35,463 matches
-
Relațiile diplomatice dintre România și Bulgaria au fost stabilite în 1879, la nivel de Birou al reprezentantului diplomatic. Ulterior, reprezentarea diplomatică bilaterală a fost ridicată la nivel de consulate, consulate generale, legații, iar după 1944, de ambasade. În urma Războiului de Independență al României, Bulgaria a devenit autonomă, de facto independentă. . La Congresul de la Berlin, Rusia a oferit României o parte a sudului Dobrogei, ca o compensație pentru anexarea sudului Basarabiei, dar România a refuzat, iar acel teritoriu a fost încorporat în
Relațiile dintre România și Bulgaria () [Corola-website/Science/314998_a_316327]
-
editeze „Znamea”, organe de publicitate care, dacă ar fi apărut acum în Bulgaria, ar fi indignat desigur elementele din care se compune tagma trădătorilor patriei noastre mult încercate. Amantul vostru a hrănit pe apostolii libertății bulgare, pe luptătorii uriași ai independenței noastre... Salutare dar pământului sfânt al României, fie binecuvântat! România a fost a doua patrie pentru mii de martiri ai noștri.(...)” Aromânii au fost victime unor discriminări ale statului bulgar, probabil uneori ajungând chiar și la ucidere în masă. În
Relațiile dintre România și Bulgaria () [Corola-website/Science/314998_a_316327]
-
februarie 1992. În anul 2004 s-au aniversat 125 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Bulgaria, România fiind recunoscută ca subiect de drept internațional și ca stat, în urma Tratatului de la Berlin din 1878 (vezi și Războiul de Independență al României). La data de 30.11.2006, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu R. Bulgară a fost de 1261,6 milioane dolari SUA ( +23,0 % față de aceeași perioadă a anului 2005), din care exportul a fost de
Relațiile dintre România și Bulgaria () [Corola-website/Science/314998_a_316327]
-
la "Star Search", Archuleta a fost diagnosticat cu paralizie parțială a corzilor vocale, acesta refuzând să se opereze. Acum se declară recuperat complet. Astfel, el a cântat numai în cadrul evenimentelor majore, cum ar fi Stadium of Fire și celebrarea Zilei Independenței la stadionul Brigham Young University. Archuleta a încercat să scrie versuri și să compună melodii după perioada petrecută la "Star Search". A lansat în 2002 două discuri single, „Dream Sky High” și „Don't Tell Me”. Archuleta a interpretat la
David Archuleta () [Corola-website/Science/314477_a_315806]
-
francezilor, „tribul lui Marion”, această scrisoare fiind prima cerere oficială atestată din partea Măorilor. Ca răspuns, în 1832, guvernul britanic l-a trimis la Rezidentul britanic din Noua Zeelandă pe James Busby. În 1834 Busby a scris un document denumit Declarația de Independență a Noii Zeelande pe care a semnat-o împreună cu 35 de căpetenii Măori din nord, la Waitangi în ziua de 28 octombrie 1835. Căpeteniile au semnat aceasță declarație de independență, proclamându-se reprezentanți ai unui protostat numit „Triburile Unite ale
Tratatul de la Waitangi () [Corola-website/Science/318365_a_319694]
-
În 1834 Busby a scris un document denumit Declarația de Independență a Noii Zeelande pe care a semnat-o împreună cu 35 de căpetenii Măori din nord, la Waitangi în ziua de 28 octombrie 1835. Căpeteniile au semnat aceasță declarație de independență, proclamându-se reprezentanți ai unui protostat numit „Triburile Unite ale Noii Zeelande”. Acest document a fost ratificat de Camera Comunelor în 1836, care a recunoscut astfel că suveranitatea Noii Zeelande stătea în mâinile șefilor de trib Măori. a fost instituit
Tratatul de la Waitangi () [Corola-website/Science/318365_a_319694]
-
pe atunci șeful Biroului Colonial. Hobson a fost numit Consul în Noua Zeelandă. I s-au dat indicații să negocieze un transfer voluntar al suveranității de la maori la Coroana Britanică. Era nevoie de aceasta, întrucât Camera Comunelor decisese că Declarația de Independență a Noii Zeelande a fost ratificată în 1836, și orice tentativă a Coroanei Britanice de a anexa Noua Zeelandă este ilegală fără un tratat de cesiune. El a plecat din Londra la 15 august 1839 și a depus jurământul ca Locțiitor
Tratatul de la Waitangi () [Corola-website/Science/318365_a_319694]
-
de Sud prin dreptul descoperirii pentru Regatul Unit, observând că Măori erau atât de puțini acolo, încât poate fi considerată a fi nelocuită. În ciuda acestui fapt, Maori au utilizat deseori Tratatul într-o gamă largă de revendicări, inclusiv mai mare independență și returnarea pământurilor confiscate sau achiziționate incorect. Aceasta s-a întâmplat mai ales după jumătatea a secolului al XIX-lea, când au pierdut superioritatea numerică și au pierdut controlul asupra a mare parte din țară. Indiferent de nerelevanța sa legală
Tratatul de la Waitangi () [Corola-website/Science/318365_a_319694]
-
a fost aceea de a se îndrăgosti de un băiat pe care l-a întâlnit la școală. Dar după ce fusese ascunsă aproape toată viața ei spunea că s-a simțit liberă pentru prima dată și a vrut să își exprime independența. Când veștile despre idila ei au ajuns la urechile familiei, mama ei a avertizat-o că tatăl ei o va ucide, dar ea a refuzat să asculte. Apoi au venit mesajele amenințătoare, câteodată și câte 15 pe zi, trimise de
Crimă de onoare () [Corola-website/Science/318352_a_319681]
-
Războiul de independență al Greciei , cunoscut și ca Revoluția greacă (în limbile greacă: Ελληνική Επανάσταση "Elliniki Epanastasi"); turcă otomană: يونان عصياني "Yunan İsyanı") a fost declanșat de revoluționarii greci și s-a desfășurat între anii 1821 - 1829. Revoluționarii au beneficiat într-o etapă
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
o oarecare măsură Vilaietul Tunisia. După cucerirea Imperiul Bizantin de către Imperiul Otoman, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea turcilor. De-a lungul stăpânirii otomane au avut loc numeroase rebeliuni ale grecilor, care încercau să-și recapete independența. În 1814, a fost înființată o organizație secretă numită "Philiki Etairea" ("Eteria" sau "Societatea prietenilor"), care avea ca obiectiv declarat eliberarea Greciei. Eteria a plănuit lansarea unor revolte în Peloponez, Principatele Dunărene și Constantinopole. Prima dintre aceste rebeliuni a început
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
scăzut, iar naționalismul elen s-a afirmat tot mai pregnant. Cauza eliberării Greciei a căpătat sprijin nu numai din partea puternicei și bogatei diaspore grecești din Europa Occidentală și din Imperiul Rus, dar și din partea unor filoeleni occidentali. Mișcarea elenă pentru independență nu a fost doar prima mișcare cu caracter național din Europa Răsăriteană, dar a fost și prima mișcare de acest tip dintr-o țară necreștină - Imperiul Otoman. Revoluția Greacă nu a fost un eveniment izolat. Istoria Greciei în timpul stăpânirii otomane
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Europa Răsăriteană, dar a fost și prima mișcare de acest tip dintr-o țară necreștină - Imperiul Otoman. Revoluția Greacă nu a fost un eveniment izolat. Istoria Greciei în timpul stăpânirii otomane a consemnat un număr mare de încercări de recucerire a independenței de sub dominația străină. În timpul secolului al XVII-lea, stăpânirea otomană a trebuit să facă față rezistenței dârze din Moreea, dar și din alte regiuni, (de exemplu, revolta condusă de Dionysius Filosoful). După Războiul Moreii (1684-1699), Peloponezul a trecut sub controlul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
forma administrația otomană. Unii dintre căpitani au reușit chiar să stabilească un control exclusiv în regiunile armatolik de care răspundeau, ceea ce a forțat Înalta Poartă să încerce în mai multe rânduri, fără succes, să schimbe situația. Până la izbucnirea Războiului de independență existau mai mulți armatoloi extrem de puternici în Rumelia, (Tesalia, Epirus și Macedonia sudică). Gemeralul Yannis Makriyannis a afirmat în memoriile sale că armatoloii și klefții, care erau în acea vreme singurele formațiuni armate de care dispuneau grecii, au jucat un
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
mai multe bănci britanice în 1824 și 1825. Aceste împrumuturi au transformat practic City of London în finanțatorul revoluției elene și a dus la apariția unui partid filobritanic în Grecia, care considera că doar sprijinul Regatului Unit putea asigura câștigarea independenței țării. În același timp, au apărut și partide filofranceze și filoruse. Fiecare dintre aceste facțiuni avea să participe la o luptă dură pentru putere în timpul domniei regelui Otto. După ce pe tronul Rusiei s-a urcat împăratul Nicolae I în decembrie
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
apariția statului independent grec a marcat unul dintre cele mai importante evenimente, care au dus în cele din urmă la disoluția Imperiului Otoman. Pentru prima oară în istoria Imperiului Otoman, un popor creștin aflat sub suzeranitatea otomană și-a cucerit independența, care a fost recunoscută de toate statele europene. Dacă, până în acel moment, numai națiunile numeroase, precum cea britanică, franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare, revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor naționale mici și a dat un imbold important mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor, în vreme ce armenii nu au reușit să-și cucerească independența, ei fiind depășiți din punct de vedere numeric în proporție de cinci la unu de musulmani (turci și kurzi) în regiunea pe care o revendicau ca leagăn al poporului
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și a dat un imbold important mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor, în vreme ce armenii nu au reușit să-și cucerească independența, ei fiind depășiți din punct de vedere numeric în proporție de cinci la unu de musulmani (turci și kurzi) în regiunea pe care o revendicau ca leagăn al poporului și culturii lor. La scurte vreme după încheierea războiului, polonezii din
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
ca leagăn al poporului și culturii lor. La scurte vreme după încheierea războiului, polonezii din zona controlată de Imperiul Rus (Polonia Congresului), încurajați de victoria grecilor, au declanșat Insurecția din Noiembrie, sperând la rândul lor că-și vor putea cuceri independența. Insurecția a fost însă înăbușită de trupele țariste, iar polonezi și-au recăpătat independența doar la sfârșitul Primului Război Mondial. Noul fondat stat grec avea să lupte pentru alipirea celorlalte teritorii locuite de eleni și, în următoarea sută de ani, alte teritorii
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
din zona controlată de Imperiul Rus (Polonia Congresului), încurajați de victoria grecilor, au declanșat Insurecția din Noiembrie, sperând la rândul lor că-și vor putea cuceri independența. Insurecția a fost însă înăbușită de trupele țariste, iar polonezi și-au recăpătat independența doar la sfârșitul Primului Război Mondial. Noul fondat stat grec avea să lupte pentru alipirea celorlalte teritorii locuite de eleni și, în următoarea sută de ani, alte teritorii aveau să devină parte a Regatului Greciei: Macedonia, Creta, Epirul, Insulele Egeene și altele
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a trecut printr-o creștere rapidă a numărului de membri până la puțin peste 30.000, dar în ciuda optimismului său, nu avea să treacă niciodată peste 40.000. La 5 decembrie 1940, Quisling a mers la Berlin pentru a negocia viitorul independenței Norvegiei. Când s-a întors, la 13 decembrie, acceptate să strângă voluntari pentru a lupta alături de "Schutzstaffel" (SS). În ianuarie, șeful SS Heinrich Himmler a venit în Norvegia pentru a supraveghea pregătirile. În mod cert, Quisling credea că dacă Norvegia
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
un discurs la 26 martie 1941, în care a susținut exilul definitiv, dar a avertizat împotriva exterminării. În mai, Quisling a fost sfâșiat de moartea mamei sale, Anna, cei doi fiind deosebit de apropiați. În același timp, criza politică pe tema independenței Norvegiei s-a accentuat, Quisling amenințându-l pe Terboven cu demisia pe probleme de finanțe. În cele din urmă, Reichskommissarul a acceptat un compromis, dar Quisling a trebuit să cedeze în subiectul SS: s-a înființat o brigadă, dar ca
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
convins că acesta este doar un sentiment antigerman care va dispărea odată ce Berlinul va fi predat puterea către "Nasjonal Samling". Singurele concesiuni câștigate de el în 1941 erau însă promovarea șefilor de ministere la rang de miniștri ai guvernului și independența secretariatului de partid. În ianuarie 1942, Terboven a anunțat că administrația germană va fi lichidată. Puțin după aceea, el i-a spus lui Quisling că Hitler aprobase transferul de putere, programat pentru 30 ianuarie. Quisling s-a îndoit că aceasta
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
care nu se bucurase anterior, deși "Reichskommissariatul" a rămas în afara controlului său. După o lună, în februarie 1942, Quisling a efectuat prima sa vizită de stat la Berlin. A fost una productivă, în care au fost discutate toate aspectele-cheie privind independența Norvegiei—dar mai ales Joseph Goebbels nu a fost convins de calitățile lui Quisling, notând că este „puțin probabil” ca acesta „să fie vreodată un mare om de stat”. Întors acasă, Quisling era acum mai puțin îngrijorat de numărul de
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
împotriva lui Quisling” și ca urmare, că negocierile de pace germano-norvegiene s-au împotmolit. La 11 august, Hitler a amânat orice alte negocieri de pace până la sfârșitul războiului. Quisling a fost admonestat și a aflat că Norvegia nu va primi independența pe care și-o dorea atât de mult. Ca insultă suplimentară, pentru prima oară, i s-a interzis să-i scrie direct lui Hitler. Până atunci, Quisling militase pentru o alternativă corporatistă la Parlament ("Storting"), alternativă pe care el a
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]