370 matches
-
pace, m-am împiedecat printre sculele lui de tâmplărie și am căzut într-o cuțitoaie care-i o sculă a tâmplarului. Cuțitoaia era întoarsă cu lama în sus și eu, văzându-l pe tata că vine spre mine, m-am împiedecat și am căzut cu fundul în lama cuțitoaiei, provocându-mi o tăietură adâncă. Am început să urlu de durere. Mama, care era prin apropiere, a venit repede și m-a luat de jos. Tata a strigat: Așa-i trebuie!... Tăietura
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
voi cu acești bani să mai aducă un ceainic cu licoare. Dar nu pentru mine ci pentru păcatul vostru. Și s-a dus Luca și ceainicul. Predicatorul avea trei fete. Cu una a coborât dar cum necum că s-a împiedecat și au căzut rostogol pe scări până ce ea, bine cum știa de la tasu, i-a zis: "șo bâlo vașii hrek", adică să fie păcatul dumneavoastră. Iar Luca și-a luat păcatul în toată măreția lui. Acesta a fost începutul. De
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
toată lege țărîi, să de pace Saftii”. Dar, dacă ar fi fost nedrept, l-ai mai fi iubit cu aceeași tărie? Îl ascult pe bătrân și în sinea mea îi dau dreptate, dar gândesc că o mare iubire nu se împiedecă de un lucru întâmplător... Continuăm să înaintăm domol spre capătul de sus al Podului Hagioaiei. Undeva spre dreapta se simte că se pregătește ridicarea de zid nou. După starea locului unde se văd nenumărate case dărâmate și săpături pentru noi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
este? șoptesc. Elsa are ochii de culoarea vinului, iar vinul se clatină cu reflexele sale roșiatice pe zâmbetul ei. — Așa este. Nu spun nimic, respir, mai ales respir... nu mă mișc, pentru că, dacă o voi face, voi cădea, mă voi împiedeca și voi cădea în spate, unde mă împinge zâmbetul acela. — Ești fericit? — Sigur că da. Dar nu știu unde mă aflu, nici ce gândesc. Ochii ei îmi amintesc o stradă noaptea închizându-se la orizont printre copaci, printre ramuri. Mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lăsat targa jos și urmat de Vizanti s-au ascuns În porumbul care Începuse să lege. A văzut un om călare și a crezut că cerul va cădea asupra sa. După câtva timp, omul a descălecat de pe cal, i-a Împiedecat piciorele din față, apoi omul cel voinic plecă spre sat vorbind așa ca să se audă vorbind: Bagî la jghiab și cii harnic cî piste vro cinci ceasuri ti Înham iar la căruțî! Victor s-a liniștit și s-a bucurat
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
leșin de foame - a intervenit profesorul. ― Stai să vezi foame după ce îi începe instrucția, frate! Acuma, de bine de rău, mai găsești ceva pe fundul traistei, da’ atunci... Atunci ai să te întrebi dacă bolovanul de care tocmai te-ai împiedecat nu-i bun de mâncare - l-a tachinat țârcovnicul, râzând cu poftă. ― Mai bine priviți la hangiță - i-a îndemnat povestitorul. Uite-o în pragul bucătăriei, îmbrăcată cum știți voi... Să leșini când o vezi. Pe brațe poartă tava încărcată
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se repeadă pe acolo în jos. Se răzgândi însă imediat, îi era teamă să urmeze poteca. Nu știa unde duce și nici nu putea fi sigur dacă străbate răritura în partea cealaltă. În afară de asta, era conștient că tufele dese îi împiedecau vizibili tatea. De după fiecare colț îl putea pândi agresorul. Având în vedere sălbăticia locurilor, mai era și pericolul de a se întâlni cu vreun animal sălbatic. Acesta era ultimul lucru pe care și-l putea dori, să dea nas în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
micul orășel de munte, acum mai avea parte de una, parcă și mai gogonată. Despre zei, vâlve, paznici și domnițe, ce să spună? El era un om ancorat în realitate, nu credea în asemenea lucruri, dar nici nu-i putea împiedeca pe alții s-o facă. Din moment ce localnicii trăiau cu aceste superstiții și le acceptau, nu aveau decât să creadă în ele mai departe. Iată însă că se trezea și el implicat în aceste file de poveste, și încă cum, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebuia ceva. Porni înapoi spre casă și intră înăuntru. Nu îndrăznea să aprindă lumina, așa încât, pe dibuite, începu să caute un scaun. Cu greu, găsi un taburet vechi, pe care îl înșfăcă, grăbindu-se să iasă afară. În prag se împiedecă de ceva. Înjură scurt, vrând să împingă cu piciorul obiectul, dar se abținu imediat. Era toiagul bătrânului pe care acesta îl scăpase din mână în momentul atacului. Îl ridică de jos, luându-l cu el. Așa era mai bine, Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar nici aranjamentele cele mai nuanțate care sunt în obiceiul celor mai cinstiți dintre noi. Irina, bineînțeles, că oricând, îmi împărtășea părerile. Fuseseră sute de discuții și totdeauna râsese și ea, batjocorise și ea, desprețuise și ea. Asta n-o împiedecase odată să mă întrebe fără de nici o îndoială: "Prietena mea Florica (o prietenă oarecare, pe care abia o suportam) e amenințată la profesorul X, camaradul tău de școală. Insistă tu s-o treacă!" Si, în momentul când îmi arătam indignarea și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot mai repede și mă miram cum de nu amețesc. De la o vreme au început să țopăie. Și la un moment dat - și mă asigur că asta e nemaipomenit chiar și în vis, - le-am văzut pe amândouă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
discuții spinteca ușurel aerul cu două degete alipite la vârf. Vocea îi era subțirică, discretă, dând impresia că face reflexii subtile. Eu eram copil pe atunci, și tot îmi dădeam seama de farsa neîntreruptă a lui Bonbonel. Asta nu mă împiedeca să-l iau de model, dar nu-l salutam, căci înțelegeam că ar fi fost ridicol să-l saluți. Veșnic îl vedeam în tovărășia domnișoarelor, care, mi se spunea, nu-l luau niciodată în serios. Le oferea servicii. Astfel, o dată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
râdeam sarcastic la vreo afirmație de a ei, o priveam îndelung cu dispreț pentru făptura ei mică, ceea ce o făcea să se îngălbenească. Tot timpul, de la început, m-a chinuit dragostea ei arătată fățis, lacrimile și desperările, frămîn-tările care îmi împiedecau munca. Apoi, tot timpul de mai târziu, m-a durut că nu plânge destul, că nu se mai arată complect nenorocită, că nu se mai agață dureros de mine. Și acum mă tem ca lipsa mea să n-o fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în ea și că i-am distrus orice fericire, infiltrîndu-i îndoiala și oprind-o de la orice decizie, fărămițîndu-i avântul, gândesc că are dreptate, căci, într-adevăr, așa e firea mea pe care o aplic tuturora și mie îndeosebi și mă împiedecă să izbutesc ceva până la capăt. Dar mai gândesc cu ciudă că o credință a ei nealterată deloc de mine - căci eram prea orgolios să o fac - ne distrusese fericirea: credința în virtuțile celuilalt. Ioana mea deșteaptă... E uimitoare pasiunea pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atâta miopie sau indiferență pentru Ioana, încît prietenia cu ei devine inutilă, iar dacă au știut tot, și mai târziu au păstrat cea mai perfectă discreție, îi urăsc pentru că n-au făcut nici un gest, n-au spus nici o vorbă ca să împiedece acele fapte, iar acum procedează ca și cum n-ar trebui să am nici un chin special. Și-i văd că-și închipuie că sunt un om curios. Sau poate că nu pricep cum nu mă pot deprinde cu nenorocirea mea, socotesc logic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rămâne constantă, căci e o trăsătură a caracterului meu observată de atâtea ori zilnic, pe care nu o pot atenua, oricât m-aș căzni, și care, de altfel, nu e numai un prilej veșnic de neliniște pentru Ioana, dar mă împiedecă și pe mine să fiu fericit. Este un defect funest, căruia unii îi spun, ca să-i dea aparență suportabilă, luciditate. A asculta o bucată de muzică, a citi ceva subtil, a fi în mijlocul celui mai superb aranjament al naturii și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am tăinuit nimic și ni s-au părut monstruoase împăcările hipocrite ale celorlalți. În momentul marilor neliniști ești ridicol, căci ceri deslușiri oricui asupra vieții sau consolări abia deghizate și mânuiești conversația așa ca să ai un răspuns convenabil. Asta nu împiedecă să-ți vezi ridicolul chiar atunci, să știi precis că nu poți să afli nimic de folos și că faci numai mărturisiri compromițătoare pentru amorul propriu, care va suferi mai târziu. Dacă cel ce te ascultă este un om fin
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a face singur o plimbare pe sub teii parfumați, gust pe care nu-l invocam ca să o ofensez, și numai din pricina discuțiilor iscate de dânsa devenea o ofensă: apărea deodată ca ceva esențial pentru firea mea și-i reproșam că sunt împiedecat ca să-l îndeplinesc. Dacă Ioana ar fi avut neînsemnata șiretenie să-mi spuie simplu: "du-te", poate nu m-aș fi dus. Dar la protestările ei, un eveniment fără importanță de felul acesta devenea singura mea sursă de fericire, renunțând
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imediat că fata hotelierului joacă un rol mai important decât las să se înțeleagă. Când, în sfârșit, m-am decis să-i spui despre camera ei (am ținut-o de vorbă în camera mea, unde am intrat deodată, ca să o împiedec să se facă aci comodă, cum mereu voia, și multă vreme după sosire Ioana avea pălăria pe cap), deodată i s-a ridicat în obraz tot sângele. Fără o vorbă, a plecat trântind ușa după ea. Am avut un moment
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din noi, el nu va da nici un semn de neliniște, ci va continua să-și facă tabieturile! Și la prima mână care l-ar mângâia, indiferent care, poate a CELUILALT, ar toarce din nou. Toată lascivitatea lui Ahmed nu-l împiedecă să fie la orele când e treaz bine foarte vioi. Când vrea să prindă ghemul de ață pe care eu sau Ioana îl trecem în toate chipurile pe dinaintea botului, face toate săriturile, utilizează toate șireteniile. Și ochii lui minunați, mari
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ținut-o fidelă cel puțin sufletește, în tot timpul despărțirii? Probabil că vina mea mare este că i-am explicat, sau că am grăbit să-și explice, că nu e fericită. Dar chiar dacă o viață mediocră de provincie ar fi împiedecat-o să-și vadă nefericirea, mulțumită n-ar fi fost niciodată, și deci nu sunt cu totul nimerite reproșurile pe care mi le face. - Mi-ai distrus viața cu gândurile tale negre: nu se vorbește uneiiubite despre moarte. - Îmi sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-i bolnavă. Un doctor, dacă ar cerceta-o bine, i-ar găsi fără îndoială un defect. Un al treilea care ar citi rândurile acestea s-ar grăbi să reflecteze: "Nu mă interesează eroina, este un caz patologic". Ca și cum asta ar împiedeca pe Ioana ca să fie bună sau rea, să-i simt trupul cald cerând dreptul la existență, așa cum nu pretind fetele obicinuite, drăguțe și neînsemnate. Ioana este bolnavă, dar dacă examinezi de aproape, orice gest al nostru se poate explica printr-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
apropiați, coborâm spre mare. Doctorul Petroff nu ne inspiră nici o încredere. De câte ori vine, așteptăm cu emoție decizia lui, dar totdeauna spune cuvinte neho-tărîte, se arată încurcat, ca și cum ar fi și el un simplu om, fără cunoștințe medicale. Asta nu-l împiedecă să-și încaseze în fiecare zi taxa. Un tinerel, dar ursuz, încruntat, impresie de prost, cu niște haine cenușii care îl fac și mai sumbru. Am chemat și pe doctorul Abramoff, mai bătrân, gros, volubil, voind să fie spiritual dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu ocazia lui Viky, care-ți este, oricâtă milă ai avea, o străină. Dacă ar fi ceva personal, altfel s-ar întîmpla. Acum vrei să termini în orice chip o chestiune ce nu te interesează decât vag și care te împiedecă de la atâtea planuri: să privești marea în tihnă sau să pleci, căci a trecut data pe care o hotărâseși pentru plecare. - Aceste sunt rautăți gratuite. Sau mai degrabă sunt observații valabile pentru orice om, dacă are curajul să se examineze
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
roșie! - Dar devine intolerabilă tovărășia dintre noi, dacă discutăm nu-mai despre ceea ce s-a întîmplat! - Nu trebuia să se întîmple nimic! - Totul a fost numai din pricina ta! - Bine ca te poți consola așa de iute! - Și, în definitiv, puteai să împiedeci de la început orice. Dimpotrivă, ai avut perversitatea să ne împingi unul spre celălalt. Cine îmi făcea mai multe elogii despre el? - Sunt încîntat, căci cu atât mai scârnavă apare fapta lui de maitîrziu. - Ești prea bun observator al celor ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]