă Hebron, datând, după estimări, din secolul al V-lea. În apropiere se află o mănăstire benedictină germană cu camere pentru pelerini. Biserica are un plan bazilical, cu o navă centrală și nave colaterale cu transept și cu o absidă în fund. Sub altar se află piatra - găsită în timpul unor excavații - care este venerată ca aceea
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
prof. univ. dr. Silviu Angelescu, Editura Sophia, București, 2012, ISBN: 978-973-136-317-2 "Școala de înviat morți," Editura Lumea credinței, București, 2013, ISBN: 978-606-93222-2-2 "Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul Bucureștilor. Adevăr și legendă", Editura Agapis, București, 2014, ISBN: 978-973-8440-84-5. Ciocioi, Gheorghiță, "Ghidul mănăstirilor din Basarabia", Editura Arca învierii, București, 2004, ISBN: 973-85077-5-8 Ciocioi, Gheorghiță, Dragne, Amalia..., "Ghidul mănăstirilor din România", Editura Sophia, București, 2011, ISBN: 978-973-136-240-3. "Sfântul Ioan de Rila, Viața. Testamentul"; prefațată de pr. Peter Totev, reprezentantul Patriarhiei Bulgare la București, Editura
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
Editura Lumea credinței, București, 2013, ISBN: 978-606-93222-2-2 "Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul Bucureștilor. Adevăr și legendă", Editura Agapis, București, 2014, ISBN: 978-973-8440-84-5. Ciocioi, Gheorghiță, "Ghidul mănăstirilor din Basarabia", Editura Arca învierii, București, 2004, ISBN: 973-85077-5-8 Ciocioi, Gheorghiță, Dragne, Amalia..., "Ghidul mănăstirilor din România", Editura Sophia, București, 2011, ISBN: 978-973-136-240-3. "Sfântul Ioan de Rila, Viața. Testamentul"; prefațată de pr. Peter Totev, reprezentantul Patriarhiei Bulgare la București, Editura Sophia, București 2003; Clement de Ohrida, "Cuvinte și învățături", Editura Sophia, București, 2012; Patriarh Eftimie
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
Nicodim de la Tismana...", Editura Sophia, București, 2014. "Istoria Bisericii Ortodoxe Bulgare", Editura Sophia, București, 2014; Alexiev, Serafim, arhim., "Patericul Rilei", Editura Sophia, București, 2014; Alexiev, Serafim, arhim., "Sfântul Țar Boris de la Pliska", Editura Sophia, București, 2015; Stefanov, Pavel, arhim., "Istoria Mănăstirii Rila", Editura Agapis, București, 2014; Sofronie de Vrața, sfânt, "Viața și pătimirile păcătosului Sofronie", Editura Sophia, București, 2014. Popa Peiu, "Sfinți macedoneni. Viața Sfântului Gheorghe cel Nou din Kratovo," Editura Sophia, București, 2011; Patriarh Eftimie de Târnovo, "Viața Sfintei Cuvioase
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, datând din veacul XIV-lea, atunci când orașul era și capitala Țării Românești. Timp de cinci veacuri comunitatea catolică din Târgoviște a fost păstorită de misionarii franciscani observanți din cadrul Custodiei Bulgariei și Valahiei, care au ctitorit o mănăstire și biserica Sfântul Francisc, care la sfârșitul secolului XIX-lea era în ruină. Pe locul acestei biserici, parohul de Târgoviște, Vitus Bianconi, a ridicat între anii 1895 și 1897 actuala biserică ce a păstrat vechiul hram Sfântului Francisc de Assisi
Biserica Sfântul Francisc de Assisi din Târgoviște () [Corola-website/Science/335665_a_336994]
-
a refugiat cu fiul său Mihăilaș la Târgoviște unde a pus la cale căsătoria acestuia cu Anca, fiica lui Radu Șerban, domn al Țării Românești. Dar nunta nu a mai avut loc, deoarece Mihail moare și a fost îngropat în Mănăstirea Dealu, alături de Mihai Viteazul. Marghita, cu fiii săi Gavril, Moise și Ion se refugiază în Ardeal, iar Petru a trecut Nistrul și s-a stabilit la Kiev, unde a devenit mitropolit, începând cu anul 1618. Zilele de liniște ale Elisabetei
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
pe boierii săi fideli aliniați la marginea drumului le-a strigat: "Boieri, boieri, rușinatu-m-au păgânul!" și poruncind căruțașului să oprească a cerut niște foarfece și și-a tăiat părul și i-a poruncit unuia dintre boieri să-l așeze la Mănăstirea Sucevița pe lespedea mormântului soțului ei, Ieremia Movilă. Părul ei castaniu se găsește și astăzi într-o cutie de argint în formă de măr, atârnată de bolta bisericii. Elisabeta a fost dusă la Istanbul, forțată să se convertescă la islam
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
statui ale Fecioarei cu Pruncul, Sf. Benedict și Sf. Scolastica), cât și mai multe puțuri și pivnițe, și, intact, în întregime, pe o lungime de vreo treizeci de metri, zidul de incintă crenelat, înalt de 6 metri, care delimita întreaga mănăstire. Patruzeci de starețe, cel puțin, ar fi condus, de-a lungul secolelor, destinele călugărițelor de la Juvigny-les-Dames: o tradiție a mănăstirii pretindea că prima stareță ar fi fost însăși regina "Richilde"... sau Bertrande venită de la mănăstirea "Sainte-Aure din Paris". Nu se
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
întregime, pe o lungime de vreo treizeci de metri, zidul de incintă crenelat, înalt de 6 metri, care delimita întreaga mănăstire. Patruzeci de starețe, cel puțin, ar fi condus, de-a lungul secolelor, destinele călugărițelor de la Juvigny-les-Dames: o tradiție a mănăstirii pretindea că prima stareță ar fi fost însăși regina "Richilde"... sau Bertrande venită de la mănăstirea "Sainte-Aure din Paris". Nu se cunosc numele starețelor din primele două secole după fondarea abației. Totuși Walburge sau Galburge (1086-1106) este primul nume menționat în
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
6 metri, care delimita întreaga mănăstire. Patruzeci de starețe, cel puțin, ar fi condus, de-a lungul secolelor, destinele călugărițelor de la Juvigny-les-Dames: o tradiție a mănăstirii pretindea că prima stareță ar fi fost însăși regina "Richilde"... sau Bertrande venită de la mănăstirea "Sainte-Aure din Paris". Nu se cunosc numele starețelor din primele două secole după fondarea abației. Totuși Walburge sau Galburge (1086-1106) este primul nume menționat în acte, cu certitudine. 1. Walburge (Galburge) (1086-1106) 2. Hadwide I (1124-1139) 3. Judith (1150) 4
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
Marguerite III de Laval (1406-1430) 17. Hawis de Sampigny (1446-1447) 18. Marie de Ville (1482) 19. Catherine I d’Espinal (1491-1495) 20. Alix de Dommartin (1505-1520) 21. Renée de Blandin sau Blandry (1520) 22. Anne d’Apremont (1522-1531) În ruinele mănăstirii, doar o parte din dala funerară a acestei starețe a fost descoperită: această piatră tombală spartă reprezenta o stareță cu diverse steme și purta acest rest de inscripție în minuscule gotice: «dame Anne [ab]besse. mil D XXXll», în traducere
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
1807, la castelul Imécourt, în vârstă de 86 de ani Oricare ar fi drumurile care conduc la Juvigny, se remarcă de foarte departe abațiala, impozanta biserică situată în centrul abației, chiar alături de locuința stareței, pe locul cel mai înalt al mănăstirii. Este un edificiu vast, destul de înalt, din piatră aurie locală, cu trei nave și două clopotnițe, fără să se socotească ornamentele piramidale, și cu acoperiș cu ardezie și mărginit de garguie. Întreaga construcție este iluminată prin 18 goluri mari, cu
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
răsunau câtuși de puțin cântece, psalmodiate de călugărițe care uitau uneori să fie sârguincioase la slujbele religioase! Astfel, prima grijă a noii starețe, începând din 1609, a fost să retârnosească locurile sfinte și altarele și «să-și împodobească cu somptuozitate mănăstirea... pe care a mobilat-o cu toate acele prețioase ornamente care o fac atât de fatuoasă.» Scholastique-Gabrielle de Livron-Bourbonne avea o devoțiune deosebit de mare pentru «Maica Domnului și față de Fiul său Divin,» cât și pentru Sfântul Iosif. Se ruga și
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
și o lampă de aramă, care atârna. Atât cât a existat abațiala, acolo se celebrau, în fiecare an, câte o slujbă în memoria Doamnei de Livron și o alta în amintirea celor 12 călugărițe care, cu ea, restabiliseră reforma în mănăstirea de la Juvigny. În capela Fecioarei Maria, inventarul din 1790 enumeră, între altele, 7 tablouri fără rame, 5 cu rame aurite, o cunună de spice, 30 de buchete de flori, o lampă și un sfeșnic din aramă, 4 sfeșnice de lemn
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
de scrin cu marmură, un confesional și un pupitru transportabile. Ocaziile de sărbătorire a „marii sfinte Scolastica patroană și tutelară a abației” fuseseră multiplicate de către cea „care a luat numele de Scolastica când și-a depus votul de viață de mănăstire”... La îndemnul său, călugărițele se rugau în fața raclei care conținea osemintele acesteia, și, în momentele de „primejdie, ea expunea brațul victorios al acestei mari sfinte pe altarul corului călugărițelor... Ea a pus să se compună o liturghie specială pentru ziua
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]