1,838 matches
-
îndreptă în goană spre răsărit. Cei șapte oameni, care de câtva timp își reluaseră marșul lent spre sud, îl văzură abia după câteva minute; și trecură alte câteva minute până se puseră de acord dacă era sau nu un fugar îngrozit care încearcă să scape de asediu. Doar când observară cum călărețul își schimbă dintr-o dată direcția îndreptându-se spre dunele dinspre sud-est pricepură care-i era adevărata intenție. — Apa! urlă disperat Julio Mendoza. Ticălosul ăsta vrea să pună mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bici lung, obligându-l să alerge cât putea de repede, într-atât încât puteai fi sigur că în acea cursă animalul era condamnat să crape. Metru cu metru, pas cu pas, bravul mehari continuă să înainteze, spre disperarea celor care, îngroziți, își dădeau seama că le era imposibil să-l oprească; și când, în sfârșit, nobilul animal se împiedică pentru prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele. Atunci Gacel Sayah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
recunoscu armeanul. Dar nu găsesc nici o altă explicație. Și, în fond, ce contează acum deasupra cui zboară vulturii? Dacă nu ne mișcăm, în curând vor zbura deasupra capetelor noastre. — Când trebuie să vină avionul? — Peste trei zile. — Trei zile? spuse îngrozit unul din cei de față, care până atunci ascultase liniștit așezat pe o piatră. Și nu-l putem anunța pe pilot să vină? — Are baza în Angola și trebuie să zboare numai noaptea, cu multe ocoluri. Nu merită să încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
eram tineri și, acum, maturi deja, suntem urmăriți ca și cum am fi ultima antilopă din câmpie. Dacă am fost în stare să supraviețuim prigoanei armatei și dezolării din Tenere, ce problemă avem să organizăm o ambuscadă împotriva unui grup de străini îngroziți? — Când vrei s-o facem? — La ceasul înserării. Adu-ți aminte de proverbul: „Cine se înfruntă cu un «francez» dimineața, are toate șansele să piardă. Cine-l înfruntă pe înserat, are multe posibilități să-l învingă“. — De ce? — Pentru că în deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de sete câteva zile pe an ca să învețe să prețuiască ceea ce au. Dar să continuăm... - adăugă. Să presupunem că suntem de acord să predăm jumătate din armele și munițiile noastre. Ce altceva mai vrei? — Un ostatic. Sam Muller îl privi îngrozit. — Altul? — Unul foarte special, care să ne risipească orice îndoială privind eventualitatea unui nou atac. — Nu te gândești la...? — ...Mecanicul. - Răspunsul veni însoțit de o înclinare din cap: Exact! — Fugi de-aici! — E o propunere dreaptă. — Este șeful nostru. — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Gacel îl recunoscu îndată. — Și cu ăsta ce-i...? nu se putu abține să întrebe deconcertat. — Din partea comendatorului Ferrara. — Acum câteva zile i-am eliberat pe prizonieri. — Știm, dar comendatorul întotdeauna își ține promisiunea. Împreună se apropiară de locul unde, îngrozit, Marc Milosevic îi observa cu chipul descompus de spaimă, și imohagul strâmbă din nas cu un gest de neplăcere. — Miroase a câine mort! spuse. — Nouă ne spui, care de ore întregi îl suportăm...! se stropși celălalt. Când și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de cât demnitatea. Îl rușina faptul că nu-și putuse controla sfincterele în fața celor trei jigodii. Le servise o istorie nostimă pe care să le-o povestească nepoților lor; or să spună cum, în urmă cu mulți ani, un bosniac îngrozit, efectiv se căcase pe el de frică. Nu era demn de cineva care se înfruntase cu moartea de atâtea ori. Cu moartea altora, desigur. În cele din urmă, se ridică în picioare și porni în direcția opusă locului unde-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Virgil, nu mai e Marius. Se eliberează locurile, se schimbă garda. Băieții dorm prin cimitire, poemele lor puține nu ajung să-i acopere și să-i Încălzească. Femeile pe care le-au iubit sînt Încă frumoase și noaptea se reped Îngrozite să aprindă lumina cînd aud glasul lor Îndepărtat strigîndu-le numele. Nu știu, nu cred că aș putea vreodată să răspund chemării unui mort. E nevoie de foarte multă tinerețe, de fervoare mistică, de foarte mult sex. Nu pot să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spus Suzi că În noaptea aceea la mare Anna a fost cu Radu pe plajă după un chef monstru și el a făcut stop cardiac În urma unui efort erotic. — Nu se poate. Și ea? — Îți dai seama că a fugit Îngrozită. I-a mărturisit totul lui Suzi acum cîteva luni, băuse mult. Nu cred o iotă. Asta face parte din recuzita ei. Ieftin, prea ieftin. — Nu te recunosc, mă sperii. Vorbești exact ca Niki. — Asta-i acum. Lasă prostiile. Zău nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fi bănuit că-și decorau pomii în onoarea nașterii micuțului Isus cu o placentă goală. Dar probabil numai doi-trei ani, până ce, în entuziasmul momentului, vreunul dintre copilași sau nepoței mi-ar sparge din nou globul și ar face pe el, îngrozit că nu se vede oglindit el însuși, ci altcineva foarte străin. Ei bine, la asta mă gândeam eu în bucătărie, în sala de mese, în camera mea, în timpul orelor, de când adormeam și până mă trezeam, dar nu erau decât gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mașină. Nu putea să se miște sau să vorbească, nimic, dar ochii ei au fost cel mai cumplit lucru pe care l-am văzut în viața mea. Când am trecut pe lângă mașină, s-a uita la mine cu o privire îngrozită care semăna cu cea a iepurelui de munte când vede că nu mai poate scăpa de animalul care-l vânează. Nu știu de ce am făcut asta, dar am stat țintuit locului până când a pornit mașina predicatorului și m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
bun gust ar cumpăra lucrările ei atât de repede. Tensiunea a fost eliberată. Clifford Hammond a spus plin de importanță: — Probabil că ai dreptate, Judith. Dar cu următorul lot, prețurile vor sări mult, nu-i așa? Judith s-a uitat îngrozită la el. —Clifford, dragul meu, nu folosi te rog cuvântul „lot“, mai ales de față cu artiștii. Sunt suflete sensibile, știi și tu asta. — Am stat de vorbă cu băiatul care a făcut picturile cu stâlpii, a spus Catherine Hammond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ori era Walter, iar sunetul pe care îl făcea când atingea pământul nu era cel al unei coji de ou, ci al unui corp de om, în cădere, ca un sac de nisip, și apoi liniște. Aveam să mă trezesc îngrozită și memoria mi-ar fi reamintit că nu a fost vis, ci realitate. Aș fi văzut-o pe Catherine Hammond pe canapeaua ei de brocart, în halatul de mătase și pijamaua ei cu luciu întunecat. Nimic nu se schimbase. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bani. Ci de o informație. Dacă îmi spui cine i-a omorât pe Lee Jackson și pe Walter Quincy și cine a percheziționat apartamentul lui Lee în dimineața aceea. — Vrei să spui că Walter Quincy nu s-a sinucis? părea îngrozită. Dar era declarat depresiv. Era în tratament. Poliția susține că e vorba de o sinucidere. — Am fost acolo, doamnă Archer. L-am văzut căzând. A căzut direct în fața clădirii, ca un sac de cartofi - nu a îmbrâncit aerul și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
retras mulțumită. Eu am spălat totul în casă, chiar și scările care duceau la un pod vechi. La urmă, frântă de oboseală, m-am așezat în pat așteptându-l pe doctorul Amorel. Am ațipit, apoi i-am auzit pașii. Eram îngrozită, tremuram din tot corpul. Profesorul Amorel era mic de statură, îmbrăcat într-un costum negru demodat, care altădată fusese poate tot ce avea el mai elegant. Pe cap avea o pălărie cu boruri largi de aceeași culoare cu costumul. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
durere. Auzeam voci amenințătoare, clinchete de metale și vuietul mării. Ca și cum forțe iraționale strigau după recunoștință, arătându-și prezența prin sunet. Doream să mă așez imediat în pat, m-am ridicat, dar am leșinat. Profesorul nu mă putea ridica, întreba îngrozit: - Ce să fac cu domnișoara? - Pleacă, i-am spus. Îmi revenisem și îmi aminteam chiar cuvintele lui Reli: chirurgul și pacientul trebuie să comunice pozitiv tot timpul. Dar nu puteam, nu aveam nimic să-i spun profesorului Amorel. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
închipuie că pot să păcălească păsările și să le facă să se simtă acasă. M-am fofilat cu colivia pe scări, de frică să nu mă vadă vecinii indiscreți. Dar odată ajunsă în apartamentul nostru l-am văzut pe Sucki îngrozit. În zadar am încercat să-l conving că noua colivie era mai bună decât cea veche. Sucki refuza să intre în ea. Era ca și cum ar fi înțeles totul. Până la urmă l-am apucat, simțindu-i inima bătând în palma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu impresiile false cărora le-am dat viață. Dar stați! Până și acum, în această clipă hotărâtorare, ce instinct de conservare brutal al ființei mele mă îndeamnă să fiu circumspect în legătură cu actul de salvare care se petrece sub ochii mei îngroziți și al cărui actor principal sunt? Hotărât lucru, nu mă pot lăsa ușor să fiu adeptul nici uneia dintre părțile aflate în conflict pentru formarea continuă a vieții, cu toate că amândouă mă vor atât de mult în ceata lor de soldați... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
imediat ce, la apropierea periuței, dădui să trag pe nas, Mik exclamă: Ei, la naiba, a ratat! Pe periuță nu mai era nimic. Ce-ai făcut? se agită Zander (care stătea la masă cu Nelly), Ai risipit-o. Eram într-adevăr îngrozit că respirația, pe care știam că mi-am ținut-o, a putut risipi acest praf alb. Observând că haina mea e murdară pe rever de parcă ar fi fost presărată cu pudră, am început s-o șterg cu mâneca. - Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în chiuvetă. - Hoțule, spuse mama, abia mișcându-și buzele pe fețișoara ei galbenă. A pronunțat acest îngrozitor cuvânt într-o șoaptă clară, și nici măcar nu a clipit când, din nevoia exterioară de a face ceva, mi-am luat vânt și, îngrozit, am lovit-o peste față. - Fiul meu este un hoț, șopti mama liniștit și cu amărăciune, de parcă ar fi discutat cu sine însăși. După ce-și clătină capul înfricoșată, mai rămase un timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că absorb fiece rază de lumină se scurgeau dinăuntru, coborând spre locul unde se aflase el cu câteva clipe mai devreme. Semăna cu un fum gros ce se prelingea pe pereții de piatră, apropiindu-se tot mai repede de el. Îngrozit, se răsuci pe călcâie și o rupse la fugă prin galerie. Călcă pe una din traversele putrezite de lemn care se rupse și căzu la pământ. Din spate, negura se apropia cu repeziciune, inundând galeria. Întunericul se prăbuși peste el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trei luni, În același loc, nu Înainte de a-i mai dicta o listă cu cărți, printre care și ortografia limbii ebraice. La a treia lor Întîlnire, În februarie 1893, Maestrul va răsfoi manuscrisul cu degetele sale ca niște clenciuri, constatînd Îngrozit că temerile-i fuseseră Întemeiate; doar greșelile ortografice de la pagina șaptezeci și doi fuseseră Îndreptate, În rest manuscrisul arăta neatins. Fu cuprins de căință (pentru că Înțelegea sau poate doar bănuia că dintr-un nefericit cetățean făcuse un hasid și mai nefericit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
traduceri existînd negru pe alb În fondul Bibliotecii Muzeului Britanic. Iar cum majoritatea muritorilor au față de litera tipărită aceeași venerație ca față de Sfînta Scriptură, mulți vor admite această dovadă fără crîcnire și fără circumspecție intelectuală. „Oare este posibil, se Întreba Îngrozit un redactor de la Times, ca o bandă de criminali să elaboreze un astfel de plan pe care la ora actuală să-l pună senin În aplicare?“ Fondul bibliotecii În care se păstrează această supremă dovadă ascunde În colbul rafturilor multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a Conspirației, care de două decenii tulburase spiritele, care semănase neîncrederea, ura și moartea, atunci el măcar Înlăturase amenințarea groaznică care s-ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru În fața ochilor privirea Îngrozită a unei fetițe din Odessa. Cu capul ițit de după ușa dulapului unde Încercase să se ascundă, părînd Împietrită, deși mai respira. În oglindă, ca-ntr-un citat, se vedeau cadavre mutilate, bucăți disparate de mobilier, oglinzi, samovare, lămpi zobite, rufărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Lunca, trăiește acum la Roman. Neculai Vasilaș cânta din vioară, era chemat pe la petreceri, era ca și Iordache Nănescu, un om vesel, îi plăcea să râdă povestind întâmplări și situații de viață. Când aveam 1314 ani, l-am auzit spunând îngrozit (nu-mi spunea mie, eram martor întâmplător la amintiri de război) despre evreii împușcați la Iași, despre faptul că soldații au fost puși să tragă în vagoanele pline cu evreii porniți în deportare. Nici în tabelele de împroprietăriți prin legea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]