559 matches
-
prezidează un ospăț în cinstea mortului. Alte picturi etrusce înfățișează o întreagă demonologie, diferită de cea greacă. Etruscii au un personaj numit Charon, la fel ca grecii, dar care are o înfățișare originală. El are urechile asemeni unui cal, nas încovoiat de pasăre prădătoare, dinți și buze înfiorătoare, gata să sfâșie victimele. El ucide oamenii și îi conduce în Infern. Cu toate acestea, lumea morților la etrusci este bogată în plăceri. Slavii antici, păgâni, credeau că lumea lor era un copac
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
care sătenii se identificau mai ușor decât după numele oficial. Numele satului înseamnă în limba română veche, curbă, meandru, probabil de la meandrele Balasanului, dacă nu cumva de la curba largă și nejustificată a drumului principal prin mijlocul satului. De la covei provine "încovoiat". Numele de Balasan pare să fie de origine cumană, la fel ca Desnățui, Vaslui, Covurlui, Teslui. Sărăceaua provine clar de la sărăcie, poate că acesta să fi fost și numele așezării de lângă balta omonimă, dispărută și ea. Numele de Boureni pare
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
băiețel de mână. Le iese în cale o pisică. Copilul se sperie. Bătrâna rostește: "Fugi de-aici - pisică, fugi, că-mi sparii băiatul!" Repetă fraza aceasta de cinci, șase ori, pe o distanță de douăzeci de metri, tot întorcându-se încovoiată, cu aceleași cuvinte imprimate definitiv în mintea sa, ca pe o placă de patefon. în timpul acesta băiatul, grav, absent, merge ca o păpușă mecanică alături de bătrâna, (care se tot agita) - ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Scenă absurdă de
Frica!... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8033_a_9358]
-
din mine care mi-au scăpat drumuri întortocheate mă duc în corpul singurătății, zăpada îmi acoperă gândurile. Atunci îmi amintesc toate săruturile care au rămas agățate în beznă, fără stăpân plutind pe străzi, vreun preot tânăr le binecuvântează, merg așa încovoiat deasupra nopții pline, pline de săruturi privind cum toate aceste săruturi tremurând se îndepărtează de mine căutând pereți și ziduri virgine lângă care să se odihnească și unde să se ofilească în noapte, spionând dacă nu cumva vreo gură neatentă
Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua by Simona Dăncilă () [Corola-journal/Journalistic/7234_a_8559]
-
Când recitesc în gând câte-o poemă, Nu știu de-am scris-o eu și mi se pare Ermetică, aridă, îngăimare De noimă văduvită, anatemă. Un osândit mă socotesc și cred Că vorbele-mi ființe sunt ciudate: Bărbați chirciți, femei încovoiate Ce vor să mă ucidă. Se reped De pe birou la mine, dintre file, Mă împresoară, mintea-mi răvășesc Ca-ntr-un coșmar și spaimele-mi sporesc. Împotriviri, proteste-s inutile. Deodată, însă, vorbele se leagă. Abia atunci poema se încheagă
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
mai vede decât așa, departe, o măicuță bătrână lăcrimând, alergând, pe toți întrebând. M|TUȘA: Și-apoi, dintr-odată, apare chiar el, ciobănașul nostru, al tuturor. Venind agale spre noi, chiar de-acolo, din raiu lui, de pe plai. Venind bătrân, încovoiat, cu părul și barba albe ca spuma laptelui. Ținând-o așa, din nuntă în nuntă.[...] MAMA: își lipește fața, pe dinăuntru, de geamul televizorului și rămâne așa, uitându-se în gol. SORA: Chipul lui nu se mai șterge de pe ecran
Un moment numit Popescu by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/8968_a_10293]
-
viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie..." Turnavitu "n-a fost multă vreme decât un ventilator" și o dată pe an "ia formă de bidon". Gayk e "ascuțit bine la ambele capete și încovoiat ca un arc"... În Cotadi și Dragomir, primul e astupat cu un dop pe care îl împarte "în loturi inalienabile populațiunii rurale, sperând că va putea rezolva în acest mod cu totul empiric și primitiv delicata și complicata chestiune agrară
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
caută sub pielea lui/ gustul trupului ei. ar vrea să plângă mereu./ dar de sub pleoape îi ies fire lungi de păr./ îl lăsăm mereu în pace. știm că pentru el/ nu mai poate exista nimic." (Prezicere); "ochii mei văd patul// încovoiat, ridicat deasupra mesei, căzând deodată, rupând-o/ în două, rochia albastră plină de pietre lovindu-se/ de tavan, de podea, crăpându-le, legănându-se ca limba/ unui clopot. pete/ roșii pe tot tavanul încep să se rotească, să saliveze,/ rozându
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
care arătau acum spre cer, stătea ghemuit un om. Helene a deschis gura, dar n-a putut țipa. Sperietura a fost atât de mare, că nici un sunet nu i-a părăsit gâtlejul. Omul se lăsase în jos, pe spinarea lui încovoiată erau crengi, capul nu i se vedea, îl băgase în pământ, probabil spera ca astfel să dispară, să nu fie văzut. Tremura atât de tare, încât frunzele veștejite ale crengilor cu care se acoperise se mișcau și ele. Ceva trosni
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
șaptezeci și unu de ani, lustruia agale fereastra de mari dimensiuni, murmurînd în barbă și neavînd habar dacă era ora patru sau șase, luni sau miercuri. Pentru majoritatea elevilor mormăitul lui Yakov Blotnik, împreună cu barba lui cafenie și cîrlionțată, nasul încovoiat și cele două pisici negre care i se țineau pe urme, făceau din el un lucru de mirare, un străin, o relicvă, față de care se arătau cînd cuprinși de teamă, cînd lipsiți de respect. Lui Ozzie mormăitul acela îi păruse
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
alta care vine de jos. Axa aceasta trece ca un fir de ață invizibil prin cap, gât, coloana vertebrală - dar mai întâi trupul trebuie să aibă o ținută dreaptă. Dacă stăm fără efort, leneși, cu umerii căzuți, capul aplecat, spatele încovoiat, această legătură verticală nu se produce. Fără efortul de a îndrepta axa trupului, rămânem sub influența energiei greoaie, care ne trage în jos. Acest exercițiu de senzație interioară l-am încercat, probabil instinctiv, pe când mă jucam cu păpușile, trăgându-le
O biografie by Andrei Serban () [Corola-journal/Journalistic/10649_a_11974]
-
șchiopătând spre ieșire. Lângă cutia milelor, bătrâna lumânăreasă îi dădu un ghiont tărișor în coastă și-i șuieră în ureche: - Stai locului ca oamenii, un’ dracu te duci? Se cântă Heruvimul! Zinaida nu pricepu de ce o ocărăște bătrâna și plecă încovoiată, târându-și picioarele spre ușă. Ieși din biserică, simțea încă durerea în coastă de la ghiontul bătrânei, și deodată - altă năpastă! - încă o bătrână cu basmaua cadrilată, cu un neg plin cu grăsime sub ochi, o babă dintre acelea care stau
Ludmila Ulițkaia Rude sărmane. Fetițele by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/3562_a_4887]
-
sau în căruță cu boi; coloane de oameni revărsându-se până pe câmp, dincolo de șanțurile pline de noroi. Bătrâni în papuci, cu barba și părul ciufulite, băiețandri slăbănogi și fetițe în picioarele goale, împiedicându-se în pietrele drumului, ducând pe spatele încovoiat tot ce putuseră aduna din puținul lor avut. Tot așa de jalnice, șarete trase de mârțoage costelive, pline de copii îngrămădiți care țipă, se zbat în brațele mamelor înnebunite, alături de bătrâni ce trag de niște hățuri de sfoară și biciuiesc
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
preferința sa sinceră merge către o critică conținutistă. Luând în discuție, de pildă, romanul Cronică de familie de Petru Dumitriu, el descrie portretele făcute de prozator în loc să descrie modul lui de-a portretiza: "Zveltă, necoaptă, sălbatică, cu un nas fin, încovoiat, cu o gură palidă, deși cărnoasă, ochi negri, incendiari, umbriți de gene fine, îndoite în sus, Davida e, ca și tatăl său, o ființă retrasă, tăcută, iar când vorbește înalță fruntea într-un fel ce trădează un orgoliu suveran. Îmbrăcămintea
UN SISIF AL ISTORIEI LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16186_a_17511]
-
cărnii, dar nu și asupra cheratinei care continuă să crească în ciuda tuturor parastaselor, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i un aer de profet, iar atunci când degetele reușeau să răzbată prin mânecile suflecate, dădeau la iveală niște unghii lungi și încovoiate, pe măsura încrețiturilor pe care le scărpina, în vânătoarea neostoită, prin încheieturi, după tot felul de păduchelnițe. Astfel încât, trăind într-o lungă și încrețită scărpinătură, Bunelul avea aerul vesel și neastâmpărat al unuia care, lăsând moartea în urmă, își luase
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
diluviene,/ Polonia, Norvegia, Finlanda,/ Prăsire pretutindene de hiene"), pentru că imaginea lor să se stilizeze sarcastic, într-o suită de paradoxuri ale îndurerării: "Că vitele la iarmaroc/ Suflam prin țarcuri doctrinare/ Imbecili de nenorocire./ Preamărim absurdul baroc/ Sub ziarele patrafire./ Pe-ncovoiata-ne spinare/ Ne arde litera de foc./ Orbi, orbi în oarbă alinare,/ Orbi în pustiu de mîntuire/ Orbecăim prin gnoze culinare,/ Prin vid geros de rugăciune/ - Milă din stelele potire,/ Vezi-ne stelele nebune,/ Vezi-ne țopăind pe capșa,/ Supți
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
undeva departe de mine.// În fața ghișeelor/ o mulțime transpirată ca la Love Parade,/ aici nu se dansează și toți se urăsc -/ aici noi suntem ăia/ și numai între noi,/ în momentele de grație,/ suntem un fel de ăștia - cu spinările încovoiate,/ saci de cartofi/ încercând să stea în picioare (...) Nu-mi pasă de cultura rave/ dar mi-e ciudă./ Miha m-a trimis să votez pentru că,/ zicea ea,/ primarul s-ar putea să-mi numere ștampilele/ de pe buletin/ la următoarea audiență
Fratele păduche by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10783_a_12108]
-
precum un tăvălug. La un gungurit de-al lui ca de guguștiuc, ulii s-au năpustit asupra zmeului, i-au spart și scos ochii și l-au lovit distrugător din cap la coadă cu ciocurile și ghiarele lor ascuțite și încovoiate. Odată orbit și doborât la pământ, bursucii au dat năvală pe el și cu ferăstraiele agere ale fălcilor lor pofticioase l-au ronțăit până la ultimul oscior și soz de aur, de nu a mai rămas, în câteva momente, nici o urmă
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
pe foi veline. Îngerii nu erau pretențioși, nu doreau marea cu sarea, nici lacul cu caimacul, nu... ci izvorul rotund,neclintit,cu prundul răspîndit lin, artistic, cu niscaiva nuferi orbitori plutindu-i pe suprafața netedă, lucioasă...Slujbaș conștiincios, scrib vrednic, încovoiat veșnic peste registrele largi, cu mii de rubrici orizontale, verticale, ba și de-a curmezișul filei largi, spre zăpăcire și umilință adîncă, lucram nepotolit de nimic, robotem epuizat, scăldat în sudori fierbinți - valuri leșioase ce-mi opăreau pielea, mi-o
Trebuia să transcriu... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12734_a_14059]
-
aceste căderi, gemetele și urletele izbind clipă de clipă-n timpanul meu ceresc, o, palmele mele de lumină ce nu vor mai face nicicând bătături, tot mângâind fețe înlăcrimate, spălând rănite picioare, așezându-se de miliarde de ori pe umerii încovoiați! Să fii ramă în vecii vecilor, în timp ce peisajul se veștejește, în timp ce portretul pute, în timp ce mor încă și încă o dată foarte moartele naturi moarte. Tempus Timpul. Frumos. Cu Profețiile, oho, împlinite toate. Și, mai ales, Ultima. Mari surprize nu prea mai
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
cohortă, pornind din vechiul sat, Luați-mă de mână, să mergem mai departe, S-aflăm dacă-i aievea, ori nu-i adevărat C-am scris cu mâna stângă, plângând, cuvântul: Moarte... (2008) Cu sacul gol Cu sacul gol și cârja-ncovoiată, Cu barba albă până în pământ, Mă-ndrept, spre casa plină altădată De prunci, pe care-i mai aud plângând. Când bat în ușă, nimeni nu-mi răspunde... Doar la fereastră flori de gheață râd... Unde sunt toți? S-au dus
Poezii by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/8723_a_10048]
-
singur sunet, așa. Și îi arăt, pronunțând sonor într-o parte a gurii, cu buze plescăinde și împroșcând un pic: — Tlll... Dll... Ne-a examinat pe amândoi scurt, sumbru, a făcut o piruetă și a plecat rapid, tăcut și puțin încovoiat. Nu mai era posacă, zâmbea, iar în ochi avea chiar un început de umanitate. — Mie îmi place cel mai mult dimineața, i-am spus. Micul dejun, râsete umede și după aia plimbare cu ținut de mână în parc. A refăcut
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pâlnie de tablă, cât îl țineau bojocii, împroșca sătenii cu vorbe meșteșugite: În premieră absolută! Faraonoaica cu coadă de pește, care cu amabilitate vorbește, vă înveselește și cu apă vă stropește ! Poate s-o pipăie cine plătește! înghițitorul de săbii încovoiate și de șerpi veninoși, care în drum spre țarigrad a rămas anume pentru această reprezentație! Piticuța fără mâini, care cu picioarele tricotează, desenează și cântă la cimpoi. Omul care vorbește fără să-și miște buzele! Surorile siameze, care se iubesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
copiilor reprezintă pentru bătrâni un real remediu împotriva stărilor melancolice, depresive. Dintre nenumăratele dialoguri purtate cu Mălina, câteva se disting prin conținutul lor și-i pun în lumină spiritul iscoditor, însetat de cunoaștere. Iată-le: - Bunicule, de ce bătrânii au spatele încovoiat? m-a întrebat într-o zi Mălina, surprinzându-mă cu această observație a ei. - Pentru că ei poartă în spate un rucsac greu pe care noi, cei din jurul lor, nu-l vedem. - Ce au ei în tolba aceea? - Anii de viață
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]