995 matches
-
crâncene lupte și de sângele pierdut. Din vremuri în cari românii, înfrățiți se ridicară Și își apărară glia, și graiul își apărară. Într-o țară greu durată, prin milenii, de străbuni, AZI, se lăfăiește minciuna printre lei, tigri și huni. Încleștați în noaptea luptei de putere și averi, Cine să mai recunoască brațul clopotarilor de ieri? Români, v-ați risipit deodată în vanități obscure, Lăsând neantul negru chiar FRĂȚIA să v-o fure! Ați sfâșiat ca lupii moștenirea ce vi s-
CLOPOTELE BIRUINȚEI de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 2178 din 17 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380455_a_381784]
-
Acasa > Poezie > Amprente > CÂRTELI Autor: Steluța Crăciun Publicat în: Ediția nr. 2075 din 05 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Cârteli Steluța CRĂCIUN Gata, toamna asta vine mai decisă să despoaie-n suflet, să despoaie pomi, se-ncleștează frunza, ultimă proscrisă, se umple pădurea de fatidici gnomi Frunza asta pală, ultima din vară, răsucită-i Doamne ca în suflet vina că-mi uit rugăciunea-n fiecare seară, și cârtesc adesea și-Ți găsesc pricina. Nu-nțeleg prea bine
CÂRTELI de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 2075 din 05 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381389_a_382718]
-
abonati->accesari / articol->accesari / cititor->voturi / articol->cititori / articol I. CÂRTELI, de Steluța Crăciun, publicat în Ediția nr. 2075 din 05 septembrie 2016. Cârteli Steluța CRĂCIUN Gata, toamna asta vine mai decisă să despoaie-n suflet, să despoaie pomi, se-ncleștează frunza, ultimă proscrisă, se umple pădurea de fatidici gnomi Frunza asta pală, ultima din vară, răsucită-i Doamne ca în suflet vina că-mi uit rugăciunea-n fiecare seară, și cârtesc adesea și-Ți găsesc pricina. Nu-nțeleg prea bine
STELUȚA CRĂCIUN [Corola-blog/BlogPost/381390_a_382719]
-
mine mai adânc cuțitul, rana e deschisă; când pustiu e-n juru-mi să înfrunt - pe cine? În pădure, Doamne, frunză ți-s, proscrisă. Citește mai mult CârteliSteluța CRĂCIUNGata, toamna asta vine mai decisăsă despoaie-n suflet, să despoaie pomi,se-ncleștează frunza, ultimă proscrisă,se umple pădurea de fatidici gnomiFrunza asta pală, ultima din vară,răsucită-i Doamne ca în suflet vinacă-mi uit rugăciunea-n fiecare seară,și cârtesc adesea și-Ți găsesc pricina.Nu-nțeleg prea bine sacra Ta gândire
STELUȚA CRĂCIUN [Corola-blog/BlogPost/381390_a_382719]
-
și acolo unde-mi va fi hărăzit să ajung până la urmă. Datorită vremurilor pe care le-am trăit alături de familia mea în mod firesc m-am aflat alături de ei și inevitabil, ne-am bucurat ori am suferit sau ne-am încleștat de viață uniți pentru a putea să răzbatem mai departe. Astfel, datorită faptului că tatăl meu a fost ofițer de marină și a refuzat ca să continue războiul alături de ruși, eu am rămas cu amintirea constantă a originii mele sociale de
NOSTALGIE… de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380901_a_382230]
-
făcuse infarct din cauza emoțiilor prin care trecea, în timp ce eu mă apropiam tot mai mult, de ea! In lupta ei cu sexul opus, bărbătesc, din corpul comun, inima a cedat. A vrut totuși să-mi arate că ea era Otilia, ținând încleștat în mână, pînă în ultima clipă de viață, cățelușul dalmațian de pluș primit în dar de la mine de Valentine Day! Bătrâna ar fi dorit să afle mai multe despre mine, dar am fost zgârcit la vorbă: Eram prea întors pe
ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A TREIA de IOAN CÂRJA în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380920_a_382249]
-
impotentule! Era momentul când Lucian se repezea cu mâna în părul ei. Îi căra pumni în timp ce ea își înfigea, cu furie dezlănțuită, unghiile și dinții în pielea lui. Doar că nu făceau spume la gură în timp ce se rostogoleau pe jos, încleștați într-o luptă ce părea pe viață și pe moarte. Exact în momentul în care Ana nu mai vedea nimic în fața ochilor, când îi găsea jugulara lui Lucian și se pregătea să-i sugă tot sângele ce-i venea ăstuia
POLUL VRĂJITOARELOR de LIA BEJAN în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374117_a_375446]
-
să-i țină Către nici o năzuință? Ce durere-apleacă omul Și-i înlănțuie puterea? Zale reci închidă-i gura Și în el fie tăcerea... Care forțe îl posedă? Vorba-n piept i se crispează, Neputând să glăsuiască, Trist, el gura-și încleștează. Referință Bibliografică: Trist / Daniela Dumitrescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1435, Anul IV, 05 decembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Daniela Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
TRIST de DANIELA DUMITRESCU în ediţia nr. 1435 din 05 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371915_a_373244]
-
unul cu celălat, totuși, niciodată nu au avut prilejul să se cunoască. » Amețesc. Pereții fântânii se învârt că un carusel. Iar eu mă izbesc de ei cu putere. E adevărat. Nu mai simt. Parcă mâinile mi-ar fi amorțite și încleștate cu putere într-un mod inseparabil, de sfoară. Nici loviturile nu reușesc să le despartă. Nu am puterea de a face povestea să se oprească. Nu mai pot nici să mă ridic singură la suprafață. Oare chiar voi fi blocată
O NOUA SANSA de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372025_a_373354]
-
reînvie, Divinul din Trecut! Prin sufletul ca jungla, se dezgolesc poteci Și se dizolvă mușchiul, pe ziduri de Cetate Cu Dacia cea sfântă ne-ai botezat în veci, Jar Etern străluce, cu biruinți purtate! Pe Sică mâna dreaptă mi-o încleștez curbat Simțind tăișul rece, cum îmi pătrunde-n sânge, Ființa-mi clocotește, cu Dor de mult uitat Țărâna ta mă arde, Lup Alb, în mine plânge... An Prema Aanandha Copyright 14 Noiembrie 2016 © Referință Bibliografică: MARELE LUP ALB, DIVINUL / Antonela
MARELE LUP ALB, DIVINUL de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2160 din 29 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372975_a_374304]
-
Și atunci când crezi că totul este pierdut, poți să-ți mai acorzi o șansă de a fi fericit. Nu trebuie să aștepți trist și deprimat ca viața să ți se stingă. Când viața este vitregă cu tine, trebuie să-ți încleștezi pumnii și să lupți pentru idealurile tale. Nu trebuie să te predai și să-ți pierzi orice speranță. - Vorbele tale mi-au dat curaj. Mai nădăjduiesc să-ți cuceresc inima. Ca să reușesc acest lucru, ar trebui să-mi acorzi posibilitatea
SURPRIZA REVEDERII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 232 din 20 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371174_a_372503]
-
și al cetății. Unele frânturi de poem au delicatețea și subtilitatea structurilor nipone în spirit de haiku. Desprinse din context, ele ar putea deveni mici poeme individuale: “între o tăcere și alta cade câte o mierlă / pe un refren uitat” (încleștat pe-o pânză de paianjen, visul). Sau: “la poarta unde moartea a încuiat livezi / stau cu grâul încolțit în mâini”; “între o durere și alta se înalță temple de tăcere”, ș.a. Iată și o definiție a fericirii: “fructul acela furat
LUMINA , ATENEUL SCRIITORILOR, BACĂU, 2013 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 861 din 10 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344737_a_346066]
-
de gandire. El face parte din sfatul cetății, fără balanța dreptății. Coclaurile cetății a rămas fără un cioban. Cât de jos ai putut coborî, tu cetate! Într-un parc într-o simplă rochiță și sandale, un început de tinerețe este încleștată-n sărutul fericirii. Încă inocentă scăpa oameni de răul din lume. În copacul timpului său, cântă muzică raiului. Acolo, la începutul timpului, cineva a construit multe cărări! Nimeni nu le-a încercat pe toate și puțini sunt aceia, care știu
NEBUNUL de VIOREL MUHA în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345941_a_347270]
-
Drăgan e o artistă care are pe umeri elitre diafane ale muzicii, are în sân izvorul armoniei și metaforei cântecelor alese, ale căror fântânițe șopotesc în vis, are o raclă sufletească în care începe priveliștea cerului, are un munte care încleștează între creste și poală, pământul și cerul, tânjitori și unul și celălalt ai universului sonor pe care-l aprinde și-l și înfrigurează muzica. Dida Drăgan e artista care cântă o muzică ușoară foarte grea! Și adorabilă! Cântecele Didei Drăgan
DIDA DRĂGAN. NU CÂNTĂ CA NIMENI, CÂNTĂ CA EA! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347926_a_349255]
-
la un moment dat zburam!...”. Este visul unui copil care a uimit lumea, Pasărea Măiastră ce a zburat printre barele paralele, neatingându-le parcă, spre a nu fi o oprire, aidoma unui fluture ușor, alb. Este visul ,,Zeiței de la Montreal” încleștată pe ,,puntea suspinelor”, trasând prin aer, ca o trestie contorsionată, răsuciri cu o fixitate și precizie deopotrivă angelice și demoniace, milimetrice, supleși vaste, de vultur, cu zvâcniri și planări acrobatice sau alunecări pe fâșia de lemn, de numai zece centimetri
NADIA COMĂNECI. GIMNASTA BALERINĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347232_a_348561]
-
învăluie cu razele frivole curtea cu grădină . Pomi încarcați de roade, flori ce zâmbesc fericite, legume ce se doresc folosite se lasă mângâiate de razele diminetii.In fața casei străjuiește un măr împovărat de ani. În fiecare an omizile își încleștează trupul spiralat și verzui pe crengile perene. Primăvară , devreme, cleiul transparent , ca niște plasturi aplicați ad-hoc, sclipește în lumina caldă a diminetii.Acum merele aurii se înghesuiesc printre frunzele protectoare și râd că o grămadă de smaralde la sânul suav
GAZELA SI JUNGLA de SOFIA RADUINEA în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347390_a_348719]
-
plopii ce străjuiau aleea dintre blocuri. De nicăieri, niciun semn de existență umană. Privi neputincioasă spre telefon. Pe cine ar fi putut suna la ora aceea? Și...ce să-i spună? Dealtfel telefonul... nu, nu era sigur. Degetele i se încleștară de pătură simțind cum un alt val de sânge o inundă. Se simțea extenuată și când ieși din baie respirând cu dificultate, hotărârea era luată; începu cu mișcări lente să se îmbrace. Îi venise ideea - cum de nu-i trecuse
PAGINILE ARSE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348910_a_350239]
-
telefon despre moartea tatălui meu, veste care m-a lăsat fără grai... Am început să-mi pregătesc bagajele de plecare către satul natal. Făceam totul pe tăcute, cu migală, în liniște, ca și când aș fi pregătit ceva în taină. Mi se încleștase gura și cu greu puteam să scot o vorbă. Bărbatu-meu îmi vorbea în șoaptă și încerca să mă încurajeze. În momentele acelea nu puteam să-i explic ce se întâmplă cu mine, fiindcă nu-mi dădeam seama. Știam doar
BLÂNDEŢEA ŞI RADIAŢIILE FEŢEI ŞI OCHILOR LUI IISUS HRISTOS de IOANA STUPARU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348914_a_350243]
-
de tramvai, suflet, marginea patului pe care cad amețită strânsoarea zilei și a înserării... totul e doar minciuna pe care o respir zilnic prin ochi, gură,nas. prea multe instrumente de tortură pentru simțuri. glasul topește nările, fulgeră ochii, gura încleștată în anotimpul ăsta ciudat, în gheață prinde cleștii racului. cancerul urcă pe toamnele prezentului. mereu acută necesitate înrobește gândul. strig la luna de lemn. flacăra o arde până la urletul lupilor, până la pădurile de mesteceni în care obosită, mă trezesc strănutând
PROMISIUNE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346898_a_348227]
-
una li-e mânia, și-n ochi același foc Și-un iad apocaliptic e-n răzbunarea lor, Ca sângele pe spadă de veacuri șiroind Se spăimântau și morții de-atâta nenoroc. În ropot de picioare, ca aburii din iad Își încleștară dinții și săbiile-n teacă, Potop e-ntreg cuprinsul, și-n iarbă morții cad Și sfinții din icoane privirea și-o apleacă. Chiar foc de-ar fi să piară să nu mai ardă glia, Alt foc vor naște iarăși acești
APOCALIPSA de CĂTĂLIN VARGA în ediţia nr. 428 din 03 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346927_a_348256]
-
se zguduia continuu, iar lui, sudori reci i se prelingeau pe șira spinării. Simțea cum i se zburlește părul, fir cu fir. Și-ar fi făcut semnul crucii, măcar pe cerul gurii, dar limba îi amorțise și gura i se încleștase de-l dureau fălcile. Ochii țintuiți pe cadrul ușii îi ieșiseră din orbite. Și a ținut-o așa o vreme, într-o hărmălaie și frică de nedescris, și, parcă timpul se dilatase, apoi s-a oprit. A răsuflat ușurat deși
BALTA MIRESEI de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345018_a_346347]
-
pe buza lui - înfricoșată de groapă . Știm bine: v-ați iubit . Luându-ți inima în palmă, fără să ne spui, te-ai furișat la început de toamnă să vă-ntâlniți . Erați prea reci; cu mult peste măsură . Sufletele s-au încleștat și furișându-se au găsit între stele căldură . În fiece zi mă-ndemn să v-aduc lumină, iar trupul Lui și-al Tău le încălzesc, din adânc, cu aburul sufletului meu . ION I. PĂRĂIANU Referință Bibliografică: Poezii de Ion I.
POEZII DE ION I. PĂRĂIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 821 din 31 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345497_a_346826]
-
de mama focului și lovea cu copitele prin aer. Dar nici gând ca dracul să-l elibereze din spinare, căci îl prinsese zdravăn cu ghearele de pulpane de-i dăduse sângele. La rândul său, Ștefan, surprins de reacția diavolului, își încleștă degetele pe ham și-și lipi pieptul de coama animalului. Câțiva șerpi de foc brăzdară cerul înnourat. După câteva secunde, urmară un șir de tunete de răsună codru. Se apropia furtuna. Rafalele vântului îi biciuiau nemiloase obrajii. Dintr-o dată, diavolul
COMOARA DIN PĂDUREA ALBASTRĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376802_a_378131]
-
năpădiseră fericite pârloaga ce le fusese astfel oferită în mod nesperat iar odată ajuns în poiana de la livada de sus unde știam că se află renumita Fântână a Bârzei, locul cu apa cristalină jinduită de toți călătorii, mi s-a încleștat maxilarul de furie descoperind colacul fărâmat și prăbușit cu dușmănie în fântână împreună cu mai multe gunoaie printre care și câteva cutii de conserve ce fuseseră consumate de unii care se consideră a fi oameni. Când am revenit acasă expresia feței
CINEGETICA de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376888_a_378217]
-
gândurile.... Prioritățile lui “acum “ sunt ....care sunt??...ce să fac? ...ce să fac?....Gânduri multe și ciudate i se îngrămădeau în cap iar navală lor parcă o dărâma! Se așeza pe prima bancă ieșită în cale, lângă doi pensionari guralivi, încleștându-și mîinile pe lemnul uscat. O durea râsul oamenilor! Vroia să se ridice și să plece dar nu avea putere. Capul îi era greu .Respră adânc pentru a primi aer în fiecare celulă.... Da!...e mai bine! Și încă o
LICURICII de MIRELA PENU în ediţia nr. 1985 din 07 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377942_a_379271]