540 matches
-
dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu această bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui Victor era că ținea ascuns sub pernă un dicționar vechi din care tăia zilnic un cuvânt. Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
funduleț alb. Camilla se dădu Înapoi. Nu văzuse niciodată fundulețul alb al unui băiețel. De fapt nu și-l văzuse nici pe al ei. Fundulețul dispăru Într-o pereche de chiloți albaștri cu delfini ce săltau În apa mării. Băiețelul Încovoiat Își trăgea cu greu pantalonii și bâjbâia cu mâinile pe pardoseală, ca un câine - Întinse o mână pipăind În căutarea ochelarilor. Era Kevin Buonocore. Camilla Închise ușa, temându-se să nu fie văzută. Kevin n-ar fi iertat-o niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să mă gândesc cu blândețe la cea care fusese Ruti. Dar tot ce mi-am putut aminti a fost frica care i se citea mereu în ochi, mizeria din păr, mirosul acru al corpului ei, felul umil în care stătea încovoiată. Fusese o femeie, exact așa cum mama era femeie, dar fusese în același timp tot ce putea fi mai diferit de mama. Nu înțelesesem niciodată de ce Lea era așa de bună cu ea. Eu, în sufletul meu, îi înțelegeam bine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
video comercializat de PTT-ul francez. (n.tr.) Organizație feministă, numită astfel prin aluzie la Marie-Claire, revistă pentru femei cu articole convenționale despre viața cuplului, cu rețete de bucătărie și sfaturi practice. (n.tr.) Motiv decorativ format din trei brațe Încovoiate În același sens, pornind din centrul figurii. (n.tr.) Baba cool, mișcare din anii 70-80, caracterizată prin interesul pentru spiritualitatea hindusă (baba Înseamnă În sanscrită Înțelept) și lumea a treia, derivată din mișcarea hippy și continuându-i tradiția de contestare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fii fericit cu viața ta, nu să renunți la ea de dragul ei. — Sunt fericit. E ridicol să spui... Dar n-ai putea să fii și mai fericit ? În grădină se lasă tăcerea. Nathaniel își ferește privirea și stă cu umerii încovoiați, de parcă ar vrea să pareze ce spun. — Nu-ți vine niciodată să scapi de toate răspunderile astea ? Îmi arunc brațele în lături, a renunțare. Și să... pleci pur și simplu în lume și să vezi ce se întâmplă ? — Așa ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de câteva ori ciulinii, cu fața întoarsă spre ușa dublă, masivă, care se deschidea încetișor, opintit. Și dispăru, undeva prin perete, pe lângă dulapul cu regulamente și colecția incompletă a revistei Pentru patrie. Părintele Macovei se strecură anevoie printre ușile capitonate, încovoiat, umilincios. Poala anteriului se agățase de o țintă și preotul o smunci ferit. Se opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pancreas, după soț. - Oricum, ridică din umeri insul, totul e plăsmuire. Dar am mandatare să semnez, așa că... Își scoase mănușa. Dădu să ia un pix din borcănelul de lângă ghișeu. Întinse o mână subțire, cu degete lungi, păroase, cu unghii negre, încovoiate. - Aici? Întrebă, ciocănind cu inelarul pe un loc liber, o căsuță lunguiață, din josul formularului, pe dreapta. Funcționarul slobozi doar un chiuit lung, amarnic, final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârțâie ca apăsată de o greutate extraordinară și cu o iritantă încetineală. Când provocatorul acestor grozave pârâituri fu jos, tânărul văzu mirat un omuleț subțire și puțin încovoiat. Capul îi era atins de o calviție totală, și fața părea aproape spână și, din cauza aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară și galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibili, ca niște așchii de os. Omul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ușor mâna tânărului. Otilia opri pe Felix în fața femeii mai mature. Era o doamnă cam de aceeași vârstă cu Pascalopol, însă cu părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză. Fața îi era gălbicioasă, gura cu buzele subțiri, acre, nasul încovoiat și acut, obrajii brăzdați de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii îi erau bulbucați, ca și aceia ai bătrânului, cu care semăna puțin, și avea de altfel aceeași mișcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
farfurioare cu dulceață, pahare cu limonadă, lepădară atitudinile apretate și încinseră o șuetă. - Ceea l-a alarmat dimineața pe tovarășul director, îndeajuns pentru a alerga, gâfâind, pe scări, până la cabinetul meu, sorbi elegant din ceșcuță, ținîndu-și degetul mic ridicat și încovoiat, 375 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI bucurase!), până la draga lui Otilia, la Rege și la banda izbăvitoare a Ierbii Fiarelor. Marginile atârnate ale cearceafurilor pocneau sub zvârcolirea capricioasă a vântului. Partea lor dinspre stradă era împroșcată cu la fel de numeroase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
obsesiv, înregistrate de senzorii unui eu poetic retractil, ce își asumă fragmentarismul și elegia drept condiții existențiale: Ultima oară când te-am văzut era frig și tu stăteai înfofolit în jacheta mea neagră, veche. Mi-ai părut mai bătrân, mai încovoiat, mai obosit. Aș fi vrut să îți scriu că ai pierdut deja toate trenurile, iar când te-ai întors ea devenise de mult Lili Marlen. Dar ce ți-aș mai putea povesti, la urma urmelor? Ce ți-aș mai putea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu cizmele de cauciuc, aproape încolonați, deși acum erau în afara oricărei supravegheri. Abia ieșiți din fabrica unde munciseră toată ziua, nu se dezmeticiseră încă. Petrache rupse, o clipă, rânduiala resemnată a siluetelor cu umerii încovoiați și capetele plecate. Făcu doi pași înainte și ridică mâna, dar trebui să o strige pe nume pentru ca fata să întoarcă privirile spre el și să iasă din rând. — Uite, Aurica... spuse bărbatul, desfăcându-și brațele, ca și cum ar fi vrut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc de nedumeriri. În fața atâtor lucruri neobișnuite, nimic nu îl mira mai puțin decât absența mirării. Așa și casa. Era la fel, cu tencuiala neîngrijită peste pereți înjghebați din chirpici, cu acoperișul din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ar fi privit la nesfârșit lumea aceasta în care, deși lucrurile par lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Coltuc ar fi trebuit să fie un flăcău înalt și vânjos. Așa însă abia dacă măsura, cu glugă cu tot, vreo doi coți, dacă socotim și căruțul, cu rulmenții de dedesubt. Scund, dar cu chip de- acum bărbătesc, cu nas încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu să te ploconești toată ziua la lume, după un sfanț. Să te uiți întruna după ăia care s-apropie, cu ochi moi și triști, ca un cotoi proaspăt castrat. Auzi, se aplecă spre Coltuc, care, cu gândul la silueta încovoiată, îndepărtându-se, a Melaniei, nu luase seama la dialogul dintre cei doi, ce-ai vrut să zici că tu vezi lumea întreagă ? De-o pildă, când te uiți afară, pe fereastra asta, nu vezi, ca și mine, zidul prăpădit de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cum izbânda morții e fără putință de tăgadă asupra cărnii, dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare de profet. Când degetele reușeau să răzbată prin mânecile suflecate, scoteau la iveală unghii lungi și încovoiate, pe măsura încrețiturilor pe care le scărpina, în vânătoarea neostoită, pe la încheieturi, după tot soiul de păduchelnițe. Astfel încât, ducând-o tot într-o scărpinătură, Bunelul avea aerul vesel și neastâmpărat al unuia care, lăsând moartea în urmă, își luase de-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte, își îndreptă spinarea și rămase astfel, cu mapa înțesată de lozuri la subsuoară, precum Moise cu Tablele Legii. Doar câteva clipe de măreție, căci apoi, încovoiat și cu umerii căzuți, redeveni Ioan al ultimei zile sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie, o mătușă care își dădea aere că știe franțuzește și așa i-a rămas numele. Își prinse bărbia în palme, cu ochii îngustați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înjurăturile și blestemele ce făceau să se des chidă chivotul legii. Pe măsură ce le citea, le arunca. Hârtiile se înălțau în adierile stârnite de flăcări și se roteau, ca niște vrăbii de foc. Podurile rulante, brațele de fier, boturile căscate, frunțile încovoiate, înzorzonate și încornorate înce pură să se topească. El blestema și idolii se scurgeau ca o lavă. În depărtare se auziră sirenele pompierilor. Nu-i lăsa să pună mâna pe tine, răsuna vocea paracliserului ce începu să bată clopotul mare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Un miros de mirodenii și cafea se răspândi în toată încăperea. Nu mai rămăsese în apropierea lui Saferian decât un bărbat cam de vârsta acestuia, tot astfel ras și brun la față și cu profil arab, deși cu nasul mai încovoiat armenește, reprezentând o ameliorare a nasului lui Demirgian. Acesta era doctorul Rapig Sahazizian. El ședea acum pe un morman de covoare întoarse pe dos și împăturite, puse unele peste altele pe dușumea. Trebuie lămurit că "biroul" lui Saferian nu era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lupta esistenței noastre și cu 10 națiuni maghiare, nu numai cu una. După noapte vine și ziua, vine pentru că trebuie să vină. Și daca somnul nostru a fost lung, cu-atît mai puternică va fi manifestațiunea vieței noastre. E pietroasă și-ncovoiată calea dreptății, dar e sigură. Știu că ne-ați închide gura de-ați putea fără ca să vă scuipați vouă însăși în față, dar nu veți închide-o și vom protesta mereu, nu vom [fi] cu toții decât un protest personificat. Nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
o parte a acestui sistem se răsfrâng asupra celeilalte parți. Modul În care gândim influențează instantaneu tensiunea musculară, felul În care respirăm, postura, emoțiile, nivelul general al funcționării biochimice. Când suntem triști și deprimați, corpul devine Încordat, adoptă o postură Încovoiată, iar gândirea devine ineficientă. Această axiomă surprinde efectul placebo, cum anume corpul se poate vindeca cu ajutorul minții. 3. Nu exista eșec, ci numai feedback. Acest postulat consideră că din orice eșec se poate Învăța ceva și poate fi utilizat ca
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
locul acela vântul bătea înspre baraca direcției, apoi înspre rejimka (unde, de asemenea, forfotesc adeseori supraveghetorii și de jur-împrejur zac mormane de sârmă ghimpată), pe urmă dincolo de zonă, în ulița așezării muncitorești. Un ceas întreg înainte de revărsatul zorilor am colindat încovoiat, dar degeaba. Nu mai aveam nici o speranță. Însă când s-au ivit zorile, am zărit ghemotocul alb la trei pași de locul unde îl aruncasem! Vântul îl rostogolise într-o parte și s-a înțepenit între niște scânduri aruncate acolo
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
lui, furnizează, la un moment dat, o explicație referitoare la "averea" Matrionei. Face acest lucru pentru a evidenția condiția materială modestă a personajului, plasată în opoziție cu condiția ei spirituală superioară: "tot ce avea era această capră alb-murdară, cu coarne încovoiate"295. La fel, prin alte explicații naratorul se grăbește să o dezvinovățească pe Matriona în ce privește hrana modestă pe care i-o servea. Altă dată, discursul explicativ ia forma unei traduceri a bocetelor la moartea Matrionei. Naratorul este îndreptățit să releve
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ca de mort, a pielii tăbăcite, intoxicarea recentă cu otrăvurile bolii și cu otrăvurile medicamentelor, din care cauză la culoarea obrajilor se mai adăugase și verdele. De la obiceiul meu prevăzător de a mă supune și ascunde, spinarea mi-era puțin încovoiată. Vestonul vărgat, caraghios, abia dacă-mi ajungea până la brâu, pantalonii în dungi se sfârșeau mai sus de glezne, din bocancii de lagăr, din pânză impermeabilă, cu botul lat, atârnau capetele obielelor, cafenii de atâta purtat 306. Discursul evaluativ al naratorului
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]