542 matches
-
Voința lor cea tare Din două țari mici, slabe, o Românie mare. Când oasele-mi albite destul îs și ajung Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung Ce poate face-atuncea sufletul meu cel mare, Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri dezmierdat? Zburam, un basmu palid, prin cerul înstelat, Pierdut, într-a mea noapte, pân ocean de stele, Purtam sufletu-mi palid și visurile mele, Dar am văzut deodată din cer o stea fugind
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zeilor și creează în acest scop nenumărați monștri pe care îi înarmează în așa fel încât „cel care i-ar privi să moară de frică” (Enuma Eliș, II, 25 ; cf. 1, p. 22). Într-adevăr, Anșar (tatăl zeilor), el însuși „înfiorat”, își trimite pe rând fiii - pe Anu (zeul cerului) și Ea (zeul apelor) -, dar aceștia se întorc fără să fi luptat, înspăimântați : „El s-a întors înfricoșat la tatăl său Anșar” (Enuma Eliș, II, 83 ; cf. 1, p. 24). Anșar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
eseist cu preocupări foarte apropiate de ale lui. Dar mai sunt, de pildă, Barrès, Montherlant, E. M. Cioran. Despre Barrès a scris Mihai Ralea câteva pagini de comprehensiune insinuantă, pătrunzând cu delicii amare și lente în dedalul acestui suflet voluptos și înfiorat. Ralea își simțea cu Barrès o afinitate antinomică irezistibilă, o bifurcație pasională pe toate planurile, estetic, etic și politic. Memorialul din Spania al lui Ralea este în fond un anti-Barrès (și e o carte în definitiv superioară Secretului toledan a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
N-aș fi știut, pe când trăiam, că sunt.” Meditația perseverentă, deseori în variațiuni pe aceeași temă, alteori încifrată, uneori chiar confuză, coboară rar într-un fel de grandilocvență (sesizabilă și la actor) de extracție vlahuțiană. Îndeobște se ajunge la o înfiorată conștiință a singurătății, filtrată prin ipostaze metaforice cu sursa în versul lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, în folclor sau mărturisind lecturi din Baudelaire, Shakespeare, Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în care sentimentul este rar mărturisit
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
despre care relatează Eugen Jebeleanu, Nicolae Moraru și Zaharia Stancu, odată cu publicarea unor traduceri din textele celor doi scriitori francezi, semnate de Mihnea Gheorghiu, Geo Dumitrescu, Veronica Porumbacu ș.a. În schimb, acordarea Premiului Nobel pe 1947 lui André Gide, „apologetul înfiorat al inconsecvenței și al actului gratuit”, îi provoacă indignare lui N. Moraru. Deși militează pentru o artă „sănătoasă, clară”, revista acceptă și unele „poezii alambicate”, precum Protocol al unui club Mateiu Caragiale de Ion Barbu sau criticatul poem Somn în
REVISTA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289227_a_290556]
-
pasul s-a îngreunat de la bocancul înzăpezit la călcătura împotriva vântului aspru, fără de iertare. Mă-ntorc pe drumul ce se îndepărtase de lumină. E plin de urme șterse și pline de împotrivire. Încerc să-mi deslușesc urma, sub privirea lunii înfiorată în argintirea gerului, întoarsă de învolburarea multelor ore peste abis. Dar... nu mai e. S-au așternut peste ea amintirile clipelor brumate. Pas cu pas, vorbă cu vorbă, ca dorurile unui sfârșit de gerar printre offurile neștiute ale întunericului. VREAU
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
noastră. Poezia lui peisagistică restituie o natură umanizată și, paradoxal, familiară, în ciuda rusticității. Nicăieri în descripții nu apare acel homerism livresc, întâlnit, de pildă, la Calistrat Hogaș. E altceva și decât natura edenică, luxuriant romantică eminesciană. Chiar în cea mai înfiorată singurătate, viața nu încetează să fie prezentă, se face perceptibilă prin infinite zvâcniri, o mulțime de șoapte și zvonuri cuceresc auzul, ceea ce îl face pe prozator să nu își poată fixa atenția pe amănuntul muzical și să aibă o senzație
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
și înscripțiile de pe pietrele funerare (inscripții care, sub pildă grecească, se vor transforma - în veacul al XVIII-lea - în întinse și, uneori, pretențioase epitafuri)604. O „pădure de semne” îi comunica omului medieval informații despre moarte. Le descoperea - am văzut - înfiorat atunci când pășea peste pragul lăcașului de închinăciune, în predică și în reprezentările iconografice, toate comunicându-i, cu o retorică specializată, informații despre trecerea în neființă. Transpunerea în frescă a pildelor scripturistice - cum ar fi parabola săracului Lazăr -, prilej pentru zugrav
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
imagistic (om înaripat și alte întruchipări ale motivului aripii și al zborului, acrobat cu tricou vărgat, biciclist cu joben, cer cu mai mulți sori diferit colorați ș.a.) care, împreună cu evocarea repetată, mai ales în pasaje finale, a stării de așteptare înfiorată a unei iminențe misterioase și decisive, mântuire sau catastrofă finală, sunt semne de recunoaștere pentru proza lui Ț. Pigeon vole, carte alimentată de experiența exilului parizian, e destinată publicului francez (autorul a dat în 1997 o variantă în românește, însă
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
încape iluzia nemuririi, același, poate, și „turnul vechi din sat”, cu clopotul lui sunând „de nuntă sau de moarte”. În atmosfera de patriarhalitate, în legănarea molcomă a distihurilor pline de mireasma holdelor de secară, e o melancolie dulce, o împăcare înfiorată: „Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.// Același drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară”. Înapoiat la origini, lăsându-se absorbit în tiparele eterne ale existenței
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Legenda Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se împlinește sub o zare poetică. În Vlad Anonimul, drama lui Petru Cercel și relația lui cu tânărul Vlad, care primește surgiucul de domnie, cunoaște alte dimensionări. Pentru fostul cârmuitor - din familia aventurierilor de rasă
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
la Vladimir Cavarnali și Virgil Carianopol. P. publică și versuri aromâne, adunate într-o substanțială carte, Avnănghipsiri, apărută în 1996. Poetul nu putea să nu cânte soarta aromânilor, locurile unde trăiesc de milenii, prigoniți de învingători. O face în sonuri înfiorate, de bocet, ca în Niho, inflexiunile trimițând parcă la Doina eminesciană: „Di Avlona pân’ Sărună,/ mași lăieț armânlu adună! Di Catrina-Elbasan,/ jalea creaști an di an.../ Di Aminciu la Tricol,/ Padea-i arsă, loclu gol.../ Di Giumaia pân’ Curceaua,/ cântă-n
PANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri îngânată de M., reveria este spațiul, de un tragism discret, al prevestirilor funeste. SCRIERI: Din taina sufletului, Craiova, 1920; Căciulița roșie (în colaborare cu Radu Gyr), București, 1926; Grădina de sidef, București, 1926; Floarea lui Sânzien (în colaborare cu
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
aidoma unui țar sau rege, soarele părea să dăruiască acest văzduh blînd mării celei semețe și tălăzuite, întocmai cum o mireasă e dăruită mirelui ei. Iar la linia orizontului, un freamăt ușor - vizibil mai ales aici la Ecuator - vădea încrederea înfiorată, drăgăstoasă, spaimele dulci, cu care sărmana mireasă își dăruia inima. împietrit, noduros, brăzdat de cute, dar dîrz și neînduplecat, cu ochii scînteind ca doi tăciuni în cenușa unor ruine, neîmblînzitul Ahab stătea în limpedea lumină a dimineții, înălțîndu-și fruntea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
După care adăuga: „Nu vă uitați la mine, v-am spus ce trebuie făcut și n-ați făcut nimic, ați spus că n-ați știut. Vă mai spun ceva: ignorantia non est argumentum!”. Starea În rândul activiștilor era de extaz Înfiorat. Pe undeva, situația se repetă: dacă Năstase le va spune activiștilor PSD-ului că ignorantia non est argumentum, vor rămâne Într-o stare de beatitudine. Mircea Mihăieș: Fiind un om destul de abil, Adrian Năstase Încearcă să folosească mai multe limbaje
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Clownul) ori cochetează cu antipoeticul. În fond, el este un introvertit și un senzitiv și cele mai multe strofe din Iubire albă, ca și cele scrise ulterior, sunt elegii erotice sau peisaje sufletești, când exultând de vitalitate, când pline de o langoare înfiorată de angoasă (Litanie postumă, Reîntoarcere, Căprioara sălbatică). Proza lui B., puțină, se constituie dintr-o suită de notații cvasipoetice și din câteva schițe de portrete. SCRIERI: Iubire albă, Ploiești, 1923. Repere bibliografice: Cornelia Buzdugan, O lacrimă pentru un poet: Emil
BARBULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285630_a_286959]
-
de lupte între clasa dominantă și aceea subjugată. Numai revoluția poate restitui omenirii arhaica ei libertate și egalitate. Dar unele idei nu au cum fi, totuși, ale lui Bălcescu. Cultul romantic al personalității cu menire providențială, unele respirări idealizante, sentimentul înfiorat al naturii rustice, ca și o anume dispoziție contemplativă, melancolică par ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O tristețe sfâșietoare pentru
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
C. debutează cu versuri în „Flacăra”; mai semnează și Luca Ion sau Luca din Străoști. Publică în „Vremea”, „Viața românească”, „Sburătorul”, „Cuvântul liber”, „Adevărul literar și artistic”, „Hiena” ș.a. Deși încă din 1916 pregătește mai multe caiete cu versuri (Efigiile înfiorate, 1916, Chipurile sulemenite, 1917, Izvodul vrajei, 1917, Dintr-un oraș de munte, 1916-1921, apărute, toate, postum, în volumul Jocul oglinzilor, 1972), abia în 1921 hotărăște să încredințeze tiparului un manuscris intitulat Jocul oglinzilor. Din nefericire, cartea nu mai apare, deoarece
CARAGIALE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286088_a_287417]
-
dat el peste calul vatavului. Ibovnică la bătrânețe i-a trebuit, să aibă cine-l stoarce de gologani. L-a scurs de zile. în vremea asta, tras de paraclisier, se auzi clopotul la biserică. Babele se opriră din sporovăit și, înfiorate, își făcură cruce. - Dumnezeu să-l ierte - Dumnezeu să-l ierte ! răspunseră toate în cor și, pe ascuns, stupiră într-o parte. Ca și cum ar fi avut învoire de la un lucru oprit, dintr-o dată, toate babele începură a-l vorbi
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Nu părea să aibă sorți de izbândă, așa că am plutit din nou până În celălalt capăt al camerei și am intrat În corpul lui Rex Reese. Preț de un minut, am simțit cum Obiectul răspunde la atingerile mele, am simțit vigilența Înfiorată, dornică, din pielea și mușchii ei. Și acum simțeam altceva, În Rex sau În mine, ceva lungindu-se, umflându-se. Am simțit asta doar o secundă și apoi ceva m-a tras Înapoi... Jerome ținea mâna pe pielea stomacului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
colierul greu de aur care desenează un opt pe pieptul ei. Pare cu adevărat îngrijorată. Își suge buzele, perplex. Poți să ajuți oamenii să se îndrepte și trimițându-i în exil în orașe sau ținuturi îndepărtate..., spune Livia. Se cutremură, înfiorat. Soția lui nu încearcă nicidecum să ne te zească calea vreunui protejat. Se zbate să înfrângă un competitor. Aproape aceleași vorbe le-a folosit atunci despre Iulia. O lacrimă stingheră își face loc pe la colțul ochiului. Obrăznicătura lui mică și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și mai adânc șanțurile crestate în piele. Pollio! Nimeni nu-i va uita vreodată numele, dar de al său își va aduce oare cineva aminte peste veacuri? Va dăinui construcția căreia i-a sacrificat fericirea, dragostea și familia...? Se scutură înfiorat și își amintește că discutau despre altceva. Se indispune și mai mult. I se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme. Pierde șirul ideilor, trece de la una la alta și oa menii se gândesc probabil că s-a ramolit și bate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că nu-l mai poate salva. Va trebui să dispară, căci prin nebunia lui pune în pericol viața celuilalt... Un nume nerostit îi moare pe buze. Ah, Scribonia, de ce s-a jucat soarta în felul ăsta cu noi? Se scutură înfiorat. El, ca bunic, nu are tăria să-și condamne nepotul la moarte, deși ar trebui, și cât mai repede. Iscoadele i-au relatat că Iulia se află în prezent la Roma și agită spiritele în favoarea singurului fiu ce i-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
locurile deschise și expuse. Ajuns în dreptul ușii îmbrăcate în bronz, trage de zăvorul ferecat cu un gest scurt și o deschide. Pe unde naiba au ieșit Toranius și băieții, dacă aici e închis? — Or fi luat-o prin față, murmură înfiorat. Ei, nu-i nimic, se liniștește singur. Ce dacă s au întâlnit cu Vipsania? Nu are tupeul să se facă singură de râs în public. Mai bine și-o alungă din minte pe cutra asta și se gândește la Scribonius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
picioare. În sfârșit, a lăsat garda jos. Dezarmată, la discreția lui. Termină repede, fără să simtă nici o plăcere. Doar o ușurare. Ca și cum ar fi urinat. Aruncă o privire printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru el. Îl cuprinde remușcarea, se simte înjosit de propriile lui trăiri animalice. Femeia îi adresează un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]