664 matches
-
ducea la un colț de stradă, în apropierea Școlii Normale și le vindea cu câțiva bănuți elevilor, cât să-și cumpere din profit o pâine. Parcă o văd cum venea, mai ales iarna, după o noapte de ger, rebegită și încovoiată de pe unde se aciuase în noapte. Afară abia se lumina de ziuă, când ea bătea timid la ușă. Mama deschidea și o așeza la gura sobei din bucătărie, în care aprindea focul mai devreme, pentru a ne trezi noi în
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
umede și bețigașe cu vată. Dar acum, la șaptezeci de ani, povara de a nu mai avea pe cine să Îngrijească În afară de ea Însăși o Îmbătrânise peste noapte. Părul grizonat Îi albise complet, iar silueta ei robustă Începu să se Încovoaie și să se micșoreze, așa Încât părea să se dezumfle câte puțin În fiecare zi. Se făcu mai palidă. Îi ieșiră la iveală venele. Punctulețe roșii, ca de la soare, Îi erupseră pe piept. Încetă să Își mai cerceteze chipul În oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ceva și mai și. Ieșeau din pachet arătând ca niște ca niște crenvurști normali, rozalii ca un uger, dar când se Încingeau se petrecea o transformare uimitoare. Sfârâind pe grătar, crenvurștii se bombau În mijloc, se Îngroșau și, da, se Încovoiau. Aceasta era contribuția Capitolului Unsprezece. Într-o noapte, fratele meu, care pe atunci avea șaptesprezece ani, se dusese jos, În bucătărie, ca să-și pregătească În toiul nopții ceva de mâncare. Găsise niște crenvurști În frigider. Neavând răbdare să-i pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nouăsprezece răceli; o săptămână de pneumonie „ambulantă“ pur figurativă; ulcer; cataracte psihosomatice care Îi Încețoșau privirea la aniversările morții soțului ei și pe care și le Înlătura singură prin plâns; și o contractură Dupuytren, În care fascia palmară inflamată Îi Încovoiase dureros Înspre palmă degetul mare și Încă trei degete, lăsând ridicat doar degetul mijlociu, Într-un gest obscen. Un doctor o Înscrise pe Desdemona Într-un studiu despre longevitate. Scria un articol pentru o revistă medicală despre „Dieta Mediteraneană“. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
inghinale. Necunoscute mie, acele anarhiste Își stabiliseră domiciliul la mine În abdomen și erau chiar conectate la utilități. Dacă Îmi Încrucișam picioarele greșit sau dacă mă mișcam prea repede, un spasm Îmi săgeta zona inghinală. Pe terenul de hochei mă Încovoiam adesea, cu ochii plini de lacrimi, În timp ce antrenoarea Stork mă lovea În fund. ― E doar o crampă, Stephanides! Aleargă și-ți trece. (Și acum, sărind ca să apăr ghiuleaua, mă străfulgeră exact o astfel de durere. Măruntaiele mi se răsuciră, erupând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
supusă. Pălăria rotundă și gri pe care o purta arăta ca un capăt de șurub, care o prindea de strană. Îi pișca Încontinuu pe fiii ei ca să nu adoarmă. De-abia reușeam să fac legătura Între persoana neliniștită care stătea Încovoiată În fiecare săptămână În fața mea de biserică și femeia haioasă care, sub inspirația vinului, se lansa În scene de comedie În bucătăria noastră. ― Bărbații să stea afară! țipa ea, dansând cu mama. Avem cuțite aici! Atât de mare era contrastul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
găsit o modalitate să comunice. Vipsania simte privirea întrebătoare a Antoniei îndreptată asupra lor. Răbufnește, agasată: Eu nu sunt ghicitoare în stele, dacă asta îți închipui. Nici profet. Suspină încet: Ceea ce disting sunt doar umbre. Luată din scurt, Agrippina se încovoaie și-și sprijină capul de umărul ei. — Recepționez doar mai mulți stimuli din lumea exterioară decât voi ceilalți, glăsuiește în surdină Vipsania. O respinge cu palma. Atât și nimic mai mult. Apăsarea din tâmple s-a accentuat. A ajuns de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca augurii să poată inspecta încă o dată măruntaiele. Din fericire, toate au rămas întregi și forma nu li s-a schimbat la foc. Marele Pontif cere atunci părerea flaminului lui Jupiter: — N-a venit momentul să punem masa Zeului? Figura încovoiată de pe scaunul curúl încuviințează, răsuflând greoi. — I-o fi și Lui foame, încearcă să glumească hârâind din gât. Vrea să se ridice. Se uită după asistentul său, care stă în spate și poartă securea de sacrificiu. Întinde o mână numai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripele-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor - spre-nchinăciune el genunchi-și încovoaie Și ascultă dus din lume a ei dulci și timizi șoapte. Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie; El răscoală în popoare a distrugerii scânteie Și în inimi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În zilele când nu mai putea îndura să stea față în față cu unchiul său, samuraiul se amesteca printre țărani și își punea trupul la muncă de dimineață până seara fără să se gândească la nimic. Căra până i se încovoia spinarea lemnele de foc stivuite de jur împrejurul casei sale ca un zid și le ducea pe cărări de munte până la coliba unde se ardeau cărbuni, răbdând durerea din umeri. Acum munca era singura lui scăpare. În urma lui, cu un munte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
13. și să uiți pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile și a întemeiat pămîntul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mîniei asupritorului, cînd umblă să te nimicească? Unde este mînia asupritorului? 14. În curînd, cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, și nu va duce lipsă de pîine. 15. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stîrnesc marea și fac să-i urle valurile și al cărui Nume este Domnul oștirilor. 16
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul continua să înainteze târâș. Din loc în loc galeria se bifurca și, pentru a-l putea urma pe călugăr, Bătrânul trebuia să-și ascută auzul. Îl încercă un sentiment nou. Nu era panică sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și printr-o jumătate de vorbă reflectam că ceasul meu întîrzie, că timpul trece fără să ne dăm seama, că aveam presupunerea că cineva ne pândește intrarea. Plângând, Irina întîrzia pe cât putea plecarea. Când se hotăra să se îmbrace, era încovoiată ca la o veste rea. Îmi părea rău, și în stradă nu știam ce să fac ca să-i readuc veselia. Irina nu a fost niciodată convinsă că eu țin la ea. Nu făceam nici un sacrificiu, nu renunțam la nici un spectacol
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne surâdeau șiret. Prevăzători, ne-am întors din vreme acasă. Noaptea veneau pe fereastra deschisă chiote de petrecere, uneori de la distanțe mari. Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am urcat mai mult ca de obicei pe un deal anevoios. În urma mea, Irina nu mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
decât de acele surprize. Atâta mișcare e în jocul lor nestatornic, încît bănuim în orice femeie nouă o excepție. În fața lacrimilor ei grozave ne înduioșăm și credem, noi, cei care nu putem plânge decât anevoie. Iar mai târziu deziluziile ne încovoaie. Cât timp, cum? Nu știm nimic. Aștept să văd. Căci eu însumi mă surprind zilnic sub forme care mă miră. Vor mai veni două dureri teribile. Vestea în sfîrșit: se mărită în ziua de... Și apoi ziua aceea... Și apoi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai grăbim. Ne așezăm la o masă în fața unei cafenele, luăm o bere și câțiva mititei, iar un țigan spintecă aerul cu o melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el, scutură capul cu putere și îi arătă în fundul văii largi o căsuță din piatră, ce abia se vedea dintr-un pâlc de carpeni încovoiați de vânt. — Ce ai, ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era deja zi, singura fereastră stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de lumânările unui candelabru cu două brațe. în lumina aceea gălbuie, trăsăturile sculptate ale episcopului apăreau și mai pronunțate. Anianus era de statură medie, slab și puțin încovoiat de vârstă. Purta o tunică din lână, simplă și lungă, cu mâneci largi și fără centură, iar în picioare era încălțat cu sandale simple de casă. Trăsăturile sale păreau ascuțite, înconjurate de o barbă blondie, lungă și ondulată, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani. 19. Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, și stă să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei și despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat și a născut, căci au apucat-o durerile nașterii. 20. Cînd trăgea să moară, femeile care erau lîngă ea i-au zis: "Nu te teme, căci ai născut un fiu!" Dar ea n-a răspuns și n-a luat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul continua să înainteze târâș. Din loc în loc galeria se bifurca și, pentru a-l putea urma pe călugăr, Bătrânul trebuia să-și ascută auzul. Îl încercă un sentiment nou. Nu era panică sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu-l poate învinge durabil. Dacă ar reuși, ea ar fi un antidot al amorului: frumusețea ar deservi femeia. La plecare m-a întovărășit până în stradă. Își apăra capul de soare cu o umbrelă mică. Brațul care sprijinea umbrela era încovoiat amețitor, și mâneca, puțin ridicată, îi descoperea începutul alb și rotund. Lumina crudă, răsfrântă de praful alb al drumului, o făcu să închidă ochii pe jumătate. Genele apropiate deveniră mai lungi. Privirea îi pătrundea acum de departe, din adâncul vieții
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
până departe, cât vedeam cu ochii. Pe unele întinderi, ceața mai deasă și mai așezată forma lacuri, din care răsăreau copaci singuratici, ale căror umbre păreau oglindirea lor în apă. Iar în fund, spre Văratic și Agapia, înspre care se încovoia câmpia cu lacurile în pantă, munții, ca niște valuri de fum gros, izvorau parcă atunci din pământ, dîndu-ne iluzia că asistăm la originea lucrurilor. Iar peste toate, departe în adânc, dincolo de înălțimile Sihlei, clipea din secundă în secundă o pleoapă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în relief, brăzdată de cicatrici de furuncule, când, deodată, tovarășa mea de strapontină mi s-a adresat: — Nu te-am întrebat încă ce mai face scumpa dumitale mamă? Ești Dickie Briganza, nu-i așa? În momentul întrebării limba mea era încovoiată cu vârful pe capătul moale al cerului gurii. Am derulat-o, am înghițit și m-am întors spre doamnă. Avea în jurul a cincizeci de ani, era îmbrăcată elegant și cu gust. Pe față își întinsese un fard gros, păstos, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
uitat ce stradă urma. 96th. Cu alte cuvinte, evită o privire lungă ce putea fi susținută de celălalt sau orice Înlănțuire de priviri. Nu dădu semn a ști nimic și Începu acum să-și facă loc spre coborâre, ușurel alert, Încovoindu-se către ușă. Ajunse, găsi sârma, trase 1, reuși să ajungă la treapă, se strecură pe ușă și se opri pe trotuar ținând umbrela de material, la vârf. Cum tahicardia era acum pe cale să i se consume, putu să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
liniște, să privească În jos. Negrul se desfăcuse la șliț și-și scosese penisul. Era expus către Sammler cu testicule mari ovale, un lucru maro-și-vânăt necircumcis - un tub, un șarpe; peri metalici se zbârleau la baza groasă și vârful se Încovoia dincolo de mâna ce-l sprijinea, demonstrativ, amintind de mobilitatea cărnoasă a trompei de elefant, deși pielea era oarecum irizată mai degrabă decât groasă sau aspră. Peste antebrațul și pumnul ce-l țineau, Sammler fu pus să se uite la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]