393 matches
-
de fiecare dată. Omul își îngropă obrazul în coama încâlcită a calului, mirosind iute a bălegar și începu să-i vorbească cu icnituri scurte: „Trebuia mă, mă căluțule mă, mă... și ăsta, de ce mă, trebuia, nu mai puteam mă...” O înfiorare, ca un tremur de ape, trecu pe pielea animalului care se feri deodată în lături, omul rămase cu mâinile în gol, ceva îi scăpă pe jos, se aplecă, îl ridică și la lumina săracă, slabă ce ajungea până la el obiectul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată și două lacrimi mari se rostogoliră repede pefața-i încă tânără, unindu-se sub bărbie cu bobițele de apă care se scurgeau de pe de pe gluga încă șiroind. Un geamăt surd se auzi ca o înfiorare de sub învelitoa rea cauciucată, un geamăt care-i făcu pe toți să tresară. Cel care dormita la capătul băncii de lemn se ridică brusc printr-o zvâcnire nefirească, își avântă capul uscățiv acoperit cu o căciulă tărcată de ied și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
o povestire sadoveniană pe temă apropiată, e sigur. Undeva, În pădurea Petrișorului, "bătrână și nestricată de om", o căprioară lovită de glonț dar scăpată de ochii pușcașilor se stinge lent. Pentru narator, prilej de participare afectivă: "Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului (...). În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
este un centru al universului (omphalos), original și originar, de la fiecare pleacă o axis mundi și-n fiecare se reflectă același Cosmos, dar "într-un mod unic și inimitabil". Această diversitate contribuie enorm la frumusețea lumii și o respect cu înfiorare. Indienii încă își încep învățătura cu întrebarea " Cine sunt eu?". Abia cînd afli răspunsul se cheamă că ai atins împlinirea: Eu sunt. Mulțumesc anticipat tuturor eventualilor cititori care mă întîlnesc, la sufletele cărora mă străduiesc să ajung, curgînd liber ca
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
că adevărata cunoaștere nu se dobîndeș-te nicăieri decît după moarte. Să ne bucurăm așadar în tihna unității noastre redescoperite, în pacea sa deplină, întru realitatea vie, eternă a Ființei, în care să petrecem eon de eon, în bucuria desăvîrșită și înfiorarea binecuvîntată a dragostei absolute. Căci acolo unde nu e unitate e anarhie. Suntem aici pentru a ne reaminti că Cerul și pămîntul sunt guvernate de aceeași Lege supremă, că esența lor intimă este unitatea. Tat twam asi (asta ești), ne
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
-i redea actorului locul pe care Craig i-l refuzase într-un anume fel, într-un teatru ce trebuia să-și îndrepte privirile înspre spațiile de dincolo de realitate înspre moarte. „S-a produs atunci, cu siguranță”, își imaginează Kantor, „o înfiorare, o stare emoțională care ar putea fi calificată drept metafizică” și pe care au trăit-o spectatorii „rămași dincoace de realitate”, când au văzut apărându-le dinainte un om „ABSOLUT asemănător cu fiecare dintre ei și totuși (grație unei «operații
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
simt prezența unui fior misterios, ca și când ar fi fost atinse de aripa nevăzută a cuiva sau a ceva venit de altundeva, dintr-o altă lume, ceva ce dădea senzația unui amestec de hidoșenie și de frumusețe.” În cele din urmă, înfiorarea resimțită în fața reîncarnării teatrale îi amintește regizorului de o alta mai veche: „În timpul războiului, pe peronul unei gări, așteptam cu aceeași înfiorare întoarcerea lui Ulise din Troia...” Modernul Ulise, soldat întors de pe front, dar și fantomă venită din teritoriile morții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o altă lume, ceva ce dădea senzația unui amestec de hidoșenie și de frumusețe.” În cele din urmă, înfiorarea resimțită în fața reîncarnării teatrale îi amintește regizorului de o alta mai veche: „În timpul războiului, pe peronul unei gări, așteptam cu aceeași înfiorare întoarcerea lui Ulise din Troia...” Modernul Ulise, soldat întors de pe front, dar și fantomă venită din teritoriile morții. Camera memoriei: precaritatea amintirilor, grandoarea unei „alte lumi” Soldatul din Clasa moartă, numeroșii Ulise ai vremurilor noastre ce alcătuiesc „Infanteria cenușie” din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care să incarneze și să transmită un profund sentiment al morții și al condiției omului mort, un model pentru ACTORUL VIU”. Fără îndoială, însă, că deasupra tuturor acestor argumente stă capacitatea manechinului de a face să renască acea teamă, acea „înfiorare metafizică” în care Kantor a văzut mereu esența relației originare dintre actor și spectator. De aceea, în „Teatrul morții”, el va relua și, într-o oarecare măsură, va răsturna discursul lui Craig din „Actorul și supramarioneta” referitor la apariția actorului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Craig începutul decăderii teatrului și triumful orgoliului individual, al vanității omenești, este, dimpotrivă, pentru Kantor expresia unei mize teatrale considerabile, implicând o „COMUNICARE de importanță capitală”. Primul actor putuse, într-adevăr, să trezească în cei ce-l priveau sentimentul unei „înfiorări metafizice” tocmai pentru că el apărea ca o făptură de aici și, totodată, de altundeva, pentru că părea să semene cu toți ceilalți, fiind totuși atât de diferit de ei. Un străin, un trimis al morții, dar și un om viu, aidoma
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
descoperite la Sfântul Martin cel Mare din Bologna: Adorarea Copilului. Pe fragmentul inferior, Între un catâr, un bou și câteva figuri decapitate de ravagiile timpului, un Iisus Copil zăcea cu ochii Închiși, Într-o liniște aproape cadaverică, care anunța, Întru Înfiorarea privitorului atent, Christul torturat și mort din orice Pietate. Faulques tocmai Își curăța resturile de vopsea, când o umbră i s-a proiectat pe masă. A ridicat privirea și l-a văzut pe Ivo Markovic. 7. Când chelnerul i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
n-o Încălzea fiindcă era rece și depărtată ca a unui vulcan de pe peretele unui muzeu și ca a peisajului chinuit din Portmán, Olvido se răsucise delicat În brațele lui, iar el se gândise o clipă la diferențele dintre cuvintele „Înfiorare” și „presentiment”. Ivo Markovic tot mai privea marea. — Cred că ai dreptate, domnule Faulques, a spus. Ai dreptate când vorbești despre reguli, dungile tigrului și simetriile ascunse și neașteptate, despre care descoperim că au fost, poate, Întotdeauna acolo, dispuse să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această febră a trăirii, un privilegiu, pentru că înseamnă, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ale "trezirii" la conștiință. Momentelor de cutremur interior le corespund întotdeauna reacții fizice, brutale. Devastarea lui Bologa în urma dialogurilor de la popotă este mai grăitoare decît orice recunoaștere, prefigurînd o înțelegere dramatică: "se clătina pe scaun, cu fața zgîrcită de o înfiorare nestăpînită." Tezele exprimate în interiorul discursului romanesc alcătuiesc o rețea mai mult decît perceptibilă. Conținutul "ideologiei" care provoacă sau justifică manifestarea personajelor apare nu doar în expuneri de "teorii", cum sînt "concepția de viață" juvenilă, imatură a tînărului Bologa, sau ideile
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Milescu îi spune: "Deasupra ta va urma să atârne o sabie, până ce Dumnezeu va hotărî să nu-mi fie de folos și să te pot deplin ierta". Auzind că a fost prins Alecu Ruset, "Domnul avu un râs silnic", "simți înfiorarea bucuriei" și își pregăti buzduganul cel mic pentru a-l ucide pe beizade. El este "un despot de tip turcesc, machiavelic prin natură și tradiție" (N. Manolescu). De-atâta teroare și prefăcătorie, domnitorul nu este iubit nici de oamenii simpli
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
natură afectivă și ține de forța subconștient motivantă. Termenul "afectiv" îl include implicit pe cel de "afectare", sinonim cu vanitate. Dimpotrivă, termenul "emotiv" include clar rădăcina "motiv" și implică sub formele "emoționat, emoționant" dinamismul activant, "mișcarea" (a fi mișcat) indicînd înfiorarea emotivă care ne pătrunde trupul, sufletul și spiritul. Fiorul acesta ne face să sesizăm adevărul esențial, căci emoția se deșteaptă în fața problemei vieții și morții, a misterului vieții și al morții. Numai omul poate dispersa emoția într-o multitudine de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de sprijin (Editura Junimea, Iași, 1971), Nocturne (Editura Junimea, Iași, 1975), Pentru cine exist (Editura Junimea, Iași, 1979), Poezie deschisă (Editura Junimea, Iași, 1984), Ascunsa rană (Editura Helicon, Timișoara, 1996), Poezii din secolul trecut (Editura Junimea, Iași, 2002), notele mistice, înfiorările carnale trecute în extaze, pâlpâirile melancolice datorită cărora clipele de împlinire în doi devin forme de revelare a transcendenței. Toate contrazic diagnosticul mai vechi, pus de unii critici convinși, ca Virgil Cuțitaru, că Nicolae Turtureanu este "un glacial sedus de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ne rămîne în minte e că a jurat răzbunare, alegînd Carnavalul drept decor al pedepsirii lui Fortunado. Să evităm să ne dorim prea mult de la parcimoniosul aristocrat! Oricum, ceea ce afirmă îți îngheață sîngele în vene și te lasă mut de înfiorare. Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel încît nici un martor nedorit să nu apară intempestiv. Castelul propriu îi stă la dispoziție pentru ce urmează să facă. Merge toată seara pe urma nefericitului Fortunado care, îmbrăcat ("mascat") în costum de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se tem până și de umbra lor mai mult decât ar fi fost transformate-n vreo natură moartă și iată omul întâia oglindire a lui Dumnezeu după chipul și asemănarea-i iată omul însuflețit de râvna întruchipării și cea dintâi înfiorare a numelui rostit de o străină gură și iată clipa dintâi pârguindu-se în cea din urmă epifanie princiară. Suflet transfigurat Privești în sufletul unei femei și nu ți-e dat să vezi nici umbră de bărbat ci doar s-
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
șapte caracteristici ale emoțiilor: apreciere/evaluare automată, elemente comune cu evenimente din trecut, prezența (și) la alte primate, debut rapid, durata scurtă, apariție neașteptată (spontană) și fiziologie distinctă. Mai mult, autorul consideră că aceste caracteristici se regăsesc în amuzament, furie, înfiorare (un sentiment de respect, amestecat cu teamă și uimire, sentiment copleșitor al propriei micimi), dispreț (sfidare), mulțumire (satisfacție), dezgust, stânjenire, încântare, teama, vina, interes, mândrie în realizare, ușurare, tristețe, satisfacție, plăcere senzorială și rușine. Deși nu toate aceste emoții sunt
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
nici alternarea facilă de procedee, în scopul evitării monotoniei compoziționale. Senzația de stereotipie, de mecanică improvizație persistă, ca în fragmentul ce ilustrează stângaci, în maniera rezolvării unei teme pentru acasă, toposul ubi sunt?, fără a izbuti să trezească în conștiință înfiorarea legitimă: Dar unde sunt acum Nereu și Proteu? Unde e Amfitrite, "zeița ilustră ce nutrește o mie de monștri la sânul său, zeița bocitoare ale cărei valuri se sfarmă cu zgomot de stâncă"? Unde e Triton, cântărețul maestru din concă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-L văzuse pe Dumnezeu. S-au adunat toate în odaia babelor și au chemat-o și pe ea. Și atunci, și acum, și întotdeauna are să se întrebe: oare mama, bunica și străbunica au cunoscut dragostea, au simțit și ele acea înfiorare pe care a simțit-o ea atunci când s-a dăruit bărbatului iubit? Mama adusese dulcețuri și cafele, fistic și stafide în farfurioare mici de alamă ciocănite cu chipuri de îngeri și cai înaripați. Când a intrat ea, bunica în vervă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
toți trei împreună și în urma lor rămase o dâră grea de tăcere. Căpitanul Klapka începu într-un târziu să tambureze ușor cu degetele pe masă, uitîndu-se pe sub sprâncene spre Bologa care se clătina pe scaun, cu fața zgârcită de o înfiorare nestăpânită. La masă nu mai rămăsese decât un sublocotenent de infanterie, foarte tânăr și posomorât, care nu scosese nici o vorbă și băuse câteva sticle de vin cu o lăcomie de bețiv precoce, și doctorul Meyer, un ursuz taciturn, suferind de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oameni, agățați de crengi, cu capetele goale și cu tăblițe de gât, pe care scria "trădător de patrie", în trei limbi. Mi-a înghețat inima în piept și totuși n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin minte să-i număr, să văd câți sunt... Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înflorit, aștepta ceașca lui de odinioară, plină de cafea cu lapte, și o halcă zdravănă de cozonac. În sufletul lui sălășluia o mulțumire mare. Îi era dragă toată lumea. " Dacă aș fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea cu o înfiorare ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]