1,521 matches
-
bătăliei. În noaptea din ajunul bătăliei, Napoleon a pornit împreună cu anturajul său pentru a revizui pozițiile înaintate. În timpul acestui tur, a fost recunoscut de către soldații diviziei lui Vandamme iar în curând întreaga armată a aprins lumânări pentru a celebra aniversarea încoronării sale. Privind aceast eveniment, soldații și comandanții alianței au crezut că francezii se pregăteau să se retragă. O altă poveste prezintă un soldat francez ghinionist fugărit de cazaci; aparent, soldatul s-a urcat pe un coș de fum, încercând să
Bătălia de la Austerlitz () [Corola-website/Science/299690_a_301019]
-
au încercat să reducă diferențele care îi despărțeau de lumea occidentală prin punerea în practică a o serie de reforme politice și administrative. Această perioadă a fost urmată de cea a destrămării imperiului (24 iulie 1908 - 30 octombrie 1918). După încoronarea lui Mahmud al II-lea, el a fost nevoit să facă față unei multitudini de probleme, cele mai multe fiind unele moștenite de la sultanii din trecut. Printre acestea era așa-numita „Problemă Orientală”, rezolvarea deselor răscoale ale ienicerilor și ale luptelor dintre
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
ușa pocăinței.” Următoarea scenă este aceea a împărtășirii Sfântului Onofrie, care în pocăință, post și rugăciune, viețuind în pustie, a fost cuminecat de îngeri. O scenă deosebită este aceea de pe peretele de răsărit, în interiorul altarului, reprezentând în stil renascentist, occidental, încoronarea Maicii Domnului, care are în dreptul capului Soarele și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat de șarpe. Cu ocazia restaurării făcute de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1962-1964 s-au descoperit în piciorul Sfintei Mese Hrisovul Bisericii și un
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
Mare din partea bunicii paterne. A fost duce al Ducatului de Spoleto, un ducat din sudul Italiei restabilit de către franci ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și s-a întors în Italia, în încercarea de a obține coroana regatului Italiei și titlul de împărat. Principalul contrapretendent la titlul de rege al Italiei era Berengario de Friuli, dar Guido reușește
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
a căutat să profite de relația sa cu arhiepiscopul de Reims, Fulk, manifestându-și intenția de a fi încoronat ca rege în Francia occidentală, drept pentru el s-a deplasat până la Langres, unde episcopul la încoronat ca atare. Însă din cauza încoronării în același an a lui Odo (888), Guy a revenit în Italia, pentru a plănui obținerea coroanei Italiei și a titlului imperial. Guy a întâmpinat ooziția lui Berengar I de Friuli pentru Coroana de fier a regilor longobarzi. Cu toate că Berengar
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
cei doi rivali, Guy a reușit să se proclame rege în cadrul unei diete ținute la Pavia la sfârșitul lui 888. El a fost încoronat în mod formal ca rege de către papa Ștefan al V-lea în 889, moment urmat de încoronarea imperială din 21 februarie 891, simultan cu încoronarea fiului său, Lambert ca rege al Italiei. Situația din Italia a început să se deterioreze odată cu alegerea unui papă Formosus în 891. Neîncrezător față de Guy, noul papă a început să caute sprijin
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
proclame rege în cadrul unei diete ținute la Pavia la sfârșitul lui 888. El a fost încoronat în mod formal ca rege de către papa Ștefan al V-lea în 889, moment urmat de încoronarea imperială din 21 februarie 891, simultan cu încoronarea fiului său, Lambert ca rege al Italiei. Situația din Italia a început să se deterioreze odată cu alegerea unui papă Formosus în 891. Neîncrezător față de Guy, noul papă a început să caute sprijin în alte părți împotriva împăratului, fapt care i-
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
primii senatori ai Legiunii. Cu această ocazia a depus și jurământul de credință față de Legiune, dar a decedat în anul următor, 1930. În articolul intitulat „Noua Domnie”, apărut în revista „Înfrățirea Românească”, organ al Ligii Apărării Naționale Creștine cu ocazia încoronării regelui Carol al II-lea al României, Ion Tarnoschi scria și următoarele: În aceeași revistă a mai publicat articole ca: „Profanarea Imnului Regal și Jidanul Nuhăm Sokolow” Noi — și toată lumea — știe că, norodul jidovesc trăește răspândit pe toată, suprafața pământului
Ion Tarnoschi () [Corola-website/Science/323322_a_324651]
-
După un deceniu de lupte cu adversarii din Norvegia, s-a încoronat rege al acestei țări în 1028. Capitala de atunci a regatului suedez, Sigtuna, era de asemenea sub stăpânirea lui Knut, dar nu s-a înregistrat faptul istoric al încoronării. Knut era al doilea fiu al regelui Harald; se presupune că mama sa era Swietoslawa, fiica regelui Mieszko I al Poloniei. Knut intră în istorie odată cu campania de cucerire a Angliei din 1013, în care își însoțește tatăl. Anglia a
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
i-au asigurat din nou supremația în Scandinavia, Knut poruncește uciderea lui Ulf. Aceasta are loc în 1026 de Crăciun, în biserica Sfintei Treimi (precursoarea catedralei Roskilde). În 1028 regele va merge în pelerinaj la Roma, fiind de față la încoronarea lui Conrad II ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Knut va încheia cu acesta o alianță, asigurându-și astfel stăpânirea țărmului de nord - vest al Balticii. În 1028, Knut supune și Norvegia, cucerind-o cu o flotă de 50 de
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
și a tendințelor occidentale de modernizare care invadau Rusia în epoca post-napoleoniană. Ca urmare, multe societăți secrete, unele moderate, altele radicale, au început să apară în rândurile armatei și ale abia-formatei intelighenții. După moartea lui Alexandru I în 1825 și încoronarea lui Nicolae I, aceste societăți au orchestrat revolta decembriștilor, suprimată sub supravegherea personală a noului țar. Liderii revoltei sunt spânzurați sau exilați în Siberia pe viață. Este primul mare conflict dintre regim și intelighenția rusă, cu doar câțiva ani după
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
în ziua a șaptea a acelei prime săptămâni S-a odihnit. Astfel, El a înființat Sabatul zilei a șaptea ca memorial veșnic al încheierii activității Sale creatoare. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creațiune. Li s-a dat stăpânire asupra lumii și răspunderea de a avea grijă de ea. Când lucrarea creațiunii a fost încheiată, lumea era foarte bună, proclamând gloria lui Dumnezeu (Geneza 1,2; Exod 20,8-11; Psalm
Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă () [Corola-website/Science/315431_a_316760]
-
și a altor nobili norvegieni. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. Opoziția față de guvernarea lui Magnus a condus Norvegia la o înțelegere între rege și nobilimea norvegiană, având loc la Varberg pe 15 august 1343. În încălcarea legilor norvegiene cu privire la
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
Suediei drept Imperiul suedez (1611-1718). Carol a fost singurul fiu al regelui Carol al X-lea al Suediei și a reginei Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp. Tatăl său a murit când el avea cinci ani; a fost educat de guvernanți până la încoronarea sa la vârsta de 17 ani. Curând după aceea, a fost forțat de expediții militare să asigure recent achiziționatele dominioane ale Suediei din Danemarca. Luptând cu succes cu danezii, s-a întors la Stockholm și s-a angajat în corectarea
Carol al XI-lea al Suediei () [Corola-website/Science/323095_a_324424]
-
-o implicată, ea a fost eliberată și s-a retras la țară până la moartea surorii sale, Maira I a Angliei. Elisabeta era protestantă moderată, fiind fiica lui Anne Boleyn care a jucat un rol cheie în Reforma din 1520. La încoronarea sa din ianuarie 1559, mulți dintre episcopii catolici - numiți de Maria I a Angliei, care au expulzat marea majoritate a clericilor protestanți, atunci când a devenit regină - au refuzat să performeze ceremonia în religia protestantă. În cele din urmă, episcopul de
Dinastia Tudor () [Corola-website/Science/313090_a_314419]
-
regină - au refuzat să performeze ceremonia în religia protestantă. În cele din urmă, episcopul de Carlisle, Owen Oglethorpe, a efectuat ceremonia, însă când Owen a încercat să realizeze părțile tradiționale ale catolicismului, Elisabeta s-a ridicat și a plecat. După încoronare, două acte importante au fost introduse în Parlament: Actul de Uniformitate și Actul de Supremație, stabilind Biserica Protestantă a Angliei și creând-o pe Elisabeta Guvernator Superm al Bisericii Angliei. Aceste acte, cunoscute și ca "Stabilizare Religioasă Elisabeteană", au făcut
Dinastia Tudor () [Corola-website/Science/313090_a_314419]
-
însemnele imperiale. Deși tronul imperial a fost electiv, mai degrabă decât ereditar, de multe ori titlul a trecut de la tată la fiu. Matilda a predat însemnele arhiepiscopului de Mainz iar el a început procedurile pentru alegeri, care au dus la încoronarea fostului rival al soțului ei, Lothar al III-lea. După moartea soțului ei, Matilda a fost convocată în Normandia de tatăl ei. Henric I a acceptat faptul că nu va mai avea moștenitori legitimi și a decis s-o numească
Împărăteasa Matilda () [Corola-website/Science/327289_a_328618]
-
când forțele ei au învins și l-au capturat pe regele Ștefan în Bătălia de la Lincoln. Avantajul ei a durat doar câteva luni. Când a ajuns la Londra, orașul a fost gata să-i urez bun venit și să sprijine încoronarea ei. Ea a folosit titlul de "Lady of the English" și a planificat să-și asume titlul de regină la încoronare (obicei, care a fost urmat de nepoții ei, Richard și Ioan). Ea a refuzat cererea cetățenilor să reducă la
Împărăteasa Matilda () [Corola-website/Science/327289_a_328618]
-
câteva luni. Când a ajuns la Londra, orașul a fost gata să-i urez bun venit și să sprijine încoronarea ei. Ea a folosit titlul de "Lady of the English" și a planificat să-și asume titlul de regină la încoronare (obicei, care a fost urmat de nepoții ei, Richard și Ioan). Ea a refuzat cererea cetățenilor să reducă la jumătate taxele lor și, din cauza aroganței ei, au închis porțile cetății și au reaprins războiul civil pe 24 iunie 1141. În
Împărăteasa Matilda () [Corola-website/Science/327289_a_328618]
-
din altar sunt realizate de Jacopo și Domenico Tintoretto prezentându-l pe "Cristos înviat și Sf Andrei cu Vincenzo Morosini și membri ai familiei sale". Altarele din transepturi au fost păstrate de călugări. În transeptul de sud se află pictura "Încoronarea Fecioarei cu Sfinți" realizată de Jacopo și Domenico Tintoretto. În primul altar din partea dreaptă a navei se află "Adorația păstorilor" de Jacopo Bassano. În partea stângă este "Miracolul imobilizării Sfintei Lucia" (ea a fost condamnată la prostituție, dar, printr-o
Bazilica San Giorgio Maggiore din Veneția () [Corola-website/Science/333379_a_334708]
-
ănțelegea bine cu soacra ei, l-a putut vizita frecvent. Soțul Christianei Eberhardine s-a convertit la catolicism pentru a putea deveni rege al Poloniei însă ea a rămas credincioasă credinței protestante și nu a fost prezentă la ceremonia de încoronare a soțului ei (ea nu a fost niciodată încoronată ca regină a Poloniei). Christiane Eberhardine a devenit electoare când Augustus și-a succedat fratele ca elector în 1694. La carnavalul sărbătorit cu acestă ocazie, când membrii curții au mers prin
Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/322777_a_324106]
-
persoana feminină cea mai importantă de la curte și să fie încoronată ca regină împreună cu el. Din vara anului 1697 până la 15 septembrie 1697, Augustus a încercat să negocieze cu ea să vină. Totuși, Christiane Eberhardine a refuzat să participe la încoronare și să pună piciorul în Polonia în ciuda faptului că tatăl ei s-a aliat cu soțul ei încercând s-o convingă. Potrivit convenției pe care Augustus a semnat-o după alegerea sa, el era obligat s-o convingă să se
Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/322777_a_324106]
-
încoronat de către patru preoți ortodocși, în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeș, ca "Rege Internațional al tuturor rromilor creștini de pretutindeni", în opoziție față de regele Cioabă care a trecut la Cultul Penticostal. Împăratul țiganilor, Iulian Rădulescu, a emis un "Decret imperial de încoronare", care a fost citit în Catedrală de către unul din preoți. Textul actului emis de către împărat este următorul: În baza unui decret imperial, cu acordul Curții de la Viena, în conformitate cu Divanul și cutumele etnice ale rromilor din România și diaspora, formând un
Ilie Badea Stănescu () [Corola-website/Science/307943_a_309272]
-
Imediat dupa citirea “decretului” și sfințirea coroanei, preoții i-au așezat pe cap lui Ilie Badea Stănescu o coroană din aur bătută cu nestemate, care cântărește peste un kilogram. Cum Molitfelnicul ortodox a scos din edițiile noi slujba specială de încoronare a unui rege, preoții care au asistat la ceremonie au afirmat că ei au sfințit de fapt coroana "regelui Ilie Stănescu Întâiul": “Am primit ordin pe linie ierarhică și nu ne-am făcut decât treaba. Nu am făcut slujbă, ci
Ilie Badea Stănescu () [Corola-website/Science/307943_a_309272]
-
au afirmat că ei au sfințit de fapt coroana "regelui Ilie Stănescu Întâiul": “Am primit ordin pe linie ierarhică și nu ne-am făcut decât treaba. Nu am făcut slujbă, ci doar am binecuvântat coroana și am citit decretul de încoronare”. Această ceremonie a fost mediatizată copios de presa de la București. Printr-un comunicat de presă, Eparhia Argeșului și Muscelului a făcut precizarea că "slujba care s-a desfășurat a avut rolul doar de a sfinți podoabele specifice cutumei (obiceiurilor) rromilor
Ilie Badea Stănescu () [Corola-website/Science/307943_a_309272]