2,408 matches
-
ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi‑au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu câtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea să‑ți răsfoiască scrisorile“, Îmi zicea el. Scrisorile erau legate cu o panglică pe care o aveam de la el Încă de la Începutul relației noastre; panglica neagră de catifea apăruse Într‑o poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
obraji, unde formau câte o spirală că un melc, în timp ce niște cercuri concentrice, de culoare purpurie, îi înconjurau buzele, ajungând până la bărbie, iar atunci când își arată dințiiascuțiți și gălbui, aspectul său era de-a dreptul diabolic. Cei trei băieți erau îngroziți de-a binelea și, cu toate ca Chimé din Farepíti era probabil la fel de înalt și de puternic precum rânitul, și în plus avea și ghioaga asupra lui, părea să fie incapabil să-i provoace vreun rău, cu chipul lui de om blajin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ai capturat pe acel sălbatic îți conferă un anumit grad de încredere. Îi zâmbi din nou, cu afecțiune. O sa ma gandesc la răspuns și, daca mă-ntorc din Marea Călătorie, o să mai discutăm. Dacă te-ntorci din Marea Călătorie? se îngrozi băiatul. Ar putea trece ani întregi până atunci și la vârsta aia nu voi mai putea învăța lucruri noi! Întinse mâinile într-un gest rugător. Ceea ce-mi doresc eu este să te-nsoțesc în această călătorie și să-nvăț de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
când o să vă doriți să vă-ntoarceți, fie și înotând. Îl privi pe Chimé. Tu o sa vâslești până când o să-ți sângereze mâinile... Se întoarse către celălalt. Iar tu, care se pare că ai pielea bună, o să fii Omul-Întoarcere. —Omul-Întoarcere?... se îngrozi bietul Vetéa Pitó. Tané să mă păzească! — Încă mai ai timp să renunți. Mândrul scufundator ezita câteva clipe, se întoarse în toate părțile, căutând parcă un ajutor pe care nimeni nu i-l putea da și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Când o să treacă Marara peste el, pielea va fi deja pusă bine. Hinói Tefaatáu va avea grijă de astă. Se lasă o tăcere grea, în timp ce toți cei prezenți se uitau unii la alții, crezând că nu au auzit bine și îngroziți de ceea ce într-adevăr auziseră. În cele din urmă, tatăl lui Tapú Tetuanúi, Amó, bâigui cu jumătate de gură: — Vrei să spui că Hinói Tefaatáu va trebui să-l jupoaie de viu? Venerabilul bătrân îl privi trist și resemnat. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o femeie - era de culoare galbenă, ca paiele uscate, si încadra o fată cu o piele extrem de albă, de pe care ieșeau în evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înlăturata complet, ca aceea să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că ar fi putut să comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese norocul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu cea mai mare plăcere, daca pedeapsă ar fi alta. Dar simplul gând de a ma preface în rechin alb mă îngrozește. La fel ca pe noi toți, observă prietenul lui. Până la urmă, cine altcineva decât regii ar putea ști ce înseamnă să ai sânge nobil în vine? Taaroa le-a dat puterea, și el este singurul care poate să le-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sub ochii lui că hârtia udă în dreptul coastelor jamaicane, nu se compară cu temutul Niho-Nui sau Marele Dinte, care trece prin lemnul corăbiilor că prin ceară. Tané să ne păzească! exclama imediat Vetéa Pitó, pe care viermii păreau să-l îngrozească mai mult decat înșiși Te-Onó. Am senzația că ne devorează picioarele, ca să ne ajungă la măruntaie. Lucrul cel mai grav nu este ca găuresc lemnul... sublinie Navigatorul-Căpitan. Din fericire, Tevé Salmón a folosit cel mai bun tamanú, care o să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Niho-Nui să-i trimită la fund în câteva zile. Plescăi din limba într-un gest care se voia fatalist. Așa că n-ar trebui să ne mire să-i vedem apărând în orice clipă! — Și o spui atât de calm... se îngrozi Vahíne Tipanié. E vorba de adevărați monștri! De canibali! Știu, recunoscu celălalt. Și penultimul lucru pe care mi l-aș putea dori ar fi să ne vedem obligați să-i înfruntăm. Făcu un gest semnificativ, indicând pereții catamaranului. Însă ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la catedră, o simțise cu câteva săptămâni înainte. Nu se mai putea concentra, o încercau sentimente contradictorii. Nu-și putea da seama dacă se legase de femeia robustă, care-i dezlegase primele taine ale învățăturii, ori pur și simplu o îngrozea ideea că de acum înainte va trebui să suporte perindarea atâtor personaje la catedra din fața clasei. Avea experiența orelor de franceză, începute în clasa a II-a, când apariția sporadică a profesoarei de limbă străină le dădea peste cap mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se dumiri ce se petrece cu fata ei, o pregăti cum se cuvine și-o întinse sub așternut. Ochii negri ai Luanei se zgâiau la ea, așteptând vindecarea. Aflând că în fiecare lună va trece prin acest coșmar, ea se îngrozi și mai tare. I-a fost cumplit de greu să se acomodeze cu ideea că devenise domnișoară. Renunță la antrenamente iar Savinschi încercă, în fel și chip, să o aducă înapoi. Îi vorbi de împlinirile ce aveau să vină mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să mănânce în tihnă bucatele de pe masă. Ștefan, îmbrăcat la costum, amuțise la intrarea în restaurant toată suflarea feminină. Și-au lăsat colegii în sala de festivitate să-și ciocnească, până la cioburi, cupele de șampanie. Au urcat tiptil în cameră, îngroziți de scârțâitul scărilor din lemn și de gândul că cineva i-ar putea urmări, furându-le clipa de singurătate. S-au oprit în mijlocul camerei și atunci când hainele au coborât să se odihnească pe covor, la lumina palidă a becurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
facă astfel o reclamă gratuită și spectaculoasă, toată suflarea orașului putând fi prezentă. Din nou, nu se ținu cont de părerea ei. Alexina contactă o trupă oarecare din oraș, să cânte în pauzele prezentărilor. Când le ascultă repertoriul, Luana se îngrozi de interpretarea lipsită de profesionalism. Începuse s-o irite faptul că nu e plătită, că nu era luat în seamă nici unul din sfaturile ei. Pierduse timp și investise sentimente pentru nimic. Se întreba ce căuta ea, de fapt, în toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În clipa în care își apropiară trupurile și își uniră mâinile, se petrecu ceva de neînchipuit. O amețeală tainică și un simțământ de împlinire îi copleși. Își feriră privirile, lăsând doar inimile să le bată nebunește și dansară fără oprire, îngroziți la gândul că momentul de desprindere avea să le distrugă trăirea a două jumătăți egale, sortite să se întâlnească. Radu o conduse acasă, incapabil să scoată un cuvânt. Într-o tăcere plină de nerostite înțelesuri, Luana gândi fără oprire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mesajul ei nerostit, acela că ar fi dat orice să rămână singuri, se grăbi să deschidă. Când îl văzu pe Costi rămase perplexă. Se întorsese să ceară un pahar cu apă. Dată peste cap de neașteptata apariție, Luana îl repezi, îngrozită de pretextul ieftin la care apelase pentru a se întoarce în casa ei. Îi trânti ușa în nas, tremurând de furie. A doua zi, revoltată, povesti Nuții incidentul. Femeia se schimbă la față. Îi aruncă o privire cruntă. Văzuse, cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Cerea investigații în legătură cu diplomele ce se impuneau pentru ocuparea unui post de referent. O așa minciună sfruntată o dădu cu totul peste cap. Realiză că atâta timp cât una dintre ele nu va pleca din fabrică, războiul nu se va termina niciodată. Îngrozită de gândul întoarcerii la o activitate limitată doar la coada cratiței, Luana hotărî să reziste, să nu-i dea șefei satisfacția victoriei. Daniel Liga nu era departe de zbuciumul Luanei. Se impunea debarasarea de una dintre ele și căută o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
s-o atace, să arunce cu "pietre", dar Luana n-o mai putea asculta. Ea simțea că e departe de realitate și că trebuia să caute ajutor. Se târî până în biroul contabilului-șef. Bărbatul se repezi s-o susțină. Se îngrozi văzându-i chipul palid, ochii goi, lipsiți de orice licărire. Domnule Popescu, cine sunt eu? Vocea îi era stinsă, el abia reușea să priceapă. Ea repetă întărâtată, cu ultimele puteri: Cine sunt eu? Ce știi despre mine? Alertat, economistul rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de ea. Spuse doar: Noapte bună, doamnă Noia. Două zile umblă prin puzderia de magazine să-și cumpere ținuta pentru recepția organizată în cinstea evenimentului. Bucureștiul era o metropolă dominată de vacarm, sufocată de mașini și pietoni repeziți, care o îngrozea așa cum o grădiniță aglomerată de prezențe gălăgioase îl umplea de spaimă pe copilul de grupă mică, crescut de bunici într-un sătuc retras de munte. Multitudinea de oferte vestimentare o făcu să-și rupă picioarele alergând de colo-colo, incapabilă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
BAAAAAAAAAAAAAAA, ceva ce ei i s-a părut că a ținut un minut Întreg, poate mai mult, și, chiar prin fereastra Închisă, i-a deslușit grosolănia glasului. Fusese mai de grabă o reacție animalică decât un cuvânt, iar asta o Îngrozise. — Nu te mai uita, i-a zis Bill, nu te mai uita la el! Nu Întoarce capul! Privește drept Înainte! A Încercat să rămână cu ochii fixați la grindina tălpilor de pe parbriz, dar nu s-a putut stăpâni și s-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
s-a răsucit din nou spre largul mării, căuta parcă ceva nevăzut. Adam a simțit că apa Îi atinge coșul pieptului. — Johan, ce-i cu tine? Vino-napoi! Nu-ți mai văd fața. Nu-ți mai văd fața! Asta Îl Îngrozea mai mult decât orice, acel Johan fără chip, mai mult decât Îl Înspăimântau marea și vietățile primejdioase care stăteau la pândă În noroi. Johan nu s-a mișcat din loc. — Nu te mai uita la mine, Adam! Pleacă! Te rog
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în cursul ultimilor cinci ani, o interesa tot ce era în legătură cu creatorul total. Părea iluminată, cu toate că, pe de altă parte, ceva se produsese, o desincronizare cu ritmul normal de viață. Slăbise îngrozitor în acest timp, osatura devenise foarte proeminentă, se îngrozea singură când își privea mâna, cu tegumentele subțiri, transparente, lipite de oase. Pleoapele i se îngustau reflex într-un rictus, era de fapt un început de miopie dar întârzia, mereu întârzia să se prezinte la un oculist. Reîncepură și migrenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
smulge cu ușurință, numai să vrem. Hai să facem ca într-o poveste, adică să plecăm în lume, una încolo și una încoace și peste un an să ne întâlnim în același loc și în aceeași zi... Și atunci fusese îngrozită de viditatea care se crea în jur, trecea timpul, fulgerător de repede și ea nu mai reușea să-i mai stopeze cursul, se alarmase de vălul gros, ca de pâslă ce o înconjura, de sărăcia fluxului informațional, de vraja ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în fața morii de vânt care știe de la bun început că nu are nici o șansă, dar încearcă așa, de dragul nesăbuinței și cade deodată fulgerat la pământ. Avea cel puțin certitudinea că lupta va fi scurtă, nici nu avea timp să se îngrozească, puțină orbire și era suficient: Cel puțin ÎNCERCASE. După mimica Fanei, Carmina înțelese că femeia îi spunea ceva important. Am lăsat-o pe Ela la soacră-mea. Nu m-ar fi deranjat, Ela e un copil potolit, dar are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă generozitate, să nu uităm asta. Mă îngrozesc la gândul că ai deveni o femeiușcă așa ca celelalte, care nu lasă să-i scape nici o ocazie. Ea ridică mâinile în semn de neputință. Mă privește numai pe mine. Se întoarse brusc spre ea, se sprijini de brațul fotoliului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]